Plângere contravenţională. Sentința nr. 7093/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7093/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 18-04-2014 în dosarul nr. 13801/200/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.7093
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 18.04.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – L. C. R.
GREFIER – L. E. D.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională promovată de petenta C. A. G., cu domiciliul în Galati, ..57, judetul Galati, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE, cu sediul în mun. B., .-10, jud. B..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns partile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se afla la al treilea termen de judecata, cererea este legal timbrata si ca au sot relatiile de la Administratia Financiara Galati, dupa care:
Instanța apreciind probele solicitate ca fiind pertinente, concludente și utile cauzei, în temeiul art. 258 raportat la art. 254, 255 cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei pentru petenta și intimat .
Nemaifiind alte probe de administrat sau exceptii de invocat, intanta constata cauza in stare de judecata o retine spre solutionare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecatoriei B. sub nr._ la data de 14.08.2013 petenta C. A. G. a formulat, în contradictoriu cu intimata I.P.J. B.-SERVICIUL RUTIER, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/14.07.2013, solicitând anularea acestuia și a sancțiunilor aplicate.
In motivarea plangerii petenta a invocat mai multe motive de nelegalitate si netemeinicie privind procesul verbal.
A anexat plângerii procesul-verbal de contravenție CP nr._/14.07.2013, in copie (fila 8) .
Cererea este legal timbrata cu taxa de timbru in suma de 20 de lei, potrivit disp. art. 19 din OUG nr.80/2013 (fila 13) .
Intimata a depus la dosarul cauzei, la data de 12.11.2013, prin serviciul registratură, întâmpinare prin care a solicitat admiterea, in parte, a plângerii.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că din motive tehnice aparute la aparatul radar, in momentul inregistrarii abaterii savarsite de catre petent, pe plansa fotografica nu a fost fixata in intregime imaginea autovehiculului.
În drept, a invocat disp. art. 205-208 Cod procedură civilă.
În probațiune, intimata a depus la dosarul cauzei: raportul agentului constatator (filele 23,24), istoricul abaterilor rutiere (fila 25), atestat operator radar, buletin de merificare metrologica si plansa foto (filele 26,27,28).
La termenul de judecată din 18.04.2014, instanța în temeiul art.258, raportat la art. 254,255 Cod procedură civilă a încuviințat petentei și intimatului proba cu înscrisurile de la dosar .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/14.07.2013 petentei i s-a aplicat ca sancțiune contravențională principala amenda în cuantum de 160 lei pentru nerespectarea prevederilor art.121 alin.1 din ROUG nr.195/2002 si sancțiunea complementară a 2 puncte de penalizare, în temeiul art. 99 alin.2 OUG nr. 195/2002; sanctiunea avertismentului pentru nerespectarea prevederilor art.36 alin.1 din OUG nr. 195/2002 rep., și sancțiunea complementară constând în 2 puncte penalizare, în temeiul art. 99 alin.2, cu referire la art 108 alin.1 lit. a) pct.3 din OUG nr. 195/2002 reținîndu-se că la data de 14.07.2013, orele 13:52, locul B., a condus auto marca Toyota cu nr de inmatriculare_ pe Al Industriilor fiind inregistrata si fotografiata de aparatul radar_ cu viteza de 65 km/h. De asemenea nu a purtat centura de siguranta obligatorie in timpul mersului.
Potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevazute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contraventie conține mențiunile privitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele, prenumele si adresa contravenientului, descrierea faptei savarsite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. Procesul verbal nu a fost semnat de catre petenta, existand mentiunea „refuza sa semneze, desi a luat cunostinta de abaterea savarsita”.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că potrivit art.121 alin.1 și 2 din ROUG nr.195/2002 rep., conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare. Nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii, se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. Nerespectarea acestor dispozitii legale se sancționează, conform art. 99 alin.2 cu referire la art.108 al.1 lit.a) pct.4 din OUG nr. 195/2002, cu amendă prevazută în clasa I de sancțiuni (2-3 puncte amenda) și 2 puncte penalizare, ca sancțiune complementară.
Potrivit art.36 alin.1 din OUG nr.195/2002 rep., conducătorii de autovehicule și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament. Nerespectarea acestor dispozitii legale se sancționează, conform art. 99 alin. 2 cu referire la art. 108 al.1 lit. a) pct.3 din OUG nr. 195/2002, cu amendă prevazută în clasa I de sancțiuni (2-3 puncte amenda) si 2 puncte penalizare, ca sancțiune complementară.
In ceea ce priveste contraventia privind nerespectarea regimului de viteza, instanta retine ca potrivit art. 108 alin.1 lit.d) punctul 3 din O.U.G. nr.195/2002, contraventia retinuta in sarcina petentei se constata cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic. Din aceasta dispozitie reiese ca sarcina probei cu privire la temeinicia faptei revine intimatului, acesta fiind utilizatorul mijloacelor tehnice prevazute de lege.
In cauza de fata, intimatul a depus la dosar plansa foto a abaterii insa, pe aceasta nu a fost fixata in intregime imaginea autovehiculului si nu se poate observa numarul de inmatriculare al autoturismului inregistrat de aparatul radar.
Avand in vedere ca plansa foto efectuata nu indeplineste cerintele prevazute de Norma de metrologie legala 021-05 pentru a putea constitui proba, instanta constata ca intimatul nu a probat viteza cu care circula petenta cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, motiv pentru care urmeaza sa constate netemeinicia procesului verbal de contraventie, in ceea ce priveste fapta de nerespectare a regimului de viteza.
In ceea ce priveste nerespectarea obligatiei de a purta centura de siguranta, instanta constata ca petenta nu a contestat prin plangere aceasta fapta retinuta in sarcina sa, iar unica proba administrata in cauza pe aceste aspecte o constituie procesul-verbal de contraventie, care a fost intocmit pe baza constatarilor personale ale agentului de politie, motiv pentru care cele consemnate se bucura de o aparenta de veridicitate. În măsura în care procesul verbal de contravenție cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp aceasta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară. Potrivit dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 183/2003, procesul-verbal de bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, ce are o natură relativă, putând fi răsturnată prin proba contrară, prezumție ce este compatibilă cu dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile statuate în jurisprudența Curții europene: să fie utilizată în limite rezonabile, care să țină seama de importanța mizei, precum și de garantarea dreptului la apărare și aceasta să nu opereze automat, iar cel în defavoarea căruia operează are la îndemână mijloace de probă pentru a dovedi faptul că este neîntemeiată. Mai mult chiar, instanta constata ca petenta nu a formulat obiectiuni cu ocazia aducerii la cunostinta a motivului sanctionarii sale, imprejurare care indreptateste instanta sa retina o prezumtie simpla ca cele consemnate in actul constatator al contraventiei corespund adevarului. In caz contrar, daca agentul de politie ar fi consemnat imprejurari nereale, nu se explica de ce petenta nu a facut obiectiuni in sensul ca fapta ar fi nereala.
Astfel, in cauza de fata, probatoriul administrat confirma savarsirea contraventiei de nerespectarea obligatiei de a purta centura de siguranta, si anume procesul-verbal de contraventie, iar petenta a beneficiat de garantiile unui proces echitabil, avand posibilitatea sa isi sustina apararile si sa propuna si administreze probe in fata instantei.
Referitor la sanctiunile aplicate petentei, instanta le apreciaza legale si proportionale cu gradul de pericol social al faptei savarsite, fiind dispusa sanctiunea avertismentului pentru lipsa centurii de siguranta, iar sanctiunea complementara a punctelor de penalizare pentru acesta fapta este prevazuta de actul normativ incident in cauza. Totodata, instanta apreciaza ca ambele sanctiuni se justifica prin gradul de pericol social al faptei savarsite, tradus prin pericolul pe care incalcarea legii de catre petent il reprezinta fata de persoana acestuia si de siguranta rutiera.
Pentru aceste considerente, având în vedere că prezumția de legalitate și de temeinicie de care se bucură procesul-verbal de contravenție nu a fost răsturnată prin proba contrară in ceea ce priveste fapta de a circula fara centura de siguranta, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol al faptei savârșite, instanța, în temeiul art. 34 din OG nr.2/2002, va respinge ca neîntemeiată plângerea petentei pentru aceasta contraventie, urmand sa anuleze procesul verbal si sa inlature sanctiunile aplicate numai in ceea ce priveste fapta de nerespectare a regimului de viteza.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite in parte plângerea contravențională formulată de către petenta C. A. G., cu domiciliul în Galati, ..57, judetul Galati, în contradictoriu cu intimata I.P.J. B.-SERVICIUL RUTIER, cu sediul în B., .-10, județul B..
Anuleaza in parte procesul verbal . nr._ din data de 14.07.2013.
Înlătura sancțiunea amenzii contravenționale in suma de 160 lei aplicata în temeiul art. 99 alin.2 din OUG 195/2002 pentru nerespectarea art. 121 alin1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 precum si sancțiunea complementara a 2 puncte de penalizare din procesul verbal . nr._ din 14.07.2013.
Menține în rest procesul verbal . nr._ din 14.07.2013.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.04.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER
L. C. RomanLoredana E. D.
Red. L.C.R
4 ex. /22.05.2014
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr._
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 16/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3190/2014.... → |
|---|








