Pensie întreţinere. Sentința nr. 365/2015. Judecătoria CÂMPENI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 365/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPENI la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 497/203/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPENI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 365/2015
Ședința publică de la 08 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE :C. Ș. D.
GREFIER: C. E. S.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta B. D. V., domiciliată în localitatea Luncoiu de Jos, nr. 211, jud. Hunedoara, în contradictoriu cu pârâtul B. D. C., cu domiciliul în Abrud, ., jud. A., având ca obiect pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pârâtul, lipsă fiind reclamanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Potrivit art. 131 Nc.p.c.iv.instanța se declară competentă general, material și teritorial să judece pricina de față.
Pârâtul arată că nu lucrează și nu are cereri de formulat.
Instamța, deliberând, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în fond.
Pârâtul lasă la aprecierea instanței.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la această instanță sub dosar nr._ . reclamanta B. D. V., domiciliată în localitatea Luncoiu de Jos, nr. 211, jud. Hunedoara, CNP:_, a chemat în judecată pe pârâtul B. D. C., cu domiciliul în Abrud, ., jud. A., solicitând ca prin hotărâre judecătorească:
- Reducerea pensiei de întreținere de 168 lei, la care a fost obligată pentru minorul B. A. R..
In motivarea cererii sale, reclamanta arată că, mai are în întreținere 3 minori: S. A., B. S. –E., B. A. M.-A. și că, nu are nici un venit, trăișete din alocația minorilor.
Din actele și lucrările de la dor, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 750/2011 a Judecătoriei Cîmpeni, reclamanta a fost obligată să plătească suma de 168 lei, cu titlul de pensie de întreținere în favoarea minorului B. A. R. n. la data de 22.01.2005 până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a luat în calcul faptul că, la data judecării cauzei, reclamanta nu realiza nici un venit și s-a raportat la plafonul maxim stabilind cota de ¼ parte, raportat la venitul minim pe economia națională la acea dată de 670 lei.
Potrivit art. 529 Noul Cod Civil, întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cerere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, când întreținerea este datorată de un părinte ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii, cuantumul întreținerii datorate copiilor nu pot depăși jumătate din venitul net lunar acelui obligat.
În prezent, este adevărat că, reclamanta are mai mulți copii în întreținere, respectiv 4 minori: S. A. n. la data de 6.04.2003; B. A. M. A. n. la data de 30.10.2013, B. S. E. n. la data de 16.iulie 2012, însă, raportat la venitul minim pe economia națională stabilit în prezent la suma de 970 lei, precum și la nevoile minorului B. A. R., n. la data de 22.01.2005, suma de 168 lei stabilită în sarcina sa cu titlul de pensie de întreținere în favoarea minorului se încadrează în cota de ½ parte din venitul minim pe economia națională, astfel că potrivit art. 531 noul cod civil, în cauză nu ar fi un motiv de schimbare a cuantumului pensiei de întreținere raportat la nevoia celui care o primește, prin urmare, cererea reclamantei urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta B. D. V., domiciliată în localitatea Luncoiu de Jos, nr. 211, jud. Hunedoara, CNP:_, în contradictoriu cu pârâtul B. D. C., cu domiciliul în Abrud, ., jud. A..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 08 Aprilie 2015.
JUDECATOR, GREFIER,
C. Ș. D. C. E. S.
Redc. C.Ș.D.
Tehnored. M.B.
Ex. 4
23.04.2015
| ← Situaţie juridică minor. Sentința nr. 439/2015. Judecătoria... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








