Curatelă. Încheierea nr. 49/2013. Judecătoria CAREI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 49/2013 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 3327/218/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CAREI
-
Dosar nr._
ÎNCHEIERE Nr.49
Ședința publică de la 10 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: S. C. A.
GREFIER: C. M.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de petentul ROKA M. A. în calitate de Primar al comunei Căuaș, în contradictoriu cu intimații M. M., domiciliată în G., nr.318, județ Satu M. și AUTORITATEA TUTELARĂ din cadrul PRIMĂRIEI COMUNEI CĂUAȘ , având ca obiect instituire curatelă pentru numita M. V. E. născută la data de 16.07.1967.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat petentul Roka M. A. și intimata M. M., lipsă fiind reprezentantul legal în proces al P. comunei Căuaș – Serviciul de Autoritate Tutelară.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art.15 lit.h din Legea 146/1997 actualizată, precum și faptul că nu s-a depus ancheta socială solicitată în cauză serviciului de autoritate tutelară din cadrul Primăriei comunei Căuaș, după care;
Instanța, în baza artz.159 ind.1 alin.4 C.proc.civ., din oficiu își verifică competența și stabilește că în baza art.126 din Constituție, art.1 pct.1 C.proc.civ., art.179 lit. a Noul Cod civ., este competență general, material, teritorial, să soluționeze această cauză.
Petentul susține cererea astfel cum a fost formulată și în scris. Depune ancheta socială efectuată în cauză.
În conformitate cu prevederile art.182 alin.3 cod civil intimata M. M., declară că este de acord să fie numit curator al fiice sale, M. V. E., născută la data de 16.07.1967, care suferă de schizofrenie paranoidă.
Părțile prezente declară că nu au late probe de administrat în cauză solicitând acordarea cuvântului în fond.
Petentul solicită admiterea cererii în sensul de a fi numită în calitate de curator intimata M. M. pentru numita M. V. E., născută la data de 16.07.1967, care suferă de schizofrenie paranoidă. Fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cererii de față.
Prin cererea înregistrată la această instanță sub dosar nr._ /04.12.2012 petentul ROKA M. A. în calitate de Primar al comunei Căuaș, în contradictoriu cu intimații M. M., domiciliată în G., nr.318, județ Satu M. și AUTORITATEA TUTELARĂ din cadrul PRIMĂRIEI COMUNEI CĂUAȘ, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să instituie curatelă pentru numita M. V. E. născută la data de 16.07.1967, care suferă de schizofrenie paranoidă, fiind numită curator al acesteia intimata M. M., care este mama sa.
În motivarea cererii se arată pe scurt de către petenți că numita M. V. E. născută la data de 16.07.1967 suferă de schizofrenie paranoidă, fiind sub tratament și sub atenta supraveghere a mamei sale M. M..
Fiind pensionară, numita M. V. E. necesită numirea unui curator pentru ridicarea pensiei de handicap de la oficiul poștal, ajutor în administrarea acesteia precum și reprezentare în raport cu alte instituții.
Reprezentata locuiește în aceeași locuință cu mama sa și cu tatăl său, numitul M. I., în localitatea G. nr.318, județ Satu M..
Intimata M. M. se îngrijește de cele necesare traiului zilnic pentru fiica sa M. V. E..
În drept invocă art.180 și 182 alin.1 și 3 C.civ.
În probatoriu solicită administrarea probei cu înscrisuri.
În cauză s-au administrat probatorii cu acte și a fost efectuată ancheta socială a domiciliul bolnavei.
La termenul de judecată din 10.01.2013 s-a prezentat în instanță intimata M. M. care învederează instanței că este de acord să fie numită curator al fiicei sale maghiar V. E., care este bolnavă.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că intimata M. M. este mama numitei M. V. E., care suferă de schizofrenie paranoidă, conform biletului de ieșire din spital emis la data de 25.05.2012, de Spitalul Municipal Carei – secția psihiatrie. (filele 5-6 dosar).
Din ancheta socială efectuată în cauză de Autoritatea Tutelară din carul Primăriei comunei Căuaș rezultă că numita M. V. E. este în evidența Cabinetului medical individual Dr. Blasko E. cu diagnosticul de schizofrenie paranoidă, este sub tratament medicamentos continuu, are tulburări de comportament și este în imposibilitate de a-și administra bunurile. (fila 12 dosar).
Față de întreg ansamblul probator administrat în cauză, instanța va admite cererea, ca întemeiată .
În temeiul art.178 lit.a și 182 C.civ. va institui curatelă asupra numitei M. V. E., CNP_, domiciliată în G., nr.318, județ Satu M., bolnavă psihic .
Va numi curator intimata M. M.,CNP_, mama reprezentatei, în vederea ridicării pensiei de handicap de la oficiul poștal, ajutor în reprezentarea acesteia precum și în reprezentarea în raport cu alte instituții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite cererea formulată de petentul ROKA M. A., în calitate de Primar al comunei Căuaș, în contradictoriu cu intimații M. M., domiciliată în G., nr.318, județ Satu M. și AUTORITATEA TUTELARĂ din cadrul PRIMĂRIEI COMUNEI CĂUAȘ, ca întemeiată.
În temeiul art.178 lit.a și 182 C.civ. instituie curatelă asupra numitei M. V. E., CNP_, domiciliată în G., nr.318, județ Satu M., bolnavă psihic .
Numește curator intimata M. M.,CNP_, mama reprezentatei, în vederea ridicării pensiei de handicap de la oficiul poștal, ajutor în reprezentarea acesteia precum și în reprezentarea în raport cu alte instituții.
Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 10 ianuarie 2013.
PREȘEDINTEGREFIER
S. C. ANTOANETACHEREGI M.
Red.S.C.A.
Techno.red.C.M.
5 ex./21.01.2013
Emis 3 .
1 ex - petenții ROKA M. A. în calitate de Primar al comunei Căuaș
2 ex - intimații M. M., domiciliată în G., nr.318, județ Satu M. și P. COMUNEI CĂUAȘ – SERVICIUL DE AUTORITATE TUTELARĂ, prin reprezentanții săi legali
M.C. 11 Ianuarie 2013
← Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 1877/2013.... | Tutelă. Încheierea nr. 34/2013. Judecătoria CAREI → |
---|