Succesiune. Sentința nr. 643/2015. Judecătoria CÂMPENI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 643/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPENI la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 360/203/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPENI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.643/2015
Ședința publică de la 24 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. Ș. D.
GREFIER: C. E. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamanta P. L. C., domiciliata in municipiul A., .. L2, Etaj 1, ., în contradictoriu cu pârâtele P. D., domiciliata in ., Jud. A. și U.A.T. SCĂRIȘOARA, reprezentata prin primar cu sediul in Scărișoara, ., jud. A. având ca obiect succesiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu s-a prezentat nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că se constată depuse la dosar, prin biroul de registratură al instanței raportul de expertiză tehnică – refăcut precum și o notă de ședință din partea pârâtei P. D. prin care arată că își însușește raportul de expertiză – refăcut. De asemenea se mai constată depusă completare de acțiune din partea reclamantei,
S-au dat citire actelor și lucrărilor de la dosar, după care, instanța a lăsat cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la această instanță precizată și completată la fila 30 și fila 56 sub dosar nr._, reclamanta P. L. C., domiciliata in municipiul A., .. L2, Etaj 1, ., CNP_, a chemat în judecată pe pârâtele P. D., domiciliata in ., Jud. A., U.A.T. SCĂRIȘOARA, reprezentata prin primar cu sediul in Scărișoara, ., jud. A., solicitând ca prin hotărâre judecătorească:
- Să se constate că, masa succesorala după defunctul P. V., decedat la data de 02.05.2014, cu ultimul domiciliu in ., Jud. A., se compune din dreptul de proprietate înscris in C.F._ Scărișoara, sub număr de ordine A+l TOP_ de natura arabil, 1868/2/1 de natura arabil, 1869/1 de natura pădure, toate in suprafața de CF 2128 mp;
- Să se constate că, moștenitoarele defunctului P. V. sunt reclamanta P. L. C. si parata P. D. in calitate de fiice, și să se dispună procedura succesiuni pe seama acestora, în cota de 3/4 parte, fiecare;
- Să se constate ca pe imobilul terenul de mai sus exista construcția CI (casa de locuit pe fundație de piatra si beton având parterul construit din cărămida compus din:una camera;una bucătărie;una baie;un beci, iar etajul din lemn compus din:doua camere; hol; baie; scări, având podul mansardat fiind acoperita cu tabla lindab si să se dispună notarea acestora in Cartea Funciara.
- Să se dispună O.C.P.I. A. si B.C.P.I. Cimpeni intabularea dreptului de proprietate asupra imobilelor de mai sus in cota de 34 parte fiecare cu Titlul de moștenire.
In motivarea cerrii sale, reclamanta arată că, in data de 02.05.2014 a decedat numitul P. V., antecesorul ei și al pârâtei cu ultimul domiciliu in Scărișoara, Nr. 195, Jud. A. (certificat de Deces anexat);
Masa succesorala după defunctul P. V. decedat la data de 02.05.2014, cu ultimul domiciliu in Scărișoara, Nr. 195, Jud. A., se compune din dreptul de proprietate asupra imobilului identificat in capătul Nr. 1 din cerere (C.F. Anexa 2 a cererii);
Moștenitorii defunctului P. V. decedat la data de 02.05.2014, sunt:
reclamanta P. L. C., domiciliata in municipiul A., .. L2, ., Jud. A. și P. D., domiciliata in ., nr. 632, jud. A., ambele in calitate de fiice conform actelor de Stare Civila anexate. Dovada calității de moștenitori a părților rezulta din Certificatul de calitate de moștenitor Nr. 38/19.09.2014 eliberat de Biroul Individual Notarial M. V. loan.
Mai arată că, Succesiunea după defunctul P. V., nu a fost dezbătută așa cum rezulta din Cerificatul eliberat de Camera Notarilor Publici precum si Certificatul anexat.
Artă că, imobilele in litigiu sunt identificate prin Raportul de expertiza Tehnica extrajudiciara in calitate de expert judiciar Vîtca G.; Valoarea de circulația a imobilelor in litigiu, construcții si teren este de 7000 lei, așa cum rezulta din totalizarea valorilor din Adeverința Nr. 3472/18.11.2014, eliberata de Primăria Scărișoara si Certificatul de atestare fiscala;
Așa cum rezulta din constatările expertului pe terenul in litigiu nu mai exista faptic pădure.
IN D.: -Cod Procedura Civila Art. 193,194, 979, 995; cod civil Art. 963, 964.
Din actele și lucrările de la dosar, instanța reține următoarele:
Potrivit extrasului de carte funciară atașat la dosarul cauzei, se reține faptul că imobilul în litigiu face parte din CF ._ Scărișoara (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 2709 Scărișoara), asupra căruia părțile sunt moștenitoare ai coproprietarului tabular P. V., în cote de ½ parte din cota de 1/1 parte, în calitate de fiice a acestuia.
Calitatea de moștenitoare a părților rezultă din certificatul de moștenitor nr. 56/2014, potrivit căruia reclamanta și pârâta sunt moștenitoare al defunctului P. V. decedat la data de 2.05.2014, iar masa succesorală rămasă după acesta se compune din imobilele în litigiu, respectiv teren și construcții, în cotă de 1/1 parte, identificate în cf._ Scărișoara.
Din punct de vedere topografic și administrativ imobilul a fost identificat de către expert autorizat prin documentație extrajudiciară, depusă la dosar ( filele 49-54 ) și necontestată de părți din care rezultă că imobilul în litigiu este situat pe raza comunei Scărișoara, având ca vecini pe P. Ș., P. I., Școala Generală Scărișoara, P. S., DN 75 Scărișoara.
La fața locului și în urma măsurătorilor efectuate, expertul a constatat că părțile au ajuns la o înțelegere referitoare la modul de partajare astfel că a procedat la formarea unui singur lot, cuprinzând teren și construcții atribuit părților în cotă de ½ parte, astfel că instanța urmează a lua act de această situație de fapt, și a aplica prevederile art. 987 Noul cod de procedură civilă.
Față de considerentele de mai sus, instanța în baza art. 982 – 984 Noul cod de procedură civilă va admite mai întâi în principiu cererea formulată, iar apoi în baza art. 967și 1141 și urm. din Noul cod civil, va dispune încetarea stării de indiviziune asupra acestor imobile, conform tabelului de parcelare și expertize tehnice extrajudiciare întocmite în cauză depuse la filele 44- 54 din dosar, prin atribuirea masei succesorale reclamantei și pârâtei în cote egale de ½ parte fiecare.
În baza art. 492 cod civil, va dispune înscrierea construcțiilor existente în cartea funciară în virtutea dreptului de accesiune imobiliară, potrivit căruia proprietarii terenurilor sunt prezumați a fi și proprietarii construcțiilor aferente și notarea lor pe reclamantă și pârâtă în cotă de 1/2 parte fiecare, cu titlul de moștenire și partaj după defunctul P. V..
În baza art. 907 Noul cod civil raportat la art. 33 și urm. din Legea 7/1996, în vederea punerii în concordanță a situației de carte funciară cu situația existentă, va dispune rectificarea suprafețelor de cf. și schimbarea categoriei de folosință în conformitate cu probele administrate și evidențierea acestora în cartea funciară conform situației faptice reală.
Conform art.77/1 al.6 din Legea nr.571/2003(Codul fiscal) cu modificările și completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri aceasta se va comunica organului fiscal competent din cadrul Primăriei Scărișoara, în vederea calculării impozitului pe venit, rezultat din transmisiunea succesiunii.
Conform art.54 din Legea 7/1996, în termen de 3 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri, aceasta se va comunica Biroului de cadastru și Publicitate Imobiliară Cîmpeni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta P. L. C., domiciliata in municipiul A., .. L2, Etaj 1, ., CNP_, a chemat în judecată pe pârâtele P. D., domiciliata in ., Nr. 632, Jud. A., U.A.T. SCĂRIȘOARA, reprezentata prin primar cu sediul in Scărișoara, ., jud. A. și în consecință:
Constată că reclamanta și pârâta sunt moștenitoare în cotă de ½ parte după defunctul P. V., decedat la data de 2.05.2014, cu ultim domiciliu în Scărișoara, nr. 195, județul A..
Constată că masa succesorală rămasă după defunct se compune din cota de 1/1 parte, asupra imobilelor înscrise în cf._ Scărișoara nr. ord. A+1, nr. top. 1866/1 de natură arabil, 1868/2/1 de natură arabil, nr. top. 1869/1 de natură pădure toate în suprafață de cf. de 2128 mp., precum și următoarele construcții: C 1 reprezentând casă de locuit compusă din parter, având o cămară, o bucătărie, o baie, un beci; la etaj: două camere, hol, baie, scări, și pod mansardat.
Dispune încetarea stării de indiviziune asupra acestor imobile, conform tabelului de parcelare și expertize tehnice extrajudiciare întocmite în cauză depuse la filele 44- 54 din dosar, prin atribuirea masei succesorale reclamantei și pârâtei în cote egale de ½ parte fiecare.
Dispune întabularea în cartea funciară a noului lot format cu nr.top. 1866/1 fânaț în suprafață reală de 1640 mp., nr.top. 1868/2/1 curți construcții ( construcția C1 ), în suprafață reală de 352 mp., nr.top 1869/1 fânaț de 210 mp. pe reclamant în cotă de ½ parte fiecare.
Dispune rectificarea suprafeței de cf. de la suprafața de 2128 mp. la suprafața de 2202 mp. așa cum rezultă din măsurători.
Dispune schimbarea categoriei de folosință din arabil și pădure în fânaț și curți construcții.
Dispune notarea pe nr. top. 1868/2/1 a următoarelor construcții: C 1 reprezentând casă de locuit compusă din parter, având o cămară, o bucătărie, o baie, un beci; la etaj: două camere, hol, baie, scări, și pod mansardat, în cotă de ½ parte fiecare pentru reclamantă și pârâtă.
Dispune O.C.P.I. Cîmpeni operarea în cartea funciară a dispozitivului prezentei sentințe după rămânerea definitivă și irevocabilă, precum și comunicarea unui exemplar al hotărârii.
Dispune comunicarea unui exemplar din prezenta hotărâre organului financiar teritorial al comunei Scărișoara, în vederea calculării impozitului pe venit.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel in 30 zile de la comunicare, iar apelul se va depune la Judecătoria Câmpeni, jud. A., sub sancțiunea nulității, potrivit art. 471 noul cod de procedura civila.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Iunie 2015
JUDECATOR, GREFIER,
C. Ș. D. C. E. S.
Redc. C.Ș.D.
Tehnored. M.B.
Ex. 5
2 .07. 2015
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








