Plângere contravenţională. Sentința nr. 14/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 14/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 14-11-2014 în dosarul nr. 5486/200/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr._

Ședința publică de la 14 Noiembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E.-C. V.

GREFIER: S. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul F. G., cu domiciliul în com. B., . și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu domiciliul în B., .-10, jud. B., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petentul F. G. și intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează acțiunea se află la primul termen de judecată după ce a fost parcursă procedura prealabilă, nu s-au depus la dosar înscrisuri noi, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.131 alin.1 din Noul Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 3 și 4 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, material, în temeiul art. 94 din Noul Cod procedură civilă raportat la art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 și teritorial în temeiul acelorași prevederi legale.

Instanța în temeiul dispozițiilor art. 238 Cod procedură civilă estimează că durata necesară pentru cercetarea procesului este de maxim o lună de zile, având în vedere complexitatea cauzei, cercetările ce trebuie întreprinse în cauza potrivit dispozițiilor legale, precum și numărul mare de dosare aflate pe rol la acest complet de judecata.

Luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și deliberând asupra probelor solicitate, în temeiul dispozițiilor art. 255 Cod de procedură civilă, apreciind că acestea sunt admisibile și utile pentru soluționarea cauzei, încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosar, pentru intimat și proba cu înregistrarea abaterii pe suport compact disk și, apreciind cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.

INSTANȚA:

Deliberand asupra cauzei civile, constata urmatoarele:

Prin plangerea inregistrata sub nr._ /10.03.2014 pe rolul acestei instante, petentul F. G. a solicitat in contradictoriu cu intimatul I. JUDETEAN DE POLITIE BUZAU anularea procesului-verbal . nr._/07.03.2014.

In motivare a aratat ca depasirea autobuzului a inceput cu mult inainte de trecerea de pietoni si s-a facut lent deoarece soferul autobuzului nu a mentinut viteza ci a accelerat, facand ca manevra sa se realizeze cu intarziere.

A mentionat ca trecerea de pietoni nu este semnalizata si nu existau nici marcaje rutiere care sa interzica din timp efectuarea manevrei.

Plangerea nu a fost motivata in drept.

A anexat plangerii procesul-verbal in original.

Plangerea a fost legal timbrata cu taxa de timbru in cuantum de 20 de lei (fila 4).

Intimatul a formulat la data de 28.10.2014 intampinare (fila 11) prin care a solicitat respingerea plangerii.

In motivare a aratat ca abaterea a fost constatata in mod direct de lucratorul de politie, dar si surprinsa cu aparatura de supraveghere a traficului rutier montata pe auto politiei MAI_.

A mai aratat ca din inregistrarea video rezulta ca petentul a efectuat manevra de depasire exact pe trecerea de pietoni presemnalizata de indicator rutier de avertizare amplasat la o distanta de 50 m.

In drept a invocat dispozitiile art. 205-208 C.p.c.

A atasat inregistrarea video a abaterii, atestat operator Autovision, cazier contraventional.

Petentul nu a formulat raspuns la intampinare.

Instanta a incuviintat pentru parti proba cu inscrisuri, iar pentru intimat proba cu inregistrarea video.

Analizand actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/07.03.2014 petentului i-a fost aplicata sanctiunea amenzii contraventionale in cuantum de 340 lei si sanctiunea avertismentului retinandu-se ca la data de 07.03.2014, ora 20:51 a condus autoturismul marca Daewoo Matiz cu numar de inmatriculare_ pe . din directia Gara catre . zona ANL a efectuat manevra neregulamentara de depasire a unui autobuz pe marcajul pietonal, fara a semnaliza aceasta manevra.

In sarcina petentului s-a retinut incalcarea regulilor de circulatie prevazute de art. 120 alin. 1 lit. e din ROUG nr. 195/2002 aprobat prin HG nr. 1391/2006, potrivit careia „se interzice depasirea vehiculelor pe trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare și marcaje” si de art. 116 din ROUG nr. 195/2002, potrivit careia „Conducătorii de vehicule sunt obligați să semnalizeze schimbarea direcției de deplasare, depășirea, oprirea și punerea în mișcare.

Procesul-verbal poate atrage raspunderea contraventionala daca este legal si temeinic intocmit.

In ceea ce priveste legalitatea instanta observa ca la incheierea sa au fost respectate dispozitiile art. 16-17 din OUG nr. 2/2001.

Sustinerile petentului au purtat asupra netemeiniciei procesului-verbal.

Retinand aplicabilitatea garantiilor specifice penale prevazute in materie penala de art. 6 din CEDO (avand in vedere scopul pur punitiv al sanctiunii aplicate, precum si caracterul general al normei), instanta constata ca petentul beneficiază în prezenta cauză de prezumția de nevinovăție, care, în conformitate cu jurisprudența CEDO, nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei.

Avand in vedere numarul mare de fapte contraventionale savarsite in domeniul suspus analizei, instanta apreciaza ca plasarea intregii sarcini a probei intimatei ar putea duce la lăsarea nepedepsită a multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată.

Mai apreciaza ca faptele constatate ex propriis sensibus de agentul constatator dau nastere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atât timp cât el nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

Instanța apreciaza ca atat timp cat procesul-verbal de contravenție conține constatările personale ale agentului constatator, acesta reprezinta un mijloc de proba al situatiei de fapt retinute in cuprinsul sau.

Petentului i s-a oferit cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.

Situatia de fapt retinuta in procesul-verbal este confirmata de inregistrarea savarsirii faptei prin mijloace electronice (fila 13).

Instanta observa ca pe lângă pericolul social generic, avut în vedere de către legiuitor la edictarea normei, instanța are posibilitatea analizării existenței unui pericol social concret, apreciat de la caz la caz, în funcție de circumstanțele în care fapta a fost săvârșită și de circumstanțele care vizează persoana petentului. Existenta unor astfel de circumstante trebuie insa indicate si dovedite de catre petent, simpla afirmatie ca fapta este de o gravitate redusa neputand conduce la aplicarea unei sanctiuni mai usoare.

Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plangerea privind pe petentul F. G., cu domiciliul în com. B., . și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu domiciliul în B., .-10, jud. B., ca neintemeiata.

Cu apel la Tribunalul Buzau in termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmand a fi depusa la Judecatoria Buzau.

Pronunțată în ședința publică de la 14 Noiembrie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E.-C. VLADSIMONA N.

RED.ECV.

TEHNORED. ECV și NS.

4 EX./18.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 14/2014. Judecătoria BUZĂU