Pensie întreţinere. Sentința nr. 645/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 645/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 654/202/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 645

Ședința publică de la 06 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. O. A.

Grefier E. A.

Pe rol soluționarea actiunii civile pentru reducere pensie formulată de reclamantul V. gabriel împotriva pârâteiChiriță M. G..

La apelul nominal făcut în ședință s-a prezentat reclamanta personal, pârâtul personal .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care;

Instanța verificând competența conf. art 131 c.pr.civ. constată că a fost legal investită cu soluționarea cauzei.

Reclamantul având cuvântul arată că realizează un venit atât de mic nici măcar venitul minim pe economie întrucât lucrează 4 ore și are și alte datorii.

Instanța ia act că nu mai sunt probe noi de adminsitrat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.

Reclamantul având cuvântul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Pârâta având cuvântul solicită respingerea acțiunii motivat de faptul că în afara contractului de muncă câștigă și alte venituri și mai mult cuantumul pensiei de întreținere la care este obligat este de numai 150 lei.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de fată;

Prin cererea introdusă la această instanță la data de 03.02.2014 și înregistrată sub nr.6540/202, reclamantul V. G. , domiciliat în Călărași,. ,jud. Călărași a chemat în judecată pe pârâta C. M. G. , domiciliată în Călărași,. 16, .,. solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună reducerea pensiei de întreținere, stabilită în sarcina sa ,prin sentința civilă nr. 2700 din 03.10.2013 pronunțată de Judecătoria Călărași, în favoarea minorului A. G., născut la data de 14.02.2010 .

În motivarea cererii sale reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 2700 din 03.10.2010 pronunțată de Judecătoria Călărași a fost obligat să plătească în favoarea minorului A. G., născut la data de 14.02.2010, rezultat din căsătoria sa cu pârâta, o pensie de întreținere în cuantum de 150 lei lunar. El a mai precizat că, în prezent se impune reducerea pensiei de întreținere, stabilită în sarcina sa, față de faptul că venitul nu mai este același.

În dovedirea cererii sale reclamantul a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, depunând în acest sens la dosarul cauzei următoarele: sentința civilă nr. 2700/03.10.2013 pronunțată de Judecătoria Călărași, din care reiese că a fost obligat să plătească în favoarea minorului o pensie de întreținere în cuantum de 150 lei lunar, copia cărții sale de identitate, certificatul de informare privind avantajele medierii nr 1/31.01.2014, adeverința emisă de . Călărași din care reiese că reclamantul este angajatul societății cu un salariu de încadrare de 450 lei. .

Cererea este scutită de taxă de timbru .

Pârâta formulează în cauză întâmpinare prin care solicită a se respinge acțiunea reclamantului ca neîntemeiată

Motivându-și cererea pârâta arată că nu este de acord cu micșorarea pensiei de întreținere având în vedere nevoile minorului ; vârsta acestuia dar și obligația părintelui de a contribui la binele copilului.

Mai arată că urmează a se ține cont de faptul că în situația în care reclamantul nu ar fi prezentat un contract de muncă, conform legii ar fi fost obligat la plata unei pensii de întreținere la venitul minim pe economie care de la data de 9.01.2014 este în cuantum de 636 lei situație în care reclamantul ar trebui să plătească o pensie de întreținere în cuantum de 159 lei lunar.

Instanța analizând actele și lucrările dosarului a reținut următoarea situație de fapt: prin sentința civilă nr.2700/3.10.2013 pronunțată de Judecătoria Călărași, reclamantul a fost obligat să plătească în favoarea minorului A. G., născut la data de 14.02.2010 o pensie de întreținere în cuantum de 150 lei lunar avându-se în vedere venitul minim pe economie.

Față de împrejurarea că reclamantul în prezent lucrează doar 4 ore și realizează un venit sub minimul pe economie nu se impune reducerea cotei lunare privind plata pensiei de întreținere pentru minor la care acesta a fost obligat prin sentința civilă nr.2700/3.10.2013 întrucât procentul este cel legal raportat la venitul minim pe economie.

Pentru aceste motive instanța apreciază că acțiunea reclamantului este neîntemeiată urmând a o respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamantul V. G. , CNP_, domiciliat în Călărași,. ,jud. Călărași împotriva pârâtei C. M. G. , CNP_, domiciliată în Călărași,. 16, .,..

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 06.03. 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

Jud A. N. O. A. E.

Red. AN

Tehnored. AE

Exp.5/azi.11.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 645/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI