Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 4534/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 4534/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 17-12-2015 în dosarul nr. 4534/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C., JUDEȚUL PRAHOVA

C., ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4534

Ședința publică de la 17 Decembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L. A.

Grefier: D. I.

Pe rol fiind sesizarea formulată de petentul M. C. prin primar privind transformarea amenzii în cuantum de 250 lei aplicată intimatei R. G. prin procesul-verbal de contravenție . nr._/30.08.2011 încheiat de IPJ Prahova, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

Acțiune scutită de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință învederează că petentul prin acțiunea formulată a solicitat judecarea în lipsă, după care:

Instanța, în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 N.C.P.C., verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere, potrivit art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.

Instanța în temeiul art. 258 C.p.c. rap. la art. 255 C.p.c. și art. 237 alin. 2 pct. 7 C.p.c. încuviințează pentru petent proba cu înscrisuri, apreciind că este concludentă, admisibilă și necesară justei soluționări a cauzei.

Instanța, față de disp. art. 238 alin. 1 C.p.c., având în vedere împrejurările cauzei și probatoriul încuviințat, estimează că cercetarea procesului se va finaliza la acest termen.

Nemaifiind alte probe de administrat, față de disp. art. 244 C.p.c., instanța declară încheiată cercetarea procesului, după care

Verificând actele și lucrările dosarului, în temeiul art. 394 Cod pr civ., constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ petentul M. C., prin reprezentantul său legal, a solicitat în contradictoriu cu intimata R. G. înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei aplicată acesteia prin procesul-verbal de contravenție . nr._/30.08.2011 cu sancțiunea obligării contravenientei la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii petentul a arătat în esență că intimata, deși sancționată contravențional, nu a achitat amenda în termenul legal de 30 de zile și nici nu există posibilitatea executării silite a acesteia.

În drept, petentul a invocat disp. art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și a solicitat în temeiul disp. art. 223 alin. 3 C.pr.civ. judecarea și în lipsă.

În susținerea sesizării a anexat înscrisuri.

Cererea de chemare în judecată și înscrisurile au fost restituite la dosar cu mențiunea „destinatar mutat”.

În consecință s-au efectuat verificări în baza de date a Ministerului Administrației și Internelor și constatându-se același domiciliul al pârâtei, instanța a fixat prin rezoluție primul termen de judecata la data de 17.12.2015 cu citarea părților, intimata la ultimul domiciliu cunoscut, la ușa instantei și pe portalul instantei.

Intimata R. G., deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță, iar în baza disp. art. 258 rap. la art. 255 și art. 237 alin. 2 pct. 7 N.C.P.C. s-a încuviințat petentului și administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

P. procesul-verbal de contravenție . nr._/30.08.2011 încheiat de IPJ Prahova intimata R. G. a fost sancționată contravențional, în baza art. 3 pct.6 rap. la art. 4 al.1 lit.c din Legea 61/1991, cu amendă în cuantum de 250 lei.

Intimata nu a achitat amenda în termenul de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu figurează în evidențele Primăriei mun. C. cu bunuri urmăribile, neexistând posibilitatea executării silite a acesteia, astfel cum rezultă din coroborarea actelor depuse la dosar.

Potrivit art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 „În cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”, iar conform alin. 5 al aceluiași articol, „în cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.”

Cum amenda aplicată intimatei nu a fost achitată, iar aceasta este în stare de insolvabilitate, instanța apreciază cererea ca fiind întemeiată.

În consecință, văzând și disp. art. 13 din OG nr. 55/2002 ce prevăd că instanța stabilește prin hotărâre, natura activităților ce vor fi prestate și față de Hotărârea nr. 40/24.06.1999 emisa de Consiliului Local C. instanța urmează ca în baza art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 astfel cum a fost modificată prin OG nr. 17/2014, să admită sesizarea și să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei aplicată intimatei prin procesul-verbal de contravenție . nr._/30.08.2011, cu sancțiunea prestării unor activități în folosul comunității în domeniile de activitate privind prestarea unor lucrări de întreținere a parcurilor și drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea municipiului, desfășurarea de activități în folosul căminelor pentru copii, orfelinatelor, spitalelor, școlilor, grădinițelor de pe raza localității C. pe o durată de 8 ore la dispoziția Primăriei C., jud. Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea formulată de petentul M. C., prin reprezentantul său legal, cu sediul in C., ., jud. Prahova, C1F2843272, în contradictoriu cu intimata R. G., CNP_, cu ultimul domiciliu cunoscut în mun. C., ., județul Prahova (citată prin afișare la ușa instanței, pe portalul instanței și la ultimul domiciliu cunoscut), și în consecință;

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei aplicată intimatei prin procesul-verbal de contravenție . nr._/30.08.2011, cu sancțiunea prestării unor activități în folosul comunității în domeniile de activitate privind prestarea unor lucrări de întreținere a parcurilor și drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea municipiului, desfășurarea de activități în folosul căminelor pentru copii, orfelinatelor, spitalelor, școlilor, grădinițelor de pe raza localității C. pe o durată de 8 ore la dispoziția Primăriei C., jud. Prahova.

Cu drept de apel, ce se depune la Judecătoria C., în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 17.12.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

L. A. D. I.

Red. L.A./D.I.

4 ex./17.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 4534/2015. Judecătoria CÂMPINA