Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 837/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Sentința nr. 837/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 833/206/2015

Dosar nr._ Înlocuire amendă cu muncă în

folosul comunității

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC

JUDEȚUL SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 837

Ședința publică de la 16 iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. M.

GREFIER M. S.

Pe rol, judecarea sesizării formulate de petenta ., privind pe intimatul Fîrcal I. V., pentru reexaminarea sancțiunii contravenționale.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În temeiul disp. art. 131 rap. la art. 94 alin. 1 lit. h Cod proc. civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, conform art. 9 din OG 2/2001.

Instanța constatând sesizarea în stare de judecată, o reține spre soluționare.

JUDECĂTORIA

Asupra procesului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 19 martie 2015, . Primar a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 540 lei aplicată contravenientului Fîrcal I. V. prin procesul verbal de contravenție . nr._, încheiat de Secția 14 Poliție Rurală Vama la 04.03.2013, cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii s-a arătat că acesta a fost sancționat contravențional conform procesului verbal susmenționat, cu amendă în sumă de 540 lei, pe care nu a plătit-o, procesul verbal de contravenție nu a fost atacat cu plângere, sancțiunea amenzii a rămas definitivă și nu există posibilitatea executării.

Cererea a fost întemeiată în drept pe prevederile art.9 alin.3 din OG 2/2001 cu modificările și completările ulterioare.

În acest sens s-au depus la dosar: procesul verbal de contravenție în litigiu, anchetă socială întocmită de Primăria . nr. 10/25.02.2015, somația nr. 1362 din 25.02.2015 și au fost solicitate relații de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava.

Deși, legal citat, contravenientul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a făcut obiecțiuni la solicitarea formulată.

Instanța de judecată analizând cererea formulată reține următoarele:

Potrivit procesului de contravenție . nr._, încheiat de Secția 14 Poliție Rurală Vama la 04.03.2013, i s-a aplicat contravenientului Fîrcal I. V. o amendă în cuantum de 540 lei, conform art. 14 pct. 1 din HG 1391/2006.

Întrucât contravenientul nu a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție în termenul prevăzut de lege, sancțiunea rămânând definitivă, nu a achitat amenda ce i-a fost aplicată și nici nu dispune de mijloace materiale de plată în vederea executării silite, s-a solicitat transformarea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Potrivit art. 9 alin. 5 din OUG 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin.4, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

Așa fiind, în raport de dispozițiile art. 9 alin. 5 coroborat cu ale art. 10 alin. 2 din OUG 2/2001, instanța urmează a admite cererea și în acest sens, va înlocui amenda de 540 lei aplicată contravenientului prin procesul verbal de contravenție . CP nr._, încheiat de Secția 14 Poliție Rurală Vama la 04.03.2013, în 60 ore muncă în folosul comunității;

Conform art.9 alin.1 din OG 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, contravenientul va executa sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 60 ore.

Pentru a se hotărî astfel, urmează a se avea în vedere faptul că i s-a aplicat contravenientului o amendă de 540 lei, așa cum rezultă din procesul verbal încheiat și că acesta nu are posibilități financiare de a o achita, încât se impune transformarea amenzii cu muncă în folosul comunității.

Văzând și dispozițiile art.39 ind.1 alin.3 din Legea 352/2006,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite cererea privind sesizarea formulată de petenta ., privind pe intimatul Fîrcal I. V., cu CNP – p_5, din . A, jud. Suceava, pentru reexaminarea sancțiunii contravenționale și în consecință:

Transformă amenda aplicată contravenientului F. I. V. în cuantum de 540 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . Nr._ încheiat de Poliția Rurală Vama la 04 septembrie 2014, în 60 ore muncă în folosul comunității;

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică la 16 iunie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. M.M.

Tehnored. MS

Ex:4

25..06. 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 837/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC