Pensie întreţinere. Sentința nr. 972/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ

Sentința nr. 972/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 602/208/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ

JUDEȚUL C. S.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 972/2013

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21 martie 2013

PREȘEDINTE: L. N.

GREFIER: D. M.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta T. F. S. împotriva pârâtului B. C. T. pentru majorare pensie întreținere.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă pârâtul, lipsă reclamanta și autoritatea tutelară.

Procedura de citare legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor de la dosar, în baza art. 1591 alin. 4 C.p.c. instanța constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei, conform art. 1 pct. 1 rap. la art. 5 și 10 pct. 7 Cod procedură civilă.

Pârâtul arată că nu realizează venituri și că este de acord cu majorarea pensiei raportat la venitul minim pe economie.

Se constată că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă și, nemaifiind alte probe de administrat în cauză, instanța acordă cuvântul pe fond.

Pârâtul arată că este de acord cu acțiunea reclamantei, dar să se țină cont de venitul minim pe economie.

INSTANȚA

Deliberând, constată:

Prin acțiunea civilă înregistrată la aceasta instanța sub nr._ din 14 februarie 2013, scutită de taxa de timbru, reclamanta T. F. S. a chemat în judecată pârâtul B. C. T., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere majorate în favoarea minorului B. Devid A. născut la data de 11 martie 2002.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Sentința civilă nr. 180/2009 a Judecătoriei Caransebeș s-a stabilit ca minorul să-i fie încredințat spre creștere și educare, iar prin Sentința civilă nr. 1803/2011 a Judecătoriei Caransebeș tatăl a fost obligat la o pensie de 167,5 lei lunar, însă nevoile minorului au crescut, iar veniturile pârâtului nu mai sunt aceleași. A arătat că în situația în care pârâtul nu realizează venituri, pensia să fie majorată în funcție de venitul minim garantat pe economie actual.

În baza art. 242 Cod procedură civilă, reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa.

Cererea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 499 din Codul Civil.

În dovedirea acțiunii a depus la dosar în copie certificat de naștere minor, act de identitate, Sentințele civile nr. 180/2009 și nr. 1803/2011 ale Judecătoriei Caransebeș.

Prezent, în fața instanței la termenul de judecată din data de 21 martie 2013, pârâtul a arătat că este de acord cu acțiunea și cu majorarea pensiei raportat la venitul minim pe economie.

Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar, instanța reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 180/2009 a Judecătoriei Caransebeș, s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți, actuala reclamantă să-și reia numele avut anterior încheierii căsătoriei, acela de T., încredințarea minorului B. Devid A. născut la data de 11 martie 2002 la mamă spre creștere și educare, s-au menținut dispozițiile Sentinței civile nr. 1808/2008 a Judecătoriei Caransebeș privind obligarea tatălui la plata unei pensii de întreținere de 125 lei lunar.

Prin Sentința civilă nr. 1803/2011 a Judecătoriei Caransebeș s-a admis acțiunea reclamantei împotriva pârâtului, acesta fiind obligat la plata unei pensii de întreținere majorate de 167,5 lei lunar în favoarea minorului, începând cu data de 2 iunie 2011 și până la majoratul beneficiarului.

Conform art. 499 alin. 1 din Noul Cod Civil, tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere pe copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.

Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, astfel cum statuează disp. art. 529 din Noul Cod Civil. În conformitate cu prevederile art. 531 din Noul Cod Civil, instanța este abilitată să reducă sau să majoreze cuantumul obligației de întreținere sau chiar să sisteze plata acesteia, după cum variază cele două criterii expuse mai sus.

În cauza dedusă judecății, instanța reține că împrejurările de fapt avute în vedere la momentul pronunțării hotărârii judecătorești prin care s-a stabilit anterior pensia de întreținere s-au modificat, astfel că în raport de venitul minim pe economie, posibilitățile materiale ale pârâtului s-au îmbunătățit, iar necesitățile minorului sunt în continuă creștere, astfel încât pârâtul, în calitate de părinte, are îndatorirea legală de a contribui la toate aceste cheltuieli.

Pentru considerentele mai sus expuse, instanța apreciază ca fiind întemeiată cererea reclamantei, astfel încât urmează să o admită și să oblige pe pârât la plata unei pensii de întreținere lunare majorate de 185 lei lunar, datorată de la data sesizării instanței – de la care se prezumă starea de nevoie în care se află minorul– și până la majoratul beneficiarului.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A Ș T E

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta T. F. S. cu domiciliul ales în Oțelu R., ., jud. C.-S., împotriva pârâtului B. C. T. cu domiciliul în Oțelu R., .. 18, jud. C.-S. și în consecință:

Majorează pensia de întreținere stabilită prin Sentința civilă nr. 1803/2011 a Judecătoriei Caransebeș în favoarea copilului B. Devid A. născut la data de 11.03.2002 de la 167,5 lei lunar la 185 lei lunar, începând cu data de 14.02.2013 și până la majoratul beneficiarului.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 21 martie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

L. N. D. M.

red.LN

tehnored.MD

ex.4-16.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 972/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ