Pensie întreţinere. Sentința nr. 2067/2013. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2067/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 3415/204/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova,cod_
tel_; tel/fax_
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR. ._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2067
Ședința publică de la 16 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – D. E.
GREFIER- I. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei Minori și familie având ca obiect pensie întreținere formulată de reclamanta B. E. împotriva pârâtului C. G., în contradictoriu cu Autoritatea tutelară P. C. FILIPEȘTII DE P., jud.Prahova.
Acțiunea a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta reprezentată de Av.H. E., pârâtul personal, lipsind reprezentantul autorității tutelare.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ;
Pârâtul personal având cuvântul arată că este de acord cu acțiunea .
Av.H. E. având cuvântul pentru reclamantă solicită proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Pârâtul personal având cuvântul arată că nu solicită probe în cauză.
Instanța ia act și încuviințează reclamantei, prin apărător, ca legală, utilă, pertinentă ,concludentă cauzei proba înscrisuri și verificând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă părtilor cuvântul pe fond.
Av.H. E. având cuvântul pe fond pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii să fie obligat pârâtul la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului C. E.-G. ns. la data de 07.06.2003, în funcție de venitul minim pe economia națională, cu începere de la data promovării acțiunii și până la majoratul minorului ,fără cheltuieli de judecată.
Pârâtul personal având cuvântul pe fond, arată că este de acord cu admiterea acțiunii.
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei civile de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /2012 reclamanta B. E. a chemat în judecată pe pârâtul T. C.- S., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul C. G., la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului C. E. G. ns. la data de 07.06.2003, în funcție de venitul minim pe economia națională.
In motivarea acțiunii s-a arătat că din relația de concubinaj a rezultat minorul C. E. G. ns. la data de 07.06.2003, care de la naștere reclamanta s-a ocupat de creșterea și educare acestuia fără ca pârâtul să contribuie la viața de familie, renunțând și la relația de concubinaj.
S-a mai arătat de reclamantă că nevoile minorului sunt într-o continuă creștere odată cu vârsta și în raport de cursurile ce urmează, fiind nevoită a formula prezenta acțiune.
Acțiunea nu a fost motivată în drept.
S-au depus la dosar în copie certificatul de naștere al minorului, cartea de identitate a reclamantei.
Pârâtul a formulat întâmpinare în cauză prin care a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii și stabilirea unei pensii de întreținere în favoarea minorului C. E. G. ns. la data de 07.06.2003 în raport de venitul minim pe economie.
La solicitarea instanței a fost depusă la dosar ancheta socială întocmită de P. ..
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține că ,urmare unor neînțelegeri ,în prezent părțile sunt despărțite în fapt, iar minorul C. E. G. rezultat din concubinaj, se află în întreținerea exclusivă a reclamantei.
Potrivit disp.art. 499 alin. 1 N.C.C.,,Tatăl și mama sunt obligați, în solidar,să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația,învățătura și pregătirea sa profesională ,,.
Totodată,potrivit disp. art. 516 alin. 1 cod civil – „Obligația de întreținere există între soț și soție, rudele în linie dreaptă, între frați și surori, precum și între celelalte persoane anume prevăzute de lege”, iar potrivit art. 529 Cod civil – „(1) Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti. (2) Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii”.
Față de cele reținute mai sus ,luând în considerare că minora nu se poate întreține din munca sa și în raport de susținerile pârâtului prin întâmpinare în sensul că este de acord să plătească fiului său o pensie lunară de întreținere în funcție de venitul minim pe economie, instanța urmează a admite acțiunea formulată de reclamantă și, în temeiul disp. art. 529 alin 1 si 2 rap. la art.525 N.C.C. va stabili contribuția reclamantei în natură la cheltuielile de întreținere ale minorului și va obliga pârâtul să plătească reclamantei în favoarea minorului C. E. G. o pensie lunară de întreținere în funcție de venitul minim pe economia națională până la cota de ¼ conform HG 23/2013, cu începere de la data introducerii acțiunii 01.07.2013 și până la majoratul acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta B. E. domiciliată în . . jud. Prahova CNP_ Câmpina împotriva pârâtului C. G., domiciliat în . . . jud. Prahova CNP_ în contradictoriu cu Autoritate tutelară P. C. FILIPEȘTII DE P., și în consecință:
Obligă pârâtul să plătească reclamantei în favoarea minorului C. E. -G. ns. la data de 07.06.2003 o pensie lunară de întreținere în sumă de 168 lei, cu începere de la data promovării acțiunii respectiv 01.07.2013 și până la majoratul acestuia.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 16.09.2013.
PREȘEDINTE GREFIER,
D. E. I. C.,
Red. DE/SL
5 ex.
18.09.2013
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 192/2013. Judecătoria CÂMPINA | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
---|