Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 51/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Sentința nr. 51/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 3237/206/2014

Dosar nr._ Exercitarea autorității părintești

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC

JUDEȚUL SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 51

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14 IANUARIE 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. A. P.

GREFIER G. N.

La ordine soluționarea cauzei civile având ca obiect „exercitarea autorității părintești, stabilire domiciliu minor, pensie întreținere” formulată de reclamanta F. D. în contradictoriu cu pârâtul M. L..

La apelul nominal, lipsesc părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra cauzei în fond, au avut loc în ședința publică din data de 12 ianuarie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, 14 ianuarie 2015.

După deliberare,

JUDECĂTORIA

Constată că prin sentința civilă nr._/05.11.2014 dată în dosarul nr._/325/2014 Judecătoria Timișoara Secția a II a Civilă a declinat competența de soluționare a cauzei civile având ca obiect „ exercitarea autorității părintești”, formulată de reclamanta F. D. în contradictoriu cu pârâtul M. L. în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.

Prin acțiunea înregistrată la data de 26.11.2013 reclamanta F. D. l-a chemat în judecată pe pârâtul M. L. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună exercitarea autorității părintești cu privire la fiul minor al părților M. G. G., născut la data 10.10.1999, exclusiv de către reclamantă, stabilirea locuinței minorului la reclamantă, și reactualizarea contribuției de întreținere în favoarea minorului în cuantum de 1/4 din veniturile realizate de pârât, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că, din relația de concubinaj a părților, s-a născut minorul M. G. G., în prezent, elev în clasa a IX-a la Liceul de Marină din Orșova jud. M. și sportiv de performanță la Centrul Olimpic Național de Canotaj din Orșova, că reclamanta și minorul s-au stabilit, de mai mulți ani, în Timișoara, ea fiind cea care s-a ocupat în mod exclusiv de creșterea și educarea minorului.

S-a precizat de către reclamantă că minorul a ținut legătura telefonic cu pârâtul, că pârâtul este șofer profesionist, fiind majoritatea timpului plecat în curse naționale și internaționale, iar ea este singura care se ocupă de minor, îi oferă sprijin material și moral și îl susține la toate competițiile de canotaj, fiindu-i greu de obținut acordul pârâtului pentru orice deplasare a minorului la concursuri în străinătate, datorită distanței dintre părți.

Mai arată reclamanta că pârâtul a dat la data de 06.06.2014 în fața notarului public o declarație prin care a arătat că este de acord ca ea să exercite autoritatea părintească, în mod exclusiv, iar domiciliul minorului să fie stabilit la mamă, în Timișoara ..

Mai susține reclamanta că la împlinirea vârstei de 14 ani de către minor reclamanta s-a ocupat de eliberarea cărții de identitate a acestuia și de stabilirea domiciliului lui la adresa ei. De asemenea arată că nevoile minorului sunt crescânde și că situația actuală este în defavoarea minorului, îngrădindu-i dreptul de a se deplasa în vederea perfecționării și pregătirii sportive.

Cererea a fost întemeiată în drept pe disp. art. 396 al. 1, art. 483 al. 1 și 2, art. 505 al.1și 2, art. 529 al. 1 și 2, art. 531, art. 532, din NCPC, art. 2 și art. 31 al. 2 din Legea 272/2004, art. 3 din Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată la 20.11.1998 Adunarea Generală a Națiunilor Unite și ratificată în România prin Legea 18/1990, art. 453 NCPC.

Pârâtul nu a depus întâmpinare în termenul reglementat de art. 201 al 1 din Codul de procedură civilă.

În cauză s-au depus la dosar acte de stare civilă, Sentința civilă nr. 1125/28.11.2005 a Judecătoriei Vatra Dornei, sentința civilă nr. 982/29.09.2003 a Judecătoriei Vatra Dornei, adeverința nr. 3110/14.11.2014, declarația minorului și s-a solicitat anchete psihosociale la Primăria Timișoara și Primăria C-lung. Mold.

Dosarul a ajuns pe rolul acestei instanțe la data de 26.11.2014, ocazie cu care pârâtul prezent în instanță a declarat că este de acord cu admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Din ansamblul actelor existente la dosar, instanța reține următoarele:

Conform certificatului de naștere . nr._ minorul M. G. G., născut la data 10.10.1999 este fiul lui M. L. și F. D..

Potrivit anchetei sociale întocmite de Autoritatea Tutelară a Primăriei Timișoara a rezultat că minorul M. G.-G., în vârstă de 15 ani, provine din relația de concubinaj a părinților, după cum declară mama, iar la data efectuării anchetei psihosociale, părinții sunt separați în fapt. S-a arătat că mama împreună cu minorul locuiesc în Timișoara, ., ., iar tatăl are domiciliul în Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava.

S-a mai relatat faptul că părinții nu colaborează, nu comunică sub nici o formă, tatăl nu ține legătura cu minorul de foarte mult timp, iar în ceea ce privește contribuția sa la întreținerea minorului este sporadică, iar cu minorul nu s-a luat legătura întrucât acesta nu era acasă, fiind la școala pe care o frecventează, Liceul Teoretic „T. L." din Orșova, practicând canotajul.

Potrivit anchetei sociale întocmite de Autoritatea Tutelară a Primăriei Câmpulung Moldovenesc s-a arătat că urmarea convorbirii avute cu tatăl pârâtului a rezultat ca pe fondul neînțelegerilor apărute după nașterea copilului, fosta parteneră a fiului său s-a mutat împreună cu minorul în municipiul Timișoara și că reclamanta se ocupă exclusiv de creșterea și educarea minorului, acesta având asigurate condiții optime de creștere, întreținere și educare în locuință, conform celor declarate verbal de către bunicul patern.

S-a mai relatat că după despărțire, pârâtul a păstrat legătura atât cu minorul și cu mama acestuia și că pârâtul achită o pensie de întreținere în favoarea minorului, în cuantum lunar de 80 lei, la înțelegere cu fosta parteneră, o dată la 2 sau 3 luni, iar uneori pârâtul îl sprijină pe fiul său cu diverse sume de bani, pe lângă alocația de reținere. De asemenea se arată că în vacanța de vară minorul vine în vizită la bunicul patern, care a precizat îl sprijină financiar în limita posibilităților.

S-a mai precizat că în anul 2000, pârâtul s-a recăsătorit cu numita M. C., iar din această relație au rezultat doi copii: M. A., născut la data de 05 februarie 2002 și M. A., născută la data de 08 ianuarie 2011.

Prin declarația dată, minorul a arătat că este de acord cu acțiunea, precizând că îi este foarte greu să ia legătura cu tatăl său deoarece locuiește în Câmpulung Moldovenesc și este plecat cu serviciul iar pentru a merge cu echipa la diverse concursuri de canotaj este necesar avizul tatălui.

Conform art. 5 lit. 2 din legea nr. 71/2011, dispozițiile Codului civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, dacă aceste situații juridice subzistă după . Codului civil, prin urmare în această materie începând cu 1 octombrie 2011, dispozițiile noului Cod sunt de imediată aplicare.

Potrivit art. 505 cod civil în cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită concomitent sau, după caz, succesiv față de ambii părinți, autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc, al 2 stabilind că dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț.

Autoritatea părintească este definită de Codul Civil la art. 483 ca fiind ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți.

Conform art. 397 Cod civil, după divorț autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel, art. 398 alin. 1 stabilind că dacă există motive întemeiate având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unui dintre părinți.

Prin urmare, dacă interesul superior al copilului o reclamă, instanța poate opta pentru o autoritate părintească exercitată de unul dintre părinți.

Criteriul după care instanța decide atât cu privire la exercitarea autorității părintești cât și cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, este interesul superior al acestora, iar la aprecierea interesului trebuie să se țină seama de întreg complexul de împrejurări privind atât copilul, cât și disponibilitatea fiecărui părinte de a colabora cu celălalt părinte în aspectele care îi privesc pe minori.

În acest sens, subordonate interesului superior al copilului minor sunt reglementate și principiile din Legea nr. 272/2004 privind protecția copilului între care și cel de la art. 6 lit. j care se referă că orice decizie cu privire la copil trebuie luată cu celeritate.

Intenția avută de legiuitor prin consacrarea autorității comune ca regulă a plecat de la principiul că minorii interacționează cu ambii părinți iar aceștia implicându-se în întreaga lor activitate, pot hotărî de comun acord măsuri care sunt în interesul copilului.

Este evident că în cauză datorită faptului că reclamanta locuiește în Timișoara, iar pârâtul în Câmpulung Moldovenesc și este plecat foarte mult în străinătate, se realizează greu obținerea formalităților care trebuie să le îndeplinească pentru minor când este necesară plecarea lui în străinătate la competițiile de canotaj, acesta fiind sportiv de performanță la Centrul Olimpic Național de Canotaj, în care îi trebuie și consimțământul tatălui, cu precizarea că autoritatea părintească exercitată doar de reclamantă nu prejudiciază interesul minorului și nici nu aduce atingere dreptului celuilalt părinte, întrucât aliniatul 2 al art. 398 prevede că celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare al copilului, prin urmare, dacă pârâtul dorește să păstreze legături cu fiul său poate să facă acest lucru.

În consecință, instanța având în vedere cele expuse mai sus, va dispune ca exercitarea autorității părintești asupra minorului M. G. G. născut la data de 10.10.1999, să se facă de către reclamantă.

Cu privire la locuința minorului, ambele părți au convenit ca aceasta să fie stabilită la mamă, instanța considerând că această măsură corespunde cu interesul minorului, prin urmare dispune ca în temeiul art. 400 alin. 2 Cod Civil, minorul să locuiască cu reclamanta și stabilește locuința acestuia la reclamantă, în Timișoara, ..

Prin Sentința civilă nr. 1125/28.11.2015 a Judecătoriei Vatra Dornei pârâtul a fost obligat la plata unei pensii lunare de întreținere în sumă de 60 lei, pentru minorul M. G. G. născut la data de 10.10.1999, la acea dată instanța având în vedere la stabilirea acestei pensii faptul că pârâtul mai avea un copil în întreținere și venitul minim pe economia națională de la acea dată.

Conform art. 499 Cod civil, tatăl și mama sunt obligați să de-a întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.

Cu privire la cuantumul pensiei de întreținere, art. 529 Cod civil stabilește că întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, iar când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la 1/2 din câștigul său, în cazul a trei sau mai mulți copii.

În prezent, așa cum rezultă din ancheta socială depusă la dosar pârâtul mai are doi copii în întreținere, acesta relatând că în prezent nu este angajat în câmpul muncii.

Având în vedere că pârâtul nu este angajat, însă acesta nu se află în imposibilitate de a munci, se va ține cont de venitul minim pe economia națională care în prezent este de 900 lei.

În consecință, instanța, în temeiul art. 499 și 529 alin. 2 Cod civil, va dispune majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtului prin Sentința civilă nr. 1125/28.11.2005 a Judecătoriei Vatra Dornei, în favoarea minorului M. G. G. născut la data de 10.10.1999, de la suma de 60 lei lunar, la suma de 150 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii 08 iulie 2014 și până la majoratul minorului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta F. D. CNP:_, domiciliată în Timișoara, ., jud. T. în contradictoriu cu pârâtul M. L. domiciliat în mun. C-lung Moldovenesc, .. 9A, jud. Suceava, CNP:_.

Dispune exercitarea autorității părintești asupra minorului M. G. G. născut la data de 10.10.1999, să se facă de către reclamantă.

Stabilește locuința minorului M. G. G. născut la data de 10.10.1999, la reclamantă în Timișoara, ..

Majorează pensia de întreținere stabilită în sarcina pârâtului prin Sentința civilă nr. 1125/28.11.2005 a Judecătoriei Vatra Dornei, în favoarea minorului M. G. G. născut la data de 10.10.1999, de la suma de 60 lei lunar, la suma de 150 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii 08 iulie 2014 și până la majoratul minorului.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.

Pronunțată în ședința publică din 12 ianuarie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. AAP

Tehnored: GN/ IR

Ex.4/ 10 februarie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 51/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC