Plângere contravenţională. Sentința nr. 1872/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1872/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 7769/204/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILA Nr. 1872/2015
Ședința publică de la 13 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C.
Grefier L. B.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent S.C.PETROLTECHNO P. LOGISTIC S.R.L. și pe intimat I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - I. TERITORIA NR.7, având ca obiect plângere contravențională.
Prezența părților și dezbaterile orale ale acestora au avut loc în ședința publică din data de 06 mai 2015, consemnate în aceea încheiere de ședință ce face parte integrantă din prezenta sentință și când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru azi, 13 mai 2015, când a pronunțat următoarea sentință:
JUDECATA:
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, petiționara . SRL a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 03.11.2014, în contradictoriu cu intimatul I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier prin care a fost sancționată cu amendă în sumă de 8000 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 37 alin. 3 pct. 16 din HG nr. 1175/2007, constând în faptul că în data de 03.11.2014 pe raza localității Florești a fost oprit și verificat ansamblul de vehicule format din autovehiculul înmatriculat sub nr._ și semiremorca înmatriculată sub nr._ în timp ce efectua transport rutier contra cost de mărfuri periculoase în trafic național și la momentul controlului s-a constatat absența informațiilor referitoare la substanța transportată și acest lucru a permis determinarea unei contravenții de categoria I de risc, fără ca documentul de transport să conțină nr. O. precedat de literele UN (UN 3082), denumirea oficială de transport a substanței (substanță periculoasă din punct de vedere a mediului, lichidă NSA) și nici grupa de ambalare a acesteia și totodată a fost aplicată și imobilizarea vehiculului până la înlăturarea deficiențelor constatate astfel încât să fie îndeplinite condițiile legale pentru continuarea transportului.
În motivarea plângerii petiționara a arătat că în urma verificării și pe baza documentelor aflate la bordul autovehiculului s-a întocmit buletinul de control . nr._/03.11.2014 în care la rubrica de la pct. 10 se arată că marfa transportată este reziduu uleios având codul 05.01.05, UM 3082, 9III) dar agentul constatator a încheiat procesul verbal de contravenție în care se arată că, la momentul controlului a constatat absența informațiilor referitoare la substanța transportat.
Petiționara a arătat că substanța descrisă în procesul verbal este de contravenție nu constituie contravenție în sensul dispozițiilor art. 37 din HG 1175/2007 întrucât informațiile cuprinse în documentele aflate la bordul autocisternei indicau cu certitudine substanța transportată respectiv în scrisoarea de transport internațional (C.M.R.) s-a înscris denumirea mărfii respectiv catorex 80 neconform, arătându-se că acesta este un reziduu uleios, cod 05.01.05. clasa 9 cifra 90, nr. O. 3082, iar în fișa tehnică de securitate a reziduului uleios se arată codul O. 3082 și alte informații esențiale cu privire la substanța transportată, în factura fiscală și în avizul de însoțire a mărfii se indica ce substanță se transporta.
Petiționara a apreciat că absența literelor UN dinaintea nr. O. 3082 nu echivalează cu absența informațiilor referitoare la substanța transportată și transportul acestui reziduu a fost notificat și aprobat de către Agenția Județeană pentru Protecția Mediului Prahova.
În drept, petiționara și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile OG nr. 2/2001, HG nr. 1175/2007, codul de procedură civilă, Cauza A. contra României.
În dovedirea plângerii petiționara a depus la dosar buletinul de control nr._ (f.4), procesul verbal de contravenție . nr._ din 03.11.2014 și a solicitat proba cu înscrisuri.
Fiind legal citat intimatul nu a formulat întâmpinare.
Prin notele scrise depuse la dosar la data de 27.03.2015, intimatul a arătat că la momentul controlului, 03.11.2014 pe drumul național nr. 1, km 80, în urma verificărilor efectuate s-a constatat absența informațiilor referitoare la substanța transportată, respectiv se efectua transport rutier de reziduuri uleioase cod 05.01.05. care reprezintă marfă periculoasă fără ca documentul de transport să conțină nr. O. precedat de literele UN (UN 3082), denumirea oficială de transport a substanței și nici grupa de ambalare a acesteia(111) fapt ce contravine prevederilor cap. 5.4 111 lit. a, b, d din ADR.
Intimatul a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal de contravenție.
În drept, intimatul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile OG nr. 2/2001.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată în fapt următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 03.11.2014, petiționara a fost sancționată cu amendă în sumă de 8000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 37 alin. 3 pct. 16 din HG nr. 1175/2007, constând în faptul că în data de 03.11.2014 pe raza localității Florești a fost oprit și verificat ansamblul de vehicule format din autovehiculul înmatriculat sub nr._ și semiremorca înmatriculată sub nr._ în timp ce efectua transport rutier contra cost de mărfuri periculoase în trafic național și la momentul controlului s-a constatat absența informațiilor referitoare la substanța transportată și acest lucru a permis determinarea unei contravenții de categoria I de risc, fără ca documentul de transport să conțină nr. O. precedat de literele UN (UN 3082), denumirea oficială de transport a substanței (substanță periculoasă din punct de vedere a mediului, lichidă NSA) și nici grupa de ambalare a acesteia și totodată a fost aplicată și imobilizarea vehiculului până la înlăturarea deficiențelor constatate astfel încât să fie îndeplinite condițiile legale pentru continuarea transportului.
Instanța reține că plângerea a fost formulată în termenul legal prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001.
Verificând legalitatea procesului verbal de contravenție conform art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța constată că aceste îndeplinește cerințele prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001 ș nu există motive de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Potrivit codului 05.01.05 din anexa nr. 2 la HG nr. 856/2002, reziduurile uleioase sunt menționate în cadrul deșeurilor periculoase iar potrivit art. 37 alin. 3 pct. 16 din HG nr. 1175/2007, modificată și completată, constituie contravenție în categoria I de risc absența informațiilor referitoare la substanța transportată, exemplificând numărul O. denumirea, grupa de ambalare iar pentru această contravenție se pot lua imediat măsuri de siguranță corespunzătoare cum ar fi imobilizarea vehiculului potrivit art. 37 alin. 2 din același act normativ.
Din scrisoarea de transport, formularul de expediție transport deșeuri periculoase, avizul de însoțire a mărfii și factura fiscală nr. 0031 din 03.11.2014 rezultă că a fost menționată substanța transportată respectiv reziduuri uleioase cod 05.01.05 catorex 80 neconform(f.48-50,72), dar nu s-a menționat numărul UN 3082, denumirea oficială de transport al substanței și nici grupa de ambalare, astfel cum prevăd disp. art. 37 alin. 3 pct. 16 din HG nr. 1175/2007.
Potrivit art. 33 din HG nr. 1175/2007, modificată și completată, la efectuarea controalelor în trafic, personalul cu atribuții de control prevăzut la art. 31 va completa buletinul de control prevăzut în anexa nr. 1, în 3 exemplare.
În cauză a fost completat buletinul de control ADR nr._ din 03.11.2014, astfel că nu este întemeiată susținerea petiționarei în sensul că acest buletin de control și procesul verbal de contravenție conțin constatări diferite deși sunt întocmite la aceeași dată, dar la ore diferite, întrucât în buletinul de control ADR nr._ din 03.11.2014 la pct. 10 referitor la cantitatea totală de mărfuri periculoase pe unitatea de transport a fost completată rubrica corepunzătoare respectiv cantitatea de 24.940 kg. subsatanță periculoasă din punct de vedere al mediului, lichidă NSA reziduuri uleioase cod 05.01.05. UN3082, 9, III și anume datele referitoare la substranța transportaă care nu erau menționate în documentele de transport.
Având în vedere cele reținute mai sus, instanța constată că petiționara a săvârșit contravenția reținută prin procesul verbal de contravenție, astfel că în baza art. 34 din OG nr. 2/2001 aprobată prin Legea nr. 180/2002, instanța urmează să respingă plângerea ca neîntemeiată și să mențină ca temeinic și legal procesul verbal de contravenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petiționara . SRL cu sediul în mun. Ploiești, ., parter, camera 3, jud. Prahova, înregistrată al ORC sub nr. J_, CUI_ împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 03.11.2014 în contradictoriu cu intimatul I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier –ISCTR cu sediul în mun. București, .. 38, sector 1, C._ și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în mun. Ploiești, .. 58, jud. Prahova și în consecință:
Menține procesul verbal de contravenție ca temeinic și legal.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Câmpina.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.05.2015
PREȘEDINTE GREFIER
M. C. L. B.
Red. CM
4 ex./18.05.2015
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
---|