Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1719/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1719/2014 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 10-09-2014 în dosarul nr. 2392/208/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
JUDEȚUL C.-S.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1719/2014
Ședința camerei de consiliu din 10 septembrie 2014
Președinte: A. P.
Grefier: S. S.
Pe rol se află soluționarea cererii cu valoarea redusă formulată de reclamanta E.ON E. ROMÂNIA SA în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal efectuat în camera de consiliu, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 50 lei - ordin de plată nr. 99/2.05.2014 – fila 5 dosar.
În baza art. 131 Cod procedură civilă, instanța constată competența Judecătoriei Caransebeș în soluționarea cererii potrivit art. 1027 Cod procedură civilă rap. la art. 94 alin. 1 lit. j și 107 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din 6.06.2014, reclamanta . ROMANIA SA a chemat în judecată pe pârâta ., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 4230,69 lei reprezentând contravaloare gaze naturale consumate și neachitate, la plata sumei de 451,69 lei reprezentând penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în calitate de furnizor de gaze naturale a furnizat pârâtei ., în calitate de consumator, gaze naturale la locul de consum al pârâtei, însă aceasta nu s-a conformat obligației de a achita la scadență gazele naturale consumate. Astfel, neachitarea consumului facturat de gaze naturale a condus la înregistrarea unui debit restant în contabilitatea furnizorului în valoare de 4682,38 lei, din care 4230,69 lei reprezentând contravaloare gaze naturale consumate și neachitate și 451,69 lei reprezentând majorări de întârziere, conform centralizatorului majorărilor de întârziere anexat cererii. Reclamanta menționează că a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, însă pârâta nu a dat curs solicitării de a achita debitul restant.
Referitor la denumirea societății reclamante, se menționează că la data de 31.12.2010, prin hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, societatea de furnizare a gazelor naturale E.ON Gaz România și-a schimbat denumirea în E.ON E. România SA, celelalte date de identificare rămânând neschimbate.
În drept, s-au invocat disp. art.1025 – 1032 Cod procedură civilă.
În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosarul cauzei certificat de înregistrare, Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, centralizator creanțe, situația facturilor neîncasate, centralizator calcul penalități – fila 24, contract nr._/5.12.201 și acte adiționale la contract – filele 25-29, certificat de înregistrare societate pârâtă, relații situație juridică a societății pârâte furnizate de ONRC, somație nr._/11.12.2013 cu confirmare de primire – filele 33-35, somație nr._/11.03.2014 cu confirmare de primire – filele 38-40, facturi fiscale aferente perioadei februarie 2013 - octombrie 2013 – filele 43-52.
La data de 24 iunie 2014 i s-a comunicat pârâtei cererea de chemare în judecată și anexa, precum și formularul de răspuns în două exemplare pentru a fi completat de către acesta, în termenul de 30 zile prev. de art.1029 Cod procedură civilă.
La data de 24.07.2014 pârâta, prin administrator I. D. a depus la dosar, prin registratura instanței, formularul de răspuns prev. de art. 1029 alin. 3 din Legea nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă filele 93-95, prin care a arătat că nu este de acord cu acțiunea reclamantei, întrucât aparatul care a contorizat consumul de gaze face obiectul unei expertize metrologice, expertiză ce nu a fost depusă la dosar. Pârâta a mai arătat că aparatul a fost demontat și sigilat, urmând a fi verificat și că au fost emise facturi emise și după data suspendării activității societății. Pârâta susține că urmare demontării aparatului, a fost invitată la negocieri, însă nu au fost de acord cu termenii negocierii.
La data de 1.08.2014, societatea reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare – fila 97 dosar, prin care solicită respingerea apărărilor pârâtei ca vădit nefondate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, întrucât cele afirmate de pârâtă prin întâmpinare nu fac obiectul cauzei și nu sunt în măsură de a o exonera de la plata debitului ce îi incumbă. Referitor la afirmația pârâtei cu privire la emiterea de facturi după suspendarea activității societății pârâte, reclamanta arată că în acest sens nu a fost depusă nicio dovadă că imobilul nu a mai fost utilizat și că a fost solicitată rezilierea contractului.
În drept au fost invocate disp. art. 201 alin. 2 Cod procedură civilă.
În baza art. 411 Cod procedură civilă, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa reclamantei.
Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar, instanța reține următoarele:
Prezenta cerere a fost soluționată potrivit dispozițiilor art. 1025-1032 din Noul Cod de Procedură Civilă, aplicabile cererilor cu valoare redusă în raport de temeiul de drept invocat de către reclamantă și de îndeplinirea condițiilor legale cu privire la domeniul de aplicare.
Între părți a fost încheiat contractul de furnizare gaze naturale nr._ la data de 5.12.2012 la care a fost anexat actul adițional nr. 1 din 5.02.2013 – filele 25-28 dosar.
În baza contractului susmenționat, a fost emise facturi fiscale pentru perioada februarie 2013 - octombrie 2013 – filele 43-52 dosar în sumă totală de 4230,69 lei. Datorită neachitării la termenul scadent a acestei sume s-au calculat penalități de întârziere de 0,04% pe zi de întârziere la plată, în sumă de 451,69 lei potrivit dispozițiilor contractuale.
Văzând că data încheierii contractului anterioară intrării în vigoare a noului cod civil, instanța reține că raporturilor juridice dintre părți le este aplicabil Codul Civil din 1864.
Astfel, conform art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Ele trebuie executate cu bună credință. Cu toate acestea, pârâta nu și-a onorat obligația de a achita facturile către societatea reclamantă, iar susținerile invocate prin întâmpinare cu privire la emiterea de facturi ulterior suspendării activității firmei, nu sunt dovedite.
Pentru aceste considerente, având în vedere probele administrate și contractul încheiat între părți, în temeiul art. 969 și următoarele Cod civil, art. 1030 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că cererea reclamantei este întemeiată și o va admite, obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 4230,69 lei reprezentând contravaloare gaze naturale consumate și neachitate, la suma de 451,69 lei reprezentând penalități de întârziere, calculate conform dispozițiilor contractuale.
În temeiul art. 1031 din Noul Cod de Procedură Civilă, va obliga pârâtul la plata, către reclamantă, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei reprezentând taxă de timbru .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta . S.A., cu sediul în Târgu M., ., județul M. și sediul procesual ales la Cabinet Avocat N. R. –A. din București, Calea Floreasca nr. 39, sector 1, în contradictoriu cu pârâta ., RO23113130 cu sediul în Caransebeș, ., județul C.-S..
Obligă pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 4230,69 lei reprezentând contravaloare gaze naturale consumate și neachitate și a sumei de 451,69 lei reprezentând penalități de întârziere.
Obligă pârâta la plata, către reclamantă, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Caransebeș.
Pronunțată azi, 10 septembrie 2014, în ședință publică.
PREȘEDINTEGREFIER,
A. P. S. S.
Red. PA
Tehnored.SS
4 ex/3 pag/10.09.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 886/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2428/2014.... → |
|---|








