Plângere contravenţională. Sentința nr. 1596/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 1596/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 29439/200/2011*

DOSAR NR ._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1596

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 30.01.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – V. A. M.

GREFIER – T. D.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta . SRL, cu sediul în mun. B., ., nr. 104A, județ B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ -CESTRIN cu sediul în București, Sector 6, .. 401A.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petenta . SRL și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată după soluționarea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 7492/02.05.2013 si casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar.

Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 27.12.2011 petenta . SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 06.09.2011.

In motivarea plângerii, petenta a arătat în esență că i s-a adus la cunoștință de către AFP P. că este obligată la plata amenzii în sumă de 2750 lei și la tariful de despăgubire, fără ca înainte să i se comunice vreun înscris la adresa societății. Cerând lămuriri i s-a adus la cunoștință că a fost obligată la plata unei amenzi în sumă de 2750 lei și la tariful de despăgubire pentru neplata rovinietei, însă nu a avut cunoștință de existența unui proces-verbal de contravenție. Mai susține petenta că nu i s-a comunicat procesul-verbal în nici un fel, încălcându-i-se dreptul de apărare în termenul legal.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

La dosarul cauzei s-au depus în copie, procesul verbal de contravenție (fila 5).

Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în baza art. 36 din O.G. nr. 2/2001, art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

Intimata nu a formulat întâmpinare conform prevederilor art.115-118 C.proc.civ, dar a depus planșa fotografică privind autoturismul în cauză, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator, precum și mențiunea că solicită judecarea în lipsă.

În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.

La termenul din data de 02.05.2013 instanța a admis excepția tardivității formulării plângerii contravenționale și a respins plângerea ca tardiv formulată.

Tribunalul B. a admis recursul formulat de petentă, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare pentru a se soluționa fondul cauzei.

Cauza a fost înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei B..

Analizând cererea dedusă judecății, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție R11 nr._ din data de 06.09.2011, petenta a fost sancționată cu amenda de 2750 lei în baza art.8 alin.2 din OG 15/2002, reținându-se că a circulat fără rovinieta valabilă pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, jud. B., cu vehiculul cu numărul de înmatriculare_ . Petenta a fost obligată și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 3039,77 lei.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei SIEGMCR.

Instanța apreciază că procesul-verbal contestat cuprinde toate mențiunile esențiale a căror lipsa este sancționată, prin dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cu nulitatea absoluta.

In plângerea sa petenta nu contestă situația de fapt reținută în procesul verbal, arătând numai că a luat cunoștință de procesul-verbal de la AFP P..

Din planșa fotografică depusă la dosar de intimată reiese că autovehiculul cu număr de înmatriculare_ a fost înregistrat cu mijloacele tehnice, la data de 08.03.2011, pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu deținea rovinietă valabilă.

Potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar potrivit art. 1, alin. 21, din același act normativ tariful de utilizare se aplică doar pentru rețeaua de drumuri naționale din România.

Termenul de utilizator este definit la art. 1, alin.1, lit. b, din același act normativ în sensul că „utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.

Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului autoturismului (înscris în certificatul de înmatriculare), în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentului care era proprietarul autovehiculului.

În cauza de față, intimata a făcut și dovada existentei faptei contravenționale reținute prin procesul-verbal în discuție, așa cum s-a reținut mai sus prin prezentarea planșei fotografice, iar contestatorul nu a făcut în niciun fel dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținuta în procesul verbal de contravenție, condiție în care instanța constată că forța probanta a acestuia nu a fost înlăturată.

Avându-se în vedere pericolul social al faptei săvârșite (art. 5, alin. 5 din OG nr. 2/2001), precum și dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța constată ca sancțiunea aplicată petentului a fost bine individualizată. Ulterior sancționării sale, petentul nu a făcut dovada că a achiziționat o rovinietă pentru autovehiculul respectiv, astfel că instanța apreciază că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 34, alin. 1 din OG 2/2001, instanța urmează a menține amenda contravențională aplicată prin procesul-verbal.

Referitor la tariful de despăgubire, potrivit art.II din Legea nr.144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

In consecință, în raport de considerentele arătate, instanța va admite în parte plângerea, va menține amenda contravențională și va anula tariful de despăgubire.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea formulată de petenta . SRL, cu sediul în mun. B., ., nr. 104A, județ B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ -CESTRIN cu sediul în București, Sector 6, .. 401A.

Menține sancțiunea amenzii contravenționale aplicate prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 06.09.2011, încheiat de intimat.

Anulează tariful de despăgubire la care petenta a fost obligată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 30 ianuarie 2014.

Președinte, Grefier,

V. A. M. T. D.

Red. V.A.M/Tehnored. T.D/06.02.2014/4 ex

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1596/2014. Judecătoria BUZĂU