Plângere contravenţională. Sentința nr. 406/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 406/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 406/2015
Dosar nr._ plângere contravențională
ROMANIA
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR.406
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 11 MARTIE 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. B.
GREFIER A. B.
Pe rol, judecarea plângerii contravenționale formulată de contravenientul M. F. V. în contradictoriu cu agentul constatator Inspectorul de Poliție Județean Suceava.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă pentru contravenient avocat P. D. și martorul F. F., lipsă fiind agentul constatator.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Sub prestare de jurământ se procedează la audierea martorului prezent, susținerile acestuia fiind consemnate în procesul – verbal aflat la dosar.
Av.P. D. pentru contravenient depune la dosar în copie: adresa nr.8012 din 27 august 2014 și nr._ din 17 decembrie 2014 emise de Biroul Român de Metrologie Legală București și arată că nu mai are alte probe de solicitat în cauză.
Instanța constatând terminată cercetarea judecătorească acordă cuvântul la fond.
Av.P. D. pentru contravenient solicită admiterea plângerii și anularea procesului – verbal de contravenție, motivat de faptul că nu s-a luat în calcul toleranța de +_ 4 %, prevăzută de Norma de Metrologie Legală 021-05 emisă de Biroul Român de Metrologie Legală aprobată prin Ordinul nr.301/2005, iar viteza stabilită de către aparatul radar nu este cea corectă.
JUDECĂTORIA
Asupra procesului civil de față, constată următoarele:
Sesizarea instanței.
Prin procesul - verbal de contravenție . nr._ din 20 septembrie 2014 încheiat de organele Poliției Mun.C-lung Mold. i-au aplicat contravenientul M. F. - V. 9 puncte amendă în valoare de 810 lei și măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute art.48 – 49 alin.1 din OUG 195/2002 republicat și modificat și sancționată conform art.102 alin.3 lit.e din același act normativ.
În sarcina contravenientului s-au reținut următoarele:
Pe data de 20 septembrie 2014, orele 13,44 a condus autoturismul marca JEEP cu număr de înmatriculare_ pe drumurile publice, respectiv pe raza comunei Vama, satul Molid, cu o viteză de 103 km./h. ( + 53 ) în localitate, fiind înregistrat cu aparatul R. Autovision ROM 450, montat pe autospecializata Dacia L. MAI_, cod operator radar ID_, în mișcare din sens opus, aspecte stocat pe hard disck . CM 01.
Împotriva sus menționatului proces - verbal la data de 06 octombrie 2014 a formulat plângere contravenientul solicitând:
- recalificarea faptei contravenționale din art.48-49 cu raportare la art.102 alin.3 lit.e din OUG 195/2002 republicat și modificat în contravenția prevăzută de art. 48-49 cu raportare la art.108 lit.d pct.3 din OUG 195/2002 și
- înlăturarea măsurii tehnico-administrative de reținere a permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile.
În motivarea plângerii s-au arătat următoarele:
Într-adevăr pe data de 20 septembrie 2014 a fost depistat în trafic de agenții Poliției rutiere Câmpulung Moldovenesc conducând autoturismul proprietate personală prin satul Molid din . care aceștia i-au comunicat că a fost surprins conducând cu o viteză de 100 km./h. în localitate.
În acest sens contravenientul a arătat că, din punctul său de vedere consideră că măsurile dispuse prin procesul-verbal de contravenție nu sunt legale, dat fiind că nu a condus cu acea viteză.
Mai mult decât atât s-a susținut că viteza stabilită de aparatul radar nu este cea reală deoarece la momentul stabilirii contravenției nu au fost avute în vedere Norma de Metrologie Legală 021 – 05 emis de Biroul Român de Metrologie Legală aprobate prin Ordinul 301/2005 care menționează că pentru măsurarea vitezei, în condiții de trafic, pentru cinemometrele care funcționează în regim de deplasare, eroare tolerantă este de 4 % din valoarea contravențională adevărată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km./h., în raport de care agentul constatator trebuia să ia în calcul această marjă de eroare tolerantă și astfel nu s-ar fi ajuns la viteza de 103 km./h., încât, alta era încadrarea juridică a faptei.
Tot astfel s-a susținut că practica judiciară a statuat că neaplicarea marjei de oroare la viteza înregistrată de aparatul radar conduce la anularea procesului-verbal de contravenție și recalificarea faptei contravenționale.
De asemenea contravenientul a apreciat că aparatul radar nu avea toate verificările metrologice la zi, încât viteza reținută nu este cea reală.
Motivarea în drept.
Plângerea a fost întemeiată în drept pe OG 2/2001 modificată.
A fost anexat în copie procesul – verbal atacat, dovada . nr._ din 20 septembrie 2014 și chitanța privind plata taxei de timbru.
Poziția procesuală a agentului constatator.
Prin întâmpinările depuse la dosar (fila 22- 23) agentul constatator a solicitat respingerea plângerii invocând următoarele aspecte:
La data de 20 septembrie 201, orele 13,44 contravenientul a fost depistat de către organele serviciului rutier a Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc în persoana agentului principal N. Anfilofie I. și ag.șef pr. S. N. ce-și desfășurau activitate conform planificării pe DN 17 satul Molid, . autoturismul JEEP cu număr de înmatriculare_ pe drumurile publice, cu o viteză de 103 km./h. + 53 ) aspecte constatate cu aparatul R. Autovision ROM 450, montat pe autospecializata Dacia L. MAI_, cod operator radar ID_, în mișcare din sens opus, aspecte stocat pe hard disck . CM 01.
Mai mult decât atât s-a susținut că după ce conducătorul auto a fost oprit în trafic și i s-a adus la cunoștință încălcarea regulii de circulație pentru care a fost sancționat, i-a fost întocmit procesul-verbal de contravenție ce i-a fost înmânat contravenientului și care l-a semnat fără nici un fel de obiecție.
Considerând că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă și de fond s-a solicitat respingerea plângerii.
În acest sens au fost anexate întâmpinărilor în copie: un nr.6 planșe fotografice ce au surprins viteza cu care circula autoturismul condus de contravenient, atestatul operator radar privindu-l pe ag.pr. N. Anfilofie I., verificarea Metrologică a aparatului radar și Minuta Tribunalului Suceava din 05 octombrie 2012.
Probe.
La solicitarea contravenientului a fost audiat martorul F. F. (fila 41 dosar).
Situația reținută de instanță.
Prin procesul - verbal de contravenție . nr._ din 20 septembrie 2014 încheiat de organele Poliției Mun.C-lung Mold. i-au aplicat contravenientul M. F. - V. 9 puncte amendă în valoare de 810 lei și măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute art.48 – 49 alin.1 din OUG 195/2002 republicat și modificat și sancționată conform art.102 alin.3 lit.e din același act normativ, întrucât pe data de 20 septembrie 2014, orele 13,44 a condus autoturismul marca JEEP cu număr de înmatriculare_ pe drumurile publice, respectiv pe raza comunei Vama, satul Molid, cu o viteză de 103 km./h. ( + 53 ) în localitate, fiind înregistrat cu aparatul R. Autovision ROM 450, montat pe autospecializata Dacia L. MAI_, cod operator radar ID_, în mișcare din sens opus, aspecte stocat pe hard disck . CM 01.
Martorul audiat în cauză a susținut că pe data de 20 septembrie 2014 se afla în mașina condusă de contravenient și circulau dinspre C-lung M;o.,d., spre Suceava, iar în momentul în care au ajuns în satul Molid au fost opriți de către un echipaj de poliție, că în ceea ce-l privește pe contravenient acesta a coborât din mașină și că la întoarcere i-ar fi comunicat că i-a fost reținut permisul de conducere întrucât a depășit viteza legală.
În același timp, martorul a arătat că el se afla pe locul din dreapta – față a mașinii și a observat la bordul autoturismului că era indicată viteza de 25 km./h. ,menționând, totodată, că atât în față cât și în spatele lor circulau alte autovehicule.
Din examinarea planșelor fotografice (fila 24 la dosar) reiese că aparatul radar l-a surprins pe contravenient conducând autoturismul_ cu o viteză de 103 km/h., la orele 13.44.21 (din sens invers), în localitate.
Totodată agentul principal N. Anfilofie I., posedă atestatul operator Autovision nr._ din 07 aprilie 2010 ( fila 26 dosar).
De asemenea trebuie menționat că aparatul radar Autovision ROM 450 are buletin de verificare metrologică_ din 01 aprilie 2014 cu termen de valabilitate 1 an.
Soluția instanței.
Plângerea formulată de contravenient apare ca nefondată și urmează a fi respinsă ca atare.
Pentru a se hotărî astfel, urmează a fi avute în vedere următoarele aspecte:
Procesul - verbal de contravenție se bucură de forță probantă proprie atunci când cuprinde constatări personale ale agentului constatator, constatări care sunt prezumate a fi reale câtă vreme procesul verbal este întocmit cu respectarea cerințelor legale privitoare la formă (art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001), iar contravenienta nu face dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută de către agentul constatator.
Potrivit dispozițiunilor art.249 din noul cod de procedură civilă „cel ce face o susținere în cursul procesului, trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”, iar conform art.250 din același cod „dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumții, mărturisirea uneia dintre părți, făcută din proprie inițiativă sau obținută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloace materiale de probă, prin cercetarea la fața locului, sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege”.
Prin urmare, procesul - verbal de contravenție se bucură de „o prezumție de legalitate”, câtă vreme acest lucru nu a fost răsturnat printr-o probă contrară.
Prin hotărârea din 31 martie 2008 dată în cauza A. împotriva României CEDO a statuat că „sarcina probei revine acuzării și îndoiala profită acuzatului” și, prin urmare, este greșit ca să se inverseze sarcina probei privind prezumția de legalitate și temeinicia procesului - verbal.
În același timp s-a precizat că în cadrul unei proceduri ce poate fi calificată drept „penală”, a unei astfel de garanție, destinată să restabilească echilibru dintre presupușii autori ai faptelor ilegale și autoritățile chemate să-i urmărească și să-i pedepsească, cauza trebuie judecată echitabil, astfel cum prevăd art.6 din Convenție ( prezumția de nevinovăție și că sarcina probei revine acuzării și îndoiala profită acuzatului ).
Așadar, s-a considerat că prezumția de legalitate și de adevăr a procesului verbal de contravenție, este o prezumție „lipsită de rezonabilitate”, iar nerespectarea garanțiilor fundamentale – printre care și prezumția de nevinovăție – care protejează indivizii în fața posibilelor abuzuri în fața autorităților încalcă dispozițiile art.6 din Convenție, care are ca finalitate – cum s-a arătat mai sus – nu de a înlătura prezumțiile ( inclus cea de legalitate ) din materie contravențională, ci de a le include în limite rezonabile luând în calcul gravitatea mizei și păstrând dreptul de apărare.
Referitor la susținerile contravenientului în legătură cu cele consemnate în cuprinsul procesului – verbal trebuie făcute următoarele mențiuni:
Constatarea faptei contravenționale a fost făcută cu ajutorul unui aparat tehnic, în speță, cinemometrul de control tip autovision ROM 450, în termenul de valabilitate de un an, menționat prin Buletinul de verificare metrologică_ din 1 aprilie 2014, iar agentul constatator N. Anfilofie I. avea atestatul de operator Autovision din 07 aprilie 2010.
Referitor la marja de eroare la care a făcut referire contravenientul trebuie menționat că potrivit Minutei din 05 octombrie 2012 privind unificarea practicei judiciare în ceea ce privește aplicarea Ordinului 301 din 23 noiembrie 2005 privind aprobarea Normei de Metrologie Legală NML_, Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor, în cadrul plângerilor contravenționale s-a stabilit că cinemometrele verificate metrologic au incluse în marjele de eroare prevăzută de art.3.1.1 lit.c din Ordinul 301/2005 și că nu există un temei de drept care să permită agentului constatator sau judecătorului să stabilească altă viteză cu care circula un autovehicul decât cea indicată de cinemometru, întrucât aceasta echivalează cu a nu acorda eficiență acestora, care au o reglementare legală specială.
Prin urmare, susținerile contravenientului nu-și au nici un fel de justificare și nu au fost dovedite cu nimic.
Dimpotrivă, cele reținute în sarcina contravenientului prin procesul – verbal a cărui anulare s-a solicitat, instanța constată că ele sunt corect stabilite, încât – sub acest aspect – procesul – verbal este întocmit în concordanță cu dispozițiile legale.
Referitor la încadrarea juridică a faptei de către agentul constatator la care face referire contravenientul prin plângere, în raport de acea marjă de eroare la care s-a vorbit anterior trebuie făcută următoarea remarcă:
Instanța de judecată nu este legată de calificarea dată de agentul constatator, decât în ipoteza în care aceasta este cea corectă, iar, în situația contrară, instanța de judecată, în faza judiciară, poate califica sau recalifica contravenția, în funcție de elementele sale intrinseci și nu în funcție de încadrarea dată de agentul constatator prin invocarea sau neinvocarea textului de lege încălcat.
Așadar, în raport de aceste precizări, instanța consideră că agentul constatator a întocmit procesul – verbal în conformitate cu prevederile legale, încât nu există nici un motiv care să conducă la nulitatea acestuia.
Văzând că plângerea a fost legal timbrată,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Respinge plângerea contravențională formulată de contravenientul M. F. V. – CNP:_ din ..135A, județul Suceava în contradictoriu cu agentul constatator Inspectorul de Poliție Județean Suceava, ca nefondată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 11 martie 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
G. B. A. B.
Red.Ghe.B.
Tehnored.A.B.
Ex:4
| ← Prestaţie tabulară. Sentința nr. 687/2015. Judecătoria... | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|








