Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 17/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 15819/200/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 17.06.2014

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE – P. E.

GREFIER – C. E. M.

M. P. A FOST REPREZENTAT DE PROCUROR R. C. DIN C. PARCHETULUI DE PE L. JUDECATORIA BUZAU

Pe rol fiind judecarea actiunii civile avand ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale-inlocuire amenda, formulata de petentul I. DE J. JUDEȚEAN B., cu sediul în B., ., județul B., în contradictoriu cu intimata U. E., cu domiciliul în Oraș B., ., județul Prahova.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petentul I. DE J. JUDEȚEAN B. si intimata U. E..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura este legal îndeplinită, cauza este la primul termen de judecata, intimata nu a formulat intampinare, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin.1 din Noul Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, material, în temeiul art. 94 pct.4 din Noul Cod procedură civilă și teritorial în temeiul art. 9 al.3 din OG 2/2001.

Instanta acorda cuvantul in probatiune.

Reprezentantul Ministerului P. solicita incuviintarea probei cu inscrisurile de la dosarul cauzei.

Instanta, in baza art.255 si 258 C.p.c., incuviinteaza proba cu inscrisurile atasate la dosarul cauzei, apreciindu-le ca fiind concludente, pertinente si utile solutionarii cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin 1 și 3 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și acorda cuvantul pe fondul cauzei.

Reprezentantul Ministerului P. pune concluzii in sensul admiterii sesizarii si inlocuirii amenzii contraventionale aplicate cu un numar de 125 de orede munca in folosul comunitatii.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin sesizarea formulată de către petentul I. de J. Județean B. la data de 13.09.2013 sub nr._ s-a solicitat în contradictoriu cu intimata U. E., să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.

În drept a invocat dispozițiile art. 9 alin. 3 din Legea 352/2006.

Intimata nu s-a prezentat în instanță pentru a-și manifesta consimțământul în vederea prestării unei munci în folosul comunității.

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar: adresa nr. 35/15.02.2010 emisă de Primăria Comunei B. A., f 4, titlul executoriu nr. 483/27.01.2010, f 5, somația nr. 483/27.01.2010, f 6, procesul verbal de contravenție . nr._/20.11.2009 ( F 7 ).

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 20.11.2009, intimata U. E. fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 500 lei, prin procesul verbal de contravenție . nr._/20.11.2009.

În vederea executării amenzii Primăria Comunei B. A. a emis titlul executoriu nr. 483/27.01.2010 și somația nr. 483/27.01.2010, însă amenda nu a fost executată.

Potrivit art. 9 alin. 3 din OG 2/2001 în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1354/10.12.2008 s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 9 alin. 5 din OG 2/2001 care condiționează aplicarea sancțiunii contravenționale a prestării unei activități în folosul comunității de acordul contravenientului, apreciindu-se că acest fapt ar lipsi de eficiență sancțiunea aplicată pentru comiterea unor fapte antisociale.

Având în vedere că nu este necesar acordul contravenientului pentru înlocuirea sancțiunii amenzii cu munca în folosul comunității și că, deși s-au făcut demersuri nu poate fi executată amenda aplicată prin procesul verbal de contravenție sus menționat și ținându-se seama de limitele amenzii contravenționale pentru contravenția săvârșită de contravenient, precum și de cuantumul salariului minim pe economia națională, instanța va admite sesizarea și va înlocui amenda în cuantum de 500 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/20.11.2009, contravenientei U. E., CNP_, cu domiciliul în Oraș B., ., județul Prahova, cu un nr. de 125 de ore de muncă în folosul comunității ce se vor executa într-unul dintre domeniile de activitate stabilite prin Hotărârea Consiliului Local B..

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea privind înlocuirea sancțiunea amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, formulată de petentul I. de J. Județean B., cu sediul în B., ., județul B., în contradictoriu cu intimata U. E., cu domiciliul în Oraș B., ., județul Prahova.

Înlocuiește amenda în cuantum de 500 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/20.11.2009, contravenientei U. E., CNP_, cu domiciliul în Oraș B., ., județul Prahova, cu un nr. de 125 de ore de muncă în folosul comunității ce se vor executa într-unul dintre domeniile de activitate stabilite prin Hotărârea Consiliului Local B..

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică azi, 17.06.2014.

Președinte, Grefier,

P. E. C. E. M.

Red. P.E./Tehnored. C.E.M./5 ex./ 27.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria BUZĂU