Pensie întreţinere. Sentința nr. 2109/2013. Judecătoria CALAFAT

Sentința nr. 2109/2013 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 3365/201/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CALAFAT-JUDETUL D.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2109/2013

Ședința publică de la 27 Noiembrie 2013

PREȘEDINTE A. G. B.

Grefier V. V. C.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta U. C. M. și pe pârâtul B. V. G., având ca obiect pensie întreținere.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părtile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, instanța, verificându-și din oficiu competența, constată că este competentă, general, material și teritorial cu privire la cauza de față, a fost audiat martorul prezent, după care, apreciind cauza in stare de judecată a retinut-o in vederea solutionării.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată la data de 13.09.2013 reclamanta U. C. M. în numele și ca reprezentant legal al minorei B. A. O. l-a chemat în judecată pe pârâtul B. V. G. solicitând majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul prin sentința nr.1558/17.07.2008 a Judecătoriei Calafat.

În fapt a motivat că prin sentința civilă nr.96/15.02.2005 a Judecătoriei Calafat, minora B. A. O., născută la data de 02.06.1998 i-a fost încredințată spre creștere și educare, pârâtul fiind obligat la plata unei pensii lunare de întreținere, care a fost majorată prin sentința civilă nr.1558/17.07.2008 a Judecătoriei Calafat la câte 200 d lei lunar. La stabilirea acestei pensii s-au luat în calcul nevoile minorei, precum și veniturile pârâtului, care este angajat al ISU Oltenia D.. Pârâtul mai are în întreținere o altă minoră, B. Ș. Anemona, născută la data de 18.11.2006.

În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.529,art.531 C.civ.

A depus la dosarul cauzei sentința civilă nr.1558/17.07.2008 a Judecătoriei Calafat și certificat de naștere minoră.

Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr.1558/17.07.2008 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr._ s-a dispus obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere de câte 200 lei lunar pentru minora B. A. O., născută la data de 02.06.1998, începând cu data introducerii acțiunii – 17.06.2008 și până la majorat sau intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a obligației de întreținere.

Pentru a se pronunța această sentință au fost avute în vedere nevoile minorei și veniturile pârâtului în cuantum de 1509 lei.

Conform Art. 499 C.civ.:

"(1)Tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.

(2)Dacă minorul are un venit propriu care nu este îndestulător, părinții au obligația de a-i asigura condițiile necesare pentru creșterea, educarea și pregătirea sa profesională.

(3)Părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.

(4)În caz de neînțelegere, întinderea obligației de întreținere, felul și modalitățile executării, precum și contribuția fiecăruia dintre părinți se stabilesc de instanța de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială."

Conform art. 527 C.civ.:

"(1)Poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace.

(2)La stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea se ține seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora; de asemenea, vor fi avute în vedere celelalte obligații ale sale."

Iar conform art. 529 C.civ.:

"(1)Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti.

(2)Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii.

(3)Cuantumul întreținerii datorate copiilor, împreună cu întreținerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăși jumătate din venitul net lunar al celui obligat."

Reclamanta nu a administrat nici o probă din care să rezulte că veniturile pârâtului avute în vedere la sentința civilă nr.1558/17.07.2008 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr._ ar fi crescut între timp, iar prin acțiunea formulată învederează faptul că pârâtul ar mai avea un copil minor în întreținere, fapt care ar conduce la aplicarea art.529 alin.2 C.civ., situație în care maximul întreținerii de care ar putea beneficia minorele ar fi de câte 1/6 fiecare din veniturile pârâtului.

Prin urmare, neexistând nici un motiv pentru majorarea pensiei de întreținere, instanța va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge actiunea civilă formulată de reclamanta U. C. M., domiciliată in Calafat sat Ciupercenii Vechi . judetul D. și pe pârâtul B. V. G., domiciliat in Calafat . 2 ..

Cu apel in 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Noiembrie 2013

Președinte,

A. G. B.

Grefier,

V. V. C.

A.B. 19 Decembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 2109/2013. Judecătoria CALAFAT