Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 3434/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3434/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 3434/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILA NR. Nr.3434 /2015
Ședința publică de la 9.11.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. D.
Grefier V. L.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile privind sesizarea formulată de petenta P. ., prin care se solicită înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată prin procesele verbale, contravenientului G. C. F. cu sancțiunea prestării unor activități în folosul comunității .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsi părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, după care:
Instanța în conformitate cu dispozițiile. art. 131c.p.c. constată că este legal investită cu soluționarea cauzei.
Instanța, analizând actele și lucrările și în urma deliberării avute a pronunțat următoare soluție;
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față ;
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 14.10.2015 sub nr._ petenta P. . a trimis spre competentă soluționare, cererea de înlocuire a sancțiunii contravenționale a amenzii, cu sancțiunea prestării unor activități în folosul comunității, aplicată intimatului G. C. F. CNP_ domiciliată în com. R. .. Călărași, prin procesul verbal ,dresate de IPJ Călărași.
În motivare, se arată că la data de20.08.2013 prin procesul verbal nr._, intimatul a fost sancționat cu amendă contravențională de 160 lei de către Poliția Mun. Călărași deoarece nu a respectat prevederile art. 36 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Urmare a transmiterii de către Poliția Mu. Călărași procesului verbal de contravenție privind pe numitul C. C., P. comunei R. prin compartimentul de specialitate și prin persoanele abilitate de către primar în acest sens, în vederea punerii în executare a sancțiunii amenzilor contravenționale, cu confirmat acestei instituții primirea debitelor cu adresa nr.5668/08.10.2013 și totodată au emis pe numele intimatului somația și titlul executoriu nr. 5668/08.10.2013 .
A mai arată că intimatul până la aceasta dată nu a efectuat nici o plată cu datorate bugetului local al comunei R., reprezentând amenzii contravenționale, neexistând posibilitatea executării silite, deoarece nu are nicio sursă de venit, drept pentru care în conformitate cu prevederile art.176 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură Fiscală, a procedat la declararea stării de insolvabilitate pe numele debitorului, întocmind în acest sens procesul verbal de constatare a insolvabilității nr.628/21.01.2015, procesul de declarare a stării de insolvabilității nr. 629/21.01.2015 procesul verbal de transfer al obligațiilor fiscale înregistrate de debitorul declarat insolvabil nr.630 /21.01.2015, precum și procesul verbal de scădere din evidență a obligațiilor fiscale nr. 631/21.01.2015, motiv pentru care se impune aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 9 alin 3 din OG2/2001, privind înlocuirea acestora cu muncă în folosul comunității.
În dovedirea cererii petenta a solicitat proba cu înscrisuri, aflate la filele 5-33 din dosar.
Cererea este scutită de taxă de timbru.
Intimatul, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare.
Analizând materialul administrat în cauză instanța reține următoarele: potrivit prevederilor art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitiva a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al UAT pe raza căreia domiciliază contravenientul, va sesiza instanța de judecată pe a cărei raza teritorială își are domiciliul contravenientul, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amenda care a fost achitată.
In art. 9 alin. 5 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, așa cum a fost modificată prin Leg. 293/2009 și în art. 1 alin. 3 din OG nr. 55/2002, așa cum a fost modificată prin Leg. 294/2009 privind regimul juridic al sancțiunilor prestării unei activități în folosul comunității, se prevede că sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității poate fi aplicată și în lipsa consimțământului contravenientului.
Ca atare, având în vedere faptul că, intimata nu a achitat amenda ce i-a fost aplicată prin procesele verbale dresate de IPJ Călărași, în termen de 30 de zile de la rămânerii definitive a sancțiunii și nici nu există posibilitatea executării sale silite, întrucât așa cum reiese din relațiile comunicate de la primăria de domiciliu a acestuia, nu deține bunuri sau alte venituri și văzând dispozițiile legale amintite, urmează a admite cererea formulată de intimată, ca fiind întemeiată.
Urmează a dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 160 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenție . nr._/20.08.2013 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 16 ore, la dispoziția Primăriei Roseți Județul Călărași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de P. comunei Roseți prin primar, cu sediul în com. Roseți, . nr.20, împotriva intimatului G. C. F. CNP_ domiciliată în com. R. .. Călărași, prin procesul verbal ,dresate de IPJ Călărași.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 160 lei aplicată intimatei prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ dresat de un agent constatator din cadrul I.P.J. Călărași la data de 20.08.2013 cu sancțiunea prestării unui număr de 16 de ore de activitate în folosul comunității ce se vor executa în cadrul Primăriei Roseți .
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică din 09.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. I. L. V.
Red.DI/Tehnored L.V.Ex.10.11.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3628/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2579/2015. Judecătoria... → |
|---|








