Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2499/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2499/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 3586/202/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2499/2015
Ședința publică de la 16 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. C. C.
Grefier I. I.
Pe rol judecarea cauzei civile formulate de reclamanta S.C. E. S.A. Călărași împotriva pârâtei V. G., având ca obiect acțiune în răspundere contractuală.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns cons. jur. T. A. pentru reclamantă și pârâta personal.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederându-se instanței că pârâta nu a depus întâmpinare, după care ;
Verificându-și competența, în conformitate cu dispozițiile art. 131 N.C.P.C., instanța constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea acestei cauze.
Cons. jur. T. A. pentru reclamant, având cuvântul, precizează că înțelege să-și reducă cuantumul pretențiilor, întrucât pârâta a mai achitat suma de 240,14 lei din debit, sens în care depune la dosar adresa nr._/15.09.2015.
În dovedirea acțiunii propune admiterea probei cu înscrisurile aflate la dosar, arătând totodată că nu mai are cereri de formulat sau probe de administrat.
Pârâta, având cuvântul, arată că este de acord cu acțiunea reclamantei și recunoaște debitul, însă se află în imposibilitate de a-l achita deoarece nu are venituri și este bolnavă, plățile parțiale făcându-le din bani pe care îi dă fiul său. Învederează că nu solicită probe.
În temeiul art. 258 C procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind legală, pertinentă și utilă pentru justa soluționare a cauzei.
Ia act că reclamanta și-a redus cuantumul pretențiilor potrivit adresei depuse la dosar și nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.
consilier juridic T. A., pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată. Cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.06.2015, sub nr._, reclamanta . Călărași cu sediul în Călărași, ., ., având Cod Unic de Înregistrare_, înregistrată în Registrul Comerțului cu nr. J_, a chemat în judecată pe pârâta V. G., CNP_, domiciliată în Călărași, . Bis, jud. Călărași, solicitând obligarea acesteia la plata sumei totale de 457,07 lei reprezentând contravaloare servicii de alimentare cu apă, canalizare și majorări de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că la data de 09.03.2009 a încheiat cu pârâta contractul nr. 4650 prin care aceasta s-a obligat să achite contravaloarea serviciilor, iar reclamanta să furnizeze apa potabilă, apa rece pentru prepararea apei calde și să evacueze apele uzate menajere, în măsura consumului la branșament.
Din momentul încheierii contractului s-au emis pe numele pârâtei facturi reprezentând consumul de apă și serviciile de canalizare furnizate, acestea fiind scadente în termen de 15 zile, ea fiind obligată să achite c/val. facturii în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii acesteia. Întârzierea în achitarea sumelor datorate atrage majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor fată de bugetul de stat, respectiv 0,04% pe zi de întârziere, până la data de 28.02.2014 respectiv de 0,03%, începând cu data de 01.03.2014, fără ca acestea să depășească cuantumul debitului principal, calculate începând cu data scadentă pentru fiecare factură în parte.
În perioada 14.03._15 pârâta nu a achitat facturi în sumă de 378,98 lei, astfel că i s-au calculat și penalități de întârziere în sumă de 78,09 lei.
In cauză este vorba de prezenta unui contract cu executare succesivă, facturarea făcându-se lunar, iar majorările ce decurg în perioada dintre datele de facturare sunt evidențiate în facturile anterioare, proporțional cu zilele de întârziere.
Deși a fost notificată prin adresa nr. 3916 din 15.04.2015, pârâta nu a achitat debitul datorat.
În drept, se invocă disp. art. 30 al. 1 și art. 148-150 din Lg. 134/2010 privind C. pr.civ. cu modificările și completările ulterioare, art. 969 și 1073 C.civ. vechi, art. 1350 și 1516 N.c.civ. art. 31 al. 7 și 8 din Lg. 241/2006a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare și art. 120 ind. 1 al. 7 C.pr.fisc.
În dovedirea cererii sale reclamanta a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, depunând în acest sens la dosarul cauzei un set de înscrisuri, aflate la filele 8-27 din dosar.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de către reclamantă.
Pârâta, nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat la judecată și a învederat că este de acord cu acțiunea reclamantei și recunoaște debitul, însă se află în imposibilitate de a-l achita deoarece nu a are venituri și este bolnavă. A mai adăugat că nu solicită probe.
La termenul din 16.09.2015 reclamanta, prin consilier juridic a precizat că înțelege să-și reducă cuantumul pretențiilor la suma totală de 216,73 lei, din care suma de 181,77 lei reprezintă facturi neachitate pe perioada 14.05._15 și suma de 35,16 lei reprezintă majorări de întârziere, întrucât pârâta a mai achitat suma de 240,14 lei din debit, sens în care a depus la dosar adresa nr._/15.09.2015.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarea situație de fapt: la data de 09.03.2009, între părți s-a încheiat un contract înregistrat sub nr. 4650, în temeiul căruia reclamanta îi furniza pârâtei apă potabilă, și prelua apele uzate și meteorice, aceasta obligându-se la rândul său să achite lunar c/val. serviciilor prestate, în caz contrar urmând a fi calculate penalități pentru fiecare zi de întârziere.
Reclamanta a somat pârâta să achite debitul prin notificarea nr. 3916/15.04.2015, aceasta însă nu s-a conformat și nu a achitat debitul.
În baza contractului menționat reclamanta a emis facturile fiscale anexate prezentei cereri de chemare în judecată.
Față de faptul că raporturile contractuale dintre părți au luat naștere înainte de . Noului Cod Civil, având în vedere dispozițiile art. 3 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil conform cărora litigiile privind executarea raporturilor contractuale sunt supuse dispozițiilor Codului civil vechi, de la 1864, acest act normativ guvernează raporturile contractuale dintre părțile prezentului dosar.
În drept, potrivit art. 969 V. Cod civil, contractul valabil încheiat reprezintă legea părților, neexecutarea acestuia antrenând răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat din culpă obligațiile contractuale.
Instanța constată că în materia obligațiilor de rezultat există regula potrivit căreia sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că după ce primul probează existența obligației, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia.
Totodată, instanța reține că în conformitate cu art. 1082 V. cod civil că în materia răspunderii civile contractuale, în măsura în care creditorul face dovada existenței creanței, respectiv a obligației de plată, debitorul este prezumat în culpă cu privire la neexecutarea obligației, atâta vreme cât nu dovedește executarea sau imposibilitatea de executare datorată cazului fortuit sau forței majore.
Instanța constată că pârâta și-a asumat prin semnarea contractului obligația de a achita facturile reprezentând contravaloarea serviciilor de care a beneficiat, în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor, așa cum rezultă din art. 14 alin. 1 din contractul încheiat de părți.
Prin urmare, din coroborarea probelor administrate în prezenta cauză, instanța apreciază că reclamanta a dovedit existența unei obligații de plată în sarcina pârâtei, iar aceasta nu a răsturnat prezumția de culpă ce s-a născut în sarcina sa, neadministrând nicio probă în acest sens și recunoscând debitul.
Instanța consideră că reclamanta a făcut dovada neîndeplinirii de către pârât a unei obligații contractuale asumate de aceasta, că datorită neîndeplinirii respectivei obligații i s-a produs un prejudiciu, între neîndeplinirea obligațiilor contractuale și prejudiciul produs existând legătură de cauzalitate.
În consecință, instanța va admite acțiunea așa cum a fost precizată și o va obliga pe pârâtă la plata sumei de 181,77 lei reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate pentru perioada 14.05._15.
Totodată, prin art. 14 alin. 2, părțile au inserat în contractul încheiat o clauză penală prin care au stabilit anticipat echivalentul prejudiciului suferit de reclamantă în ipoteza executării cu întârziere a obligației asumate de către pârâtă.
Cum pârâta nu și-a respectat obligația de a achita contravaloarea facturilor emise, instanța apreciază că reclamanta a solicitat, în mod întemeiat, obligarea acesteia la plata de majorări de întârziere.
De asemenea, instanța având în vedere centralizatorul depus la dosar (f. 9) și înscrisurile, precum și dispozițiile art. 14 alin. 2 din contract, constată că reclamanta a calculat în mod corect cuantumul majorărilor de întârziere. Astfel, urmează a o obliga pe pârâtă la plata sumei de 35,16 lei reprezentând contravaloarea majorărilor de întârziere calculate până la 13.05.2015.
Conform disp. art. 453 C.P.C., partea care pierde procesul va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată și ținând cont de solicitarea reclamantei în acest sens instanța va respinge cererea acesteia deoarece pârâta a recunoscut în totalitate pretențiile reclamantei la primul termen de judecată și a dat dovadă de bună credință achitând o parte din suma datorată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta .>cu sediul în Călărași, ., jud. Călărași, având Cod Unic de Înregistrare_, înregistrată în Registrul Comerțului cu nr. J_ în contradictoriu cu pârâta V. G., CNP_, domiciliată în Călărași, . Bis, jud. Călărași, așa cum a fost precizată.
Ia act că pârâta este de acord cu acțiunea formulată de reclamantă.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 216,93 lei din care suma de 181,77 lei reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate în perioada 14.05._15 și suma de 35,16 lei reprezentând majorări de întârziere aferente debitului neachitat calculate până la data de 13.05.2015.
Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.09.2015.
Președinte, Grefier,
C. S. C. I. I.
Red. CSC
Tehnored. I.I.
Ex. 4/15.05.2015.
I.I. 22 Septembrie 2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2544/2015. Judecătoria... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2696/2015.... → |
|---|








