Acţiune în constatare. Sentința nr. 830/2013. Judecătoria CALAFAT

Sentința nr. 830/2013 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 1212/201/2013

Dosar nr._

acțiune în constatare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CALAFAT JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 830

Ședința publică de la 01 aprilie 2013

PREȘEDINTE M. P.- Judecător

Grefier A. C.

Pe rol soluționarea acțiunii civile în constatare formulată de reclamanta . cu sediul în municipiul Băilești . județul D., împotriva pârâtului A. A. cu domiciliul în comuna G. ., județul D..

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns pentru reclamantă, avocat M. G. care a depus la dosar delegație de substituire și martorul P. I., lipsă fiind pârâtul

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral de grefierul de ședință, sub prestare de jurământ a fost audiat martorul P. I. după care, instanța, apreciind cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul în fond.

Avocat M. G. pentru reclamanta a solicitat admiterea acțiunii si pronunțarea unei hotărâri care să tină loc de act autentic de vânzare - cumpărare.

J U D E C A T A

Reclamanta . a chemat în judecată pe pârâtul A. A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată la data de 21.12.2012, pentru suprafața de 0,09 ha. cuprinsă în TDP nr.1639-_/1997 teren situat în extravilanul comunei G., cu următorul amplasament: Tarlaua 95, . vecinătăți: N- S. C-tin.,E-DE 565/1, S-N. A.,V -De 564/1 și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

În fapt, a motivat că a cumpărat de la pârât la data de 21.12.2012, suprafața de 0,09 ha. cuprinsă în TDP nr.1639-_/1997 teren situat în extravilanul comunei G., cu următorul amplasament: Tarlaua 95, . vecinătăți: N- S. C-tin.,E-DE 565/1, S-N. A.,V -De 564/1 la prețul de 520 lei și au încheiat un act sub semnătură privată intitulat " antecontract de vânzare-cumpărare".

De comun acord au stabilit termenul pentru perfectarea actului autentic de vânzare-cumpărare la data de 25.01.2013 și în acest sens au stabilit ca în cazul în care promitentul vânzător va refuza să perfecteze actele, reclamanta va putea solicita instanței de judecată pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

În mod nejustificat, pârâtul refuză să se prezinte la notariat pentru perfectarea actului în formă autentică.

A menționat că interesul promovării acțiunii este legitim deoarece termenul stabilit pentru perfectarea actelor s-a îndeplinit și nu există alte cale de realizare a dreptului.

În drept, a invocat prev. art. 1669 din Codul Civil, Titlul X art 5 din Legea 247/2005.

A depus la dosar precontract de vânzare-cumpărare încheiat 21.12.2012, TDP nr. 1639-_ din 13.02.1997 copie CI pentru pârât, certificat de atestare fiscala eliberat de Primăria G., schița parcelară,certificatul nr._/28.02.2013 eliberat de OCPI D.,interogatoriu pentru pârât, precum și dovada achitării taxei de timbru si timbru judiciar.

In cauză, la solicitarea reclamantei, a fost audiata martorul P. I. .

Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că reclamanta a cumpărat de la pârât la data de 21.12.2012 suprafața de 0,09 ha. cuprinsă în TDP nr.1639-_/1997 teren situat în extravilanul comunei G., cu următorul amplasament: Tarlaua 95, . vecinătăți: N- S. C-tin.,E-DE 565/1, S-N. A.,V -De 564/1 la prețul de 520 lei achitat integral și au încheiat un act sub semnătură privată intitulat "antecontract de vânzare-cumpărare".

Paratul a dobândit terenul prin moștenire, în calitate de fiu al autorului A. O M., căruia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza Lg 18/1991, conform TDP nr. 1639-_/1997

Deși s-au înțeles să se prezinte la biroul notarului public în vederea perfectării actului autentic de vânzare-cumpărare, pârâtul refuză în mod nejustificat.

In speță, convenția încheiată între reclamantă și pârât îndeplinește toate condițiile cerute de lege pentru un antecontract de vânzare-cumpărare valabil încheiat.

Potrivit art. 1669 cod civil, când una din părțile care au încheiat o promisiune bilaterala de vânzare refuza, nejustificat sa încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de contract, daca toate celelalte condiții de valabilitate sunt îndeplinite.

In acest sens, suplinind consimțământul debitorului obligației de a face izvorâtă din antecontract, instanța poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare si urmează să admită acțiunea, astfel cum a fost formulată.

Se va constata valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare teren, urmând să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Admite acțiunea formulată de reclamanta . cu sediul în municipiul Băilești . județul D. împotriva pârâtului A. A. cu domiciliul în comuna G. ., județul D..

Constată valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată la 21.12.2012 prin care reclamanta a cumpărat de la pârât suprafața de 0,09 ha. cuprinsă în TDP nr.1639-_/1997 teren situat în extravilanul comunei G., cu următorul amplasament: Tarlaua 95, . vecinătăți: N- S. C-tin.,E-DE 565/1, S-N. A.,V -De 564/1 la prețul de 520 lei achitat în întregime.

Prezenta hotărâre tine loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Dispune comunicarea hotărârii irevocabile la organul fiscal G. si la Biroul de carte funciara.

Sentință cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare

Pronunțată în ședința publică de la 01 aprilie 2013

PREȘEDINTE, Grefier,

M. P. A. C.

Red 4 ex/08.04.2013

MP/AC

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 830/2013. Judecătoria CALAFAT