Validare poprire. Sentința nr. 1950/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1950/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 05-08-2014 în dosarul nr. 4106/202/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI – JUDEȚUL CĂLĂRAȘI
Sentința civilă Nr. 1950
Ședința publică de la 05.08.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - Judecător A. I.
Grefier - V. O.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea B. SA BUCUREȘTI și pe debitorul S. I. și terțul poprit S. P. SECURITY COMPANY SRL, având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat debitorul care se legitimează cu Ci . nr._, CNP –_, lipsă fiind creditoarea și terțul poprit.
Procedura de citare legal îndeplinită conform art. 157 și urm. Cod procedură civilă.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, evidențiindu-se părțile, obiectul cauzei, procedura de citare, precum și faptul că numita creditoare a depus o cerere prin care învederează că renunță la judecarea cauzei motivat de faptul că terțul poprit și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege, după care:
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. 1 C.pr.civ. rap. la art. 1027 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Instanța pune în discuție cererea de renunțare formulată de creditoare.
Pârâtul, având cuvântul, solicită a se lua act de cererea de renunțare la judecată formulată de creditoare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față;
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 13.06.2014 sub nr._ creditoarea B. SA București, cu sediul în București, ..6A, sector 2, ORC J/_, CUI_/1992 a chemat în judecată pe debitorul S. I., domiciliat în Călărași, ., ., ., jud. Călărași, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună validarea popririi până la concurența sumei de 14.686,18 lei la care se adaugă cheltuielile de executare în sumă de 165 lei și cheltuielile de executare efectuate de către B. D. F. L. în valoare de 1.3899,77 lei, plus dobânzile calculate zilnic pentru creditul restant până la achitarea integrală a debitului, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit 120CIS_ la care s-au încheiat actele adiționale nr. 120SOM_ și nr. 120RES_/01.03.2012.
În motivarea cererii creditoarea arată că a fost încuviințată executarea silită a debitorului S. I. prin încheierea din data de 12.02.2014, pronunțată de Judecătoria sect.5, în dosarul nr._, că adresa de înființare a proprii a fost comunicată S. P. SECUTITY COMPANY SRL, de către executorul judecătoresc D. F. L. la data de 21.03.2014, în scopul producerii efectelor juridice de lege, în sensul indisponibilizării sumelor de bani pe care terțul poprit le datorează, în calitate de angajator, însă acesta nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în vederea efectuării poprii.
În drept art. 789 și urm. Cod procedură civilă.
În susținerea cererii a propus proba cu înscrisuri aflate la filele 5-66 din dosar.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 223 Cod procedură civilă.
Deși legal citat debitorul cât și terțul poprit aceștia nu au formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 05.08.2014 creditoarea a formulat cerere prin care învederează că renunță la judecarea cauzei motivat de faptul că terțul poprit și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege.
În acest sens, instanța are în vedere dispozițiile art. 406 C. proc. civilă potrivit cărora reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă iar cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială. Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Prezent în instanță pârâtul solicită a se lua act că numita creditoarea declară că renunță la judecată. Cum creditoare și pârâtul au căzut de acord să renunțe la cererile formulate în dosarul prezent, instanța va lua act de renunțarea creditoarei la judecata cererii principale.
Urmează a se lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cererea a fost legal timbrate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea creditoarea B. SA București, cu sediul în București, ..6A, sector 2, ORC J/_, CUI_/1992 la judecata cererii formulată împotriva debitorul S. I., domiciliat în Călărași, ., ., ., jud. Călărași.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, cerere de recurs ce va fi depusă la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședința publică din data de 05.08.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
JUD. A. I. V. O.
RED.AI/Dact. VO
Ex.5/29.05.2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1970/2014. Judecătoria... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 1589/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI → |
|---|








