Plângere contravenţională. Sentința nr. 11/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 11/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 11-06-2014 în dosarul nr. 15997/200/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 11.06.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE – N. G.

GREFIER – L. S.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta . 2008 SRL, cu sediul în com. Posta Cilnau, . B., în contradictoriu cu intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA-CESTRIN, cu sediul în București, . 401A, sect. 6, București.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu a răspuns petenta, nici intimata.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura este legal îndeplinită, dosarul este la al doilea termen de judecată.

Instanța de judecată, având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ, încuviințează ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 11.05.2012 petenta S.C.T. E. SERVIS 2008 S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/10.04.2012, solicitând anularea acestuia, cu consecința anulării sancțiunii amenzii și a tarifului de despăgubire.

În fapt, petenta a susținut că de regulă are achitate toate taxele și numai din neglijența șoferului autoutilitara acesteia a circulat o scurtă perioadă de timp fără rovinietă

În drept și-a întemeiat acțiunea pe disp. OG nr. 2/2001 și OG 15/2002.

La plângere a fost atașat, în copie, procesul-verbal de contravenție contestat.

Intimata, deși legal citata nu a formulat întâmpinare in conformitate cu prevederile art. 115-119 C.proc.civ., insa a depus planșa foto a înregistrării săvârșirii abaterii contravenționale, certificat calificat și autorizație de control ale agentului constatator .

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar: procesul verbal de contravenție plic, certificatul calificat privind semnătura electronică al agentului constatator și autorizația de control aparținând agentului constatator.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 10.04.2012 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul Companiei Naționale De Autostrăzi Și Drumuri Naționale – Cestrin, procesul verbal de contravenție . nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestatoare a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 02.11.2011, ora 08:02 autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, pe DN 2 - km 115+80 m, a circulat pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.

Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatoarei sancțiunea amenzii în cuantum de 750 lei și a fost obligată la plata tarifului de despăgubire în valoare de 96 euro, adică 420,36 lei.

Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei SIEGMCR.

Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța reține ca acesta a fost întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura electronică a agentului constatator.

Examinând în continuare temeinicia procesului verbal, instanța reține că potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare (in forma de la data savarsirii presupusei contraventii), fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, cuantumul acesteia fiind stabilit conform art. 8 alin. (2), în Anexa nr. 2. Potrivit art. 8 alin. (3), contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, o sumă stabilită potrivit Anexei nr. 4, pentru vehiculele mai sus menționate, de tip B, fiind prevăzut un tarif de despăgubire în cuantum de 96 de euro.

Tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România a fost introdus, conform art. 1 alin. (2), începând cu data de 1 iulie 2002, fiind aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentrutoate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz. Potrivit art. 1 lit. (e), acest tarif reprezintă „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.”

Art. 1 lit. (j) definește rovinieta ca fiind „documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România”. Potrivit art. 7, „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile … revine în exclusivitate utilizatorilor români”. Art. 1 lit. b) definește utilizatorii români ca fiind „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România”.

În art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 sunt prevăzute câteva excepții de la regula obligativității plății tarifului de utilizare de către toți utilizatorii rețelei de drumuri naționale stabilită de art. 1 alin. (2), excepții limitative și de strictă interpretare. Astfel, sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare vehiculele: (a) deținute în proprietate sau, după caz, folosite în baza unui drept legal, conform datelor înscrise în certificatul de înmatriculare, de: (i) unitățile Ministerului Apărării Naționale; (ii) unitățile Ministerului Administrației și Internelor; (iii) serviciile de ambulanță; (iv) serviciile publice comunitare pentru situații de urgență, reglementate prin O.G. nr. 88/2001; (v) C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.; (b) folosite exclusiv în transportul public local de persoane prin servicii regulate pe raza teritorial-administrativă a unei localități; (c) istorice.

Se prevede expres, în alin. (2), astfel cum a fost modificat prin articolul unic din O.G nr. 17/2010, că începând cu data de 01.10.2010, vehiculele prevăzute la alin. (1) sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare numai dacă sunt înregistrate ca vehicule exceptate în baza de date, obligația de a solicita înscrierea vehiculelor prevăzute la alin. (1) în baza de date revenind, conform alin. (3), utilizatorilor acestora, iar documentele necesare și condițiile de înscriere în baza de date urmând a fi stabilite, potrivit alin. (4), prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii.

În temeiul acestor dispoziții, s-a adoptat Ordinul nr. 769/01.10.2010 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, în vigoare de la data de 01.10.2010, modificat ulterior prin Ordinul nr. 19/11.01.2011 (denumit în continuare Norme).

Conform art. 10 alin. (1) din Norme, pentru vehiculele prevăzute la art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 – cu excepția celor de la lit. (a) pct. (i) și (ii), la care s-a făcut anterior referire - utilizatorii acestora sunt obligați să comunice CNADNR - S.A., sub declarație pe propria răspundere, lista numerelor de înmatriculare ale vehiculelor aflate în proprietate ori care, după caz, pot fi folosite în baza unui drept legal, însoțită de copii ale certificatelor de înmatriculare sau ale cărților de identitate ale vehiculelor. Potrivit alin. (3) și (4), CNADNR - S.A. are obligația să completeze baza de date în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data primirii listelor cu vehiculele exceptate de la plata tarifului, însă utilizatorii nu pot considera vehiculul exceptat de la plata tarifului până la confirmarea, în scris, de către CNADNR - S.A. a includerii acestuia în baza de date.

Așadar, pentru autovehiculul proprietatea petentei, înmatriculat sub nr._, la momentul săvârșirii contravenției, în data de 02.11.2012, ora 08:19, nu exista achiziționată o rovinietă, aspect ce rezultă din planșa foto anexată la dosar și din faptul că petenta nu a făcut dovada achitării rovinietei pentru acea perioadă, pentru acel vehicul.

Față de considerentele mai sus menționate, instanța apreciază că sancțiunea amenzii a fost în mod legal și temeinic aplicată

În ceea ce privește tariful de despăgubire, ulterior încheierii procesului-verbal . 12 nr._/ 10.04.2012, O.G. nr. 15/ 2002 a fost modificată prin Legea nr. 144/ 2012.

Potrivit art. II din Legea nr. 144/2012, tarifele de despăgubire reglementate la art. 8 alin. 3, înainte de abrogarea acestuia prin Legea nr. 144/2012, aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012 se anulează.

În acest sens, pe de o parte, tariful de despăgubire nu se mai percepe, legea prevăzând expres faptul că acesta se anulează și în cazul celor aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012.

Având în vedere cele de mai sus și observând că a intervenit o lege contravențională mai favorabilă, aplicabilă faptei pentru care petentul a fost sanctionat, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/ 2001, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul S.C.T. E. SERVIS 2008 S.R.L. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - CESTRIN, va anula tariful de despăgubire în cuantum de 420,36 lei aplicat prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/10.04.2012 și va menține celelalte dispoziții ale procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției .

Prezenta hotărâre, definitivă potrivit art. 377 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului, potrivit dispozițiilor articolului 34 alineat 2 din O.G. nr. 2/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta S.C. T. E. SERVIC 2008 S.R.L.în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CESTRIN

Menține sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 750 lei aplicată prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/10.04.2012.

Anulează tariful de despăgubire în cuantum de 420,36 lei aplicat prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/10.04.2012.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.06.2014.

.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. G. L. S.

red.NG/tehnored.NG/26.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 11/2014. Judecătoria BUZĂU