Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 1486/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 1486/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 4365/208/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
J. C.-S.
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1486/2013
Ședința publică din 30 aprilie 2013
PREȘEDINTE: L. N.
GREFIER: D. M.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul C. P. în contradictoriu cu pârâții O. M., C. P., C. C. și . și cererea reconvențională formulată de pârâta O. M. în contradictoriu cu reclamantul C. P., pentru partaj bunuri comune.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile pe fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 18 aprilie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea asupra cauzei fiind amânată inițial pentru data de 25 aprilie 2013, iar ulterior pentru azi, 30 aprilie 2013.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr._ din 16 noiembrie 2011, reclamantul C. P. a chemat în judecată pârâții O. M., C. P., C. C. și . solicitând instanței sistarea comunității asupra bunurilor mobile și imobile dobândite pe timpul căsătoriei sale cu pârâta O. M. astfel: casa cu nr. 24 situată în Caransebeș, . în suprafață de 115 mp, evidențiate în CF_ Caransebeș (CF vechi_), nr. top. 1806/2 și casa cu nr. 24A cu teren în suprafață de 104 mp evidențiate în CF_ Caransebeș (prov. din CF vechi_ nr. top. 1806/1) cu nr. cad._; set tacâmuri de 12 persoane, suflate cu aur în valoare de 1.000 lei; set tacâmuri suflate cu aur de 24 karate în valoare de 4.200 lei; 2 seturi oale inox în valoare de 800 lei; 1 oală inox de 50 l în valoare de 800 lei; expresor de cafea în valoare de 400 lei; mașină de bărbierit Philips în valoare de 800 lei; 1 vioară în valoare de 12.000 lei; 1 rulotă cu destinație comercială în valoare de 10.000 lei; părțile sociale ale .. Solicită ca bunurile mobile să fie atribuite pârâtei O. M. cu obligarea la sultă față de reclamant, respectiv contravaloarea cotei sale de 1/2; imobilul cu nr. 24A să fie atribuit reclamantului în cotă de 1/1 fără sultă față de pârâtă; terenul aferent acestei construcții să-i fie atribuit în cotă de 1/1 cu sultă față de pârâta O. M.; să se constate nulitatea absolută a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP S. sub nr. 1112/07.05.2010, încheiat între pârâta . reprezentantă de administrator O. M. și pârâții C. P. și C. C. având ca obiect casa cu nr. 24A cu teren în suprafață de 104 mp evidențiate în CF_ Caransebeș (prov. din CF vechi_ nr. top. 1806/1) cu nr. cad._ și pe cale de consecință restabilirea situației anterioare de CF prin radierea dreptului de proprietate al pârâților 2 și 3, precum și a sarcinilor instituite, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că a avut o contribuție egală cu pârâta O. M., respectiv 1/2 fiecare cu privire la bunurile mobile și la imobilul evidențiat în CF_ Caransebeș nr. top.1806/2 casa cu nr. 24 din . în suprafață de 115 mp. În ce privește casa cu nr. 24A cu teren în suprafață de 104 mp evidențiate în CF_ Caransebeș (prov. din CF vechi_ nr. top. 1806/1) cu nr. cad._, aceasta reprezintă contribuția sa exclusivă, cu o sumă considerabilă obținută de la sora sa din SUA ca urmare a renunțării la drepturile ce i-ar fi revenit de pe urma tatălui său decedat și cu un împrumut de 20.000 USD obținut de la aceeași soră. După demararea construcției casei pârâta l-a convins să construiască imobilul pe societatea . nou înființată pentru a trece cheltuielile pe firmă, deși firma nu a produs nici un venit care să fie investit în această construcție. Mai susține că, după realizarea a 75% din casă, sora sa din SUA a refuzat să-i mai trimită bani până nu verifică dacă are și el un drept legal asupra acestei case. Astfel a solicitat soției să-i arate actele firmei să vadă dacă este și el asociat în firmă. Constatând că pârâta este asociat unic al societății i-a cerut să meargă la notar și să îndrepte lucrurile dar aceasta a refuzat categoric și, mai mult decât atât a vândut casa copiilor lor pentru a-l înlătura definitiv de la dreptul cuvenit. A mai arătat că acest contract de vânzare cumpărare s-a încheiat cu o vădită rea credință a părților contractante și a avut drept scop fraudarea intereselor lui, în acest sens invocând prețul înserat în contract de doar_ lei în condițiile în care pe piața liberă acest imobil are o valoare de_ euro, dar și faptul că pârâtul C. P. apare înscris ca necăsătorit, când în realitate la data încheierii contractului acesta era căsătorit.
În drept a invocat disp. art. 6732 și următ. C., art. 1179 alin. 1 pct. 4 și art. 1235 Cod civil.
Pârâta O. M. a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat împărțirea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei. Bunuri imobile: terenul înscris în CF_ Caransebeș nr. top. 1807/1 în suprafață de 492 mp în valoare de 5.000 euro; casa cu nr. 24 și terenul aferent de 115 mp din . în CF_ Caransebeș nr. top. 1806/2 în valoare de 40.000 euro și bunuri mobile în valoare totală de 239.928 lei. A solicitat ca reclamantul-pârât reconvențional să-i restituie bunurile proprii reținute fără drept în valoare totală de 4.000 lei; respingerea cererii în ce privește partajul părților sociale ale ., casa cu nr. 24A nu poate face obiectul partajului nefiind bun dobândit în timpul căsătoriei; respingerea cererii reclamantului privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1112/07.05.2010 și pe cale de consecință respingerea cererii de restabilire a situației anterioare din CF_ Caransebeș, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii a arătat că referitor la bunurile a căror partajare o solicită contribuția sa și a reclamantului a fost egală, însă nu poate fi partajat imobilul proprietatea fiilor săi C. P. și C. C. și nu există motive de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1112/07.05.2010 în fața Notarului Public S. N. I..
În drept a invocat art. 119 C..
Reclamantul C. P. a depus la dosar „Precizare” (fila 34) prin care a precizat următoarele: casa cu nr. 24 situată în Caransebeș, . în suprafață de 115 mp, evidențiate în CF_ Caransebeș (CF vechi_), nr. top. 1806/2 are o valoare de aproximativ 130.000 lei (echivalent a 30.000 euro); casa cu nr. 24A cu teren în suprafață de 104 mp evidențiate în CF_ Caransebeș (prov. din CF vechi_ nr. top. 1806/1) cu nr. cad._ are o valoare de aproximativ 150.000 lei (echivalent a 35.000 euro); părțile sociale de la . au o valoare nominală de 200 lei, rezultând o valoare totală de 310.000 lei.
Pârâții C. P. și C. C. au depus la dosar întâmpinare (filele 49-50) prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de C. P. și admiterea cererii reconvenționale formulată de O. M..
Reclamantul C. P. și pârâta O. M. au formulat cereri de acordare ajutor public judiciar solicitând scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.
Prin încheierile pronunțate în data de 22 martie 2012 instanța a admis în parte cererile privind acordarea ajutorului public judiciar atât pentru reclamantul C. P., cât și pentru pârâta O. M., dispunând scutirea de la plata a 50% din totalul taxei judiciare de timbru pentru ambele părți.
Reclamantul C. P. a formulat cerere de reexaminare a încheierii din 22 martie 2012 (f. 67), cerere respinsă prin încheierea din data de 4 aprilie 2012 (f. 70).
La termenul de judecată din data de 7 iunie 2012 pârâta O. M. a declarat că înțelege să renunțe la judecată cu privire la cererea reconvențională formulată în cauză (declarație f. 93).
Față de această situație instanța va avea în vedere că deși i-a pus în vedere pârâtei să achite 50% din taxa de timbru aferentă cererii reconvenționale, ca urmare a admiterii în parte a cererii de ajutor public judiciar, aceasta nu s-a conformat, urmând astfel să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997.
La dosar s-au depus: extrasele de CF nr._ Caransebeș și nr._ Caransebeș (f. 9-14); Bilanț și acte contabile ale . (f. 122-178); extrase transfer de bani Western Union (filele 190-209); copii ordonanță președințială și plângeri penale (f. 212-227); Contract de servitute de trecere autentificat sub nr. 585 din 22.02.2000 și Contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 37 din 06.01.2000, factură și chitanță fiscală (f. 228-231); s-au luat interogatorii reclamantului C. P., pârâților C. C. și O. M. (f.87-92); s-au audiat martorii B. A., C. G. (f. 94-95) și J. P. (f. 121); s-a efectuat raport de expertiză (f. 100-118) și supliment de expertiză (f. 236-237) de către expert Caștă M.; raport de expertiză efectuat de expert B. I. (f. 255-261).
Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar, instanța reține următoarele:
Potrivit extraselor de CF depuse la dosar (f. 9-14) asupra imobilului evidențiat în CF nr._ Caransebeș nr. top. 1806/2 C1 casa cu nr. 24 din . de 115 mp sunt proprietari reclamantul C. P. și pârâta C. M. în cotă de 1/1, iar asupra imobilului evidențiat în CF nr._ Caransebeș nr. cad._,_-C1 casa cu nr. 24 A din . firmă și punct de lucru) și teren de 104 mp sunt proprietari în cote egale de 1/2 pârâții C. P. și C. C., fiind instituită o interdicție de înstrăinare și grevare în favoarea pârâtei C. M., dar și o superficie de trecere cu piciorul și auto în favoarea nr. top. 1806/2 din CF_.
Conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 37 în data de 06.01.2000 de BNP S. G. (f. 229) numiții C. P. și C. M. au vândut Societății Comerciale P. SRL reprezentată de d-na C. M. imobilele înscrise în CF nr. 1364 Caransebeș, nr. top. 1806 – intravilan cu casa cu nr. de conscriere 871 de 219 mp, de sub A1 și B 16-17 cu suma de 12.000.000 lei, ulterior fiind întabulat în CF nr._ Caransebeș nr. cad._,_-C1 dreptul de proprietate al pârâților C. P. și C. C. dobândit prin convenție cu titlu cumpărare potrivit actului notarial autentificat cu nr. 1112/7.05.2000 de BNP S. N. I..
Prin probele administrate în cauză, nici reclamantul și nici pârâta nu au făcut dovada unei contribuții exclusive la achiziționarea imobilelor, astfel că instanța va reține calitatea de bunuri comune a imobilelor achiziționat de părți sub durata căsătoriei cu contribuție egală.
Totodată, se va avea în vedere că potrivit practicii și literaturii juridice de specialitate, la partajarea bunurilor comune instanța de judecată sesizată se pronunță asupra bunurilor existente în patrimoniul soților, astfel cum acestea se regăseau la momentul desfacerii căsătoriei.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză coroborate cu interogatoriile luate părților și cu înscrisurile depuse la dosar rezultă că ambele părți au realizat venituri pe durata căsătoriei, imobilele și bunurile mobile fiind achiziționate împreună, iar la edificarea casei au muncit efectiv reclamantul și frații pârâtei. De asemenea, prin probele propuse, reclamantul nu a făcut dovada certă a cuantumului sumelor de bani pe care a pretins că le-a primit de la sora lui și nici a destinației acestor sume.
La stabilirea masei partajabile cu privire la bunurile mobile, instanța va avea în vedere că prin declarațiile martorilor audiați în cauză și prin interogatoriile luate părților nu s-au confirmat o . bunuri precizate în acțiune, parte din acestea fiind nerecunoscute, parte aflându-se de fapt în proprietate copiilor părților, urmând a fi excluse din masa partajabilă.
Instanța va aprecia ca dovedite în cauză și ca atare incluse în masa partajabilă următoarele bunuri mobile: un set tacâmuri suflate cu aur de 12 persoane în valoare de 1000 lei, un set tacâmuri suflate cu aur de 24 karate în valoare de 4200 lei, 2 oale inox diverse mărimi în valoare de 800 lei valoarea acestora nefiind contestată.
În ceea ce privește bunurile imobile solicitate, se va avea în vedere că raportul de expertiză (f. 100-118) și suplimentul raportului de expertiză (f. 236-237) efectuate de către expert Caștă M. au fost contestate de părți, reclamantul solicitând efectuarea unui alt raport de expertiză de către un alt expert.
Prin expertiza specialitatea construcții efectuată în cauză de expert B. I. (f. 255-261) s-a stabilit valoarea imobilului evidențiat în CF nr._ Caransebeș, nr. top. 1806/2 intravilan cu casa nr. 24 de 115 mp la suma de_ lei, iar valoarea imobilului evidențiat în CF nr._ Caransebeș, nr. top. 1806/1 intravilan cu casa nr. 24A de 104 mp la suma de_ lei și s-au propus trei variante de partajare conform cotelor de coproprietate înscrise în cartea funciară și valoarea de circulație a imobilelor astfel: varianta 1 – C. P. 1/1 părți CF_ (CF vechi_) Caransebeș, nr. top. 1806/2 Caransebeș, . de 115 mp, cu sultă față de O. M. în sumă de_ lei; varianta 2 - O. M. 1/1 părți CF_ (CF vechi_) Caransebeș, nr. top. 1806/2 Caransebeș, . de 115 mp, cu sultă față de C. P. în sumă de_ lei; varianta 3 – scoaterea la licitație publică a CF_ (CF vechi_) Caransebeș, nr. top. 1806/2 Caransebeș, . de 115 mp începând de la valoarea de circulație de 154.412 lei, în sus ori în jos, funcție de cerere și ofertă în momentul licitației și scăderea tuturor cheltuielilor și împărțirea restului rămas în două părți egale.
Față de considerentele prezentate mai sus, în baza art. 39 și urm. Cod civil, art. art. 6731 și următoarele Cod procedură civilă, instanța va constata că sub durata căsătoriei, prin contribuție egală de 1/2, părțile au dobândit imobilul evidențiat în CF nr._ Caransebeș, nr. top. 1806/2 intravilan cu casa nr. 24 de 115 mp în valoare totală de_ lei și următoarele bunuri mobile: un set tacâmuri suflate cu aur de 12 persoane în valoare de 1000 lei, un set tacâmuri suflate cu aur de 24 karate în valoare de 4200 lei, 2 oale inox diverse mărimi în valoare de 800 lei.
Astfel fiind și având în vedere considerentele expuse mai sus, modalitatea în care aceste bunuri se află în posesia părților, în baza art. 6739 și următoarele Cod procedură civilă, instanța va atribui în cotă de 1/1 parte reclamantului lotul nr. 1 format din imobilul susmenționat și un set tacâmuri suflate cu aur de 24 karate în valoare de 4200 lei, va atribui în cotă de 1/1 parte pârâtei lotul nr. 2 format din: un set tacâmuri suflate cu aur, de 12 persoane, în valoare de 1000 lei, 2 oale inox diverse mărimi în valoare de 800 lei.
În vederea egalizării loturilor, instanța va dispune ca reclamantul să plătească pârâtei suma de_ lei cu titlu de sultă.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului cu privire la partajarea părților sociale ale . instanța va reține raportat la probele administrate în cauză, dar și la susținerea reclamantului din motivarea acțiunii că pârâta este asociat unic al acestei societăți cu răspundere limitată, motiv pentru care ea constituie un bun destinat exercitării profesiei de către unul dintre soți, deci un bun propriu ce nu va fi adus la masa partajabilă, bun al societății fiind și rulota menționată în acțiunea introductivă.
De asemenea, în ceea ce privește constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare invocat de reclamant, instanța va reține că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 37 în data de 06.01.2000 de BNP S. G. (f. 229), necontestat de reclamant, imobilul evidențiat în CF nr. 1364 Caransebeș, nr. top. 1806 – intravilan cu casa cu nr. de conscriere 871 de 219 mp a ieșit din patrimoniul comun al soților fiind vândut către ., ulterior fiind întabulat în CF nr._ Caransebeș ( provenită din conversia de pe hârtie a CF_ cu nr. top. 1806/1) nr. cad._,_-C1 dreptul de proprietate al pârâților C. P. și C. C. dobândit prin convenție cu titlu cumpărare potrivit actului notarial autentificat cu nr. 1112/7.05.2000 de BNP S. N. I.. De asemenea, instanța va constata că reclamantul nu a făcut dovada faptului că la încheierea actului contestat nu au fost respectate toate condițiile de fond și formă cerute de lege pentru valabilitatea lui, conf. disp. art. 948, 968 cod civil (aplicabile raportat la data încheierii actului), prețul invocat justificându-se raportat la gradul de rudenie dintre vânzător și cumpărători, fiind o chestiune de fapt, seriozitatea prețului este lăsată la aprecierea instanței. În prezenta cauză, deși prețul este mult inferior valorii reale a bunurilor vândute, instanța apreciază că acesta este serios, deoarece părțile sunt libere să determine prețul sub valoarea lui, echivalența fiind una relativă și aceasta raportat la subiectivismul părților, este justificată, date fiind relațiile de rudenie dintre vânzător și cumpărători.
Pe cale de consecință, raportat la petitul cu care reclamantul a înțeles să investească instanța prin cererea introductivă, se va admite în parte acțiunea reclamantului în modalitatea prezentată mai sus, se vor respinge celelalte pretenții ale reclamantului și va anula ca netimbrată cererea reconvențională formulată de pârâtă Totodată, instanța va încuviința întabularea în CF la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței.
În baza art. 274, 276 Cod procedură civilă, având în vedere faptul că ambele cereri privind acordarea ajutorului public judiciar au fost admise în parte și că la partaj părțile au dublă calitate, proporțional cu admiterea acțiunii, instanța va compensa parțial cheltuielile de judecată constând în taxă judiciară de timbru, onorarii expert și avocat și va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 4332,75 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea civilă principală formulată de reclamantul C. P. domiciliat în Caransebeș, ., județ C.-S. în contradictoriu cu pârâții O. M., C. P., C. C. cu domiciliul ales în Caransebeș, ., .-S. și . cu sediul în Caransebeș, . A, județ C.-S..
Constată că sub durata căsătoriei, prin contribuție egală de 1/2 parte fiecare, reclamantul și pârâta au dobândit imobilul evidențiat în CF nr._ Caransebeș, nr. top. 1806/2 intravilan cu casa nr. 24 de 115 mp în valoare totală de_ lei și următoarele bunuri mobile: un set tacâmuri suflate cu aur de 12 persoane în valoare de 1000 lei, un set tacâmuri suflate cu aur de 24 karate în valoare de 4200 lei, 2 oale inox diverse mărimi în valoare de 800 lei.
Dispune sistarea comunității de bunuri în natură, prin formarea a două loturi, potrivit variantei 1 din expertiza tehnică judiciare specialitatea construcții efectuată de expert B. I. și schițelor de plan anexe la aceasta, ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Atribuie în cotă de 1/1 parte reclamantului lotul nr. 1 format din imobilul susmenționat și un set tacâmuri suflate cu aur de 24 karate în valoare de 4200 lei.
Atribuie în cotă de 1/1 parte pârâtei lotul nr. 2 format din: un set tacâmuri suflate cu aur, de 12 persoane, în valoare de 1000 lei, 2 oale inox diverse mărimi în valoare de 800 lei
Obligă reclamantul să plătească pârâtei suma de_ lei cu titlu de sultă.
Respinge celelalte pretenții ale reclamantului.
Anulează ca netimbrată cererea reconvențională formulată de pârâta O. M. în contradictoriu cu reclamantul C. P., pentru partaj bunuri comune și restituire bunuri.
La rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei sentințe, încuviințează întabularea în CF.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 4332,75 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 aprilie 2013.
PREȘEDINTEGREFIER
L. N. D. M.
Red. LN-30.05.2013
Tehnored. DM
Ex. 7-31.05.2013
← Suspendare provizorie. Sentința nr. 1311/2013. Judecătoria... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 634/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ → |
---|