Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 175/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 175/2014 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 4293/208/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
J. C.-S.
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 175/2014
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23 ianuarie 2014
PREȘEDINTE: L. N.
GREFIER: D. M.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta P. G. în contradictoriu cu pârâtul M. G. și B. SA – Agenția Băile Herculane și cererea reconvențională formulată de pârâtul M. G. în contradictoriu cu reclamanta P. G., pentru partaj bunuri comune.
Acțiunea principală a fost timbrată cu 1.875,57 lei taxă judiciară de timbru, iar cererea reconvențională cu 200 lei taxă judiciară de timbru.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta asistată de av. P. Ș., lipsă fiind pârâții.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor de la dosar: în baza art. 131 C.p.c. instanța constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei, conf. art. 94 pct. 1 rap. la art. 117 Cod procedură civilă.
Av. P. Ș. arată că pârâtul nu dorește să se prezinte în fața instanței, depune la dosar „Act de tranzacție”, autentificat sub nr. 53/20.01.2014 de BIN Truți D. G. și solicită ca instanța să ia act de tranzacția încheiată de părți. Precizează că nu se opune cererii reconvenționale.
Având în vedere actul de tranzacție autentificat depus la dosar și solicitarea reprezentantului reclamantei, instanța lasă cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr._ din 21 octombrie 2013, reclamanta P. G. a chemat în judecată pârâtul Mancescu G. și B. SA – Agenția Băile Herculane solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună partajarea apartamentului nr. 11, compus din două camere și dependințe, situat în Pecinișca, ., . CF vechi 1945 ind. Pecinișca, dobândit prin contribuție egală în timpul căsătoriei. Solicită ca apartamentul să fie atribui reclamantei cu sultă față de pârât și, de asemenea, radierea din CF a ipotecii de 12.000 E în favoarea B. SA – Ag. Băile Herculane, precum și intabularea în cartea funciară a imobilului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin Sentința civilă nr. 1004/2013 s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre ea și pârât, iar apartamentul în litigiu a fost achiziționat în timpul căsătoriei, reclamanta împreună cu fiica sa locuind în prezent în acest apartament. Mai arată că nu deține un alt spațiu locuibil și că suma de 12.000 E pentru care a fost ipotecat imobilul a fost achitată integral, însă nu a fost radiată din cartea funciară. Totodată mai arată că pârâtul deține alături de mama sa și o cotă din apartamentul cu nr. 10 Pecinișca (CF 1820 ind. Pecinișca).
În drept a invocat disp. art. 339 cod civil și art. 979 și urm. Cod procedură civilă.
La data de 22 octombrie 2013, instanța a dispus în baza art. 200 Cod procedură civilă regularizarea cererii, iar la data de 29.10.2013, prin cererea de la fila 20 dosar, reclamanta și-a completat cererea de chemare în judecată.
Cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtului la data de 30 octombrie 2013, iar prin rezoluția din 02.12.2013 s-a stabilit prim termen de judecată la data de 09.01.2014, cu citarea părților.
Prin adresa nr._/14.11.2013 B. SA a arătat că este de acord cu solicitarea reclamantei de a radia din CF ipoteca înscrisă, ca urmare a rambursării integrale a creditului acordat.
Pârâtul a depus la dosar Întâmpinare și cerere reconvențională la data de 30.12.2013, după ce a fost citat la primul termen de judecată (filele 31-32), prin care a arătat că este de acord cu partajarea apartamentului nr. 11 și atribuirea acestuia reclamantei, cu o sultă de_ euro, însă a solicitat suma de 1.500 euro cu titlu de sultă, reprezentând 50% din valoarea îmbunătățirilor aduse apartamentului și a precizat că apartamentul nr. 10 nu este bun comun și nu poate fi supus partajului. Reconvențional a solicitat și partajarea autoturismului marca Ford Focus-an de fabricație 2005 achiziționat în anul 2007 cu suma de_ euro a cărui valoare o estimează în prezent la suma de 5000 euro.
În ședința publică din data de 23 ianuarie 2014, reprezentantul reclamantei a depus la dosar „Act de tranzacție”, autentificat sub nr. 53/20.01.2014 de BIN Truți D. G. și a solicitat ca instanța să ia act de tranzacția încheiată de părți.
La dosar s-au depus: Sentința civilă nr. 1004/2013 a Judecătoriei Caransebeș, Certificat de atestare fiscală, extras CF 1945 ind. Pecinișca, extras CF 1820 ind. Pecinișca, Certificat de informare privind avantajele medierii, invitație la mediere, copie carte identitate (filele 6-16); „Act de tranzacție”, autentificat sub nr. 53/20.01.2014 de BIN Truți D. G. (fila 41).
Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar, instanța reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1004/2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Caransebeș s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți, din vina pârâtului, s-a dispus ca reclamanta să revină la numele de „P.”.
Potrivit extrasului CF nr. 1945 ind. Pecinișca nr. top. P.1/14/D/11 - Pecinișca apartamentul nr. 11 compus din 2 camere, dependințele aferente și 4,8% cote părți comune (fila 9), proprietari ai imobilului sunt Mancescu G. și soția Mancescu G. în cotă de 1/1 parte bun comun cumpărare dobândit prin Convenție. La foaia de sarcini fiind înscris drept de ipotecă în valoare de 12.000 euro, în favoarea B. SA – Agenția Băile Herculane.
Prin actul de tranzacție autentificat sub nr. 53/20.01.2014 de notarul public Truți D. G. reclamanta și pârâtul au stabilit de comun acord atât partajarea bunurilor supuse partajului cu care instanța a fost investită în prezentul dosar prin acțiunea principală și cererea reconvențională, cât și bunurile mobile aflate în apartament.
Față de această situație, în raport de disp. art. 438 rap. la art. 441 Cod procedură civilă, având în vedere că bunurile mobile aflate în apartament nu au fost cuprinse nici în acțiunea principală și nici în cererea reconvențională, instanța va admite atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională și va lua act de tranzacția încheiată între părți și intitulată „ACT DE TRANZACȚIE” autentificat sub nr. 53/20.01.2014 de notarul public Truți D. G., cu excepția bunurilor mobile aflate în apartament, potrivit dispozitivului prezentei sentințe.
Totodată, instanța va constata că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă principală formulată de reclamanta P. G. în contradictoriu cu pârâtul M. G. și B. SA – Agenția Băile Herculane și cererea reconvențională formulată de pârâtul M. G. în contradictoriu cu reclamanta P. G..
În baza art. 438 rap. la art. 441 Cod procedură civilă ia act de tranzacția încheiată între părți și intitulată „ACT DE TRANZACȚIE” autentificat sub nr. 53/20.01.2014 de notarul public Truți D. G., cu excepția bunurilor mobile aflate în apartament, după cum urmează:
„ACT DE TRANZACȚIE
încheiata azi, 20 ianuarie 2014, in dosar nr._ al Judecătoriei Caransebeș, jud. C.-S. intre reclamanta P. G., {identica cu Mancescu G. din CF domiciliata in orașul Băile Herculane, ., .-S., CNP
_ si paratul MANCESCU G., domiciliat în orașul Băile Herculane, ., .. . județul C.-S., CNP_ cu privire la partajul bunurilor comune:
1.Atribuirea apartamentului nr. 11, compus din 2 (doua) camere si dependințele aferente împreuna cu 4,8% din părțile comune, situat administrativ în orașul Băile Herculane, (Pecinișca), ., jud. C.-S., înscris in C.F. nr._-C1-U5 BAILE HERCULANE, (Nr. c.f. vechi1 945 ind-Pecinisca), cu nr, top: P.1/14/D/11-Pecinisca, inclusiv bunurile mobile din apartament,numiteiPETRISOR G., domiciliata in orașul Băile Herculane, ., ., ., jud. C.-S., în cota de l/l parți.
2. Subsemnata reclamanta P. G., mă oblig ca pentru cota de 1/2 parți din imobilul descris mai sus, aflata in proprietatea paratului, respectiv a numitului MANCESCU G., precum și pentru cota de 1/2 parți din bunurile mobile aflate in acest apartament, sa plătesc o sulta în suma de 10.000 euro (zecemiieuro) către parat.
3. Atribuirea autoturismului marca FORD, tipul DA3/KKDAIW FOCUS, cu număr de identificare WF0WXXGCDW5E49659, număr de omologare AC19DAIH11C66E4, capacitate cilindrica 1753 cmc, de culoare albastru, an fabricație 2005, înscris in circulație sub nr._, conform Certificatului de înmatriculare . paratului, numitul MANCESCU G., domiciliat în orașul Băile Herculane, ., ., județul C.-S., in cota de 1/1 parți.
4. Constatarea achitării creditului la B. SA BĂILE HERCULANE si radierea ipotecii, înscrisa asupra apartamentului nr. 11, compus din 2 (doua) camere si dependințele aferente, împreuna cu 4,8% din părțile comune, situat administrativ in orașul Băile Herculane, (Pecinisca), ., jud. C.-S.. înscris in C.F, nr._-C1-U5 BAILE HERCULANE. (Nr. c.f. vechi 1945 ind- Pecinisca) cu nr. top: P.1/14/D/11-Pecinisca.
Subsemnatul parat MANCESCU G., domiciliat în orașul Băile Herculane, ., ., ., județul C.-S., declar ca am primit integral de la reclamanta P. G., sulta in suma de 10.000 euro (zecemiieuro), reprezentând contravaloarea cotei mele parți de 1/2 parți din apartament, precum si contravaloarea cotei de 1/2 parti din bunurile mobile aflate in acest apartament.
Subsemnatele parți P. G., domiciliata in orașul Băile Herculane, ., .-S., CNP_ si MANCESCU G., domiciliat în orașul Băile Herculane, ., ., ., județul C.-S., CNP_, declaram ca odată cu semnarea prezentului act de tranzacție, nu mai avem nici un fel de pretenții viitoare unul fata de celalalt.
Redactat si dactilografiat astăzi 20 ianuarie 2014, la sediul BIROUL INDIVIDUAL NOTARIAL TRUTI D.-G., sediul Băile Herculane, ., jud. C.-S., ., care ramane in arhiva biroului notarial si patru duplicate, din care unul va rămâne in arhiva biroului notarial si trei exemplare se eliberează parților”
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
L. N. D. M.
Red. NL
Tehnored. MD
Ex. 5-18.02.2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 2385/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ | Consfiinţire acord mediere. Sentința nr. 798/2014.... → |
|---|








