Plângere contravenţională. Sentința nr. 8623/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8623/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 19-05-2014 în dosarul nr. 2432/200/2014
Dosar nr._
r o m a n i a
judecatoria buzau – sectia civila
sentinta civila nr.8623
sedinta publica din 19 MAI 2014
instanta constituita din
presedinte nicolae adriana
grefier popescu alina
Pe rol fiind acțiunea civilă având ca obiect plângerea contravențională formulată de petentul G. V., cu domiciliul în municipiul B., .. C, ., jud. B., în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție al Județului B., cu sediul în B., .-12, Jud. B., împotriva procesului - verbal de contravenție . nr._ din data de 24.01.2014 încheiat de intimat.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul G. V. lipsă fiind intimatul IPJ B. .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura este legal îndeplinită, iar cererea a fost legal timbrată cu 20 lei conform art.19 din OUG nr.80/2013, după care:
Conform art.219 c.pr.civ. s-a procedat la verificarea identității petentului G. V., legitimat cu CI . nr._ eliberată de SPCLEP B., CNP_.
Procedând potrivit art.131 alin.1 din Noul Cod procedură civilă, instanța își verifică din oficiu competența și constată că este competentă general, să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, material și teritorial, în baza art. 94 pct.4 C.proc.civ. raportat la art. 118 al.1 din OG 195/2002.
Conform art.238 al.1 C.pr.civ., instanța acordă cuvântul reprezentatei reclamantului cu privire la estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului.
Petentul arată că estimează durata procesului la un termen.
Conform art.238 al.1 C.pr.civ. instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului, la acest termen și acordă cuvântul pe probe.
Petentul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și arată că a achitat amenda și depune la dosar dovada achitării amenzii, precizează că este șofer profesionist și că dacă i se suspendă permisul de conducere rămâne fără serviciu .
În conformitate cu dispozițiile art.258 al.1 rap.la art.255 N.C.pr.civ. coroborat cu art.265, 267 și 341 alin.2 N.C.pr.civ., instanța încuviințează părților proba cu înscrisurile și înregistrarea video, aflate la dosarul cauzei.
S-a procedat la vizualizarea înregistrarii video depusă la dosar de intimată .
Petentul menționează că nu are alte cereri de formulat.
În acord cu prevederile art. 392 C.proc.civ., constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, instanța deschide dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Petentul solicită admiterea plângerii și înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
În acord cu prevederile art. 394 Cod procedura civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 07.02.2014, petentul G. V. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 24.01.2014 încheiat de Poliția municipiului B. și a sancțiunii aplicate.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, prin procesul verbal atacat agentul constatator a reținut ca acesta a condus autoutilitara marca Dacia Pick-up cu număr de înmatriculare_ pe . Crâng către Fabrica de bere, si, ajungând la marcajul din dreptul intersecției cu . a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar in traversare pe marcajul pietonal, din partea stânga a sensului său de mers.
În opinia petentului, în realitate, nu a săvârșit vreo fapta prevăzuta de lege ca si contravenție, întrucât, în conformitate cu prevederile art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002, conducătorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere "pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajai, marcat si semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului. Potrivit dispozițiilor art. 100 alin. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice constituie contravenție "neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentara a drumului public prin locurile special amenajate si semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului". . 2 sensuri de circulație despărțite de un scuar de aproximativ 2 metri și înainte de a trece peste marcajul pietonal s-a asigurat că nu traversează nicio persoana atât din partea dreapta, cât și din partea stânga până în scuar (adică pe sensul său de mers). A evidențiat faptul că neavând viteza mare, în zonă fiind treceri de pietoni din 100 în 100 metri, ar fi putut observa dacă vreun pieton era angajat în traversarea trecerii de pietoni pe sensul de deplasare al autovehiculului pe care-l conducea . A mai arătat faptul că este posibil să nu fi observat vreun pieton angajat în traversare pe celalalt sens de mers, însă, legiuitorul nu sancționează o asemenea faptă, dar nu a incomodat niciun pieton angajat in traversarea străzii. Apreciază că dacă împrejurarea reținuta de agentul constatator in procesul-verbal contestat ar fi corespuns realității, ar fi fost corect ca acel pieton sa fie menționat ca martor asistent.
Coroborând prevederile legale cu situația de fapt, devine inechivoc faptul ca existenta pretinsei contravenții reținuta in procesul-verbal contestat este condiționată de neacordarea priorității de trecere pietonului care traversează marcajul pietonal pe sensul de mers al vehiculului, cerința care in prezenta cauza nu este îndeplinita, nefiind niciun pieton angajat in traversare pe sensul de mers al autovehiculului condus de mine.
In plus, petentul arată că, deși analiza tradițională a regimului juridic al contravențiilor plasează acest domeniu în sfera extra-penala, contravenția fiind o fapta antisociala, care prezintă un grad de pericol social redus fata de cel al unei infracțiuni, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decelat propriile sale criterii pentru a stabili daca o fapta contravenționala tine de „materie civila" sau de „materie penala", fiind astfel posibil ca anumite situații sa fie apreciate din perspectiva Curții aparținând sferei penale, cu importanta in ceea ce privește sarcina probei, deși conform reglementarii naționale acestea sunt calificate ca având o natură extra-penala.
Cu referire la unul din cele trei criterii alternative folosite, Curtea a stabilit ca, in situația aplicării unei amenzi contravenționale, elementul esențial după care urmează să se stabilească dacă art. 6 din C.E.D.O., care garantează dreptul Ia un proces echitabil, este aplicabil pe latura
sa penală sau civilă, este reglementat de caracterul sancțiunii aplicate sau aplicabile (A. vs. România).
Prin urmare, o amenda contravenționala, chiar in cuantum redus, va tine de materia penala, atâta timp cat aceasta amenda este un mijloc de constrângere, precum si o măsura de prevenire a săvârșirii de noi fapte antisociale similare ( caracter punitiv și represiv), in timp ce, daca scopul principal al amenzii contravenționale este de reparare a unui prejudiciu, aceasta nu tine de materia penala, in sensul art. 6 parag. 2 si 3 din CEDO, nefiind incidente garanțiile speciale prevăzute de aceste texte.
În cauză, devin incidente dispozițiile art. 6 paragraf 2 si 3 din CEDO, mai precis respectarea prezumției de nevinovăție, precum si asigurarea efectiva si concreta a exercițiului dreptului la apărare, exigențe a căror respectare este obligatorie prin prisma art. 20 din Constituția României. Astfel, se inversează sarcina probei, dovada contravenției revenind organului constatator.
Având în vedere cele expuse anterior, consideră că procesul-verbal nu este valabil încheiat și solicită dovada faptului că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale.
Așadar, raportat la aspectele învederate, solicită să se constatate că procesul-verbal sus -mentionat a fost întocmit pentru o fapta care nu constituie contravenție si, pe cale de consecința, să se admită plângerea si să se anuleze procesul verbal de contravenție contestat ca netemeinic si nelegal iar, in subsidiar, in cazul in care se va respinge acest capăt de cerere, să se dispună înlocuirea sancțiunilor aplicate cu avertisment.
În drept, petentul a întemeiat plângerea pe dispozițiile O. G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum si pe prevederile O.U.G. nr. 195/2002 si ale Regulamentului de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002 .
In dovedirea motivelor enunțate, a solicitat proba cu înscrisuri si a solicitat ca intimata sa depună la dosarul cauzei dovezile privind săvârșirea pretinsei contravenții.
A atașat la dosar în copie cartea de identitate, procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 24.01.2014, dovada achitării amenzii.
Intimatul, deși legal citat, nu s-a prezentat, dar a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefiind întemeiată.
În motivarea întâmpinării, acesta a arătat că la data de 24.01.2014, ora 07.04, petentul, în timp ce conducea autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, pe bld. Stadionului din municipiul B., din direcția "Crâng" către Fabrica de bere si ajungând la marcajul pietonal din dreptul intersecției cu . acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversare, pe trecerea pentru pietoni, din partea stânga a sensului de mers, astfel că a gentul constatator a întocmit procesul-verbal . nr._ pentru încălcarea prevederilor art. 135 lit. h din ROUG 195/2002 R privind circulația pe drumurile publice, stabilind amenda in cuantum de 340 lei.
De asemenea, mai arată intimatul, agentul constatator a aplicat măsura tehnico-administrativa de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării.
Prin fapta sa, reclamantul a pus în pericol viața sau integritatea corporală a pietonului care traversa regulamentar ., nerespectarea regulilor de prioritate fiind o cauză frecventă generatoare de accidente.
Contravenientul a luat la cunoștința de conținutul procesului verbal, a auto făcut propriile mențiuni si a semnat pentru primirea copiei.
Abaterea a fost constatată în mod direct de lucrătorul de poliție, dar a fost surprinsă și cu aparatura de supraveghere a traficului rutier montată pe autospeciala poliției, agentul constatator făcând mențiune despre aceasta în cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției .
Contravenientul a putut face plângere, iar în cadrul procesului aceasta poate face orice apărare pe care o consideră necesară.
A învederat că, în ceea ce privește consecințele aplicării acestui articol în materie contravențională, respectiv dacă art. 6 din Convenție lipsește de forță probantă procesul verbal de constatare a contravenției sau, dimpotrivă, poate constitui o probă împotriva contestatorului, deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului nu tranșează problema. Instanța de la Strasbourg nu a argumentat în deciziile sale, în sensul că organul administrativ care întocmește actul de sancționare ar avea obligația ca, pe lângă constatările personale să prezinte, în instanță, și alte probe din care să rezulte vinovăția persoanei sancționate. Dimpotrivă, recunoscând statelor membre dreptul de a dezincrimina anumite fapte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, în decizia pronunțată în cauza Ozturk c. Germaniei că acest procedeu este benefic, între altele, datorită degrevării autorităților judiciare de urmărirea și sancționarea contravențiilor.
Procesul verbal nu este un simplu act de acuzare, întrucât el conține și constatarea faptei, făcută de agentul constatator, și sancțiunea aplicată contravenientului. In măsura în care nu este contestat în termen, procesul verbal devine titlu executoriu, conform art. 37 din O.G. nr. 2/2001.
In speță, din această perspectivă, procesul verbal de contravenție are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu a fost în măsură să prezinte o probă contrară. In această ordine de idei, trebuie arătat că a conferi forță probantă acestui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerat o modalitate de „stabilire legală a vinovăției", în sensul art. 6, alin. 2 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Intimatul nu este de acord cu înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul, deoarece petentul nu se află la prima abatere (a se vedea cazierul contravențional auto), scopul preventiv și educativ al sancțiunilor aplicate nefiind atins.
A solicitat menținerea sancțiunilor așa cum au fost aplicate de agentul constatator si respingerea plângerii formulate de petent și a subliniat că se opune audierii martorilor prevăzuți la art. 315 alin.l și 2 din C. pr.civ.
În dovedirea susținerilor a atașat la dosar suportul magnetic pe care a fost fixata înregistrarea video si atestatul operatorului radar.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 - 208 din C. pr. civ. și a solicitat judecata în lipsă.
În temeiul art.258 al.1 rap.la art.255 N.C.pr.civ. coroborat cu art.265, 267 și art.341 alin.2 N.C.pr.civ., instanța a încuviințat părților proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și cu înregistrarea video.
Analizând mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ din data de 24.01.2014 încheiat de agent constatator din cadrul IPJ B., petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 340 lei, aplicându-se și măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de zile, întrucât la data de 24.01.2014, ora 07.04, în timp ce conducea autoutilitara marca Dacia Pick-up cu număr de înmatriculare_ pe . Crâng către Fabrica de bere, ajungând la marcajul din dreptul intersecției cu . a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar in traversare pe marcajul pietonal, din partea stânga a sensului său de mers, încălcând prevederile art. 135 lit.h din ROUG nr. 195/2002, faptă sancționată de art. 100 alin.3 lit.b din OUG nr.195/2002.
Instanța, în urma verificării cerute de art. 34 din O.G. nr. 2/2001, constată că plângerea a fost introdusă (07.02.2014) în termenul legal de 15 zile de la data înmânării (_.2014).
Potrivit aceluiași articol, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată pentru început că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).
Aceasta deoarece, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost dezincriminate, în lumina jurisprudenței CEDO (cauzele A. c. României, Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kaubec c. Slovaciei), acest gen de contravenție (referitoare la circulația pe drumurile publice) intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 CEDO. La această încadrare conduc două argumente: 1. norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice se adresează tuturor cetățenilor); 2. amenda (sancțiunea contravențională aplicabilă) urmărește un scop preventiv și represiv.
Curtea europeană a drepturilor omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, c. Maszini c. României, hotărârea din 21.09.2006) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție caracter penal.
Instanța apreciază, de asemenea, că lipsa gravității pedepsei aplicate petentului (340 lei) nu poate priva o contravenție de caracterul său inerent penal (în accepțiunea Curții europene a drepturilor omului – Cauza Ozturc c. Germaniei).
Pe cale de consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție printre care și prezumția de nevinovăție.
Față de cele de mai sus, instanța reiterează faptul că textul Convenției Europene a Drepturilor Omului (la fel și jurisprudența Curții) face parte din dreptul intern al României încă din anul 1994, iar, în raport de dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Cu toate acestea, astfel cum a statuat Curtea în cauza A. c. României, cauza A. c. României, în deciziile din cauzele N. c. Românieiși I. P. c. României, cauza H. și alții c. României precum și în cauza N. G. c. României, în materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte.
Plecând de la raționamentul Curții europene, reamintim că, odată stabilită aplicabilitatea art. 6 în cauza concretă, este de o importanță crucială ca instanțele de judecată care sunt sesizate cu soluționarea unor plângeri împotriva unor procese-verbale de contravenție, să acorde petenților în mod efectiv posibilitatea de a propune probe prin care să aducă dovada contrară celor reținute de agentul constatator și de a-și prezenta argumentele în apărare, în cadrul unei proceduri contradictorii. Nu mai puțin important este faptul că, pentru a
nu se aduce atingere art. 6 din Convenție, orice decizie a instanței naționale de a respinge anumite cereri în apărare sau de a acorda relevanță unei anumite probe în defavoarea alteia, trebuie să fie temeinic motivată, în caz contrar intervenind arbitrarul.
Intimata a depus înregistrarea video din care ar rezulta că petentul a fost surprins în trafic, în timp ce conducea autoutilitara marca Dacia Pick-up cu număr de înmatriculare_ pe . Crâng către Fabrica de bere, si, ajungând la marcajul din dreptul intersecției cu . a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar in traversare pe marcajul pietonal, din partea stânga a sensului său de mers, fiind sancționat prin procesul-verbal contestat.
Fapta, astfel cum este descrisă în cuprinsul procesului-verbal contestat și cum a fost surprinsă pe înregistrarea video, întrunește elementele constitutive ale contravenției sancționate de art. 100 alin.1 pct.3 din OUG nr.195/2002, constând în încălcarea art. 135 lit.h din Regulamentul de punere în aplicare a OUG nr.195/2002. De asemenea, instanța reține că petentul a semnat personal procesul-verbal, la rubrica obiecțiuni, scriind personal „nu am observat persoana care traversa”, iar în cadrul prezentului proces nu a solicitat administrarea altor probe, cu excepția celei cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.
Cu privire la sancțiune, instanța are în vedere dispozițiile art. 5 alin.5 din OG nr.2/2001, conform cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și ale art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Având în vedere aceste circumstanțe, precum și că fapta de a nu acorda prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversare este de o gravitate apreciabilă, putând conduce la accidente, instanța apreciază că sancțiunea aplicată – amenda în cuantum minim și avertisment – reflectă pericolul social al faptelor comise, fiind corect individualizate, impunându-se aplicarea unei amenzi, cu atât mai mult cu cât petentul este de profesie șofer profesionist.
Conform art. 96 alin.1 din OUG nr. 195/2002, sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului. Printre sancțiunile complementare reglementate de lege se numără aplicarea punctelor de penalizare. Cum aceste sancțiuni sunt consecințe directe ale faptei comise (cauza Maszini c. României), uneori având urmări mai grave decât sancțiunea principală aplicată, justețea și corecta proporționalizare a lor urmează a fi analizate de către instanța învestită cu soluționarea plângerii. Nesupunerea acestora controlului instanțelor judecătorești ar conduce la încălcarea dreptului de acces la instanță a petentului, drept garantat de art. 21 din constituția României și art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Potrivit art. 100 alin.1 din OUG nr.195/2002, o astfel de faptă se sancționează și cu pedeapsa complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, sancțiune în mod judicios aplicată.
În temeiul considerentelor expuse, instanța urmează să respingă plângerea contravențională formulată de petentul G. V. în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Politie al Județului B., ca nefiind întemeiată.
Potrivit art. 34 alin.2 din OG nr.2/2001, dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată numai cu apel, apelul se soluționează de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului și suspendă executarea. În baza art.468 și art. 471 C.proc.civ., termenul de apel este de 30 de zile, acesta urmând a fi depus la Judecătoria B..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul G. V. cu domiciliul în municipiul B., .. C, ., jud. B., în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție al Județului B., cu sediul în B., .-12, Jud. B., ca neîntemeiată.
Executorie.
Cu drept de a formula apel la Tribunalul B. în termen de 30 de zile de la comunicare, apelul urmând a fi depus la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.05.2014.
Președinte, Grefier,
| ← Succesiune. Sentința nr. 16/2014. Judecătoria BUZĂU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 16/2014.... → |
|---|
