Partaj judiciar. Sentința nr. 120/2016. Judecătoria CALAFAT

Sentința nr. 120/2016 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 26-01-2016 în dosarul nr. 120/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDCLF:2016:019._

Dosar nr._ - partaj judiciar -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CALAFAT

JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 120/2016

Ședința publică de la 26 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. M. - Judecător

Grefier R. F. R.

*

Pe rol soluționarea acțiunii civile de partaj judiciar formulată de reclamantul C. V., cu domiciliul în Municipiul C. .. 8 . și domiciliul ales în comuna Maglavit .. 6 județul D., împotriva pârâtei C. F., cu domiciliul în comuna Maglavit .. 6 județul D., și a cererii de intervenție formulată de intervenienta I. M., cu domiciliul în Municipiul C. .. 8 .. 1 .

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care, apreciind cauza în stare de judecată a acordat cuvântul .

Reclamantul, pârâta și intervenienta au solicitat să se ia act de înțelegerea la care au ajuns, conform acordului de mediere încheiat la sediul BM E. C. din .>

JUDECATA

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ /05.11.2015 pe rolul acestei instanțe, reclamantul C. V., a chemat în judecată pe pârâta C. F., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune asupra bunurilor aflate în masa de împărțit a defunctului C. I., decedat la data de 03.12.1995 în . și atribuirea acestora către copărtași, în funcție de cotele succesorale.

În fapt s-a arătat că la data de 03.12.1995 a decedat C. I., cu ultim domiciliu în ., având ca moștenitori pe reclamant, în calitate de fiu și pe pârâtă, în calitate de soție supraviețuitoare.

A arătat că masa succesorală se compune din următoarele imobile, aflate pe raza comunei Maglavit județul D., cuprins în TDP nr. 1015-_/06.1994, astfel: teren arabil, situat în extravilanul comunei Maglavit județul D., T 88 P 81 în suprafață de 2500 mp cu următorii vecini: N – Popîrțan M., E – De 701, S – C. E., V – de 700/1; teren arabil situat în extravilanul comunei Maglavit județul D., T 72 P 235 în suprafață de 500 mp cu următorii vecini: N – C. I., E – M. F., S – De 540, V – B. I.; teren arabil situat în extravilanul comunei Maglavit județul D. T 61 P 111 în suprafață de 5000 mp cu următorii vecini: N – Marinas M., E – C. M., S – de 513, V – Baroi A.; teren arabil situat în extravilanul comunei Maglavit județul D., T 136 P 27, în suprafață de 8000 mp cu următorii vecinii: N – Cn 863, E – C. M., S – De 865, V – B. Ctin; teren cu vii situat în extravilanul comunei Maglavit județul D. T 67 P 16 în suprafață de 800 mp cu următorii vecini: N – F. F., E – Marita Ghe, S – D. M., V – De 523; imobilul situat în intravilanul comunei Maglavit județul D., în suprafață de 700 mp, în T 39 P 2, cu vecinii N – Ds 4, E – C. M., S – Dirmon Elefterie, V – C. M. și casa de pe acesta, construită din chirpici cu 5 camere, sală și pivniță, acoperite cu țiglă, anexe gospodărești, pătul și magazie, construite din lemne și scânduri, acoperite cu țiglă.

Bunurile au fost evaluate provizoriu la suma de 1000 lei, pentru stabilirea taxei de timbru.

În drept a invocat prevederile art. 728 VCC, coroborat cu art. 91 din Legea 71/2011.

În scop probator a depus, copie certificat de deces . nr._, încheierea notarială nr. 22/01.09.2015, certificat pentru instanță nr. 858/28.08.2015, Certificat nr._/31.08.2015 – RNNEL, certificat nr._/31.08.2015 – RNNEOS, sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale privind pe autorul C. M. I., certificat fiscal privind impozitele și taxele locale în cazul persoanelor fizice, copii acte de identitate și de stare civilă, copie TDP nr. 1015-_/06.12.1994.

La data de 06.11.2015, în temeiul art. 200 NCPC, instanța a emis o comunicare către reclamant, cu mențiunea ca în termen de 10 zile de la primirea înștiințării, sub sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată să depună, în completare, taxa de timbru în cuantum de 75 lei.

La data de 11.11.2015, E. C., în calitate de mediator în cadrul Biroului de mediator – E. C., a depus acordul de mediere nr. 82/09.11.2015, procesul verbal de închidere a medierii nr. 8/09.11.2015, cerere de intervenție voluntară a numitei I. M., în calitate de moștenitoare a autorului C. I., nepoată de fiu, copie CI . nr._, copie certificat de naștere . . 8 nr._, copie certificat de căsătorie . nr._, certificat de sarcini nr._/02.11.2015 eliberat de OCPI D., precum și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 75 lei.

În ședința publică din data de 26.01.2016 a fost introdusă în cauză I. M., fiica reclamantului C. V..

La aceiași dată, respectiv 26.01.2016, părțile au solicitat instanței să consfințească înțelegerea dintre părți conform acordului de mediere nr. 82/09.11.2015 încheiat la Biroul Mediator E. C..

Potrivit art. 438 C., părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără a fi citate, pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfințească tranzacția lor, potrivit art. 439 C., tranzacția va fi încheiată în formă scrisă și va alcătui dispozitivul hotărârii, potrivit art. 2267 Cod civil, tranzacția este contractul prin care părțile previn sau sting un litigiu, inclusiv in faza executării silite prin concesii sau renunțări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă, iar potrivit art. 1143 Cod civil, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, moștenitorul putând cere oricând ieșirea din indiviziune, pe motivul succesiune, partaj bunuri comune sau indiviziune, cum este cauza de față.

Cum părțile au tranzacționat drepturi asupra cărora pot dispune, instanța va lua act de învoiala acestora, concretizată în Acordul de mediere nr. 82/09.11.2015, întocmit de Biroul de Mediator E. C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamantul C. V., cu domiciliul în Municipiul C. .. 8 .. 1 . județul D. și domiciliul ales în comuna Maglavit .. 6 județul D., pârâta C. F., cu domiciliul în comuna Maglavit .. 6 județul D. și intervenienta I. M., cu domiciliul în Municipiul C. .. 8 .. 1 . județul D..

Ia act de învoiala părților, concretizată în Acordul de mediere nr. 82 din data de 09.11.2015 întocmit de Biroul de Mediator E. C., astfel: ACORD DE MEDIERE, Incheiat în sedința de mediere din data de 09.11.2015 programată în baza Contractului de mediere nr. 80 din 09.11.2015 între: I. M. cu domiciliul în Mun C. .. M 19 ., cu CI . nr_ CNP_, C. F. cu domiciliul în com Maglavit . 6, cu BI . nr_ CNP_ și C. V. cu domiciliul în Mun C. .. M 19 ., cu CI . nr_, CNP_. In conformitate cu prevederile art. 43 pct 1 din Legea 192/2006 privind medierea si exercitarea profesiei de mediator, cu modificările si completările aduse ulterior, noi părtile care am solicitat si ne-am supus procedurii medierii, am consimțit la încheierea prezentei înțelegeri stingând astfel litigiul aflat pe rolul Judecătoriei Calafat privind iesirea din indiviziune de pe urma defunctului C. I..Astfel sutem de acord că masa succesorală a defunctului C. I. decedat în data de 03.12.1995 cu ultim domiciliu în ., se compune din următoarele bunuri: Din TDP nr 1015-_ din 06.12.1994 următoarele suprafețe de teren - teren arabil situat in extravilanul . T 88 P 81 in suprafaă de 2500 mp cu următorii vecini: N – Popirtan M., E – De 701, S – C. E., V – De 700/1 - teren arabil situat in extravilanul . T 72 P 235 in suprafaă de 500 mp cu următorii vecini: N – Cioana I., E – Mitulletu F., S – De 540, V – B. I. - teren arabil situat in extravilanul . T 61 P 111 in suprafaă de 5000 mp cu următorii vecini: N – Marinas M., E – C. M., S – De 513, V – Baroi A.; - teren arabil situat in extravilanul . T 136 P 27 in suprafaă de 8000 mp cu următorii vecini: N – Cn 863, E – C. M., S – De 865, V – B. Ctin - teren cu vii situat in extravilanul . T 67 P 16 in suprafaă de 800 mp cu următorii vecini: N – Fintina F., E – Marita Ghe, S – D. M. V – De 523 - imobil situat in intravilanul . compus din teren T 39 P 2 in suprafaă de 700 mp cu următorii vecini: N – Ds 4, E – C. M., S – Dirmon Elefterie V – C. M. si casa de pe acesta construita din chirpici cu 5 camere sala si pivnita acoperite cu tigla, anexe gospodaresti patul si magazie construite din lemne si scanduri acoperite cu tigla, Înțelegem să împărțim aceste bunuri în următorul mod: Eu C. F. cunoscând efectele juridice pe care prezentul acord, în calitate de sotie supravituitoare a defunctului C. I. decedat în data de 03.12.1995 cu ultimul domiciliu în . declar ca renunt la succesiunea acestuia si deasemenea declar ca nu am facut niciun fel de fapte de acceptare expresa a mostenirii. Eu C. V. cunoscând efectele juridice pe care prezentul acord, în calitate de descendent direct al defunctului C. I. decedat în data de 03.12.1995 cu ultimul domiciliu în . declar ca renunt la succesiunea acestuia si deasemenea declar ca nu am facut niciun fel de fapte de acceptare expresa a mostenirii. Eu I. M. cunoscând efectele juridice pe care prezentul acord, în calitate de nepoată de fiu al defunctului C. I. decedat în data de 03.12.1995 cu ultimul domiciliu în . declar ca primesc in deplina proprietate si linistita posesie întreaga mostenire a acestuia care se compune din următoarele bunuri situate în .. Din TDP nr 1015-_ din 06.12.1994 următoarele suprafețe de teren - teren arabil situat in extravilanul . T 88 P 81 in suprafaă de 2500 mp cu următorii vecini: N – Popirtan M., E – De 701, S – C. E., V – De 700/1 - teren arabil situat in extravilanul . T 72 P 235 in suprafaă de 500 mp cu următorii vecini: N – Cioana I., E – Mitulletu F., S – De 540, V – B. I.- teren arabil situat in extravilanul . T 61 P 111 in suprafaă de 5000 mp cu următorii vecini: N – Marinas M., E – C. M., S – De 513, V – Baroi A.; - teren arabil situat in extravilanul . T 136 P 27 in suprafaă de 8000 mp cu următorii vecini: N – Cn 863, E – C. M., S – De 865, V – B. Ctin - teren cu vii situat in extravilanul . T 67 P 16 in suprafaă de 800 mp cu următorii vecini: N – Fintina F., E – Marita Ghe, S – D. M. V – De 523 - imobil situat in intravilanul . compus dfin teren T 39 P 2 in suprafaă de 700 mp cu următorii vecini: N – Ds 4, E – C. M., S – Dirmon Elefterie V – C. M. si casa de pe acesta construita din chirpici cu 5 camere sala si pivnita acoperite cu tigla, anexe gospodaresti patul si magazie construite din lemne si scanduri acoperite cu tigla, Prezentul acord are valoarea unui înscris sub semnatură privată și nu conține clauze care să aducă atingere legii si oridinii publice, fiind supus consfințirii instanței de judecată conf. Art. 63 pct 1 din Legea 192/2006 cu modificările ulterioare coroborat cu art. 438-441 NCPC stingând astfel litigiul privind partajul judiciar aflat pe rolul Judecatoriei Calafat. Am încheiat prezentul acord de mediere în 4 exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte participantă la mediere și unul pentru insanță azi 09.11.2015 la sediul Biroului de Mediator E. C.. MEDIATOR E. C. – SS Indescifrabil, PĂRȚI: C. F. – SS Indescifrabil; C. V. - SS Indescifrabil; I. M. - SS Indescifrabil."

Sentință cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 26.01.2016.

Președinte, Grefier,

E. MungiuRamona R.

Red. Jud. EM/

Tehnored RR/

5 ex. 25 februarie 2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 120/2016. Judecătoria CALAFAT