Plângere contravenţională. Sentința nr. 6547/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 6547/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 09-04-2014 în dosarul nr. 18740/200/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.- SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6547

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.04.2014

INSTANTA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: U. M.

GREFIER: M. D.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta . cu sediul în ., J. B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NATIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.

La apelul nominal făcut in ședința publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că acțiunea este la primul termen de judecată, este scutită de taxa de timbru conform dispozițiilor Legii nr. 146/1997 actualizate, procedura este legal îndeplinită, prin serviciul registratură, intimata a depus adresa prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, copie a certificatului calificat privind semnătura electronica a agentului constatator și planșa fotografică cu constatarea contravenției.

Instanța, verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 Cod procedură civilă, constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 1 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ. și teritorial în temeiul acelorași prevederi legale, după care:

În temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ., constatând că proba cu înscrisurile de la dosar este pertinentă, concludentă precum și utilă soluționării cauzei, instanța încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

În conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecata înregistrată la data de 31.05.2012, sub nr._, pe rolul Judecătoriei B., petenta . a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/02.05.2012, întocmit de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, solicitând anularea procesului verbal, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

În fapt, petenta a arătat că prin procesul verbal . 12 nr._/02.05.2012 a fost sancționatã de cãtre un angajat al intimatei și obligatã la plata amenzii în cuantum de 750 lei și la achitarea unei despãgubiri în cuantum de 96 euro, echivalentul a 419,97 lei pentru că la data de 26.01.2012 a circulat cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținându-i, pe DN 2 - km 115+80 m, pe raza localitãții Mãrãcineni, fãrã a deține rovinietã valabilã.

A invocat aspecte de nelegalitate a procesului verbal contestat, privind lipsa semnaturii si a elementelor care conduc la corecta individualizare a faptei, apreciind cã acesta a fost întocmit cu nerespectarea art. 15, 16 alin. 1, 17 și art. 19 din OG 2/2001, ceea ce atrage nulitatea absolutã a respectivului proces verbal, precum si lipsa de temeinicie a acestuia. A invocat respectarea art. 6 din Conventia europeana a drepturilor omului, privind garantarea si recunoasterea dreptului la un proces echitabil si ., aratand ca beneficiază de prezumția de nevinovăție.

În dovedirea plângerii, petenta a depus la dosarul cauzei copie a procesului verbal de contravenție contestat, nemaisolicitand alte probe.

Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în baza art. 36 din O.G. nr. 2/2001, art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

Intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică nu a formulat întampinare, însă a depus la dosarul cauzei, în copie, dovada de comunicare a procesului verbal contestat, certificat calificat, autorizatie de control, plansa foto (filele 15-19).

In temeiul art.242 pct.2 C.proc.civ., părțile au solicitat judecarea cauzei in lipsa.

În temeiul art. 167 alin.1 Cod proc.civ., instanța a încuviințat petentei - proba cu înscrisurile aflate la dosar, iar intimatei - proba cu înscrisuri si planșa foto, apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/02.05.2012, încheiat de un agent constatator din cadrul intimatei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 750 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) și sancționate de art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că, la data de 26.01.2012, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei, a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă. Totodată, în temeiul art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, petenta a fost obligată la plata echivalentului în lei al sumei de 96 euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire.

Verificând legalitateaprocesului-verbal de constatare a contravenției, instanța reține ca acesta a fost întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientei, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura electronică a agentului constatator.

Examinând în continuare temeiniciaprocesului verbal, instanța reține că, potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare (in vigoare la data savarsirii presupusei contraventii), fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, cuantumul acesteia fiind stabilit conform art. 8 alin. (2), în Anexa nr. 2, care în partea finală, prevede o amendă de la 750 lei la 1250 lei. Potrivit art. 8 alin. (3), contravenientul avea obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, o sumă stabilită potrivit Anexei nr. 1, pentru vehicule transport marfa categoria B fiind prevăzut un tarif de despăgubire în cuantum de 96 euro.

Tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România a fost introdus, conform art. 1 alin. (2), începând cu data de 1 iulie 2002, fiind aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz. Potrivit art. 1 lit. (e), acest tarif reprezintă „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.”

Art. 1 lit. (j) definește rovinieta ca fiind „documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România”. Potrivit art. 7, „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile … revine în exclusivitate utilizatorilor români”. Art. 1 lit. b) definește utilizatorii români ca fiind „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România”.

Instanța constată că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție corespunde realității, în sensul că vehiculul cu nr. de înmatriculare_ deținut de petenta a circulat, într-adevăr, la data de 29.01.2012, pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără rovinietă, aspect necontestat, de altfel, de aceasta.

Prin urmare, instanța reține că procesul verbal este legal și temeinic.

În ceea ce privește sancțiunea amenzii, instanța reține că aceasta a fost aplicată în cuantumul minim prevăzut de lege, respectiv 750 lei, și a fost individualizată corect, ținându-se cont de gravitatea faptei, pericolul social pe care aceasta îl prezintă, apreciat astfel în raport de împrejurările în care a fost comisă și de celelalte criterii prevăzute de art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001. În atare situație, instanța urmează sa admită în parte plîngerea și să mențină amenda aplicată petentei prin procesul verbal contestat.

Totusi, instanța constată că, între data săvârșirii contravenției imputate petentei și data soluționării prezentei cauze, actul normativ care prevede și sancționează contravenția, O.G. nr.15/24.01.2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, a suferit modificări și completări prin Legea nr.144/23.07.2012, publicata in Monitorul Oficial nr.509/24.07.2012.

Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.

Principiul constituțional al aplicării legii contravenționale mai favorabile a fost transpus în O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, care, la art.12 alin.2, prevede că „dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta; în cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.”

Mai mult decat atat, conform art.II din Legea nr.144/2012, tarifele de despagubire reglementate de art.8 alin.3, inainte de abrogarea acestuia prin Legea nr.144/2012, aplicate si contestate in instanta, pana la data de 27.07.2012, se anuleaza.

Potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanța hotărăște nu numai asupra sancțiunii (amenda), ci și asupra despăgubirii menționate în procesul verbal și al cărei cuantum a fost stabilit prin înștiințarea de plată.

Ca efect al aplicarii legii contraventionale mai favorabile, potrivit dispozitiilor art.II din Legea nr.144/2012, instanta va anula obligatia de plata a tarifului de despagubire in valoare de 96 euro.

In temeiul art.129 alin.6 C.proc.civ. raportat la art.274 C.proc.civ., instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea formulată de petenta . sediul în mun. B., . G, ., J. B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NATIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.

Menține amenda aplicată petentului, prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 02.05.2012 încheiat de intimată.

Anulează tariful de despăgubire stabilit prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 02.05.2012 încheiat de intimată.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.04.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

U. M. M. D.

Red. U.M. /Tehnored. M.D./4 ex/06.05.2014

Operator de Date Cu Caracter Personal_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6547/2014. Judecătoria BUZĂU