Rezoluţiune contract. Sentința nr. 7/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 7/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 28-04-2014 în dosarul nr. 14428/200/2013

DOSAR NR. 14._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.-SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7.643

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 28.04.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – N. N.

GREFIER – P. L. – S.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect ordonanță președințială – exercitare autoritate părintească, formulată de reclamanții B. N. și B. E., cu domiciliul în .. B., în contradictoriu cu pârâții B. G. – C., cu domiciliul în mun. B., cartier Micro 5, ., ., jud. B., și B. R. – R. și B. S., ambii cu domiciliu în mun. B., .. 12 bis, jud. B..

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamanții B. N. și B. E., personal și asistați de avocat M. D., pârâții B. R. – R. și B. S., personal, lipsind pârâtul B. G. – C..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită.

În conformitate cu dispozițiile art. 219 C.proc.civ., instanța procedează la identificarea reclamanților B. N., posesor al BI . nr._, CNP_, și B. E., posesoare a BI . nr._, CNP_, și a pârâților B. R. – R., posesor al CI . nr._, CNP_, și B. S., posesoare a CI . nr._, CNP_.

Apărătorul reclamanților arată că pârâtul B. G. – C. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a arătat că este de acord cu cererea formulată.

La interpelarea instanței, pârâții B. R. – R. și B. S. arată că știu de ce au fost chemați în judecată, solicitând desființarea contractului.

Având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în probațiune.

Reclamanții B. N. și B. E., prin apărător, având cuvântul în probațiune, solicită admiterea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Instanța, în temeiul art. 258 al.1 C.pr.civ, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.

Reclamanții B. N. și B. E., prin apărător, având cuvântul pe fond, solicită admiterea cererii de chemare în judecată, precum și repunerea părților în situația anterioară. Totodată, solicită cheltuieli de judecată.

Pârâții B. R. – R. și B. S. având cuvântul pe fond, solicită admiterea cererii și desființarea contractului.

INSTANȚA:

Asupra prezentei actiuni civile.

Prin cererea introdusa la aceasta instanta la data de 23.08.2013 si inregistrata sub nr._, reclamanții B. N. și B. E. au chemat in judecata pe paratul B. G., solicitand ca prin hotararea judecatoreasca ce se va pronunta sa se dispuna rezolutiunea parțială a contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 2017/16.09.1998 de către BNI J. N., în ceea ce privește construcția C 1 – în suprafață de 61 mp, cu teren aferent în suprafață totală de 1832 mp, din care 616 mp curți construcții și 1216 mp arabil, situat în intravilanul și extravilanul .. B., în T 36, P 921 și 922, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a arătat că la data de 16.08.1998, a încheiat cu pârâtul contractul de întreținere, urmând ca în schimbul proprietății, acesta să achite suma de 2000 lei și să presteze în favoarea reclamanților întreținere pe timpul vieții, iar în caz de deces să efectueze înmormântarea și pomenile conform datinilor locului.

Se arată că o perioadă pârâtul a prestat sporadic întreținerea, iar ulterior a întrerupt această prestație deși i s-a solicitat în continuare ajutorul, ulterior încetând să îi mai viziteze.

Precizează că în toată perioada au avut nevoie de întreținere, fiind bolnavi, starea de sănătate nepermițând să se întrețină singuri.

De asemenea, arată că prin Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1466/04.08.2010 de BNI J. N. și actul de dezmembrare și lotizare autentificat sub nr. 1465/04.08.2010 al aceluiași notariat, pârâtul a înstrăinat întregul nr. cadastral 4260, constând în C 1 – în suprafață construită de 126 mp cu teren aferent în suprafață de 2146 mp, din care 1213 mp teren curți construcții și 933 mp, teren arabil, situat în extravilanul și intravilanul com. Movila Banului, . T 36, P 921 și 922.

Cererea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 2263 CC 2009.

Odată cu cererea s-a depus procesul verbal privind prezența părților la mediere din data de 24.05.2013 (fila 7), contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2107/16.09.1998 (fila 9), contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1466/04.08.2010 la BNPA J. N. și C. I. A. (fila 10 – 11), act de dezmembrare – lotizare autentificat sub nr. 1465/04.08.2010 la BNPA J. N. și C. I. A. (fila 12 – 13).

În faza de regularizare a cererii, potrivit dispozițiilor art. 200 C., reclamanții au depus precizări, prin care au arătat că solicită în contradictoriu cu pârâții B. G. C., B. R. R. și B. Sița, rezolutiunea parțială a contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 2017/16.09.1998 de către BNI J. N., în ceea ce privește construcția C 1 – în suprafață de 61 mp, cu teren aferent în suprafață totală de 1832 mp, din care 616 mp curți construcții și 1216 mp arabil, situat în intravilanul și extravilanul .. B., în T 36, P 921 și 922, cu cheltuieli de judecată.

Motivarea în fapt și în drept a cererii a fost menținută.

Fiindu-i comunicată cererea de chemare în judecată, pârâtul B. G. C. a depus întâmpinare prin care a arătat că a vizitat reclamanții mai rar, deoarece aceștia aveau o atitudine ostilă față de el, aceștia înțelegând să se apropie mai mult de fratele său, B. R. R..

Mai arată că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1466/04.08.2010, de BNI J. N. și actul de dezmembrare și lotizare autentificat sub nr. 1465/04.08.2010 al aceluiași notariat, pârâtul a înstrăinat întregul nr. cadastral 4260, constând în C 1 – în suprafață construită de 126 mp cu teren aferent în suprafață de 2146 mp, din care 1213 mp teren curți construcții și 933 mp, teren arabil, situat în extravilanul și intravilanul com. Movila Banului, . T 36, P 921 și 922, către fratele său; bolocan R. R., căsătorit cu B. Sița.

Precizează că este de acord cu acțiunea, așa cum a fost ea formulată.

Părțile au fost legal citate.

Sub aspect probatoriu, având în vedere și poziția de evidentă achiesare a pârâtului la acțiunea formulată, instanța a încuviințat pentru ambele părți, în temeiul art. 258 C., proba cu acte.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:

Având în vedere că la data pronunțării prezentei hotărâri, a intrat în vigoare Legea nr. 287/2009, (Noul Cod Civil), instanța apreciază că în cauză, aplicabile sunt prevederile vechiului Cod civil, denumit în continuare Codul Civil 1864, pentru următoarele argumente.

Prevederile tranzitorii cuprinse în noul cod civil și în Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare, stabilesc în art. 6, al. 1, din N.C.C., principiul potrivit căruia, legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă.

Principiul neretroactivitatii legii civile noi, înseamnă că aceasta se aplică numai situațiilor care se ivesc în practică după ., iar nu și situațiilor anterioare, trecutul scăpând aplicării legii noi (tempus regit actum).

De asemenea, alin. 3, arată că actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispozițiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispozițiilor legii noi.

Rezulta ca toate cauzele de nulitate sau anulabilitate, sau ineficacitate a actelor juridice încheiate anterior intrarii in vigoare a N.C.C., sunt prevazute de legea în vigoare la data încheierii acestora, iar analiza acestor cauze se va putea efectua numai prin raportare la aceste prevederi. Nu are relevanță dacă N.C.C. introduce sau suprima o cauza de nulitate.

Art. 3, din LPA, arată că actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.

De asemenea, art. 4 LPA, arată că la data intrarii in vigoare a C.C., actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate, prevăzute de C.C. 1864, precum și de alte acte normative, rămân supuse dispozițiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit C.C. sau prezentei legi.

Față de aceste prevederi, instanța va analiza cererea, prin raportare la legea în vigoare la data încheierii contractului de întreținere, care este Codul Civil 1864.

La data de 16.09.1998 intre reclamanți si parat s-a incheiat contractul de vanzare cumparare cu clauza de intretinere si uzufruct viager, autentificat sub nr. 2107 de fostul BNI J. N..

Părțile litigante sunt de acord că obligațiile asumate de către pârât, în sensul întreținerii și îngrijirii înstrăinătorilor și suportarea cheltuielilor de boală (pe timpul vieții) nu au fost respectate.

Atât contractul de vânzare cumpărare, dar și cel de întreținere, cuprins în actul menționat sub forma unei clauze interdependente, au un caracter consensual, pentru valabilitatea acestora fiind suficient consimțământul celor două părți (solo consensus obligat). În acest sens, art. 1295 al. 1 CC arată că vinderea este perfectă între părți (…) îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul încă nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi numărat.

Încheierea actului în forma autentică a fost dictată de împrejurarea că obiectul vânzării privea imobile (teren și construcții), în privința cărora, dispozițiile art. 2 al. 1 din Titlul X – „circulația juridică a terenurilor” al Legii nr. 247/2005, se stabilea că indiferent de destinația sau întinderea lor, pot fi înstrăinate, respectiv, dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică.

În privința contractului de întreținere, nereglementat de legislația anterioară intrării în vigoare a noului cod civil, se aplică regulile generale care funcționează în materie de convenții.

Având în vedere caracterul consensual care a stat la baza încheierii actului, instanța va lua act de acordul părților privind desființarea contractului, rezoluțiunea urmând să fie pronunțată fiind avut în vedere acest acord (mutuus disensus), deoarece părțile nu au administrat alte probe din care să rezulte neexecutarea obligațiilor asumate.

Contrar solicitării reclamanților, care au solicitat rezoluțiunea parțială a contractului, numai cu privire la bunurile care mai sunt încă în patrimoniul pârâtului, solicitând salvarea contractului în ceea ce privește bunurile pe care acesta le-a înstrăinat fratelui său, pârâților B. R. R. și B. Sița, instanța va dispune rezoluțiunea TOTALĂ a contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 2107/16.09.1998 la BNP J. N., iar nu numai în parte, pentru următoarele motive:

1. Neexecutarea obligațiilor privește contractul în integralitate lui, iar nu numai o parte, neputându-se afirma că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile numai față de bunurile pe care le mai are în patrimoniu, pentru cele înstrăinate reținându-se executarea acestora.

2. Salvarea Contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1466/04.08.2010, la BNP J. N., încheiat între pârâții B. G. C., în calitate de vânzător și B. R. R. și B. Sița, în calitate de cumpărători nu ar fi posibilă, deoarece, în condițiile în care instanța a dispus desființarea titlului înstrăinătorului, aceștia din urmă ar primi de la un neproprietar, dreptul de proprietate neputând fi transmis.

Ca efect al rezoluțiunii contractului, părțile vor fi puse în situația anterioară, reclamanții urmând să primească în deplină proprietate imobilul care a făcut obiectul acestui contract, aceștia trebuind să restituie suma de 2000 lei, primită cu titlu de preț.

Tot ca efect al rezoluțiunii, potrivit principiului resoluto iure dantis, resolvitur jus accipientuis, instanța, și pentru motivele arătate la pct. 2, va dispune desființarea Contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1466/04.08.2010, la BNP J. N., încheiat între pârâții B. G. C., în calitate de vânzător și B. R. R. și B. Sița, în calitate de cumpărători.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea înregistrată sub nr._, având ca obiect „rezoluțiune contract”, formulată de reclamanții B. N. și B. E., ambii domiciliați în .. B., în contradictoriu cu pârâții B. G. C., domiciliat în mun. B., cart. Micro V, ., ., jud. B., B. R. R. și B. Sița, ambii domiciliați în mun. B., .. 12 bis, jud. B..

Dispune rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere, autentificat sub nr. 2107/16.09.1998 la BNP J. N. și repunerea părților în situația anterioară, reclamanții urmând să primească în deplină proprietate imobilul care a făcut obiectul acestui contract, aceștia trebuind să restituie suma de 2000 lei, primită cu titlu de preț.

Dispune desființarea Contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1466/04.08.2010, la BNP J. N., încheiat între pârâții B. G. C., în calitate de vânzător și B. R. R. și B. Sița, în calitate de cumpărători.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Declarația de apel motivată, se depune la Judecătoria B., sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședința publică din 28.04.2014.

P. GREFIER,

N. N. P. L. – S.

Red NN/Tehnored.PLS

7 ex/ 03.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Sentința nr. 7/2014. Judecătoria BUZĂU