Pretenţii. Sentința nr. 919/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Sentința nr. 919/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 1670/206/2015

Dosar nr._ Pretenții

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC

JUDEȚUL SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 919

Ședința publică din 30 iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. M.

GREFIER M. S.

Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamantul P. N. O., în contradictoriu cu pârâtul F. G..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pârâtul personal și asistat de avocat Z. D., lipsă fiind reclamantul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: În baza art. 131 Cod procedură civilă rap. la art.94 alin.4 și art.107 cod proc. civilă instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Instanța pune în discuție excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât prin întâmpinare, în raport de sentința civilă nr. 1474 din 06.10.2008 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.

Avocat Z. D. pentru pârât, solicită admiterea excepției autorității de lucru judecat, întrucât prin sentința civilă nr. 1474 din 06.10.2008 pronunțată în dosarul nr._, s-a respins acțiunea în pretenții formulată de reclamant, acțiune ce are același obiect ca și cauza de față și care a fost promovată de acesta în mod șicanatoriu.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul F. G., iar în baza art.394 Cod proc. civilă declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

JUDECĂTORIA

Prin acțiunea civilă înregistrată inițial la Judecătoria Sibiu la 19.11.2014 și prin declinare de competență la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc la 10.06.2015, reclamantul P. N. O. a chemat în judecată pe pârâtul F. G. solicitând ca pârâtul să fie obligat să-i restituie suma de 1150 euro încasată cu titlu de avans pentru autoturismul (al cărui date de identificare și număr de înmatriculare nu le-a menționat), obiect al convenției din 9 august 2007.

S-a atașat la acțiune copia unei convenții sub semnătură privată datată 9 august 2007 încheiată între P. N. O. din Municipiul Sibiu și F. G. din satul Prisaca Dornei, ., menționată în acțiune.

Mai există depusă la dosar în cadrul procedurii prealabile desfășurată la Judecătoria Sibiu, o precizată datată 4.12.2014, prin care reclamantul menționează că autoturismul obiect al convenției din 9.08.2007 este marca Nissan Patrol, că prețul convenit cu pârâtul era de 3000 euro, iar suma obiect al prezentei cauze a fost încasată cu titlul de avans de către F. G., că s-ar fi plătit și diferența de 1850 euro dar nu i s-a predat autoturismul, că au existat mai multe plângeri penale formulate de el (nu se menționează pentru ce și unde sunt înregistrate și care este soluția acestora) și că valoarea în lei a obiectului prezentei acțiuni este de 5175 lei ron.

Prin întâmpinare depusă la dosar la 22.01.2015 pârâtul F. G. a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu, urmare a admiterii căreia cauza a fost trimisă la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc și a mai invocat excepția litispendenței potrivit art.138 cod procedură civilă nou raportat la dosarul_ în care s-a pronunțat sentința civilă 1474/6.10.2008 al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, în dezvoltarea motivelor întâmpinării arătând următoarele:

Prin contract de vânzare cumpărare din 6.06.2007 reclamantul P. N. a vândut pârâtului F. G. un autoturism Nissan Patrol cu prețul de 5000 euro, că ulterior pârâtul a constatat că nu poate înscrie mașina în circulație întrucât datele de identificare din acte nu erau conforme cu cele reale ale vehiculului, că în urma discuțiilor dintre părți vânzătorul a refuzat să restituie întreaga sumă de 5000 euro pârâtului – cumpărător, astfel că s-a încheiat o altă convenție cu data de 8 septembrie 2007 prin care vânzătorul reclamant urma să-i restituie pârâtului 3000 euro, însă practic s-a restituit din această sumă numai 1150 de euro. Se mai arată că în acțiunea deja soluționată se pretinde restituirea întregii sume de 3000 euro, că în acțiunea de față se pretinde doar parte din această sumă dar sursa debitului pretins este aceeași, că oricum pretenția este nefondată și se atașează copia acțiunii formulate de P. N. O. la 26.11.2007 înregistrată la Judecătoria Sibiu cu nr._ soluționată prin sentința civilă atașată de asemenea cu nr.140/15.01.2008 în sensul declinării competenței de soluționare la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, unde cauza și-a păstrat numărul de înregistrare de la Judecătoria Sibiu și a fost soluționată prin sentința civilă de asemenea atașată, cu nr.1474 din 6.10.2008 prin respingerea acțiunii ca nefondată, definitivă și irevocabilă prin decizia 221/29.01.2009 a Tribunalului Suceava.

S-au mai atașat la dosar contractele sub semnătură privată din 6.06.2007 de vânzare cumpărare pentru vehicul folosit, cel cu privire la suma de 5000 euro și convenția din 9.08.2007, alte documente copiate din dosarul menționat mai sus.

Instanța, constată că există o eroare în întâmpinarea pârâtului care probabil a intenționat să invoce excepția autorității de lucru judecat și nu a litispendenței în contextul în care acțiunea obiect al dosarului_ este soluționată încă din octombrie 2008 prin sentința civilă 1474, așa încât instanța se consideră investită cu această excepție asupra căreia urmează a se pronunța în sensul admiterii excepției, constatând că în dosarul_ mai sus arătat, obiectul litigiului a fost același, părțile au fost aceleași și în aceeași calitate, pretențiile reclamantului au fost soluționate, fiind găsite nefondate și acțiunea fiind respinsă în mod definitiv și irevocabil, așa încât în cauză este dată excepția autorității de lucru judecat în raport de care urmează a se respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea civilă având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamantul P. N. O., cu CNP –_, din mun. Sibiu, ., jud. Sibiu, în contradictoriu cu pârâtul F. G., din . Dornei, .. 1, jud. Suceava, pentru existența autorității de lucru judecat în raport cu sentința civilă nr. 1474 din 06 octombrie 2008 – Dosar nr._ al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică la 30 iunie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. MM

Tehnored. MS/A.H.

Ex. 4

22.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 919/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC