Pensie întreţinere. Sentința nr. 2395/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ

Sentința nr. 2395/2014 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 4757/208/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ

JUDEȚUL C. S.

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2395/2014

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 20.11.2014

PREȘEDINTE: N. L.

GREFIER: M. D.

S-a luat în examinare acțiunea civilă privind reclamantele T. E. D., C. A. C. și pârâtul C. C. pentru constatarea din oficiu a perimării.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După verificarea actelor de la dosar se constată că prin încheierea de ședință din data de 17.04.2014, judecarea cauzei a fost suspendată în baza art. 242 Cod procedură civilă și că, potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 29.10.2014 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.

Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA

Deliberând, constată:

Asupra acțiunii civile introduse de reclamantele T. E. D., C. A. C. în contradictoriu cu pârâtul C. C., înregistrată la această instanță la data de 2.12.2013, având ca obiect pensie de întreținere.

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 17.04.2014, când cauza a fost suspendată în temeiul disp. art. 242 Cod procedură civilă.

Văzând că, în conformitate cu disp. art. 416 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni, iar potrivit disp. art. 420 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu.

Se constată că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților, nefiind îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii;

Instanța, în baza art. 416 și următoarele Cod procedură civilă, urmează să admită excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu, iar pe cale de consecință să constate perimată cererea de chemare în judecată având ca obiect pensie de întreținere formulată de către reclamantele T. E. D., C. A. C. în contradictoriu cu pârâtul C. C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu, de către instanță.

Constată perimată cererea de chemare în judecată având ca obiect pensie de întreținere formulată de către reclamantele T. E. D., C. A. C. în contradictoriu cu pârâtul C. C..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 noiembrie 2014.

PREȘEDINTEGREFIER

N. L. M. D.

Red.NL

Tehnored.MD

Ex.2-16.12. 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 2395/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ