Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 1491/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1491/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 1491/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova,cod_
tel_; tel/fax_
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1491
Ședința publică de la 22 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - D. E.
GREFIER – I. C.
Pe rol fiind judecarea cererii având ca obiect completare Sentință civilă nr. 925/09.03.2015 pronunțată de Judecătoria Câmpina în Dosarul nr._ având ca obiect contestație la executare și suspendare executare, formulată de petenta-intimată P. B. ROMANIA S.A în contradictoriu cu intimații-contestatori:G. E.-V. și G. S. –D..
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
INSTANȚA
Asupra cererii de față;
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 27 martie 2015 în dosarul nr._ petenta-intimată P. B. ROMANIA S.A a solicitat completarea Sentinței civilă nr. 925/09.03.2015 pronunțată de Judecătoria Câmpina în temeiul art. 444 alin. 1 Cod pr. civilă în sensul că, prin Încheierea de ședință din 02.03.2015 instanța a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării silite, sens în care solicită completarea motivării și a sentinței conform încheierii și totodată, instanța să dispună și asupra cererii privind cheltuielile de judecată pe cale separată.
Examinând cererea în raport cu actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța constată că aceasta este neîntemeiată pentru argumentele ce succed.
Prin încheierea din data de 02.03.2015 pronunțată în Dosarul nr._ instanța a amânat pronunțarea pentru data de 09.03.2015 și a respins totodată, și a motivat cererea având ca obiect suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare .
S-a procedat în acest sens, întrucât, potrivit disp.art. 718 alin. 6 N.C.pr.Civ., asupra cererii de suspendare a executării silite, instanța se pronunță, în toate cazurile prin încheiere, dispoziții legale ce nu puteau fi respectate în condițiile în care instanța se pronunța odată cu contestația la executare prin hotărâre judecătorească (sentință civilă ).
Pe de altă parte, este de neînțeles demersul intimatei, reprezentată de avocatul acesteia, în ceea ce privește interesul formulării unei astfel de cereri, în condițiile în care, instanța s-a pronunțat asupra cererii de suspendare a executării silite, a motivat cererea, a prevăzut calea de atac prin încheierea de amânare a pronunțării care face parte integrantă din hotărârea pronunțată asupra fondului pricinii.
În ceea ce privește cea de a doua cerere formulată, în sensul ca instanța să dispună asupra cererii intimatei privind cheltuielile de judecată și aceasta este vădit neîntemeiată față de disp.art. 444 N.C.pr.civ. pe care și-a întemeiat intimata cererea, și care se referă la completarea hotărârii în condițiile în care instanța a omis a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.
În cazul în speță, intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată iar instanța nu a omis să se pronunțe asupra cererii, ci asupra mențiunii făcute în cuvântul său pe fond :,, Cu cheltuieli de judecată pe cale separată ,,.
Ori, în acest context, instanța a omis a lua act în acest sens, aspect care însă nu poate fi îndreptat prin cererea formulată în condițiile disp.art. 444 Cod pr. civilă cum eronat a solicitat intimata .
Astfel fiind, instanța va respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de intimată iar potrivit disp.art.444 alin. 3 N.C.Pr.Civ. hotărârea se va atașa atât în dosarul cauzei cât și în dosarul de hotărâri al instanței .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată cererea privind completarea Sentinței civile nr. 925/09.03.2015 pronunțată în Dosarul nr._ formulată de petenta-intimată P. B. ROMÂNIA S.A. BUCUREȘTI-cu sediul în mun.București,Soseaua N. T. nr. 29-31,înregistrată la ORC sub nr. J_ ,CUI_ în contradictoriu cu intimații-contestatori:G. E.-V. și G. S. –D.-ambii domiciliați în mun.Câmpina, .. 15, .,., jud.Prahova.
Hotărârea se va atașa atât în dosarul cauzei cât și în dosarul de hotărâri al instanței .
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Câmpina.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. E. I. C.
Red.DE/IC
5 ex.
22.04.2015
C.I. 22 Aprilie 2015
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
---|