Cerere reexaminare ajutor public judiciar. Sentința nr. 697/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
Comentarii |
|
Sentința nr. 697/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 391/206/2012
Dosar nr._ - prestație tabulară –
ROMANIA
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC
JUDETUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR.697
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 18 IUNIE 2013
Instanța compusa din:
P. M. M.
GREFIER K. C.
Pe rol, judecarea acțiunii civile având ca obiect „prestație tabulară” formulată de reclamanta B. E. în contradictoriu cu pârâții B. G., . și C. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat I. A. pentru reclamantă, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței lipsa planului de situație solicitat la termenul de judecată anterior, după care:
Avocat I. A. pentru reclamantă depune la dosar nota explicativă a expertului M. P., însoțită de planul de situație vizat de OCPI Suceava și precizări la acțiune, arătând totodată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de solicitat în cauză.
Instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul la fond.
Avocat I. A. pentru reclamantă solicită admiterii cererii conform notei explicative a expertului depusă la dosar, fără cheltuieli de judecată.
J U D E C Ă TO R I A :
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la 29 februarie 2012 și ulterior precizată, reclamanta B. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. G., . și C. M.:
- să se constate că B. A. și B. V. au dobândit prin partaj voluntar dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 493 mp, . din CF 2392 V., iar reclamanta B. E. și pârâtul B. G. au dobândit dreptul de proprietate asupra acestui teren prin moștenire în cote indivize în cote de ½ fiecare;
- să se constate că defuncții B. A. și B. V. au dobândit prin partaj voluntar dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 185 mp, ./23 provenind din parcelele 1280, 24/23 și 24/13 din CF 2392 V., iar reclamanta B. E. și pârâtul B. G. au dobândit dreptul de proprietate asupra acestui teren prin moștenire în cote indivize în cote de ½ fiecare;
- să se constate că B. A. și B. V. au dobândit prin edificare dreptul de proprietate cu privire la construcțiile casă de locuit, bucătărie, grajd și anexe, toate cu indicativul C1-C5, iar reclamanta B. E. și pârâtul B. G. au dobândit prin moștenire dreptul de proprietate în cote de ½ fiecare cu privire la aceste construcții situate pe .> - să se constate că defuncții B. A. și B. V. au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 726 mp identică cu . CF 915 V., iar reclamanta și pârâtul mai sus arătați au dobândit prin moștenire dreptul de proprietate în cote indivize în cote de ½ fiecare cu privire la acest teren.;
- să se dispună intabularea drepturilor astfel dobândite, în cartea funciară.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că și ea și B. G. sunt moștenitori după părinții defuncți B. A. și B. V., ambii decedați din anul 2009 respectiv 2010, că părinții lor au fost proprietari cu privire la suprafața de 493 m.p. parc. nou formată 1280, 185 m.p. parc. nou formată 24/23, au edificat în timpul căsătoriei gospodăria compusă din casă, bucătărie, grajd și anexe și au folosit sub nume de proprietar exercitând o posesie utilă timp de mai multe zeci de ani, suprafața de 726 m.p. parc.nr.24/18, toate aceste imobile fiind moștenite de către reclamanta B. A. și pârâtul B. V. și cu privire la care solicită să se constate și să se dispună întabularea asupra cotei de ½ părți pentru fiecare din cei doi moștenitori.
Au depus la dosar: certificatul de moștenitor nmr.88/2011 emis după B. A., decedată la 01 martie 2009 și moștenită de soțul supraviețuitor B. V. și fii B. G. și E., certificatul de moștenitor nr.89 din 26 septembrie 2011, emis după B. V. decedat la 21 iulie 2010, moștenit de cei doi copii mai sus menționați, copiile certificatelor de deces pentru autorii părților, plan de situație, extrase de carte funciară, un testament din 03 martie 1947 lăsat de B. M. pentru părinții T. B. și N. B. prin care instituie pe aceștia legatari particulari cu privire la o casă cu grădina de lângă casă la locul numit „ Miclăușa”, testament universal cu sarcini datat 15.02.1939 prin care C. B. instituie legatar universal pe soția lui M. B., aceștia fiind autorii lui B. A., acte de stare civilă, arbore genealogic după B. C., B. M. și G. C..
Pârâta C. M. a trimis la dosar declarație extrajudiciară datată 25 martie 2013 prin care și-a exprimat acordul la acțiune și a precizat că nu are nici un fel de pretenții.
. a arătat prin întâmpinare scrisă trimisă la dosar că lasă soluționarea cauzei la aprecierea instanței, fără să-și exprime un punct de vedere conturat în cauză.
B. G. de asemenea a trimis la dosar declarație extrajudiciară prin care a arătat că este de acord cu acțiunea așa cum a fost formulată.
Au fost audiați la propunerea reclamantei martorii Iosep V. și B. V., care au arătat că imobilele teren și construcții sunt situate în . moștenirea mamei reclamante care se numea B. A. de la părinții ei B. C. și A., că terenul a fost folosit de famnilia reclamantei, respectiv părinți,bunici, străbunici, încă dinainte de al Doilea Război Mondial sub nume de proprietari și nestingheriți de nimeni, că nu au existat litigii cu privire la aceste imobile.
Din certificatele tabulare depuse la dosar rezultă că proprietari tabulari sunt B. C., C. M., respectiv autori și rude ale părților din prezenta cauză,m preucm și G. C. al cărui moștenitor este pârâta C. M..
Instanța analizând acțiunea astfel cum a fost precizată și probatoriul administrat în cauză constată că susținerile au fost necontestate de cătr ‚e ârâți, au fost dovedite prin martorii audiați și actele depuse, făcându-se dovada unor partaje voluntare succesive pentru suprafețele de teren menționate și a faptului că reclamanta și pârâtul sunt moștenitorii def. B. A. și V., iar A. este moștenitoare după coproprietarii tabulari, astfel încât potrivit art. 644, 730, 480 Cod civil, de asemenea conform reglementărilor privind uzucapiunea începută sub Imperiul Codului civil Bucovinean și continuată în aceleași caracteristici până în prezent prin moșteniri succesive, precum și art. 24 din Legea nr. 115/1938 acțiunea urmează a fi admisă astfel cum a fost precizată.
În consecință urmează a se constata că B. A. și B. V. au dobândit prin partaj voluntar dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 493 mp, . din CF 2392 V., iar reclamanta B. E. și pârâtul B. G. au dobândit dreptul de proprietate asupra acestui teren prin moștenire în cote indivize în cote de ½ fiecare.
De asemenea se va constata că defuncții B. A. și B. V. au dobândit prin partaj voluntar dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 185 mp, ./23 provenind din parcelele 1280, 24/23 și 24/13 din CF 2392 V., iar reclamanta B. E. și pârâtul B. G. au dobândit dreptul de proprietate asupra acestui teren prin moștenire în cote indivize în cote de ½ fiecare.
Cu privire la gospodărie se va constata că B. A. și B. V. au dobândit prin edificare dreptul de proprietate cu privire la construcțiile casă de locuit, bucătărie, grajd și anexe, toate cu indicativul C1-C5, iar reclamanta B. E. și pârâtul B. G. au dobândit prin moștenire dreptul de proprietate în cote de ½ fiecare cu privire la aceste construcții situate pe .> Dovedită fiind exercitarea unei posesii utile începută anterior anului 1937 se va constata că defuncții B. A. și B. V. au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 726 mp identică cu . CF 915 V., iar reclamanta și pârâtul mai sus arătați au dobândit prin moștenire dreptul de proprietate în cote indivize în cote de ½ fiecare cu privire la acest teren.
În vederea reglementării situației tabulare se va dispune întabularea drepturilor astfel dobândite, în cartea funciară conform planului de situație întocmit de M. P. și datat 8 noiembrie 2011.
Văzând că reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar fiind scutită de jumătate din plata taxei de timbru datorată în cauză și a achitat cealaltă jumătate de taxă de timbru conform chitanței de la fila 68 dosar și nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
H O T A R Ă Ș T E :
Admite acțiunea precizată având ca obiect „prestație tabulară” formulată de reclamanta B. E., domiciliată în comuna V., ..114, județul Suceavam în contradictoriu cu pârâții B. G., domiciliat în comuna R., ., ., județul N., . și C. M., domiciliată în comuna V., .. 122, județul Suceava și în consecință:
Constată că B. A. și B. V. au dobândit prin partaj voluntar dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 493 mp, . din CF 2392 V., iar reclamanta B. E. și pârâtul B. G. au dobândit dreptul de proprietate asupra acestui teren prin moștenire în cote indivize în cote de ½ fiecare.
Constată că defuncții B. A. și B. V. au dobândit prin partaj voluntar dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 185 mp, ./23 provenind din parcelele 1280, 24/23 și 24/13 din CF 2392 V., iar reclamanta B. E. și pârâtul B. G. au dobândit dreptul de proprietate asupra acestui teren prin moștenire în cote indivize în cote de ½ fiecare.
Constată că B. A. și B. V. au dobândit prin edificare dreptul de proprietate cu privire la construcțiile casă de locuit, bucătărie, grajd și anexe, toate cu indicativul C1-C5, iar reclamanata B. E. și pârâtul B. G. au dobândit prin moștenire dreptul de proprietate în cote de ½ fiecare cu privire la aceste construcții situate pe .> Constată că defuncții B. A. și B. V. au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 726 mp identică cu . CF 915 V., iar reclamanta și pârâtul mai sus arătați au dobândit prin moștenire dreptul de proprietate în cote indivize în cote de ½ fiecare cu privire la acest teren.
Dispune întabularea drepturilor astfel dobândite, în cartea funciară conform planului de situație întocmit de M. P. și datat 8 noiembrie 2011.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică la 18 iunie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.M.M.
Tehnored.K.C/KC
Ex.8
09.07.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1274/2013.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 786/2013. Judecătoria... → |
---|