Plângere contravenţională. Sentința nr. 2243/2013. Judecătoria CAREI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2243/2013 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 1782/218/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CAREI
-
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2243/2013
Ședința publică de la 15 octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. S. M.
GREFIER: T. C.
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulate de petenta S.C. B. 2002 S.R.L. cu sediul în mun. Carei, .. 45, jud. Satu M., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România S.A. cu sediul în Mun. C. N., ., jud. C., pentru anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 04.06.2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că plângerea se află la primul termen de judecată, pe rol la poziția 8 în ordine pe lista de ședință, prin serviciul registratură s-a depus de către petent la data de 14.10.2013 cerere de judecare în lipsă a cauzei, în baza art. 411 alin. 1 pct. 2, după care;
Instanța își verifica competenta în baza art. 131 alin.1 noul cod de procedura civila si stabilește ca în baza art.126 din Constituție, art. 94 pct. 4 Noul cod de procedură civilă, art. 32 alin.2 din OG 2/2001 actualizată, este competentă general, material si teritorial sa soluționeze aceasta cauză.
Președintele completului de judecată declară închise dezbaterile, conform art. 395 N.C.proc.civ., în vederea deliberării.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față;
Prin plângerea înregistrata sub dosar nr._ /18.06.2013, de petenta S.C. B. 2002 S.R.L. formulata împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 04.06.2013 întocmit de intimata - Compania Națională de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România S.A., solicită instanței înlocuirea sancțiunii amenzii de 3000 lei în sancțiunea avertisment.
În fapt se arată că de către petenta că prin acest proces verbal întocmit la ora 07:15 în data de 04.06.2013, s-a constatat faptul că la data de 04.06.2013, ora 06:22, în raza localității Petea pe drumul DN19A la ieșire din țară, vehiculul cu numărul de înmatriculare_ aparținând societății petente a circulat fără a deține rovinietă valabilă. Prin cadrul aceluiași proces verbal, fapta a fost sancționată potrivit art. 8 alin. (2) din OG 15/2002, cu modificările si completările ulterioare, cu amendă contravențională în valoare de 3 000 lei.
Petenta arată că a deținut rovinietă valabilă pentru data de 04,06.2013, la ora întocmirii procesului verbal, ca dovada acesteia este anexată cererii de chemare în judecată, astfel cum a deținut rovinietă valabilă si pentru data de 03.06.2013, zi anterioară celei de constatare a contravenției.
Se menționează faptul că, conform art. 1, alin. ( 1 ind. 1) lit. b ), astfel cum a fost modificată prin OG nr. 8/2010, rovinietă valabilă este " pentru utilizatorii persoane juridice - documentul care atestă plata integrală a tarifului de utilizare, în original sau o copie a acestuia ștampilată și semnată în original de către conducătorul unității, cu înscrisul "Conform cu originalul". Se subliniază faptul că societatea petentă a efectuat plata integrală a tarifului de utilizare a rețelei de drumuri pe o zi de utilizare, pe data de 04.06.2013, ( ziua constatării așa - zisei contravenții), respectiv, si pe ziua precedentă, existând o continuitate - taxa de drum fiind achitată pe două zile consecutive. Astfel încât consideră că a achitat pe ziua respectiva ,în speță nu există contravenția prevăzută de art. 8 alin. (2) din OG. 15/2002.
Mai mult, conform art. 1 alin. (7) "Tariful de utilizare este structurat în funcție de durata de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, astfel: o zi, 7 zile, 30 de zile, 90 de zile*), 12 luni. Durata de utilizare cuprinde durata de parcurs, precum și durata de staționare." respectiv, conform art. 3, alin. ( 2) din Normele de aplicare ale OG 15/2002 "(2) Perioadele de valabilitate se determină astfel: a) o zi - ziua corespunzătoare datei pentru care a fost achitată.
Petenta învederează instanței să observe si să ia în considerare si faptul că taxa de drum fiind achitată pe ziua în care autovehiculului societății petente a circulat pe drumurile naționale, astfel obligația de plată instituită de către legiuitor prin OG 15/2002 fiind astfel îndeplinită, neexistând nici un prejudiciu, respectiv, Compania Națională de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România S.A. nefiind privată de dreptul de a încasa taxa de drum.
Totodată, consideră că a achiziționat rovinietă și în ziua precedentă, demonstrează faptul că societatea petentă este de bună credința, achitându-si taxa de drum pentru fiecare zi în care autovehiculele noastre circulă pe drumurile naționale.
D. urmare, având în vedere gravitatea redusă a faptei precum și cele mai sus menționate, exista posibilitatea de a sancționa cu avertisment, avertismentul putându-se aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune ( conform prevederilor alin. 2 și 3 al art. 7 OG nr. 2/2001).
In drept, OG nr. 2/2001, OG 15/2002 cu modificările ulterioare, Normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aprobate prin Ordinul nr. 769/2010 al ministrului transporturilor si infrastructurii
- In probațiune s-au depus: Procesul verbal de constatare a contravenției . CJPE02P2 nn_ din DATA DE 04.06.2013 ;
- dovada achitării tarifului de utilizare a rețelei de drumuri ( rovinetei ) pe durată de o zi din data de 03.06.2013;
- dovada achitării tarifului de utilizare a rețelei de drumuri ( rovinetei ) pe durată de o zi din data de 04.06.2013;;
plicul în cadrul căruia ni s-a comunicat procesul verbal cu stampila Oficiului Postai Carei din data de 07.06.2013
În temeiul art.201 alin.1 N.C.proc.civ. s-a dispus comunicarea către intimat a plângerii cu mențiunea să depună întâmpinare, dată până la care a depus întâmpinare la data de 03.07.2013 între filele 17-19, solicitând pe scurt respingerea plângerii contravenționale ca fiind nefondată și netemeinică și în subsidiar menținerea procesului verbal de contravenție ca fiind temeinic și legal.
În fapt se arată pe scurt faptul că la data de 04.06.2013 pe DN19A km62+226-Bors s-a constat că vehiculul de tip A2S3 cu nr. de înmatriculare_ /_ aparținând petentei a circulat pe drumurile naționale fără a avea rovienieta valabilă.
Potrivit disp. art. 11 din OG nr. 15/2002 așa cum a fost modificată prin Ordonanța nr. 8/2010 prin rovinieta valabilă se înțelege:
„a)abrogat
c) rovinieta electronică ce atestă existența în baza de date a SIEGMCR, denumită în continuare bază de date, a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul în cauză, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea.”
(3^1) Începând cu data de 1 august 2010 nu vor mai fi eliberate roviniete matcă-cupon, tariful de utilizare fiind achitat numai prin intermediul SIEGMCR.
Conform art. 8 din OG nr. 15/2002: „fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă”. Consideră că agentul constatator a aplicat în mod corect dispozițiile legale în sensul sancționării petentei.
La data și ora controlului nu s-a prezentat agentului constatator nicio dovadă a achitării rovinietei.
La întocmirea procesului verbal au fost respectate cerințele impuse de art. 16 și 19 din OG 2/2001.
Sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă și de circumstanțele personale ale contravenientului.
În temeiul art.201 alin.2 N.C.proc.civ. s-a dispus comunicarea către petentă a întâmpinării, cu mențiunea să depună răspuns la întâmpinare care s-a depus la data de 11.07.2013, la filele 24-25.
Părțile nu s-au prezentat în fața instanței.
Din probele administrate în cauză instanța constată că petentul a fost amendat contravențional potrivit procesului verbal de contravenție . nr._ din 04.06.2013 întocmit de intimata - Compania Națională de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România S.A. pe motiv că la data de 04.06.2013 pe DN19A km62+226-Bors s-a constat că vehiculul de tip A2S3 cu nr. de înmatriculare_ /_ aparținând petentei a circulat pe drumurile naționale fără a avea rovienieta valabilă, încălcând prevederile art.8 al. 2 din OG nr. 15/2002, fiind sancționat contravențional cu suma de 3000 lei.
Petenta nu și-a susținut plângerea contravențională așa cum a fost formulată neprobând cu nimic plângerea sa.
Pe parcursul procesului petenta nu a făcut dovada susținerilor sale conform petitului plângerii astfel că instanța în baza disp. art.31 din OG 2/2001, va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentă, menținând ca temeinic si legal procesul verbal arătat mai sus, deoarece potrivit art. 1169 cod civil „oricine face o pretenție în fața instanței trebuie să o dovedească”.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
RESPINGE plângerea contravențională formulată de către S.C. B. 2002 S.R.L. cu sediul în mun. Carei, .. 45, jud. Satu M., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România S.A. cu sediul în Mun. C. N., ., jud. C., pentru anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 04.06.2013,prin urmare:
-menține ca temeinic și legal procesul verbal arătat mai sus.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 15.10.2013
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. S. M. T. C.
Red. C.S.M
Tehnored. T.C.
4 ex/ 25.10.2013
2com. /25.10.2013
1 ex. . petenta S.C. B. 2002 S.R.L. cu sediul în mun. Carei, .. 45, jud. Satu M.
1 ex. intimata Compania Națională de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România S.A. cu sediul în Mun. C. N., ., jud. C.
T.C. 15 octombrie 2013
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2698/2013. Judecătoria... | Fond funciar. Sentința nr. 2147/2013. Judecătoria CAREI → |
---|