Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 1422/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1422/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 1422/2015
Dosar nr._ exercitare autoritate părintească
ROMANIA
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR.1422
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 03 DECEMBRIE 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. B.
GREFIER A. B.
Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect „exercitare autoritate părintească, acord parental” introdusă de reclamanta Vidrașco C. G. în contradictoriu cu pârâtul D. M..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Se verifică actele și lucrările dosarului și se constată că dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 25 noiembrie 2015, susținerile părții prezente fiind consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință.
Pentru a da posibilitatea părții lipsă să depună concluzii scrise s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
Deliberând,
JUDECĂTORIA
Asupra procesului civil de față, constată următoarele:
Sesizarea instanței.
Prin acțiunea introdusă în fața acestei instanțe și înregistrată la data de 12 martie 2015 reclamanta Vidrașco C. – G. l-a chemat în judecată pe pârâtul D. M. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- să se dispună exercitarea exclusivă de către ea a autorității părintești asupra minorului D. E. M., născut la data de 27.05.2006, în temeiul art. 398 al. 1 C.civ., iar, în subsidiar, dacă s-ar respinge acest capăt de cerere, rog să pronunțați o hotărâre care să țină loc de acord al pârâtului cu privire la eliberarea pașaportului electronic simplu pe numele minorului D. E. M., în temeiul art. 17 al. 2 L. 248/2005 și
- să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de acord al pârâtului pentru deplasarea în străinătate a copilului, în temeiul disp. art. 2 al. 2 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu obligarea la plata cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat următoarele:
Prin S.C. nr. 1555/17.12.2012 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc (Dosar nr._ ) s-a dispus desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a ei s-a dispus a se reveni la numele purtat anterior încheierii căsătoriei,autoritatea părintească asupra minorului D. E. M. să fie exercitată în comun, de către ambii părinți, locuința minorului a fost stabilit la ea, cu stabilirea în sarcina părților a contribuțiilor lunare iar pârâtului i s-a încuviințat să păstreze legături personale cu minorul, potrivit programului stabilit de către instanță.
În același timp s-a arătat că ea locuiește împreună cu minorul rezultat din căsătoria părților în Spania, Madrid, Calle E. Pascual y Cuellar nr. 6, Bajo B Escalera ISQ_, Alcalá de Henares, fară a avea posibilitatea de a circula cu acesta (inclusiv prin revenirea în România), deoarece pârâtul nu poate fi identificat (nu știu unde este în momentul de față) pentru a-și da acordul în vederea eliberării pașaportului pe numele copilului (pașaportul vechi a expirat din data de 14.09.2010; noul pașaport trebuie eliberat de autoritățile din România, cu acordul și al pârâtului, ceea ce presupune ca ea să se deplaseze cu minorul în România, numai că nu poate părăsi Spania pentru că mă lovesc de aceeași problemă, a lipsei acordului pârâtului pentru a circula cu minorul din Spania în România și apoi din România în Spania).
Acesta este contextul în care a formulat acțiunea de față.
În primul rând, s-a precizat că deși pârâtul din prezenta cauză a fost obligat prin sentința dată în materie de divorț la plata unei contribuții lunare în favoarea minorului D. E. M., până în prezent acesta nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute în sentința sus-menționată.
In al doilea rând, s-a arătat că nu cunoaște unde se află pârâtul în prezent, dat fiind faptul acesta că nu a mai luat legătura cu noi (cu mine și cu copilul) din anul 2010, când mi-a comunicat că nu își dă acordul în vederea eliberării actelor necesare pe teritoriul Spaniei.
Astfel, potrivit disp.art.403 cod civil în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.
Reclamanta a considerat că s-au schimbat împrejurările avute în vedere prin S.C. nr. 1555/17.12.2012 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc (Dosar nr._ ), prin care s-a dispus exercitarea autorității părintești în comun asupra minorului D. E. M., câtă vreme pârâtul din prezenta cauză nu își îndeplinește obligația de a participa la întreținerea minorului și refuză printr-un absenteism asumat din viața mea și a copilului orice colaborare cu ea cu privire la deciziile ce trebuie luate asupra minorului.
În raport de art. 261 al. 2, art. 263, art. 398 al. 1, art. 505 al. 2 din Codul civil și art. 2 și 16 al. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, dacă este în interesul superior al copilului și există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, psihică, spirituală, morală sau socială a copilului, inclusiv a copilului din afara căsătoriei în cazul căruia părinții nu conviețuiesc, drepturile părintești urmează să fie limitate unui părinte sau chiar exercitate exclusiv de unul dintre părinți.
În practica judiciară a Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea Dosarul numărul_/96 - Cerneki vs. Austria și dosarul numărul 3622/97 - R;W. și C.T.G. - W. vs. Austria), a considerat că sentința instanțelor de judecată în sensul de a nu oferi cuplurilor divorțate custodie comună nu poate fi atacată, deoarece nu poate fi apreciată ca fiind o măsură negativă asupra intereselor minorilor.
Deși potrivit art. 397 C.civ. regula în materie este reprezentată de exercitarea în comun a autorității părintești, dacă aceasta contravine interesului superior al copilului, urmează că autoritatea părintească, în temeiul art. 398 al. 1 C.civ., să se exercite doar de către un părinte, în condițiile în care unul din părinți este singura persoană care îi asigură minorului fundamentul afectiv și suportul material și moral de care acesta are nevoie pentru creștere și educare, dar este împiedicată să protejeze interesele copilului de către celălalt părinte, care acționează în detrimentul minorului sau manifestă neglijență gravă cu privire la acesta.
Orice măsură privitoare la un copil trebuie să aibă în vedere interesul superior al acestuia, care, potrivit art. 2 al. 2 L. 272/2004 „se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socioafectiv și la viața de familie".
Art. 2 al. 6 din același act normativ prevede că în determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puțin următoarele:
a)nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de
securitate și stabilitate și apartenență la o familie;
b)opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul de maturitate;
c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului, precum și potențialele situații de risc care pot interveni în viitor; capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;
d) menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament.
Or, de vreme ce atâta timp cât ea este singurul părinte care s-a preocupat de nevoile concrete de dezvoltare, creștere și educare a minorului, de vreme ce pârâtul s-a deresponsabilizat din proprie inițiativă și în mod conștient de propriul copil, refuzând să dezvolte o relație de atașament și emoțională normală cu acesta, de vreme ce nu mai păstrează nici un fel de legătură cu pârâtul din 2010, care nu se implică în creșterea și educarea minorului și despre care nu cunoaște în momentul de față unde se află și atât timp cât are competența parentală necesară pentru a asigura o dezvoltare echilibrată din toate punctele de vedere, pe viitor, a minorului, consideră că este îndreptățită a i se recunoaște exercițiul exclusiv al autorității părintești.
Exercitarea autorității părintești în comun, pe de altă parte, ar presupune ca toate deciziile cu privire la minor să fie luate în comun de către părinți, indiferent care aspect al vieții este avut în vedere.
In atare situație, ea ar fi condiționată ca de fiecare dată când se solicită acordul ambilor părinți să-1 contacteze pe pârât, despre care din 2010 nu mai știe nimic, iar această situație este în detrimentul minorului, care este în prezent condiționat de atitudinea și de disponibilitatea unui tată de negăsit, minor cu care nu poate reveni în România pentru a-i elibera pașaport.
De altfel, la ultima discuție dintre ele, părțile, în 2010 pârâtul i-a comunicat că nu este și nu va fi de acord să mă deplasez cu minorul între România și Spania.
Custodie comună înseamnă responsabilități comune, drepturi și obligații zilnice pentru ambii părinți (care în fapt, datorită lipsei pârâtului din viața noastră din 2010 și atitudinii sale generale nici nu se poate concretiza, ceea ce afectează tot copilul), în timp ce custodia unică înseamnă asumarea responsabilității unice, sub toate formele, ceea ce deja se întâmplă în ceea o privește din anul 2010.
Nu în ultimul rând, potrivit disp. art. 508 al. 1 C.civ. care reglementează decăderea din exercițiul drepturilor părintești, printre situațiile în care se poate dispune această măsură se regăsește și cea în care un părinte dă dovadă de neglijență gravă în îndeplinirea obligațiilor părintești ori prin atingerea gravă a interesului superior al copilului.
Or, de vreme ce pârâtul nu își îndeplinește obligațiile ce-i revin în calitate de părinte, nu achită contribuția lunară în favoarea minorului la care a fost obligat prin S.C. nr. 1555/17.12.2012 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc (Dosar nr._ ), nu mai păstrează legătura sub nici o formă cu minorul, dând dovadă de neglijență gravă în îndeplinirea obligațiilor parentale, rezultă că prin comportamentul său aduce atingere interesului superior al minorului D. E. M., respectiv dreptului său la liberă circulație (din cauza lipsei unui pașaport valabil al copilului), dar și dreptului la educație, care nu se poate realiza din cauza imposibilității reglementării situației juridice a minorului în Spania (care se legitimează cu pașaport, pe care nu-1 pot obține pentru considerentele expuse anterior).
Pe de altă parte, potrivit disp. art. 17 Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate:
(1)Minorilor cetățeni români care nu se află în una dintre situațiile de suspendare a exercitării dreptului la libera circulație în străinătate li se eliberează pașapoarte simple electronice în următoarele condiții:
a) în cazul minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani, numai la cer ejreaambilor părinți, a părintelui supraviețuitor, a părintelui căruia î-a" fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă și irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013 sau, după caz, a reprezentantului legal;
(2)Emiterea pașaportului simplu electronic pentru minor, în
situația în care există neînțelegeri între părinți cu privire la exprimarea
acordului ori unul dintre părinți se află în imposibilitatea de a-și
exprima voința, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 171 alin. (1) lit.
e), se efectuează numai după soluționarea acestor situații de către
instanța de judecată, care se pronunță în condițiile legii.
Potrivit art.2 al. 2, Cetățenii români minori pot călători în străinătate numai însoțiți, cu acordul părinților ori al reprezentanților legali, în condițiile prezentei legi. In sensul prezentei legi, prin reprezentant legal se înțelege persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile și să îndeplinească obligațiile părintești față de minor., emiterea pașaportului pentru minor sau, după caz, includerea acestuia în pașaportul unuia dintre părinți, în situația în care există neînțelegeri între aceștia cu privire la exprimarea acordului, cu excepția situațiilor prevăzute la alin. (3) și (4), se efectuează numai după soluționarea neînțelegerilor de către instanța de judecată, în condițiile legii.
Conform dispozițiilor art. 30 al. 1 lit. b din Legea nr. 248/2005, minorilor li se permite ieșirea din țară numai dacă sunt însoțiți de o persoană majoră și, în situația în care călătorește împreună cu unul din părinți, numai dacă părintele însoțitor prezintă o declarație a celuilalt părinte din care să rezulte acordul său cu privire la efectuarea călătoriei respective în statul sau statele de destinație, precum și cu privire la perioada acesteia.
In ipoteza în care s-ar respinge cererea de custodie exclusivă în favoarea ei, a solicitat să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de acord al pârâtului cu privire la eliberarea pașaportului electronic simplu pe numele minorului D. E. M., în temeiul art. 17 al. 2 L. 248/2005.
Totodată, s-a solicita să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de acord al pârâtului pentru deplasarea în străinătate a copilului, în temeiul disp. art. 2 al. 2 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.
În același timp reclamanta a arătat că nu poate reveni în România cu minorul pentru a-i elibera acestuia pașaport, pentru că nu are acordul pârâtului, iar dacă ar reveni în România în scopul amintit și nu ar fi titular al dreptului de a exercita exclusiv autoritatea părintească, nu ar putea obține eliberarea pașaportului simplu pe numele copilului, iar dacă ar obține pașaportul pentru copil, nu ar putea reîntoarce în Spania cu copilul, unde locuiesc împreună cu acesta (minorul, potrivit sentinței de divorț, are stabilită locuința la domiciliul meu) și am locul de muncă, pentru că s-ar lovi de aceeași problemă, a lipsei acordului pârâtului.
Pentru toate acestea, s-a solicitat admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.
Motivarea în drept.
Acțiunea a fost întemeiată în drept: art. 398 al. 1 C.civ., art.. 2 al. 2, art. 17 al. 2 din Legea nr. 248/2005, art. 453 C.pr.civ.
Au fost anexate în copie: cartea de identitate a ei, pașaportul minorului, sentința civilă nr.1555 din 17 decembrie 2012 (dosar_ ) a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, certificat de naștere al minorului.
Poziția procesuală a pârâtului.
Prin întâmpinările depuse la dosar (fila 33- 36) pârâtul a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, pentru următoarele motive:
Prin sentința civilă nr. 1.555 din 17.12.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosar nr._ s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți, din culpa exclusivă a reclamantei; revenirea la numele avut anterior căsătoriei; exercitarea autorității părintești asupra minorului D. E. M. în comun de ambii părinți, stabilirea domiciliului minorului la domiciliul mamei, respectiv reședința din Spania, Calle Arzobispo Carrillo, nr. 9, apartament 3 C, orașul Alcalá de Henares Madrid.
Așa cum s-a reținut și în sentința de divorț, între părți au existat totdeauna certuri și neînțelegeri, care există și în prezent după desfacerea căsătoriei dintre părți, cu privire la creșterea, educarea și întreținerea minorului, iar reclamanta folosește acest copil pentru a se răzbuna și al șicana pe pârât, încât acesta este nevoit să apeleze la rude, diverse cunoștințe pentru a afla de starea și dezvoltarea acestuia.
Prin aceiași hotărâre prin care s-a dispus desfacerea căsătoriei, s-a stabilit și un program de vizitare a minorului, program de vizitare care i-a fost obstrucționat datorită acțiunilor reclamantei.
Imediat după pronunțarea hotărârii de divorț, părțile s-au înțeles cu privire la programul de vizită a minorului, pârâtul urmând să plece în Spania pentru a-1 lua pe minor la domiciliul său în vacanța de vară.
Pârâtul făcuse toate demersurile, pentru plecarea în Spania, rezervare bilet de avion, etc. dar după o discuție telefonică cu reclamanta care 1-a amenințat că dacă se aproprie de domiciliul său, va anunța carabinierii și va face tot posibilul să fie închis, iar acesta a renunțat, cunoscând-o pe aceasta, în condițiile în care fără motiv mai apelase la ajutorul poliției.
Totodată aceasta îi interzice și comunicarea telefonică sau prin intermediul internetului, motivând că minorul refuză, lucru care nu este adevărat.
Pentru a folosi în interesul său, faptul că pârâtul nu își achită obligația de întreținere stabilită în bani, aceasta și-a închis contul de la bancă, unde pârâtul îi trimitea lunar bani.
În aceste condiții pârâtul a deschis un cont pe numele copilului, unde lunar virează sumele de bani stabilite în baza sentinței judecătorești.
Mai mult, în sentința de divorț, este stabilită locuința minorului, la o adresă din Spania, Madrid, reședința reclamantei de la aceea dată.
Prin prezenta acțiune este indicată o altă adresă din Spania, unde aceasta locuiește împreună cu minorul, fără a avea încuviințarea organelor abilitatea în acest sens.
Aceasta este dovada, relei credințe a reclamantei atât prin formularea acestei acțiuni, cât și prin schimbarea locuinței minorului, având ca finalitate șicanarea pârâtului și ruperea relațiilor dintre acesta și copil.
Așa cum am arătat cu ajutorul altor persoane, pârâtul a luat de câteva ori legătura cu minorul, care a fost foarte bucuros, dar totodată timorat, de reacția mamei, solicitând tatălui să nu îi spună nimic.
S-a solicitat respingerea ambele capete de cerere în condițiile în
care la solicitarea reclamantei, pârâtul i-a dat procură pentru deplasările și
și întocmire pașaportului ori de câte ori a cerut și va face acest lucru, ori de câte ori îi va solicita, iar pronunțarea unei hotărârii în sensul solicitat de către reclamanta, va duce la ruperea definitivă a relațiilor dintre minor și tatăl său.
S-a mai susținut că potrivit disp. art. 263 C.civ.: (1) Orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului. (2) Pentru rezolvarea cererilor care se referă la copii, autoritățile competente sunt datoare să dea toate îndrumările necesare pentru ca părțile să recurgă la metodele de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă. (3) Procedurile referitoare la relațiile dintre părinți și copii trebuie să garanteze că dorințele și interesele părinților referitoare la copii pot fi aduse la cunoștința autorităților și că acestea țin cont de ele în hotărârile pe care le iau, în timp ce conform disp. art. 396 C .civ. „După divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel”.
Întâmpinările au fost motivate în drept pe disp.art. art. 205-210, art. 373, art. 383, art.379, art. 400, art. 402 C.civ.
În dovedirea susținerilor din întâmpinări s-au depus înscrisuri.
Probe.
La solicitarea reclamantei a fost audiat martorul B. G. (fila 81- 82 dosar), în timp ce la cererea pârâtului au fost audiați martorii: S. D. și I. M. L. (fila 83-84 și respectiv 85).
Situația reținută de instanță.
Prin sentința civilă nr.1555 din 17 decembrie 2012 (dosar_ ) a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc a fost admisă acțiunea civilă având ca obiect „divorț”, acțiune formulată de reclamantul D. M. în contradictoriu cu pârâta D. C. G. și în consecință:
S-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate la data de 28 august 2004 și înregistrată sub nr. 9 în Registrul stării civile al Primăriei B., din culpa exclusivă a pârâtei.
Pârâta a revenit la numele avut anterior acela de „Vidrașco”.
S-a dispus ca exercitarea autorității părintești asupra minorului D. E. M. născut la data de 27 mai 2006 să se facă în comun de ambii părinți.
S-a stabilit locuința minorului D. E. M. născut la data de 27 mai 2006 la pârâtă la adresa din Spania, calle Arzobispo Carrillo, nr. 9, apartament 3C, orașul Alcala de Henares, Madrid.
A fost stabilit pentru pârâtă plata obligației de întreținere a minorului D. E. M. născut la data de 27 mai 2006, în natură, iar pe reclamant l-a obligat la plata unei pensii de întreținere în bani, în cuantum de 175 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii, 18 ianuarie 2012 și până la majoratul minorului.
I s-a încuviințat reclamantului să aibă legături personale cu minorul după cum urmează:
- în prima săptămână a fiecărei luni calendaristice de la ora 10:00 la ora 20:00 în fiecare zi de vineri, sâmbătă și duminică;
- în perioada 01 – 31 iulie în fiecare an calendaristic;
- în anii pari începând cu 23 decembrie până la 3 ianuarie;
- în anii pari o săptămână de joi până joi care să includă Paștele ortodox, cu obligația reclamantului de a lua și a aduce minorul la domiciliul pârâtei la sfârșitul programului de vizitare.
Martorul reclamantei (fratele acesteia) a arătat că părțile au fost plecate în Spania, că minorul deși este născut în România a plecat împreună cu părinții acolo, însă în urma neînțelegerilor intervenite între părți acestea s-au despărțit, iar minorul a rămas cu mama sa.
Martorul a mai susținut că deși este fratele reclamantei nu l-a văzut pe copil niciodată și nici nu știe cum îl cheamă, însă a susținut că de când a plecat în străinătate, minorul nu a mai revenit în țară.
În același timp el a susținut că reclamanta se află în Spania, iar pârâtul la lucru în Germania și ar fi aflat de la sora sa că pârâtul nu ar contribui cu nimic la întreținerea copilului, însă, discutând cu pârâtul, în urmă cu vreo doi ani despre acest aspect acesta i-ar fi comunicat că vrea să i-a legătura cu minorul, să se întâlnească cu el și să-i dea bani.
Tot astfel, a susținut că din spusele surorii sale a înțeles că de vreo 5 ani nu a mai luat legătura cu pârâtul.
Martorii propuși de pârât au relatat că după ce a avut loc divorțul dintre părți, reclamanta și copilul nu s-au mai întors în țară, ba mai mult pârâtul nu a mai putut lua legătura cu minorul întrucât – la solicitarea reclamantei – autoritățile din Spania i-au interzis să se apropie de domiciliu acesteia.
Din ancheta socială efectuată de Primăria comunei B. a reieșit că, în prezent, pârâtul este plecat la muncă în Germania și, prin urmare, nu s-a putut lua legătura cu acesta.
Tot astfel, trebuie menționat că s-au făcut mai multe demersuri cu autoritățile din Spania pentru a da relații în legătură cu situația reclamantei și a minorului, însă, nu s-au primit răspunsuri, iar reclamanta nu a fost în măsură să le depună ea la dosar.
Soluția instanței.
Acțiunea reclamantei apare ca nefondată și urmează a fi respinsă ca atare.
Pentru a se hotărî astfel, urmează a fi avute în vedere următoarele aspecte:
Așa cum s-a arătat prin sentința civilă nr.1555 din 17 decembrie 2012 (dosar_ ) a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, în urma admiterii acțiunii de divorț:
- s-a dispus ca exercitarea autorității părintești asupra minorului D. E. M. născut la data de 27 mai 2006 să se facă în comun de ambii părinți, iar
- locuința minorului D. E. M. născut la data de 27 mai 2006 a fost stabilită la pârâtă la adresa din Spania, calle Arzobispo Carrillo, nr. 9, apartament 3C, orașul Alcala de Henares, Madrid.
Potrivit art.398 din codul civil:
„(1) Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți.
(2) Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia”.
Prin urmare, dispozițiile suscitatului text sunt aplicabile în măsura în care odată cu pronunțarea divorțului, instanța consideră că sunt date aceste „motive temeinice” și care impun luarea acestei măsuri în raport de prevederile art.397 din codul civil care stabilește regula de bază în care autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți.
Conform art.403 cod civil: „în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului”.
În speță, reclamanta nu a făcut în nici un fel dovada că au intervenit împrejurări noi, față de cele avute în vedere la data pronunțării hotărârii de divorț și care să impună ca autoritatea părintească să fie exercitată în exclusivitate doar de către reclamantă.
Faptul că – conform susținerilor reclamantei – pârâtul nu-și îndeplinește obligația de a participa la întreținerea minorului și este absent din viața acestuia, nu pot fi considerate ca motive ce ar conduce la admiterea acțiunii în sensul celor mai sus arătate pentru că astfel i s-ar îngrădi posibilitatea tatălui de a avea legături cu minorul cu atât mai mult cu cât acesta susține că:
- reclamanta și minorul și-au schimbat reședința (aspect ce rezultă din adresa pe care aceasta și-a dat-o în prezenta acțiune și cea avută în vedere la pronunțarea hotărârii de divorț);
- din această cauză nu a putut să-i trimită bani minorului și a fost nevoit să deschidă un cont special și
- la solicitarea reclamantei are interdicție din partea autorităților spaniole de a se apropia de ea și minor.
Mai mult decât atât referirea reclamantei la dispozițiile art.505 alin.2 din codul civil și 508 alin.1 din codul civil nu pot fi primite de către instanță, întrucât nu au nici un fel de legătură cu prezenta cauză, deoarece:
- primul articol se referă l situația copilului din afara căsătoriei și față de care se exercită autoritatea părintească prin asemănare cu dispozițiile referitoare la divorț, în timp ce
- articolul 508 din codul civil se referă la condițiile în care un părinte este decăzut din exercițiul drepturilor părintești, ori, în cauză acest lucru nu este dat.
Referitor la cel de-al doilea aspect solicitat de reclamantă privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de acord al pârâtului pentru deplasarea în străinătate a copilului, în temeiul disp. art. 2 al. 2 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate și acesta apare nefondat și urmează a fi respins.
Pentru a se hotărî astfel, urmează a fi avute în vedere următoarele aspecte:
Prin articolul 2 din Legea nr. 248 in 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate se prevede că:
„(1) Cetățenilor români care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege le este garantat dreptul de a călători în străinătate, de a emigra și de a reveni oricând în țară. Nici o autoritate română nu-i poate interzice în nici o situație unui cetățean român să se reîntoarcă pe teritoriul României.
(2) Cetățenii români minori pot călători în străinătate numai însoțiți, cu acordul părinților ori al reprezentanților legali, în condițiile prezentei legi. În sensul prezentei legi, prin reprezentant legal se înțelege persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile și să îndeplinească obligațiile părintești față de minor”.
Din examinarea aliniatului 2 reiese că în situația minorului, aceștia pot călători în străinătate, cu acordul părinților, ori, al reprezentanților legali, iar acest ultim atribuit îi revine persoanei desemnate să exercite drepturile și să îndeplinească obligațiile părintești față de minor, încât, nu se poate susține că este necesar ca față de copil să fi exercitată exclusiv autoritatea părintească.
Acest aspect reiese și din prevederile art.17 privind eliberarea pașaportului simplu electronic și care la aliniatul 1 lit.a prevede că: „în cazul minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani, numai la cererea ambilor părinți, a părintelui supraviețuitor, a părintelui căruia i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă (s.n), a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă și irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013 sau, după caz, a reprezentantului legal”.
Așadar, din interpretarea acestui text rezultă că pașaportul simplu electronic poate fi eliberat minorului ce nu a împlinit vârsta de 14 ani (cum este cazul în speță), în mai multe situații între care și atunci când este solicitat de către părintele căruia i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă.
Întrucât prin sentința civilă nr. nr.1555 din 17 decembrie 2012 (dosar_ ) a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, în urma admiterii acțiunii de divorț, locuința minorului D. E. M. născut la data de 27 mai 2006 a fost stabilită la pârâtă la adresa din Spania, calle Arzobispo Carrillo, nr. 9, apartament 3C, orașul Alcala de Henares, Madrid, mama minorului se află în această situație, încât nu este necesar acordul soțului pârât.
Pentru aceste considerente urmează a fi respinsă, în totalitate, acțiunea ca nefondată.
Cheltuieli de judecată.
Reclamanta va fi obligată să-i plătească reclamantei suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, justificate cu plata onorariului de avocat.
Conform art.453 alin.1 din codul de procedură civilă „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să-i plătească acesteia cheltuieli de judecată”, iar potrivit art.451 alin.1 din același cod: „cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbru judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condiții art.330 alin.( 3 ), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile acuzate de necesitarea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului”.
Văzând că acțiunea a fost legal timbrată,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Respinge acțiunea formulată de reclamanta Vidrașco C. – Gerogeta, CNP:_ cu reședința în Madrid, Calle E. Pascual y Cuellar, nr.6, Bajo B Escalera ISQ_, Alcala de Nenares, Spania, cu domiciliu ., ., județul Suceava și cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la Cabinet de Avocat S. S. cu sediul în Municipiul Suceava, ..10, ., . în contradictoriu cu pârâtul D. M., CNP:_ din comuna B., ., județul Suceava, la familia M. S. I..
Obligă pe reclamantă să-i plătească pârâtului suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 03 decembrie 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
G. B. A. B.
Red.Ghe.B.
Tehnored.A.B.
Ex:4/_
./12/2015
| ← Evacuare. Sentința nr. 436/2015. Judecătoria CÂMPULUNG... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 1385/2015. Judecătoria... → |
|---|
