Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2270/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2270/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 18131/200/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2270
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 11.02.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – P. E.
GREFIER – C. E. M.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile, având ca obiect minori si familie-ordonanta presedintiala, formulată de reclamanta O. E. cu domiciliul legal in Buzau, Ale. Industriei, nr.7, ., . si fara forme legale in Buzau, cart. M. V., . bis, jud. Buzau, in contradictoriu cu paratul O. L. cu domiciliul în Buzau, Ale. Industriei, nr.7, ., . si A. T. PRIMARIA MUNICIPIULUI BUZAU.
La apelul nominal făcut în ședință publică au raspuns reclamanta O. E. si paratul O. L., personal, lipsa fiind autoritatea tutelara.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că dosarul este la al doilea termen de judecata, procedura este legal indeplinita, paratul nu a comunicat relatiile solicitate, s-a depus referatul de ancheta sociala al Primariei Municipiului Buzau, după care:
Paratul O. L. identificat cu CI . nr._ CNP_ arata ca stie pentru ce a fost chemat in judecata, lucreaza la LEX PROTECT de mai putin de 6 luni, nu poseda adeverinta de venituri, este de acord cu stabuilirea domiciliului minorei O. A. N. la mama sa si cu plata pensiei de intretinere.
Reclamanta O. E., identificata cu CI . nr._ CNP_, invedereaza ca alocatia de stat este trimisa prin posta pe numele paratului, iar acesta refuza remiterea acesteia.
Instanta pune in vedere paratului sa indice locul de munca, sediul acestuia si sa aduca adeverinta cu veniturile realizate in ultimele 6 luni.
Paratul precizeaza ca va depune inscrisuri in acest sens.
F. de solicitarea paratului, instanta lasa dosarul la a doua strigare.
La reluarea cauzei raspuns reclamanta O. E. si paratul O. L., personal, lipsa fiind autoritatea tutelara.
Paratul O. L. depune adeverinta nr.154/11.02.2014 emisa de . SRL.
Partile prezente invedereaza ca sunt de acord cu stabilirea domiciliului minorei O. A. N. la mama sa si cu plata pensiei de intretinere, stabilita in raport cu salariul minim pe economie, iar alocatia sa fie primita pe numele reclamantei.
Instanta ia act de intelegerea partilor si, nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin 1 și 3 Cod procedura civilă, constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și acorda cuvantul pe fondul cauzei.
Reclamanta solicita admiterea cererii asa cum a fost modificata, stabilirea locuintei minorei O. A. N. la domiciliul sau, obligarea paratului la plata pensiei de intretinere in procent de ¼ din salariul minim pe economie si sa incaseze alocatia de stat pentru minora.
Paratul este de acord cu admiterea cererii asa cum a fost modificata.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată, la data de 25.10.2013, sub nr._, pe rolul Judecătoriei B., astfel cum a fost modificată, reclamanta O. E. a chemat în judecată pe pârâtul O. L., pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună pe calea ordonanței președințiale, să fie stabilită locuința minorei O. A. - N., născută la data de 25.07.2005, la locuința mamei, să fie obligat pârâtul O. L. la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei O. A. - N., născută la data de 25.07.2005, să se dispună ca reclamanta O. E. să încaseze alocația de stat pentru minora O. A. – N..
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în august 2013 s-a produs despărțirea în fapt a părților, iar pârâtul nu contribuie la creșterea și întreținerea materială a minorei, nici alocația de stat pentru copii, al cărei titular este reclamantul nu i-o remite.
În drept a invocat dispozițiile art. 581 Cod procedură civilă, art. 896, art. 94 Codul familie.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru.
Pârâtul nu a depus întâmpinare dar s-a prezentat în instanță și a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii. .
În cauză instanța a administrat la solicitarea reclamantului proba cu înscrisuri fiind depuse la dosar: certificatul de naștere . nr._, f – 5 certificatul de căsătorie . nr._ f – 6, copie CI . nr._, f 7, adeverința nr. 154/11.02.2014 eliberată de . SRL.
De asemenea instanța a dispus efectuarea la locuința părților a unei anchete sociale, referatul de anchetă socială fiind depus la dosar, f 35.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Părțile au calitatea de soți, astfel cum rezultă din certificatul de căsătorie . nr._. Din căsătoria părților s-a născut minora O. A. - N., la data de 25.07.2005.
Din august 2013 sunt despărțiți în fapt iar pârâtul nu contribuie la cheltuielile pentru creșterea și întreținerea minorei. De la data despărțirii în fapt reclamanta împreună cu minora, locuiesc în Cartierul M. V., la familia C., unde ocupă o cameră cu acces la dependințe.
La termenul de judecată din data de 11.02.2014 pârâtul prezent în fața instanței a arătat că este de acord ca locuința minorei să fie stabilită la mamă, este de acord cu plata pensiei de întreținere, și este de acord ca reclamanta să încaseze alocația de stat pentru copii.
În ceea ce privește însă cuantumul pensiei de întreținere acesta va fi stabilit raportat la salariul minim pe economie, întrucât din adeverința nr. 154/11.02.2014 eliberată de . SRL, depusă de pârât la dosar, rezultă că pârâtul a obținut de la această societate un venit net de 276 lei, în luna decembrie 2013, în luna ianuarie 2014 nu a obținut venituri, fiind în concediu fără plată. Instanța constată că aceste venituri sunt total insuficiente, motiv pentru care singurul criteriu în raport de care se poate stabili pensia de întreținere, este salariul minim pe economia națională, pârâtul având capacitate de muncă, are posibilitatea să obțină și alte venituri.
Pentru a fi admisibilă o cerere de ordonanță președințială trebuie, potrivit art. 996 Cod de procedură civilă să fie îndeplinite trei condiții: urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului. Caracterul vremelnic al ordonanței, constă în faptul că pe calea acestei proceduri nu se pot lua măsuri definitive, care să rezolve în fond litigiul dintre părți. Această condiție este îndeplinită în cauză, datorită faptului că reclamanta solicită stabilirea locuinței minorei la ea, hotărârea își va produce efecte, până la soluționarea unei eventuale cereri de divorț dintre părți. Referitor la condiția neprejudecării fondului, instanța constată că aceasta decurge atât din condiția referitoare la caracterul vremelnic al măsurii ce urmează a fi luată, cât și din prevederea legală potrivit căreia ordonanța poate fi dată și atunci când există judecată asupra fondului. Astfel când soluționează o cerere de ordonanță președințială, instanța nu are de cercetat fondul dreptului discutat între părți, dar pentru ca soluția să nu fie arbitrară, va cerceta aparența acestui drept. În consecință instanța constată că în speță, aparența dreptului există, reclamanta este mama minorei, iar potrivit art. 400 din Codul civil, după divorț locuința copilului se stabilește la unul dintre părinți, dispoziții care se aplică prin asimilare și părinților despărțiți în fapt. Potrivit art.525 alin. 1 Codul civil, minorul care cere întreținere de la părinții săi, se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa chiar dacă ar avea bunuri. Obligația de a contribui la cheltuielile privind întreținerea copilului minor, reprezintă, așadar, aspectul patrimonial al îndatoririlor părintești legate de creșterea, îngrijirea și educarea acestuia. Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia acelui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, astfel cum statuează disp. art. 529 alin.1 Codul civil.
De asemenea instanta constata ca alocatia de stat apartine minorei si de vreme ce locuinta minorei se va stabili la mama, aceasta este indreptatita sa incaseze alocatia de stat pentru copii.
În ceea ce privește condiția urgenței, instanța reține că de la data despărțirii în fapt minora a locuit cu mama ei, ea fiind cea care s-a ocupat de creșterea, îngrijirea și educarea acesteia. În aceste condiții instanța este în interesul minorei ca să fie stabilită locuința la mama ei.
Pentru considerentele mai sus expuse, având în vedere și acordul pârâtului instanța apreciază cererea reclamantei întemeiată, urmând ca în baza art. 996 Cod procedură civilă să o admită.
Vizând și dispozițiile art. 453Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de ordonanță președințială, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta O. E., cu domiciliul în B., ., ., . si fara forme legale in Buzau, cart. M. V., . bis, jud. Buzau, împotriva pârâtului O. L. cu domiciliul în B., ., ., . și în contradictoriu cu A. Tutelară Primăria Municipiului B., cu sediul în Municipiul B., județul B..
Stabilește locuința minorei O. A. - N., născută la data de 25.07.2005, la locuința mamei.
Obligă pârâtul O. L. la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei O. A. - N., născută la data de 25.07.2005, în cuantum de 159 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii respectiv 25.10.2013, și până la majoratul copilului.
Dispune ca reclamanta O. E. să încaseze alocația de stat pentru minora O. A. – N..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Vremelnică și executorie.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi 11.02.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
P. E. C. E. M.
Red. P.E../Tehnored. P.E./4 ex.13.02.2014
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 5851/2014. Judecătoria BUZĂU | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3973/2014.... → |
|---|








