Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 190/2016. Judecătoria CALAFAT

Sentința nr. 190/2016 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 01-02-2016 în dosarul nr. 190/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDCLF:2016:019._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CALAFAT

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 190/2016

Ședința publică de la 01 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. P.

Grefier A. M. P.

*

Pe rol, soluționarea cererii privind înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, formulată de petenta P. C. Noi în contradictoriu cu intimatul B. L. V..

La apelul nominal, făcut în ședință publică, părțile nu au răspuns, petenta solicitând judecarea în lipsă.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral de grefierul de ședință, după care instanța, apreciind cauza în stare de judecată a reținut dosarul în vederea soluționării în fond.

J U D E C A T A

Prin cererea adresată instanței la data de 16.11.2015 și înregistrată sub nr._, petenta P. C. Noi a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării intimatului B. L. V. la prestarea unei activități în folosul comunității.

În fapt, s-a motivat că prin procesul verbal de contravenție . nr._/29.04.2013, întocmit de Poliția Budești, intimatul contravenient B. L. V. a fost sancționat cu 300 lei amendă contravențională și că acesta nu a achitat contravaloarea amenzii și nu deține bunuri mobile sau imobile care pot fi executate silit.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 9 al. 5 din OG nr. 2/2001.

În susținerea cererii a depus procesul verbal de contravenție . nr._/29.04.2013, întocmit de Poliția Budești, somație, titlu executoriu,.

Instanța, examinând cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._, având în vedere dispozițiile art. 201 alin 1 din Codul de procedură civilă, prin rezoluția din data de 17.11.2015, a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către intimat, punându-i-se în vedere ca are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

Cererea de chemare în judecata a fost comunicată intimatului la data de 19.11.2015, termenul de depunere a întâmpinării fiind stabilit la 14.12.2015.

Intimatul nu a formulat întâmpinare iar instanța prin rezoluția din 17.12.2015, în baza art. 201 alin 4,5 din Noul Cod de procedură civilă, a fixat primul termen de judecata la data de 01.02.2016, dispunând citarea părților pentru acest termen.

Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că a fost sancționat contravențional B. L. V. prin procesul verbal . nr._/29.04.2013, întocmit de Poliția Budești, cu amendă în sumă de 300 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 121 alin. 1, art. 10 din Reg. și sancționate de art. 100 alin. 2, art. 99 pct. 18 din OUG 195/2002 Rep.

Sancțiunea a rămas definitivă întrucât contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile și nu există posibilitatea executării silite.

La 16.11.2015 petenta a sesizat instanța cu privire la neachitarea de către contravenient a amenzii contravenționale în temeiul art. 39 din Lg. 352/2006.

În raport de cele reținute, în temeiul art. 9 al. 5 din OG 2/2001 modificată prin Legea 352/2006, urmează ca instanța să admită sesizarea Primăriei C. Noi și să dispună înlocuirea amenzii contravenționale de 300 lei aplicată prin procesul verbal . nr._/29.04.2013, întocmit de Poliția Budești cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea 30 ore activitate în folosul comunității în cadrul Primăriei C. Noi județ D. (sector administrație publică locală).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea petentei P. C. Noi cu sediul în comuna C. Noi, ., județul D., în contradictoriu cu intimatul B. L. V., CNP:_, cu domiciliul în Comuna C. Noi, ., județ D..

Dispune înlocuirea amenzii de 300 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/29.04.2013, întocmit de Poliția Budești cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea a 30 ore de activitate în folosul comunității în cadrul Primăriei C. Noi - sector Administrație publică locală.

Sentință cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 01 Februarie 2016

Președinte,

M. P.

Grefier,

A. M. P.

Red. Jd. MP

Tehnored. Grefier AMP

4 ex/05.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 190/2016. Judecătoria CALAFAT