Plângere contravenţională. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 17-10-2014 în dosarul nr. 1294/200/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._
Ședința publică de la 17 Octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E.-C. V.
GREFIER: S. N.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. V., cu domiciliul în B., ., jud. B. și pe intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE B., cu sediul în B., .-10, jud. B., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică la ordinea de listă au lipsit petentul B. V. și intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află la primul termen de judecată după ce a fost parcursă procedura prealabilă, nu s-au depus la dosar înscrisuri noi, după care:
Instanța, pentru că niciuna dintre părți nu a răspuns la strigarea cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioara a instanțelor judecătorești, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței.
La apelul nominal făcut în ședința publică la sfârșitul ședinței, au lipsit petentul B. V. și intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE B..
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.131 alin.1 din Noul Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, material, în temeiul art. 94 din Noul Cod procedură civilă raportat la art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 și teritorial în temeiul acelorași prevederi legale.
Instanța în temeiul dispozițiilor art. 238 Cod procedură civilă estimează că durata necesară pentru cercetarea procesului este de maxim o lună de zile, având în vedere complexitatea cauzei, cercetările ce trebuiesc întreprinse în cauza potrivit dispozițiilor legale, precum și numărul mare de dosare aflate pe rol la acest complet de judecata.
Deliberând asupra probelor solicitate, în temeiul dispozițiilor art. 255 Cod de procedură civilă, apreciind că acestea sunt admisibile și utile pentru soluționarea cauzei, încuviințează petentului proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar intimatului proba cu inscrisuri si proba cu inregistrarea video și apreciind cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
INSTANȚA:
Deliberand asupra cauzei civile, constata urmatoarele:
Prin plangerea inregistrata sub nr._ /22.01.2014 pe rolul acestei instante, petentul BADICU V. a solicitat in contradictoriu cu intimatul I. JUDETEAN DE POLITIE BUZAU anularea procesului-verbal . nr._/10.01.2014.
In motivare a aratat ca la data de 10.01.2014, in timp ce se afla in trafic cu autoturismul proprietate personala, la ., jud. Buzau, a fost oprit de un echipaj de politie si sanctionat pentru ca a depasit viteza legala in localitate.
A apreciat ca amenda aplicata este una abuziva, intrucat la . se afla indicatorul cu limitarea de viteza la 70 km/h, limita pe care nu a depasit-o.
Plangerea nu a fost motivata in drept.
A anexat acesteia procesul-verbal atacat, in copie certificata.
Plangerea a fost legal timbrata cu taxa de timbru in cuantum de 20 de lei (fila 4).
Intimatul a formulat la data de 18.08.2014 intampinare (fila 11) prin care a solicitat respingerea ca neintemeiata a plangerii.
In motivare a aratat ca abaterea a fost filmata cu ajutorul aparatului radar ROM 384, folosit in regim stationar, verificat metrologic si operat in baza unui atestat.
A mai aratat ca indicatorul de limitare de viteza la 70 km/h este unul de presemnalizare, la . pe placuta cu denumirea localitatii este mentionata viteza maxima legala, de 50km/h.
In drept a invocat dispozitiile art. 205-208 C.p.c.
A solicitat judecata cauzei si in lipsa.
A anexat intampinarii inregistrarea abaterii pe suport CD, cazierul contraventional al petentului.
Petentul a formulat la data de 11.09.2014 raspuns la intampinare (fila 17) aratand ca indicatorul intalnit era unul de limitare de viteza, iar nu de presemnalizare, diferenta dintre cele doua fiind aceea ca limitarea vitezei de circulatie este prevazuta pe rotund, iar presemnalizarea pe triunghi.
Instanta a incuviintat pentru parti proba cu inscrisuri, iar pentru intimat si cu inregistrarea video.
Analizand actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/08.12.2013 petentului i-a fost aplicata sanctiunea amenzii contraventionale in cuantum de 160 de lei retinandu-se ca la data de 08.12.2013, ora 11:40, a condus auto Chevrolet cu numar de inmatriculare_ in localitatea S. unde a fost filmat de aparatul radar cu viteza de 68 km/h.
In sarcina petentului a fost retinuta incalcarea regulii de circulatie prevazuta de art. 121 alin. 1 din ROUG nr. 195/2002: „Conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare”
Petentul a fost sanctionat in temeiul art. 99 alin. 2 raportat la art. 108 lit. b pct. 2 din OUG nr. 195/2002.
Procesul-verbal poate atrage raspunderea petentului daca a fost legal si temeinic intocmit.
Sub aspectul legalitatii, procesul-verbal a fost intocmit cu respectarea cerintelor prevazute sub sanctiunea nulitatii de art. 16 si 17 din OG nr. 2/2001.
Sub aspectul temeiniciei, petentul a sustinut ca la . se afla indicatorul de limitare de viteza la 70km/h, iar nu de limitare la 50 km/h.
Astfel spus, petentul nu contesta faptul ca ar fi circulat cu aceasta viteza, imprejurare de altfel confirmata si de inregistrarea video depusa la dosarul cauzei pe suport compact disk, care atesta ca la data de 08.12.2013, ora 16:40:00 autoturismul marca Chevrolet cu numar de inmatriculare_ a circulat in localitatea S. cu viteza de 68 km/h.
Petentul sustine insa ca la ., unde era amplasat aparatul radar, exista doar un indicator care limita viteza la 70 km/h.
Potrivit dispozitiilor art. 54 lit. b din OUG nr. 195/2002 indicatorul de limitare de viteza face parte din categoria indicatoarelor de reglementare-de interdictie sau restrictie, fiind descris in anexa 2 la ordonanta printr-un cerc cu margini rosii, fond alb, viteza maxima cu care se poate circula pe sectorul de drum fiind inscrisa cu culoarea neagra.
Potrivit dispozitiilor art. 66 alin. 6 teza finala din OUG nr. 195/2002 când indicatoarele de interzicere sau restricție sunt instalate împreună cu indicatorul ce anunță ., semnificația lor este valabilă pe drumul respectiv până la întâlnirea indicatorului "Ieșire din localitate", cu excepția locurilor unde alte indicatoare dispun altfel.
Potrivit art. 49 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h, legea prevazand insa posibilitatea ca pe anumite sectoare de drum din interiorul localităților, administratorul drumului sa poata stabili, pentru autovehiculele din categoriile A și B, și limite de viteză superioare, dar nu mai mult de 80 km/h.
Plecand de la regula generala ca viteza maxima cu care se poate circula in interiorul localitatii este de 50 km/h, ii incumba petentului obligatia de a face dovada ca in localitatea in care autoturismul sau a fost suprins de aparatul radar, administratorul drumului stabilise o alta limita de viteza.
Adoptand o atare solutie, petentului nu ii este incalcata prezumtia de nevinovatie, pentru ca sarcina unei astfel de probe nu este excesiv de oneroasa pentru petent si nici nu il pune pe aceasta . fata de autoritatea care a aplicat sanctiunea.
Prezumtia de nevinovatie nu este un absoluta si recunoasterea acesteia nu poate conduce la concluzia ca intreaga sarcina a probei incumba intimatului.
In consecinta, apreciind ca procesul-verbal a fost legal si temeinic intocmit, va respinge plangerea ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plangerea privind pe petentul B. V., cu domiciliul în B., ., jud. B. și pe intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE B., cu sediul în B., .-10, jud. B., ca neintemeiata.
Cu apel la Tribunalul Buzau în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Octombrie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E.-C. VLADSIMONA N.
RED.ECV.
TEHNORED. ECV și NS.
4 EX./19.11.2014
| ← Încuviinţare executare silită. Hotărâre din 24-09-2014,... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|








