Plângere contravenţională. Sentința nr. 2625/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2625/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 2009/204/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA Nr. 2625/2015
Ședința publică de la 23 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE JACLY MIHĂIESCU
Grefier M.-C. B.
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulata de petent C. G. C. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/16.02.2015
în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA S.A.-D.R.D.P.BUCUREȘTI -Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN
Plângerea a fost legal timbrata
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 23.03.2015 petentul a complinit cererea conform rezoluției din 13.03.2015,anexând și chitanța_/19.03.2015 in valoare de 20 lei reprezentând contravaloare taxa judiciara de timbru(f.12),la data de 20.04.2015 intimata a depus întâmpinare și înscrisuri iar la data de 4.05.2015 petentul a depus răspuns la întâmpinare.
Instanța în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 C. pr. civ. verificându-și din oficiu competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere potrivit art. 10 indice 1 din OG 15/2002 ; în baza art.238 alin.1 C.pr.civ estimează că prezenta cauză se poate soluționa în termen de 3 luni ; în baza disp. art.255 rap. la art. 237 al.2 pct. 7 și art 258 C.pr. civ. instanța încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosar ,aceasta probă fiind concludentă, admisibilă și necesară soluționării cauzei ,în baza disp. art. 244 alin. 1 N. C.P.C. declară cercetarea procesului încheiată și rămâne in pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ petentul C. G. C. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit de către intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA S.A.-D.R.D.P.BUCUREȘTI -Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN la data de 16.02.2015 prin care a fost sancționat contravențional în conformitate cu prevederile art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare cu amendă în cuantum de 250 lei,solicitând anularea acestuia.
In motivarea plângerii, petentul a arătat că,la data de 25.02.2015 i-a fost comunicat prin Poșta Română, procesul verbal menționat prin care a fost sancționat pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin 1 din O.G. 15/2002 cu amendă în sumă de 250 lei.
A solicitat petentul să se constate faptul că la încheierea procesului verbal de constatare a contravenției . 15 nr._ din data de 16.02.2015, au fost încălcate prevederile art. 21 alin. 3, alin 5 și art. 7 alin. 3 din OG 2/2001 prin care se statuează reguli care concură la stabilirea unei sancțiuni contravenționale.
Totodată, a arătat că actul normativ anterior menționat precizează că semnătura electronică aplicabilă pe un proces verbal de contravenție poate fi luată în considerare doar pentru procesele verbale ce urmează a fi transmisă prin poșta electronică, situație ce nu se regăsește în momentul de față. De asemenea pe procesul verbal de contravenție în cauză nu apare semnătura unui martor, așa cum este stipulat în prevederile OG 2/2001, ca fiind necesară în situațiile în care contravenientul nu semnează procesul verbal, aceasta fiind cauza de anulabilitate a documentului.
A mai arătat petentul că prin Decizia nr. 6 (dosar nr. 14/2014) din 16 februarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de către Avocatul Poporului în data de 2 noiembrie 2014, prin care a fost sesizată problema de drept referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic a contravențiilor și a Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, din punct de vedere a semnăturii agentului constatator necesară legalității procesului-verbal de contravenție, pentru contravențiile sancționate de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, modificată și completată.
În drept petentul a invocat OG 2/2001.
În dovedirea plângerii petentul a solicitat proba cu înscrisuri,sens in care a depus la dosar procesul verbal . 15 nr._ din data de 16.02.2015 și plicul de comunicare (f.3,4).
Prin rezoluția din 13.03.2015 instanța, în baza art .200 al .2 c.p.c a dispus înștiințarea petentului prin adresă în sensul de a completa sau modifica cererea de chemare în judecată cu privire la: arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, iar, pentru martori, numele, prenumele și adresa; să depună încă un exemplar de pe cererea de chemare în judecată înscrisurile doveditoare, anexate cererii de chemare în judecată, certificate pentru conformitate cu originalul; să achite taxă de timbru în cuantum de 20 lei(f.6)
Petentul a primit această comunicare la data de 18.03.2015 conform dovezii de înmânare de la f.15 dosar iar la data de 23.03.2015 a complinit cererea conform rezoluției din 13.03.2015 și a anexat și chitanța_/19.03.2015 in valoare de 20 lei reprezentând contravaloare taxa judiciara de timbru(f.11)
Prin rezoluția din 24.03.2015 instanța, in baza art 201al.1 C.p.c a dispus comunicarea cererii de chemare in judecată și a copii certificate de pe înscrisurile anexate acțiunii intimatei cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de cel mult 25 zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și a de invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel, sancțiune prevăzută de art.208 alin.2 Cod procedură civilă (f.13).
Intimata a primit aceasta comunicare la 26.03.2015 conform dovezii de înmânare de la f 15 dosar iar la data de 20.04.2015 a depus întâmpinare (f.18-20).
In cuprinsul acesteia intimata a arătat că procesul verbal de contravenție îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor iar din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art. 19 din O.G. nr.2/2001, reiese că acesta este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator B. F.-A., cu certificatul calificat emis de CertSign S.A.
Intimata a mai arătat că procesul verbal de contravenție este un înscris generat si semnat in forma electronica, cu respectarea prevederilor legale in materie, iar sub aspectul naturii lor juridice legea privind semnătura electronica trebuie interpretata sistematic, art. 6 si art. 7 din acest act normative prevăzând expres efectul identic cu cel al actului autentic pentru înscrisul in forma electronica, căruia i s-a incorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătura electronica. In consecința, un proces verbal de contravenție generat si semnat electronic îndeplinește condiția prevăzuta de art. 17 din OG 2/2001 cu privire la existenta semnăturii agentului constatator daca sunt îndeplinite condițiile care garantează valabilitatea semnăturii, respectiv certificatul calificat.
În temeiul art. 411 (1), pct.2 N.C.P.C., intimata a solicitat judecarea și în lipsă a prezentei cauze.
În drept, a invocat dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr.455 / 2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769 / 2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
In dovedirea susținerilor sale intimata a solicitat proba cu înscrisuri,sens in care a anexat plic poștal,certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală, proba foto obținută cu sistemul S1EGMCR, autorizația de control a agentului constatator (f.21-25).
Prin rezoluția din 21.04.2015 instanța a dispus comunicarea întâmpinării către petent cu mențiunea de a depune răspuns la întâmpinare in termen de 10 zile de la data comunicării
Petentul a primit aceasta întâmpinare la 25.04.2015 conform dovezii de înmânare de la f.32 dosar iar la data de 4.05.2014 a depus răspuns la întâmpinare prin care și-a menținut punctul de vedere exprimat în plângere (f.30).
Prin rezoluția din 5.05.2015 instanța a dispus fixarea primului termen de judecata la data de 23.06.2015.
Deși legal citate, părțile nu s-a prezentat în instanță, iar în baza disp. art.255 rap. la art. 237 al.2 pct. 7 și art 258 c.pr. civ. instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisurile depuse la dosar .
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată în fapt următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/16.02._ petentul fost sancționat contravențional în conformitate cu prevederile art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare cu amendă în cuantum de 250 lei reținându-se că a circulat la data de 2.11.2014, ora 8,44 pe DN1 B km 24+785 m,pe raza localității Albești cu autoturismul cu nr de înmatriculare PH-O1-. a deține rovinieta valabilă.
Instanța verificând potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 procesul-verbal contestat prin prisma condițiilor de legalitate prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, constată că procesul-verbal de contravenție a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale.
Motivul principal invocat de petent în vederea constatării nulității absolute a procesului-verbal de contravenție îl constituie lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Instanța constată întemeiată această susținere în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a lămurit acest aspect prin decizia nr. 6/16.02.2015 prin care a admis recursul în interesul legii și a stabilit că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prev. de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, încheiate potrivit art. 9 alin. 1 lit. a, alin. 2 și 3 din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
În considerentele deciziei Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că aplicarea Legii nr. 455/2001 și a Normelor tehnice și Metodologice pentru aplicarea acestei legii este incompatibilă cu procedura contravențională, reglementată de OG nr. 15/2002 – lege specială – care se completează cu OG nr. 2/2001.
S-a mai subliniat de Înalta Curte de Casație și Justiție că modalitatea de semnare a procesului-verbal utilizată de agentul constatator din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România constituie o lipsă a semnăturii agentului constatator care atrage sancțiunea nulității absolute a actului, în condițiile art. 17 din OG nr. 2/2001.
Nu în ultimul rând instanța reține și disp. art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 144/2012, potrivit cărora procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1.
Acest text legal a introdus un termen special de prescripție a sancționării contravenționale, de 30 de zile, de la momentul constatării contravenției și până la întocmirea procesului-verbal de contravenție.
Instanța apreciază că în cauză momentul constatării faptei este cel al utilizării mijloacelor tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România când se realizează captura fotografică a autovehiculului, moment de la care agentul constatator are obligația ca, în termen de 30 de zile, să obțină datele utilizatorului acestuia furnizate de Ministerul Administrației și Internelor și să încheie actul sancționator, în cazul depășirii acestui termen survenind prescripția aplicării sancțiunii contravenționale.
Reținând că în cauză fapta contravențională a fost constatată la data de 2.11.2014, iar procesul-verbal a fost încheiat la data de 16.02.2015, instanța constată că în cauză a intervenit și prescripția aplicării sancțiunii contravenționale.
Raportat la cele anterior reținute instanța in baza disp.art. 31,34 din OG 2/2001 va admite plângerea și va anula procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/16.02.2015, ca nelegal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petentul C. G. C. CNP_ domiciliul în comuna Florești, .. 1, județul Prahova în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.CESTRIN cu sediul in mun.București, .. 401A, sector 6, CUI_, J40/552/15.01.2004.
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/16.02.2015, ca nelegal.
Cu drept de apel,ce se depune la Judecătoria Câmpina, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 23.06.2015.
Președinte, Grefier,
M. J. B. M. C.
Red. MJ/BMC
4 ex./16.07.2015
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 2304/2015. Judecătoria CÂMPINA → |
---|