Plângere contravenţională. Sentința nr. 6696/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6696/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 11-04-2014 în dosarul nr. 16270/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 6696/2014
Ședința publică de la 11 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. C. I.
Grefier M. E.
Pe rol fiind judecarea plângerii formulată de petenta . cu sediul în . B. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică-Cestrin cu sediul în municipiul București, ..401A,sector 6, având ca obiect procesul verbal de contravenție . 12 nr._ din 10.04.2012, emis conform OG nr.15/2002.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care instanța văzând că nu mai sunt probe concludente de administrat și excepții de invocat constată dosarul în stare de judecată și reține cauza pentru pronunțare.
INSTANȚA
Asupra plângerii contravenționale de față.
Prin cererea înregistrată sub nr._ din 14.05.2012, petenta . în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică-Cestrin a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri în care să dispună anularea procesului verbal de contravenție . 12 nr._ din 10.04.2012.
În motivarea plângerii petenta arată că autoturismele care efectuează transport public local de persoane în conformitate cu Legea nr.92/2007 și conform art 3 alin 1 al OG nr.15/2002 cu modificările și completările ulterioare coroborat cu art 10 pct.1 din OMTI nr.769/01.10.2010 sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.
În dovedirea plângerii petenta a depus la dosar în copie, actul sancționator, licență de traseu .
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:
În data de 18.11.2011, ora 07,50 petenta circula cu mijlocul auto_ pe DN2 Km 115+80 m în raza comunei Mărăcineni,județul B..
A fost fotografiată de sistemul electronic aflat la Km 155+80 m și a fost căutată în baza de date pentru a se afla dacă a achitat rovinieta.
Nefiind găsită în baza de date, intimata a emis procesul verbal de contravenție R 12 nr._ din 10.04.2012, prin care a amendat-o pe petentă cu suma de 1250 lei și a obligat-o să achite un tarif de despăgubire în sumă de 1401,22 lei făcând aplicarea art 8 alin 1 din OG nr.15/2002.
Intimata legal citată nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
În drept, art 8 alin 1 din OG nr.15/2002,art 9 din Ord. nr.769/2010.
Având în vedere situația de fapt reținută și dispozițiile legale invocate instanța apreciază că:
Excepția invocată de petentă nu este întemeiată urmând a fi respinsă, întrucât motivele de nulitate arătate de aceasta nu duc la nulitatea procesului verbal de contravenție în sensul art 17 din OG nr.2/2001.
Pe fond plângerea este întemeiată urmând a fi admisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respins exceptia de nulitate a procesului verbal de contraventie invocata de petenta.
Admis plingerea formulată de petenta . cu sediul în . B. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică-Cestrin cu sediul în municipiul București, ..401A,sector 6 și în consecință:
Anuleaza procesul verbal de contraventie . 12 nr._ din 10.04.2012.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi 11.04.2014.
Președinte,Grefier,
Red./I.V.C-tin
Tehnored./E.M./22.04.2014/ 4 ex
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5719/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2342/2014.... → |
|---|








