Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 1967/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1967/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 1344/204/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C., JUDEȚUL PRAHOVA
C., ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.1967
Ședința publică din data de 18 MAI 2015
PREȘEDINTE: E. M.-L.
Grefier: P. D.-L.
Pe rol fiind soluționarea sesizării formulată de petentul M. C. – Direcția Poliția Locală privind înlocuirea amenzii de 500 lei aplicată contravenientei M. ( D.) G. prin procesul verbal de contravenție ., nr._ din 19.03.2014 cu sancțiunea obligării acesteia la prestarea unei activități în folosul comunității.
Sesizarea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită la adresa indicată în acțiune prin depunerea plicului la cutia poștală.
.S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că din verificarea bazei de date a Evidenței Persoanei reiese că intimata D. G.-D. are domiciliul din 19.05.2014 în mun.C. ., .a.Totodată se arată că intimata nu a făcut dovada achitării amenzii contravenționale și nici nu a formulat întâmpinare .
În conformitate cu disp.art. 131alin.1 noul cod pr.civilă ,instanța din oficiu verificându-și competența, constată că a fost în mod legal sesizată fiind competentă general, material și teritorial, în raport de prevederile art.9 alin.3 din OG 2/2001 rap. la art.94, pct. 4 cod pr.civilă.
Instanța, în temeiul disp. art. 238 NCPC estimează durata cercetarii procesului la un singur termen, respectiv termenul de astăzi.
Constatând că intimata nu a depus întâmpinare dispune decăderea acestuia din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții .
Față de solicitarea petentului de a se soluționa cauza și în lipsa reprezentanților săi instanța în temeiul disp. art. 258 rap. la art.255 ,237 alin.2, pct. 7 NCPC încuviințează acestuia proba cu înscrisurile aflate la dosar ca legale, concludente, utile și pertinente soluționării cauzei iar în temeiul disp.art. 392 cod pr. civilă nemaifiind alte cereri constată terminată cercetarea judecătorească iar în temeiul disp. art.394 ( 1 ) instanța închide dezbaterile și rămâne în deliberare:
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /13 .02. 2015 petentul M. C.-DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ PRIN PRIMAR a solicitat în contradictoriu cu intimata M.(D.) G., înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei aplicată acesteia prin procesul-verbal de contravenție ., nr._ din 19.03.2014, cu sancțiunea obligării contravenientei la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii petentul a arătat în esență că intimata M.(D.) G., deși sancționată contravențional, nu a achitat amenda în termenul legal de 30 de zile și nici nu există posibilitatea executării silite a acestuia.
În drept petentul a invocat disp. art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și a solicitat judecarea și în lipsă.
În susținerea sesizării a anexat înscrisuri (f.3-15).
Prin Rezoluția din 16.02.2015 s-a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor atașate intimatei cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, potrivit art. 208 al. 2 N.C.P.C.
Cererea de chemare în judecată și înscrisurile au fost comunicate intimatei la 18.02.2015, însă aceasta nu a formulat întâmpinare, astfel că prin rezoluția din 19.03.2015 instanța a fixat termen de judecată pentru această dată.
Intimata, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță, iar în baza disp. art. 258 rap. la art. 255 N.C.P.C. s-a încuviințat petentului și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție ., nr._ din 19.03.2014 întocmit de agentul constatator din cadrul Poliției mun.C. intimata M.(D.) G., a fost sancționată contravențional, în baza art. 2 pct.6 din Legea 61/1991 R, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 3 alin.1, lit.c din același act normativ, cu amendă în cuantum de 500 lei.
Intimata, nu a achitat amenda în termenul de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu figurează în evidențele Primăriei mun. C. cu bunuri urmăribile, neexistând posibilitatea executării silite a acesteia, astfel cum rezultă din coroborarea actelor depuse la dosar.
Potrivit art. 9 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 „În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. 4, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.”
Cum amenda aplicată intimatei nu a fost achitată, iar aceasta este în stare de insolvabilitate, apreciază că operațiunea juridică de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale în muncă în folosul comunității solicitată prin prezenta sesizare este întemeiată.
În consecință, văzând și disp. art. 13 din OG nr. 55/2002 ce prevăd că instanța stabilește prin hotărâre, natura activităților ce vor fi prestate și față de Hotărârea Consiliului Local C. nr. 40 din 24.06.1999 privind stabilirea domeniilor, serviciilor publice și locurile în care contravenienții vor presta activități în folosul comunității, urmează a se admite sesizarea și a se înlocui sancțiunea amenzii în cuantum de 500 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenție cu sancțiunea prestării unor activități în folosul comunității, pe o durată de 25 ore activitate în folosul grădinițelor la dispoziția Primăriei mun. C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea formulată de petentul M. C.-DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ PRIN PRIMAR cu sediul în mun. C., . jud. Prahova, în contradictoriu cu intimata M.(D.) G.-D., domiciliată în mun. C., ., . CNP_, și în consecință:
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei aplicată intimatei prin procesul-verbal de contravenție ., nr._ din 19.03.2014 cu sancțiunea prestării unor activități în folosul comunității, în domeniile de activitate privind prestarea unor lucrări de întreținere a parcurilor și drumurilor, păstrarea curățeniei și igenizarea municipiului, desfășurarea de activități în folosul căminelor pentru copii, orfelinatelor, spitalelor, școlilor, grădinițelor de pe raza localității C. pe o durată de 25 ore, la dispoziția Primăriei mun. C., jud. Prahova.
Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanță, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.05. 2015
PREȘEDINTE, Grefier,
E. M.-L.
Red. 5 ex.
EML/PDL
20.05.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1949/2015. Judecătoria... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
---|