Plângere contravenţională. Sentința nr. 868/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 868/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 1495/206/2015
Dosar nr._ plângere contravențională
ROMANIA
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR.868
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 19 IUNIE 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. V.
GREFIER M. C.
La ordine judecarea plângerii contravenționale formulată de petenta S.C. B. . cu intimata CNADNR SA-CESTRIN.
La apelul nominal, făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În baza art.131 rap.la art.94 alin.4 Cod procedură civilă și art.32 din O.G.32/2001 instanța constată că este competentă general material și teritorial să judece prezenta cauză.
În baza art.258 rap.la art.255 din Codul de procedură civilă, încuviințează pentru petentă proba cu înscrisurile depuse odată cu plângerea, respectiv pentru intimată odată cu întâmpinarea, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1660 din19 martie 2015 a Judecătoriei Suceava, pronunțată în dosarul nr._/314/2014 având ca obiect „ plângere contravențională,”s-a admis excepția de necompetență teritorială invocată de instanță din oficiu și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 27 mai 2015, petenta . solicitat în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA Cestrin București, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . Nr._ din 03.09.2014 încheiat de intimată, prin care a fost sancționat cu amendă de 2.750 lei, ori, în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută, având în vedere faptul că organul constatator nu a înscris în cuprinsul procesului verbal contestat mijlocul tehnic cu ajutorul căruia s-a făcut măsurarea, tipul și numărul aparatului măsurare nu a fost consemnat în procesul-verbal de contravenție, limitându-se a atașa la procesul-verbal de contravenție un document având înscrise datele de identificare ale vehiculul.
Precizează petenta că procesul-verbal de contravenție se întocmește la sediul organului constatator, motiv pentru care nici nu este semnat.
Printre motivele de nulitate absolută ale procesului verbal de contravenție prevăzute în art. 17 din OG nr.2/2001 se numără și cel referitor la semnătura agentului constatator, semnătură care, conform accepțiunii de la data adoptării legii, trebuia să fie olografă. Ori, în actul de sancționare atacat, semnătură agentului constatator este electronică, aspect nereglementat de actul normative susmenționat. Mai mult, Noul Cod de procedură civilă diferențiază înscrisul sub semnătură privată de înscrisul autentic, acesta din urmă fiind acel act întocmit cu solemnitățile cerute de lege de către un funcționar public competent. În schimb, înscrisul sub semnătură privată este actul întocmit și semnat de persoane în raporturile civile dintre acestea, iar nu de un funcționar abilitat de lege cu încheierea unor acte de constatare și sancționare a contravențiilor.
Procesul-verbal de contravenție are natura juridică a unui act administrativ, un act autentic, de drept public, astfel că acestuia nu îi sunt aplicabile prevederile Legiinr.455/2001 privind semnătura electronică.
Plângerea, legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei, a fot motivată în drept pe prev. OG 2/2001.
S-a atașat la dosar copie după procesul verbal de contravenție în litigiu.
La data de 02 decembrie 2014, intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea plângerii formulată de petent ca nefondată și neîntemeiată, iar în subsidiar menținerea procesului verbal de constatare a contravenției . Nr._ din 03.09.2014, ca fiind temeinic și legal.
În motivarea întâmpinării intimatul a arătat, în fapt, următoarele:
La data de 02.06.2014, pe DN2 Km456+245m, pe raza localității Iacobesti, jud. SV, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând . SADOVA, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 03.09.2014, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.
Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Acesta a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator C. C., cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A, iar contravenientului nu i se comunică originalul înscrisului generat electronic, ci o copie.
Intimata a precizat că nu camerele video trebuie să fie omologate, ci mijloacele tehnice de măsurat mărimi fizice, conform dispozițiilor emise de Biroul Român de Metrologie Legală, ale OG Nr.20/1992, ale Ordinului 27/2004, care nu includ și camerele ANRP.
Intimata a solicita judecarea cauzei și în lipsă
Întâmpinarea a fost motivată în drept pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001, OG 15/2002, Legea nr.455/2001, Ordinul M.T.I.nr.769/2010.
La întâmpinare au fost anexate înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție ., nr._ din data de 03.09.2014, încheiat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Cestrin, a fost sancționată petenta cu suma de 2750 lei amendă, pentru săvârșirea faptei prev. de art.8 alin. 1 din OG 15/2002 cu modificările și completările ulterioare, fiind stabilit și un tarif de despăgubire de 1375 lei.
În sarcina petentei s-a reținut faptul că, la data de 03.09.2014, ora 12:08 în localitatea Sadova D.N. 2 A km 456+245, vehiculul categoria e cu numărul de înmatriculare_, a circulat fără a deține rovinieta valabilă.
Procesul verbal sus menționat a fost generat și semnat electronic.
Prin Decizia nr. 6/16.02.2015 pronunțate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al ICCJ in dosarul nr. 14/2014s-a stabilit că, în interpretarea si aplicarea dispozițiilor art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările si completările, raportate la dispozițiile art.4 pct.1-4 si art.7 din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronica, republicata, procesele-verbale de constatare si sancționare a contravențiilor prevăzute de art.8 alin.(1) din Ordonanta Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din Romania, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările si completările ulterioare, încheiate potrivit art.9 alin.(1) lit.a), alin.(2) si alin.(3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hartie, sunt lovite de nulitate absoluta in lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
În consecință, față de disp. art.517 alin.(4) din Codul de procedura civila, care prevăd forța obligatorie a deciziilor pronunțate în recurs în interesul legii,, instanța va admite plângerea și va anula procesul verbal contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE ELEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petenta S.C. B. C. SRL, CUI_, J_, cu sediul în ., judetul Suceava, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE din ROMANIA S.A.-Centru de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, cu sediul în București, ..410 A, sector 6 și în consecință.
Anulează procesul verbal de contravenție ., nr._, întocmit de reprezentanții intimatei la data de 03.09.2014.
Cu drept de apel, care se depune la Judecatoria Câmpulung Moldovenesc, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 19.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.LV
Tehnored.MC/KC
Ex.:4
8 iulie 2015
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Pretenţii. Sentința nr. 807/2015. Judecătoria CÂMPULUNG... → |
|---|








