Plângere contravenţională. Sentința nr. 272/2016. Judecătoria CALAFAT
Comentarii |
|
Sentința nr. 272/2016 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 08-02-2016 în dosarul nr. 272/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDCLF:2016:019._
Dosar nr._ - plîngere contraventională -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CALAFAT JUDETUL D.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 272
Ședința publică de la 08,02,2016
PREȘEDINTE M. P.- Judecător
Grefier M. A P.
*
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe petenta . în contradictoriu cu intimata S. C. PENTRU LUCRĂRI DE DRUMURI ȘI PODURI, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal, facut in ședinta publică, au raspuns av L. S. pentru petenta, martorul F. C., lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședintă, av L. S. pentru petenta depune raportul de expertiza extrajudiciara intocmit de expert P. L., sub prestare de juramant a fost audiat martorul F. C., după care instanta apreciind cauza in stare de judecata a acordat cuvantul in fond.
Av L. S. pentru petenta a solicitat admiterea plangerii, anularea procesului verbal de contraventie si exonerarea petentei de la plata amenzii.
J U D E C A T A:
Prin cererea înregistrată la data de 04.05.2015 sub nr._ pe rolul Judecătoriei C. petenta S.C A.-V. S.R.L a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției cu . numărul_ din data de 01.04.2015 emis de S. Comerciala pentru Lucrări de Drumuri si Poduri pe care il critică fiind nelegal si netemeinic pentru urmatoarele motive:
Pe cale de excepție invocă nulitatea procesului verbal menționat ca urmare a lipsei semnăturii martorului asistent si a datelor sale de identificare.
Astfel potrivit art 19 alin 1,2 din O.G 2/2001 in situatia in care ,,contravenientul nu se afla de fata ,refuza sau nu poate sa semneze “agentul constatator trebuia să aiba cel puțin un martor care sa confirme cele intamplate si de asemenea sa menționeze in cuprinsul procesului verbal datele complete de identificare ale martorului .
Prin instituirea acestei obligații legale ,legiuitorul a cautat sa puna la adapost petentul ,persoana fizica sau juridica, de arbitrariul intocmirii unui proces verbal ce nu corespunde realitatii prin obligativitatea existentei unui martor care sa probeze cele precizate de agentul constatator .Acest lucru nu s-a intâmplat,iar simpla redactare a procesului verbal fară a fi urmată și de indeplinirea cerințelor imperative prevăzute de textul legal mai sus precizat nu poate acoperi această nelegalitate, sancțiunea fiind nulitatea procesului verbal.
In motivarea în fapt, petentul a arătat că in data de 15.04.2015 a primit la sediul societatii,transmis prin posta,procesul verbal la care a făcut referire,ce fusese incheiat in lipsă in data de 01.04.2015,ora 10.15,in localitatea Unirea si de unde a luat la cunostinta,ca persoana juridica a fost amendata pentru faptul ca „pe DJ 552 a fost oprit autovehiculul cu numărul de inmatriculare_ si_ .In urma măsurătorilor efectuate cu ruleta de masurare....s-a constatat depasirea dimensiunilor maxim admise prevăzute in anexa 2 si 3....1ungimea=18.60M fata de 16.50 M si latimea=2.75M fata de 2.55 M”.
. de 01.04.2015 trenul rutier cu capul tractor_ se intorcea din cursa in direcția Dr Tr S. cand in dreptul localitatii Unirea a fost oprit de un echipaj de politie impreuna cu un lucrator al EMCATR.
Aceștia au solicitat șoferului actele mașinii, asigurarile,permisul auto,foaia de parcurs si diagrama pentru a verifica timpii de drum si opririle.
Dupa verificarea inscrisurilor aratate aceștia au restituit șoferului înscrisurile predate cu excepția foii de parcurs motivând ca inscrisul le trebuie pentru dovedirea controlului la organele ierarhice.
In tot acest timp nu s-a efectuat nici o masuratoare asupra trenului rutier nici de către agenții constatatori nici de alte persoane ci doar au fost verificate inscrisurile aratate si de asemenea nu a fost aplicata nicio sancțiune.
Dupa aproape 2 saptamani de la acest transport, in data de 15 aprilie, a primit prin posta procesul verbal nr_/01.04.2015 (data poștei 15 aprilie) in care se arata ca au fost efectuate măsurători asupra „autovehiculului” si ca depasea dimensiunile maxim admise ale „autovehiculului”.
Acest proces verbal prezintă numeroase nelegalitati si anume:
l.Se face vorbire in cuprinsul lui ca este vorba de un „autovehicul” cu numărul de inmatriculare_ si_ .
Or,un autovehicul are un singur număr de inmatriculare ce se monteaza atat in fata vehiculului cat si in spatele lui astfel ca din cuprinsul procesului verbal nu se determina cu exactitate care autovehicul a depășit dimensiunile maxim admise in cond. O.G 43/1997 ori_ ori_ .
Agenții constatatori trebuiau sa determine in mod precis si clar limitele maxime admise pentru fiecare vehicul in parte -in condițiile in care vehicul este si_ cat si_ - si daca ar fi considerat ca s-ar fi depășit limitele maxim admise pentru circulația pe drumurile publice sa faca aplicarea art 61.1 alin 3 din O.G 43/1997 si anume „odata cu aplicarea amenzii contravenționale....vehiculul va fi imobilizat de către personalul cu atribuții de control în condiții de siguranță si securitate a transportului si daca este cazul se ridica plăcutele de înmatriculare.
Astfel potrivit art 61 din O.G 43/1997 amenda contravenționala apare ca sancțiune principala urmata in cuprinsul procesului verbal de stabilire a contravenției de sancțiunea complementara a imobilizării vehiculului ce se face vinovat de incalcarea legii.
In cauza cele doua vehicule au ajuns la destinatie(Dr Tr S. )fara a fi niciuna imobilizate si fara a se intocmi de către organele de control vreun inscris privind imobilizarea vreunui vehicul sau sa fie aplicata vreo alta sancțiune.
Acest fapt arata ca prezentul proces verbal contestat a fost intocmit pro cauza dupa efectuarea controlului.
2.În procesul verbal contestat se fac mențiunile ca dimensiunile „autovehiculului” sunt de 18.60m fata de 16,50m in lungime si 2,75m fata de 2,55 m in latime fara a se individualiza cărui tip de vehicul ii aparțin aceste dimensiuni la care se raporteza organul constatator cu raportare la anexa 2 din O.G 43/1997 modificata.
Asa cum se observa din P.V nr_/01.04.2015 agentul constatator a aratat ca lungimea trenului rutier este de 18,60 fata de 16,50 metri cat ar fi trebuit sa aibă in optica modificată și completată.
S-a reținut că la data de agentului(mentiuni făcute olograf in cuprinsul P.V) ori asa cum ..ezulta din tabelul alaturat lungimea maxima admisa este de 18,75 metri in timp ce agentul constatator a mentionat ca ar avea 18,60 metri deci incadrandu-se in limitele maxime admise de legiuitor.
In ceea ce privește latimea trenului rutier consideră ca se află in limitele legale conform cărtii de identitate si unde se observa ca latimea ansamblului este de 2500 mm adica 2,5 metri(conform tabel nr 2-latimea).
3.Asa cum rezulta din cuprinsul procesului verbal_/01.04.2015 „măsurătorile s-au efectuat cu ruleta de masurare” pentru a putea fi opozabile aceste măsurători,inter partes ,ele trebuie sa fie omologate de către Biroul R. de Metrologie Legala astfel ca se impune ca intimata sa depună dovada omologării unitatii de masurare la care face referire in P.V contestat.
Consideră că prin încheierea în mod nelegal a prezentului proces verbal contestat a fost victima unui abuz de autoritate din partea agenților EMCATR D. ,incălcându-se în mod flagrant dispozițiile art 16 alin 1 din Constituția României și normele CEDO.
Față de aceste considerente solicită admiterea plângerii contravenționale ,anularea procesului verbal de stabilire a contravenției cu . și nr_ cu exonerarea de la plata amenzii.
In dovedire se va folosi de proba cu înscrisuri, testimoniala cat si alte mijloace de proba ce se vor dovedi utile soluționării cauzei.
In drept si a intemeiat plangerea pe dispozițiile art 31 alin 1 din O.G 2/2001.
A solicitat judecarea si in eventuala lipsa in cond. art 411 pct 2 C.Proc Civ.
A depus la dosar:- originalul procesului verbal de stabilire a contravenției cu . nr_. -dovada comunicării procesului verbal . nr_, taxa timbru in cuantum de 20 lei.
La data de 29.05.2015 intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În fapt, a motivat că procesul verbal de contravenție este legal și temeinic fiind întocmit cu respectarea prevederilor OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Dimensiunile vehiculului au fost stabilite prin măsurătorile efectuate de agenții constatatori cu instrumente de măsură omologate, în prezența conducătorului auto.
Din analiza măsurătorilor efectuate de controlul de trafic însoțit de agentul de poliție, a rezultat că autovehiculul aparținând petentei circula contrar prev. art. 41 alin. 1 din OG. 43/1997 cu modificările ulterioare, pe drumurile publice.
În drept, a invocat dispozițiile O.G. 43 / 1997 modificata si republicata.
Prin SC nr._/15.10.2015 a Judecătoriei C., s-a declinat competența de soluționare a plângerii formulată de petenta . în contradictoriu cu intimata S. C. PENTRU LUCRĂRI DE DRUMURI ȘI PODURI.
Analizând cauza dedusă judecății, cu prioritate, potrivit art. 248, alin.(1) din Noul Cod de procedură civilă, prin prisma excepției necompetenței teritoriale din procesul-verbal de contravenție contestat în cauză rezultă că locul săvârșirii contravenției este localitatea Unirea, jud. D., localitate care, potrivit anexei la HG nr.337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, se află în raza de competență teritorială a Judecătoriei Calafat, jud.D..
Cererea a fost inregistrata la Judecatoria Calafat la data de 13,01,2016 si s-a fixat primul termen de judecata la data de 08,02,2016.
In cauza a fost audiat martorul F. C., s-a depus raport de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert P. L..
Din probele administrate în cauză instanța a reținut că prin procesul verbal de contravenție . nr_/01,04,2015 intocmit de S. comerciala pentru Lucrari de Drumuri si Poduri D. SA, a fost sancționată petenta . cu sediul în Șimian jud. M. cu amendă în sumă de 17.500 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 41 al. 1 din OG 43/1997 modificată și completată.
S-a reținut că la controlul efectuat pe DJ 552 a fost oprit autovehiculul cu nr. înmatriculare_ și_ .
În urma măsurătorilor efectuate cu ruleta de măsurare de către agenții constatatori în prezența conducătorului auto s-a constatat depășirea dimensiunilor maxime admise prevăzute în Anexa 2 și 3 la prezenta ordonanță respectiv lungime de 18.60 m față de 16,50 m, lățime ,75 m față de 2,55 m.
Potrivit disp. arz. 41 din OG 43/1997 privind regimul drumurilor, este interzisă efectuarea transportului cu vehicule rutiere înmatriculate sau înregistrate în România sau în alte state pe drumurile publice, cu depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunilor maxime admise prevăzute în Anexele nr. 2 și 3 .
Din procesul verbal de constatare a contravenției reiese că ansamblul autoutilitară cu nr. înmatriculare_ care tracta semiremorcă cu nr. înmatriculare_ a avut o lungime de 18,60 m fiind încadrată de agenții constatatori ca vehicul articulat care în conformitate cu Anexa 2 din OG 43/1997 trebuie să aibă lungimea de 16,50 m.
In realitate autoutilitara și semiremorca au împreună 5 axe.
Din raportul de expertiză extrajudiciară întocmit în cauză de petentă rezultă că la întocmirea procesului verbal de contravenție nu s-a avut în vedere o caracteristică a vehiculului, și anume că distanța dintre axa din spate a vehiculului și axa din față a remorcii va fi de cel puțin 3,0 m.
Din măsurătoarea efectuată de la axa spate a autoutilitarei ( autotractor) și axa din față a remorcii(semiremorcă) distanța este mai mare de 3 m și fiind vehicul cu 5 axe intră în categoria tren rutier și nu vehicul articulat îndeplinind condiția 4.2 din Anexa nr. 2 din OG 43/1997.
În raport de aceste considerente instanța apreciază că petenta nu se face vinovată de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa, și că a făcut dovada contrară mențiunilor din procesul verbal de contravenție astfel încât se va aprecia întemeiată plângerea urmând să se dispună anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea petentei de plata amenzii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
Admite plangerea formulata de petenta ., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, .. 22, .. 3, . în contradictoriu cu intimata S. C. PENTRU LUCRĂRI DE DRUMURI ȘI PODURI, cu sediul în C., .. 10, județul D.
Anuleaza procesul verbal de contraventie . nr_/01,04,2015 intocmit de S. Comerciala pentru Lucrari de Drumuri si Poduri D. SA si exonereaza petenta de plata amenzii.
Sentință cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 08,02,2016.
PREȘEDINTE,Grefier,
Jd. M. P. M. A. P.
MP/MP/4 ex./01,03,2016
← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 4/2016. Judecătoria CALAFAT | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 231/2016.... → |
---|