Plângere contravenţională. Sentința nr. 05/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 05/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 05-12-2014 în dosarul nr. 15892/200/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Sentința civilă nr._

Ședința publică de la 05.12.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. F.

GREFIER: E. L. D.

Pe rol fiind acțiunea civilă, având ca obiect plângere contravențională, formulată de către petentul C. C. cu domiciliul în Targu Ocna, ., ., ., în contradictoriu cu intimata I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE B., cu sediul în mun. B., .-10, jud. B., împotriva procesului verbal . nr._/22.07.2014.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se afla la primul termen de judecata după ce a fost parcursă procedura prealabilă, cererea este legal timbrata, intimata a depus întâmpinare ce a fost comunicata petentului, după care:

Instanța procedează la lăsarea cauzei la a doua strigare, potrivit dispozițiilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de Ordine Internă, întrucât nu s-a prezentat nimeni.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, au fost lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se afla la primul termen de judecata după ce a fost parcursă procedura prealabilă, cererea este legal timbrata, intimata a depus întâmpinare ce a fost comunicata petentului, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei B. fata de dispozițiile art. 32 din OG 2/2001, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată:

Prin plângerea contravenționalăînregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 30.07.2014, sub nr._, petentul C. C. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/22.07.2014 si anularea măsurilor dispuse prin acesta.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că în timp ce conducea autoturismul cu număr de înmatriculare_ în localitatea O., jud. B. a fost oprit de către un echipaj de poliție care i-a comunicat că a depășit viteza legală în afara localității, circulând cu 127 km/h.

Petentul arată că nu a văzut nicio mașină de poliție înainte de ., că nu a circulat cu acea viteză pe întreaga distanță parcursă în ziua respectivă pe traseul București – Târgu Ocna, că nu a depășit viteza legală în interiorul localităților și că în ultimii 2 ani nu a mai fost sancționat pentru vreo astfel de abatere.

Plângerea contravențională nu a fost motivată în drept.

În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei, următoarele documente: carte de identitate petent, permis conducere petent, procesul verbal de constatare a contravenției contestat (filele 5-6).

Plângerea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei conform art. 19 din O.U.G. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. (fila 11)

În termen legal, intimatul IPJ B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulată de petent.

Intimatul a arătat că la data de 22.07.2014, ora 14.47 petentul a condus pe DN 2 E 85 în afara localității Racovițeni, la KM 136+200 m, autovehiculul cu număr de înmatriculare_ cu viteza de 127 km/h, viteza legală pe acel tronson de drum fiind de 100 km/h.

Abaterea a fost înregistrată pe bază de film color, iar aparatul radar care a înregistrat abaterea este verificat metrologic și corespunde normelor în vigoare fiind declarat corespunzător conform buletinului de verificare metrologică.

De asemenea, intimatul învederează că agentul care a operat aparatul radar deține atestat de operator radar.

În drept, intimatul a invocat prevederile art. 205 – 208 C.pr.civ.

Intimatul s-a opus audierii martorilor prevăzuți de art. 315 alin. 1 și 2 C.pr.civ.

Întâmpinării i-au fost atașate următoarele documente: planșă foto, buletin verificare metrologică, atestat operator radar, cazier contravențional petent. (filele 19-22)

Petentul nu a depus răspuns la întâmpinare.

La termenul din data de 05.12.2014 instanța a reținut cauza în pronunțare asupra excepției de necompetență teritorială invocată de instanță din oficiu.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . CP nr._/22.07.2014 (fila 5), încheiat de un agent constatator din cadrul intimatului INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 360 lei și cu sancțiunea complementară a aplicării a 3 puncte penalizare, consemnându-se ca loc al savarsirii contraventiei DN 2 E 85 km 136+200 m Racovițeni.

Conform art. 248 alin 1, art. 131 alin. 1 și art. 129 alin. 2 pct. 3 C.proc.civ, raportat la art. 32 alin. din OG nr. 2/2001 instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției de necompetență teritorială exclusivă a Judecătoriei B., invocată de instanță din oficiu.

Din dispozitiile art. 32 alin. 2 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, rezultă că plangerea împotriva procesului-verbal de contraventie se înaintează spre soluționare judecatoriei in a carei circumscriptie a fost savarsita contraventia.

Norma legală citată instituie o competență teritorială exclusivă, de ordine publică, așa cum rezultă din dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 3 C.proc.civ.

In prezenta cauza, instanța reține că savarsirea contraventiei s-a produs pe DN2 E 85 km 136+ 200 m Racovițeni, situându-se în raza administrativ teritorială de competență a Judecătoriei Râmnicu Sărat, astfel cum s-a și menționat in cuprinsul procesului verbal contestat aflat la fila 5 din dosarul cauzei.

Prin urmare, având în vedere caracterul absolut al normelor de competență teritorială enunțate, în temeiul art. 132 alin. 1 și 3 C.pr.civ., instanța urmează să admită excepția necompetentei teritoriale a Judecatoriei B., invocată de instanță din oficiu si să decline competenta de solutionare a plângerii contravenționale formulată de către petentul C. C., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/22.07.2014 întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., in favoarea Judecătoriei Râmnicu Sărat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. invocată de instanță din oficiu.

Declină competența de soluționare a cererii având ca obiect plângere contravențională, formulată de către petentul C. C. cu domiciliul în Targu Ocna, ., ., ., în contradictoriu cu intimata I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE B., cu sediul în mun. B., .-10, jud. B., împotriva procesului verbal . nr._/22.07.2014, în favoarea Judecătoriei Râmnicu Sărat.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 05.12.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

F. I. E. L. D.

Red. F.I.

Tehnored. D.E.L

4 ex./22.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 05/2014. Judecătoria BUZĂU