Pensie întreţinere. Sentința nr. 444/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Sentința nr. 444/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 444/2015

Dosar nr._ majorare pensie

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC

JUDEȚUL SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR.444

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 18 MARTIE 2015

Instanța constituită din

PREȘEDINTE G. B.

GREFIER A. B.

Pe rol, judecarea acțiunii civile având ca obiect „majorare pensie” introdusă de reclamanta Șutu M. A. în contradictoriu cu pârâtul M. I..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamantă avocat A. N. și pârâtul personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În temeiul art.131 din noul cod de procedură civilă, instanța verifică și stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, conform art.94 coroborat cu art.114 din codul procedură civilă.

Av.A. N. pentru reclamantă depune la dosar împuternicirea avocațială și precizare la acțiune prin care arată că reclamanta se numește Șutu M. A. și este mama minorei L. C. născută la 28 ianuarie 2009.

De asemenea arată că nu mai are alte probe de solicitat în cauză.

Pârâtul prezent arată că nu este de acord cu majorarea pensiei de întreținere întrucât nu are posibilități financiare.

Instanța constatând terminată cercetarea judecătorească, acordă cuvântul la fond.

Av.A. N. pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată și majorarea contribuției de întreținere stabilită în favoarea minorei conform venitului minim pe economie, cu cheltuieli de judecată în sumă de 600 lei.

Pârâtul solicită respingerea acțiunii întrucât așa cum a arătat nu are posibilități financiare de a achita o pensie majorată.

JUDECĂTORIA

Asupra procesului civil de față, constată următoarele:

Sesizarea instanței.

Prin acțiunea introdusă în fața acestei instanțe și înregistrată la data de 14 ianuarie 2015 reclamanta Șutu M. A. l-a chemat în judecată pe pârâtul M. I., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se majoreze pensia de întreținere stabilită în favoarea minorei Șutu L. – C., prin sentința civilă nr.1671 din 16 noiembrie 2009 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.

În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat următoarele:

Prin sentința civilă nr.1671 din 16 noiembrie 2009 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, pârâtul a fost obligat să plătească câte 124 lei lunar pensie de întreținere în favoarea minorei, însă, în prezent nevoile acesteia au crescut, și, în același timp, și posibilitățile de plată ale pârâtului sunt mai mari.

Motivarea în drept.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe disp.art.529, 530,531,532 cod civil.

Au fost anexate în copie: cartea de identitate, sentința nr.1671 din 16 noiembrie 2009 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc și certificatul de naștere al minorei.

Poziția procesuală a pârâtului.

Prin întâmpinările depuse la dosar (fila 15) pârâtul a arătat că este de acord cu majorarea pensiei de întreținere în funcție de venitul minim pe economie, având în vedere că nu realizează venituri.

Situația reținută de instanță.

Prin sentința civilă nr. nr.1671 din 16 noiembrie 2009 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, pârâtul a fost declarat tatăl minorei și a fost obligat să plătească câte 124 lei lunar pensie de întreținere în favoarea acesteia, luându-se ca bază de calcul venitul minim pe economia națională de 498 lei.

Din ancheta socială efectuate de Primăria comunei Vama ( fila 22 ) reiese că:

- reclamanta este casnică, nu realizează venituri și are în întreținere pe minoră, în timp ce

- pârâtul, la rândul său, nu este angajat și nu realizează venituri decât din muncile ocazionale pe care le prestează și nu are în întreținere alte persoane.

Soluția instanței.

În raport de probele mai sus arătate, instanța constatând acțiunea întemeiată, urmează a o admite și va majora de la suma de 200 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii – 14 ianuarie 2015 și până la majoratul acesteia.

Pentru a se hotărî astfel, urmează a fi avut în vedere următoarele aspecte:

Conform art.499 alin.1 din codul civil „tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională”.

În același timp trebuie menționat că în raport de dispozițiile art.529 alin.2 din codul civil „când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la ¼ din venitul său lunar, net pentru un copil, 1/3 pentru doi copii și ½ pentru trei sau mai mulți copii”.

Prin articolul 531 alin.1 cod civil se statuează că „dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei”.

Așadar, în speță, este dovedit că, de la data stabilirii plății contribuției de întreținere prin sentința civilă nr. 1671 din 16 noiembrie 2009 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, nevoile minorei au crescut și totodată a reieșit că venitul minim pe economie s-a majorat, la 975 lei lunar.

Prin urmare, acțiunea reclamantei este pe deplin dovedită, urmând a fi admisă, sens în care se va majora plata contribuției de întreținere în sensul celor mai sus arătate.

Astfel, trebuie avut în vedere că prin articolul 532 alin.1 din codul civil se menționează că „pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată”.

Cheltuieli de judecată.

Apărătorul reclamantei a solicita cheltuieli de judecată în cuantum de 600 lei reprezentând onorariu avocațial din prezenta cauză.

Potrivit prevederilor art.451 alin.2 din codul de procedură civilă: „instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei….”.

Ținând seama că, în speță, obiectul cauzei îl reprezintă majorarea pensiei de întreținere (în care nu figurează numele avocatului la redactarea acțiunii) și că pricina a fost soluționată la primul termen de judecată, suma de 600 lei reprezentând onorariul avocațial nu se justifică, încât va fi redusă la suma de 150 lei.

Așadar, pârâtul va fi obligat să-i plătească reclamantei suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, justificate cu plata onorariului de avocat.

Conform art.453 alin.1 din codul de procedură civilă „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să-i plătească acesteia cheltuieli de judecată”, iar potrivit art.451 alin.1 din același cod: „cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbru judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condiții art.330 alin.( 3 ), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile acuzate de necesitarea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului”.

Văzând că acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE :

Admite acțiunea, așa cum a fost precizată având ca obiect „majorare pensie” introdusă de reclamanta Șutu M. A. –CNP: _ domiciliată în comuna Vama ., județul Suceava în contradictoriu cu pârâtul M. I. din comuna Vama, ., nr.8, județul Suceava și în consecință:

Majorează de la suma de 124 lei lunar plata contribuției de întreținere stabilită în favoarea minorei Șutu L. - C. prin sentința civilă nr.1671 din 16 noiembrie 2009 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc la suma de 200 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii – 14 ianuarie 2015 și până la majoratul acesteia.

În temeiul art.451 alin.2 din codul de procedură civilă reduce cuantumul onorariului avocațial de la suma de 600 lei la suma de 150 lei.

Obligă pe pârât să-i plătească reclamantei suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.

Pronunțată în ședința publică de la 18 martie 2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

G. B. A. B.

Red.Ghe.B.

Tehnored.A.B.

Ex:4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 444/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC