Plângere contravenţională. Sentința nr. 8262/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 8262/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 09-05-2014 în dosarul nr. 22905/200/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECTIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 8262

Ședința publică de la 09.05.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. I.

GREFIER: C. Z.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petenta . SNC, cu sediul în ., și pe intimatulDirecția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor B.., cu sediul în B., . bis, jud B., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cererea se află la primul termen de judecată, legal timbrată, intimatul a depus la dosar prin serviciul registratură întâmpinare, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.131 alin. 1 NC.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta plângere, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004; material și teritorial, în temeiul art.94 pct.3 N.C.proc.civ. și art.32 alin.2 din OG nr.2/2001.

Instanța, deliberând asupra pertinenței, concludenței și utilității probelor solicitate, în conformitate cu dispozițiile art. 255 și 258 N.C.proc.civ., încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 244 alin.1 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreascã, declară dezbaterile închise, conform art.394 alin.1 C.proc.civ., și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA:

Prin cererea înregistrată pe rolul aceste instanțe sub nr_, petenta . SNC, a formulat în contradictoriu cu intimatul Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor B., plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravențiilor . nr._, încheiat la data de 19.12.2013 .

In motivarea cererii, în data de 19.12.2013, petenta a comercializat produse de origine animală, fără respectarea normelor sanitar-veterinare privind manipularea și depozitarea, motiv pentru care a fost sancționată contravențional.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001.

În probațiune, a fost depus în fotocopie: procesul-verbal contestat.

Plângerea a fost legal timbratã, cu suma de 20 de lei, conform disp.art.19 din OG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată.

În motivare, a arătat că în data de 19.12.2013, petenta comercializa produse de origine animală, fără respectarea normelor sanitar-veterinare privind manipularea și depozitarea.

În drept, a invocat dispozițiile art.115-118 C.proc.civ.

Sub aspectul probatoriului, instanța a administrat la propunerea ambelor părți proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar procesul -verbal contestat.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul -verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 19.12.2013 de inspectorii din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor B., petenta . SNC, a fost sancționatã cu amendã în cuantum de 2000,00 lei pentru nerespectarea dispozițiilor art. 4 lit.a pct.8 din HG 984/2005.

In fapt, s-a reținut că, în data de 19.12.2013, petenta comercializa produse de origine animală, fără respectarea normelor sanitar-veterinare privind manipularea și depozitarea.

Instanța constată că plângerea a fost formulată de către petentã la data de 23.12.2013, în termenul de 15 zile prevăzut de art.31 alin.1 din OG 2/2001, de la data înmânării procesului -verbal de constatare a contravenției.

Conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Sub aspectul legalității,

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, instanța constată că procesul-verbal de contravenție indică disp. art. 4 lit.a pct.8 din HG 984/2005privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, care prevãd că nerespectarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind condițiile de depozitare a produselor alimentare, a produselor de nutriție pentru animale și a produselor de uz veterinar” constituie contravenție și se sancționează cu amendă 2.000 lei la 10.000 lei, în cazul faptelor săvârșite de persoanele juridice.

Petenta a invocat nelegalitatea procesului verbal, susținând cã au fost încãlcate disp.art.16 din O.G.nr.2/2001, agentul constatator nespecificând în mod clar ce nereguli a găsit la magazinul supus controlului.

Instanța reține cã, potrivit disp.art.16 alin.1 din O.G.nr.2/2001,care reprezintã dreptul comun în materie contravenționalã, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu descrierea faptei contravenționale cu arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite.

Din interpretarea logico-gramaticalã a acestor prevederi legale, rezultã cerința ca agentul constatator sa realizeze o descriere în concret a contravenției, cu specificarea acțiunii sau inacțiunii autorului și a tuturor circumstanțelor de naturã a imprima faptei acest caracter.

Cerinta este imperativã, întrucât rațiunea instituirii ei a fost aceea de a permite instanței cercetarea legalitãții actului constatator prin stabilirea faptelor materiale și verificarea încadrãrii juridice pe care acestea au primit-o și a justei sancțiuni aplicate.

Instanța mai reține cã nu constituie o descriere corespunzãtoare a faptei procesul-verbal în care se reține generic, neîndeplinirea unor mãsuri impuse de o autoritate publicã, fãrã arãtarea concretã a mãsurilor ce nu au fost îndeplinite.

Or, în speța de fațã, în urma analizei procesului-verbal contestat, instanța constată că, în cuprinsul acestuia se menționeazã doar cã petenta nu a respectat normele sanitar-veterinare privind manipularea și depozitarea produselor de origine animală.

Astfel, instanța apreciazã cã fapta nu a fost descrisã, mențiunea sus invocatã fiind de fapt nu descrierea faptei, ci doar menționarea dispozițiilor legale în baza cãrora petenta a fost sancționatã, nefiind precizat care sunt normele sanitar-veterinare nerespectate de petentă, și nici care au fost produsele comercializate cu încălcarea acestor norme.

Prin urmare, prin situația creatã, i-a fost pricinuitã petentei o vãtãmare evidentã, constând în imposibilitatea de a-și formula apãrãri prin raportare la situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal.

Astfel, aceasta nu poate formula apărări, iar instanța nu poate aprecia, în lipsa mențiunilor corespunzãtoare din procesul-verbal, dacã petenta a respectat sau nu prevederile legale cu privire la condițiile de depozitare a produselor alimentare.

Pentru aceste considerente, instanța apreciazã cã agentul constatator a realizat o descriere pur formalã a contravenției, fãrã a evidenția elemente de fapt de naturã a o individualiza, procedând la întocmirea unui act care nu întrunește cerințele de legalitate prevãzute imperativ de art.16 alin.1, iar o prezentare generalã, lipsitã de conținut, a faptei echivaleazã cu lipsa acesteia și atrage nulitatea procesului verbal, conform art.17 din același act normativ.

Fațã de cele anterior expuse, instanța apreciazã cã plângerea formulatã de petentã este întemeiatã, motiv pentru care, în temeiul art.34 și urm. din O.G. nr.2/2001, o va admite și va anula procesul-verbal de contravenție atacat.

În temeiul art. 453 alin. 1 N.Cod procedură civilă, având în vedere principiul disponibilității procesului civil, instanța va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite plângerea contravențională formulată de petenta . SNC, cu sediul în ., în contradictoriu cu intimata Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor B., cu sediul în B., . bis, jud B..

Anuleazã procesul-verbal . nr._, încheiat la data de 19.12.2013.

Ia act cã nu se solicită cheltuieli de judecatã.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecãtoria Buzãu.

Pronunțatã în ședințã publicã, azi,09.05.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. I. C. Z.

Red. E.I./ Tehnored.: E.I.

4 ex./ 20.05. 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8262/2014. Judecătoria BUZĂU