Prestaţie tabulară. Sentința nr. 421/2015. Judecătoria CÂMPENI

Sentința nr. 421/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPENI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 1909/203/2014

Acesta nu este document finalizat

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPENI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 421/2015

Ședința publică de la 30 Aprilie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: I. G.

GREFIER: BÎRLA-B. C. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta C. V. - CIMPENI, H., nr. 80A, J. A. în contradictoriu cu pârâta P. Z. - SPRING, DRASOV, nr. 353, J. A., având ca obiect prestație tabulară.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care instanța a lăsat cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la această instanță sub dosar nr./_, reclamanta C. V., domiciliată în oras Câmpeni, ., Județul A., a chemat în judecată pe pârâta P. Z., domiciliată în comuna Spring, ., Jud. A., solicitând ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic pentru imobilele:

- păduri în suprafața de 5000 m.p., vecini: N: Fond Forestier, E: Fond Forestier, S: P. Z., V: L. N., în baza Titlului de Proprietate nr.1722/22 Eliberat de Comisia Județeană A. ,situat administrativ în . A. ,Satul Cirasti, extravilan.

- păduri în suprafață de 600 mp, vecini: N: L. N., E: Pădurea Statului, S: Pădurea Statului, V: P. Z., în baza Titlului de Proprietate nr.1739/170, Eliberat de Comisia Județeană A., situat administrativ în .. A., Satul Cirasti, extravilan.

Să se a dispună OCPI A. I., BCPI Câmpeni, întabularea dreptului de proprietate, asupra imobilelor mai sus în cotă de 1/1 parte, cu titlu de cumpărare.

În motivarea cererii reclamanta arată că, în fapt a cumpărat suprafața de 5.000 mp, vecini: N: Fond Forestier, E: Fond Forestier, S: P. Z., V: L. N., în baza Titlului de Proprietate nr. 1722/22 ,situată administrativ în .. A.,Satul Cirasti.

- și suprafața de 600 mp, vecini: N: L. N., E: Pădurea Statului, S: Pădurea Statului, V: P. Z., în baza Titlului de Proprietate nr.1739/170, situată administrativ în .. A., Satul Cirasti. Prețul vânzării a fost achitat integral de cumpărător, reclamanta intrând în posesia terenului vândut de la vânzătoarea P. Z..

Art.1294 din Codul civil prevede că vânzarea este o convenție prin care două părti se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru si aceasta a plati cele dintâi prețul lui.

Art.1295." Vânzarea este perfectă între părți si proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului si asupra prețului, deși lucrul nu va fi predat si prețul încă nu se va fi numărat".

Art.1313. Vânzătorul are două obligații principale, a preda lucrul si a răspunde de dânsul.

Art.1361. Principala obligație a cumpărătorului este de a plăti prețul la ziua si la locul determinat prin contract.

Art. 969 din Codul civil, "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.

Bunul care s-a vândut, există în momentul încheierii contractului; bunul se află în circuitul civil, prețul a fost exprimat într-o sumă de bani. De regulă, transferul proprietății operează de drept, din momentul încheierii contractului.

In concluzie s-au respectat condițiile de fond necesare pentru valabilitatea actului juridic.

Pentru forma contractului pentru a fi opozabilă față de terți este necesară înscrierea în Cartea Funciară, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentică sau hotărâre care să țină loc de act autentic.

In drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 247/2005, Art. 978 Cod civil, Art. 969 din Codul civil ,art. 1669 din Noul Cod Civil, art. 111 C.pr.civ., Legea 7/1996 ,Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Reclamanta solicită judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri .

Apreciază valoarea imobilului în litigiu la suma de 1000 Ron, întrucât pădurea este tânăra, până în 20 de ani, situată în extravilan, asimilată terenurilor neproductive.

Din actele și lucrările de la dosar instanța reține următoarele:

Potrivit înscrisului olograf depus în copie la fila 13 în dosar, intitulat „ Contract de vânzare cumpărare” încheiat la data de 15.11.1997, pârâta P. Z. a vândut reclamantei suprafața de 5000 mp pădure înscrisă în titlul de proprietate nr 1722/22 și suprafața de 600 mp pădure înscrisă în titul de proprietate nr 1739/170 cu suma de 8.500.00 lei pe care a primit-o în întregime la data semnării actului sus menționat .

Potrivit titlului de proprietate nr 1739/170 și a titlului de proprietate nr 1722/22 depus în copie la filele 11-12 în dosar, cele două suprafețe de pădure sunt situate pe raza comunei A. I. în UP V, U.A. 107A/1, respectiv UP V, UA 107/2.

Prin înscrisul depus la data de 22.01.2015 ( fila 16 dosar) pârâta P. Z. a arătat că este de acord cu acțiunea formulată de reclamantă, recunoscând că i-a vândut acesteia cele două suprafețe de pădure și nu mai are nici o pretenție de la reclamanta C. V.. Totodată, pârâta a învederat că a fost chemată de către reclamantă la notar însă nu s-a prezentat.

Instanța constată că actul sub semnătură privată prezentat are valoarea doar a unei promisiuni sinalagmatice de vânzare – cumpărare, având ca obiect o obligație de a face mai exact, de a încheia în viitor un contract de vânzare – cumpărare. Întemeiat pe principiile executării în natură a obligațiilor și reparării în natură a prejudiciilor cauzate prin neexecutarea obligațiilor asumate, care se desprind din dispozițiile art. 1073 și 1077 Cod civil, se dă posibilitatea instanței de a suplini consimțământul părții care se opune prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești în acest sens. Pentru admisibilitatea acțiunii, în pronunțarea unei hotărâri. judecătorești care să țină loc de act autentic, trebuie să fie întrunite următoarele condiții:

a) existența unui antecontract valabil încheiat care să întrunească condițiile prev. la art. 948-968 Cod civil;

b) dovedirea antecontractului în condițiile dreptului comun conform art. 1191-1198 Cod civil;

c) refuzul unei dintre părți de a autentifica actul de vânzare - cumpărare în forma necesară pentru a se putea intabula dreptul dobândit,

d) partea care acționează să-și fi îndeplinit obligațiile asumate prin antecontract;

e) promitentul vânzător să fie proprietar al bunului vândut, iar promitentul cumpărător să nu fie incapabil de a dobândi bunul vândut la data pronunțării acestei hotărâri.

Hotărârea care se va pronunța are efect constitutiv de drepturi, întrucât realizează transformarea obligației de „a face” în obligația de „a da”, specifică vânzării, creându-se o situație juridică nouă.

Hotărâre judecătorească constituie un titlu de proprietate asemenea celui pe care părțile și l-ar fi constituit, prezentându-se pentru autentificarea actului la notariat.

Potrivit art 27 din Legea 7/1996, cu modificările si completările ulterioare :„(1) Cel care s-a obligat să strămute sau să constituie în folosul altuia un drept real asupra unui imobil este dator să îi predea toate înscrisurile necesare pentru înscrierea acelui drept.

(2) Dacă un drept înscris în cartea funciară se stinge, titularul este obligat să predea celui îndreptățit înscrisurile necesare radierii.

(3) În situația în care cel obligat nu predă înscrisurile, persoana interesată va putea solicita instanței să dispună înscrierea în cartea funciară. Hotărârea instanței de judecată va suplini consimțământul la înscriere al părții care are obligația de a preda înscrisurile necesare înscrierii.

(4) Dreptul la acțiunea în prestație tabulară este imprescriptibil.

Raportat la contractul de vânzare cumpărare încheiat între părți instanța constată că s-au respectat condițiile de fond necesare pentru valabilitatea actului juridic întrucât bunul care s-a vândut exista în momentul încheierii contractului se afla în circuitul civil iar prețul a fost exprimat într-o sumă de bani.

În consecință instanța va constatat valabilitatea înscrisului sub semnătură privată intitulat „ Contract de vânzare cumpărare” încheiat între reclamantă și pârâtă la data de 15 noiembrie 1997 privind suprafața de 5000 mp pădure înscrisă în Titlul de proprietate nr 1722/22/21.12.1993 și suprafața de 600 mp pădure înscrisă în Titlul de proprietate nr 1739/170/02.04.1997.

Totodată, raportat la textele legale sus menționate instanța va obligă pârâta să elibereze reclamantei act apt de întabulare pentru imobilele vândute, dar va respinge petitul 2 din acțiunea reclamantei în sensul de a se dispune OCPI A. – BCPI Câmpeni întabularea dreptului de proprietate asupra imobilelor înscrise în cele două titluri de proprietate, în favoarea reclamantei întrucât fiind vorba de imobile cu privire la care s-a făcut reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii 18/1991 pentru întabularea în cf este necesară efectuarea unei documentații de publicitate imobiliară, de către un expert de specialitate, documentație care în prezenta cauză lipsește iar lipsa nu a fost complinită pe parcursul judecății cauzei, dată fiind cererea reclamantei de la fila 23 din dosar .

Pentru considerentele expuse instanța va admite doar în parte acțiunea reclamantei și va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta C. V. - CIMPENI, H., nr. 80A, J. A. în contradictoriu cu pârâta P. Z. - SPRING, DRASOV, nr. 353, J. A. și în consecință:

Constată valabilitatea înscrisului sub semnătură privată intitulat „ CONTRACT DE VÂNZARE ȘI CUMPĂRARE” încheiat între reclamantă și pârâtă la data de 15 noiembrie 1997 privind suprafața de 5000 mp pădure înscrisă în Titlul de proprietate nr 1722/22/21.12.1993 și suprafața de 600 mp pădure înscrisă în Titlul de proprietate nr 1739/170/02.04.1997.

Obligă pârâta să elibereze reclamantei act apt de întabulare pentru imobilele vândute, în caz contrar prezenta sentință ținând locul acestui act.

Respinge în rest acțiunea reclamantei.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel in 30 zile de la comunicare, iar apelul se va depune la Judecătoria Câmpeni, jud A., sub sancțiunea nulității, potrivit art 471 noul cod de procedura civila.

Pronunțată în ședința publică din 30.04.2015.

JUDECĂTOR, GREFIER,

I. G. BÎRLA-B. C. M.

Red. I.G.

Tehnored. I.M.

Ex. 4/26.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Prestaţie tabulară. Sentința nr. 421/2015. Judecătoria CÂMPENI