Contestaţie la executare. Încheierea nr. 970/2015. Judecătoria CAREI

Încheierea nr. 970/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 21-08-2015 în dosarul nr. 1572/218/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

-

ÎNCHEIEREA Nr. 970/2015

Ședința publică de la 21 August 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A. C.

Grefier: ȘORIAN M.

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei civile privind pe contestatorii S. M., S. I., ambii cu domiciliul în com. Supur, ., județ Satu M., BALOTA Z. cu domiciliul în com. Supur, ., județ Satu M., cu domiciliul procedural ales la C.. de av. B.-S. C., cu sediul în mun. Satu M., .. 1, județ Satu M., în contradictoriu cu intimata C. LUCREȚIA, cu domiciliul în com. Supur, ., județ Satu M. și B.E.J. P. I. V., cu sediul în mun. Carei, ., nr. 44, județ Satu M., în calitate de executor judecătoresc care efectuează executarea, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Mersul dezbaterilor și concluziile de fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18.08.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și totodată pentru a asigura părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, a amânat inițial pronunțarea pentru data de 20.08.2015 și, ulterior, pentru azi, 21.08.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.06.2015 sub dosar nr._, contestatorii S. M., S. I. și BALOTA Z., în contradictoriu cu intimații C. LUCREȚIA și B.E.J. P. I. V., în temeiul art.711 și art.718 din codul de procedură civilă au formulat contestație la executare împotriva executării silite efectuate de B.E.J. P. I. V. în dosarul de executare nr. 71/2015, a Somației mobiliare, a Încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 71/08.06.2015 emise de acesta, precum și a tuturor actelor de executare ulterioare, solicitând suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare pentru ceea ce depășește suma cuprinsă în titlul executoriu (602 lei), fără cauțiune, potrivit disp. art. 669 alin. 4 și art.718 C.pr.civ. și admiterea contestației la executare, anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 71/08.06.2015 emise de B.E.J. P. I. V., precum și a tuturor actelor de executare ulterioare care privesc tot ceea ce depășește suma cuprinsă în titlul executoriu (602 lei); cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, contestatorii au arătat următoarele:

I. Scurtă prezentare a situației de fapt:

Prin Decizia Civilă nr. 44/R/2015 pronunțată de Tribunalul Satu M. în cauza dos. nr._, contestatorii au fost obligați la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin încheierea nr. 71/2015 din 08 iunie 2015, B.E.J. P. I. V. a dispus înregistrarea cererii de executare silită și încuviințează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de decizia civilă sus menționată, pentru creanța de 300 de lei cuprinsă în respectivul titlu executoriu.

Prin încheierea nr. 71/2015 din 08 iunie 2015, B.E.J. P. I. V. a stabilit următoarele cheltuieli de executare silită: -5,00 lei taxa timbru hotărâre definitivă; -120 lei cheltuieli de transport; -147 lei cheltuieli de transport cu poșta; -60 lei copii acte dosar; -200 lei consultații în legătură cu executarea; -10 lei soft manager dosare executare; -60 lei onorariu executor judecătoresc. Total cheltuieli: 602 lei.

Contestatorii au apreciat suma astfel solicitată de B.E.J. P. I. V., ca fiind nelegală.

II. Suspendarea executării silite

Având în vedere faptul că executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli în sarcina debitorilor disproporționat de mari față de complexitatea cauzei, contestatorii au solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare ce face obiectul prezentului dosar.

În acest sens, nu există niciun risc ca debitorii să se sustragă de la executare, fiind solvabili, astfel încât suspendarea executării nu este de natură să producă nici un prejudiciu creditoarei.

Având în vedere disp. art. 669 alin. 4 și art. 718 C.pr.civ, solicită admiterea cererii de suspendare fără plata vreunei cauțiuni.

III. Temeinicia contestației la executare

Pentru a demonstra temeinicia contestației la executare, contestatorii au arătat că sumele stabilite în sarcina lor cu titlu de executare au fost calculate cu încălcarea dispozițiilor legale și a celor aplicabile.

Potrivit disp. art. 669 alin. 3 C.pr.civ, sunt cheltuieli de executare: 1.taxele de timbre necesare declanșării executării silite; 2.onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii; 3.onorariul avocatului în faza de executare silită; 4.onorariul expertului, al traducătorului și al interpretului; 5.cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și cu efectuarea altor acte de executare; 6.cheltuieli de transport; 7.alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite.

De asemenea, potrivit disp. art. 669 alin. 4 C.pr.civ, sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată în condițiile legii.

Ori cu privire la cheltuielile stabilite prin încheierea din 08.06.2015, din documentele comunicate nu rezultă nicio dovadă pe baza cărora au fost calculate sumele respective (facturi, chitanțe, alte documente care să cuprindă dovada sumelor astfel calculate).

Chiar dacă asemenea dovezi ar exista, suma astfel calculată tot este nelegală pentru următoarele considerente:

A: Cu privire la suma de 60 de lei calculate cu titlu de onorariu de executor judecătoresc

Cu privire la suma de 60 de lei, potrivit Ordinului Ministrului Justiției nr. 2550/2006 astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 2561/2012 în cazul urmăririi silite a creanțelor, onorariul maxim al executorului judecătoresc în cazul în care creanța are o valoare de până la 50.000 lei este de 10% din valoarea creanței ce face obiectul executării silite (pct.3 din Anexa la acest Ordin).

Prin urmare, având în vedere că așa cum rezultă din titlul executoriu, creanța ce face obiectul executării silite este de 300 de lei, executorul judecătoresc putea stabili o sumă maximă de 30 de lei cu titlu de onorariu. Chiar dacă s-ar putea aprecia că procentul de 10% se aplică întregii sume calculate de executorul judecătoresc (deci și asupra cheltuielilor de executare) suma de 60 de lei tot ar fi nelegală, având în vedere faptul că, celelalte sume nu au fost corect calculate.

B: Cu privire la suma de 200 de lei reprezentând consultații în legătură cu constituirea actelor execuționale

Cu privire la suma de 200 lei reprezentând consultații în legătură cu constituirea actelor execuționale, o asemenea sumă este disproporționată având în vedere suma solicitată (300 de lei) și împrejurările cauzei.

Astfel, pct. 14 din Anexa la Ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/2006 stabilește o sumă minimă de 20 de lei care poate fi cerută cu titlu de consultații în legătură cu constituirea actelor execuționale și o sumă maximă de 200 de lei.

Însă, potrivit art. 451 alin. 2 și 3 C.pr.civ, asemenea cheltuieli trebuie să fie proporționale în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de executor. În ce condiții un executor judecătoresc poate acorda consultații necesare pentru recuperarea sumei de 300 de lei, de la persoane solvabile, care nu s-au împotrivit în niciun moment plății sumei stabilite prin titlul executoriu și în ce măsură aceste consultații pot fi în valoare de 200 lei (aproape dublu din valoarea creanței)

Pentru toate aceste considerente, se solicită instanței să constate că suma de 200 de lei, solicitată cu titlu de consultații în legătură cu constituirea actelor execuționale este nelegală în raport de disp. art. 451 alin. 2 și 3 coroborate cu dispozițiile art. 669 alin. 4 C.proc.civ.

C: Cu privire la suma de 147 lei cheltuieli de transport cu poșta, 5,00 lei taxa timbru hotărâre definitivă, 120 lei cheltuieli de transport, 60 lei copii acte dosar, 10 lei soft manager dosare executare, nu se face dovada efectuării acestor cheltuieli și a necesității lor pentru executarea silită a creanței.

În al doilea rând, în măsura în care instanța va aprecia că încheierea este nelegală, contestatorii au apreciat că se impune și diminuarea sau reducerea cheltuielilor poștale, întrucât acestea au avut ca obiect transmiterea unor acte nelegale.

În concluzie, contestatorii au solicitat admiterea contestației, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare pentru ceea ce depășește suma cuprinsă în titlul executoriu (300 de lei) fără cauțiune, potrivit disp. art. 669 alin. 4 și art. 718 alin. 4 C.proc.civ., admiterea contestației la executare, anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor, a somației mobiliare emise de B.E.J. P. I. V., precum și a tuturor actelor de executare silită și desființarea tuturor actelor de executare silită demarate în dos. exec. nr. 71/2015; cu cheltuieli de judecată

În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, precum și a oricărei alte probe a căror necesitate ar reieși din dezbateri.

În drept, au fost invocate disp. art. 669 C.pr.civ, art.711 și urm. C.pr.civ, Ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/2006.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 97 lei, taxă judiciară de timbru potrivit art. 10 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, conform chitanță nr._/29.07.2015 aflată la fila nr. 36 de la dosar.

Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare până la închiderea dezbaterilor.

La solicitarea instanței, la dosarul cauzei a fost atașat dosarul execuțional nr. 71/ 2015 al B.E.J. P. I. V..

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând atât fondul contestației la executare, cât și cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare, instanța, prin prisma materialului probator administrat în cauză, reține următoarele:

În dosar execuțional nr. 71/04.06.2015 al Biroului Executorului Judecătoresc P. I. V. (f.19-35), s-a demarat executarea silită împotriva debitorilor S. M., S. I. și Balota Zoita, la cererea creditoarei C. L. (f.19), în temeiul titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 44/R din 10.03.2015 pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosar nr._ (f.19verso-f.23), pentru recuperarea creanței în sumă de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Executarea silită a fost încuviințată prin Încheierea din data de 08.06.2015 emisă de Executor Judecătoresc P. I. V. în dosar execuțional nr. 71/2015 (f.24).

Prin Încheierea din data de 08.06.2015 emisă de Executor Judecătoresc P. I. V. în dosar execuțional nr. 71/2015 (f.25), au fost stabilite cheltuieli de executare în sumă de 602 lei compusă din: -5,00 lei taxa timbru hotărâre definitivă, -120 lei cheltuieli de transport, -147 lei cheltuieli de transport cu poșta, -60 lei copii acte dosar, -200 lei consultații în legătură cu executarea, -10 lei soft manager dosare executare, -60 lei onorariu executor judecătoresc; la aceeași dată fiind emisă și Somația mobiliară (f.25verso), prin care debitorii au fost somați să achite suma totală de 902 lei – sumă compusă din 300 lei cheltuieli de judecată și 602 lei cheltuieli de executare silită, la care se vor mai adăuga cheltuieli de executare viitoare, acte comunicate debitorilor la data de 12.06.2015, astfel cum reiese din dovezile de comunicare aflate la dosarul execuțional (f.27verso-28, f.30verso-31).

În cadrul executării silite, la data de 08.06.2015, s-a transmis Primăriei Supur o adresă (f.26), prin care s-a solicitat de către executor informații cu privire la bunurile deținute de debitori, pentru ca la data de 18.06.2015, debitoarea Balota Zoita să achite suma de 150 lei, conform chitanței nr. 537/18.06.2015 (f.32), iar debitorii S. M. și S. I. să achite suma de 150 lei, conform chitanței nr. 538/18.06.2015 (f.32).

Examinând cuantumul cheltuielilor de executare stabilite de Executorul Judecătoresc P. I. V. prin Încheierea din data de 08.06.2015 emisă în dosar execuțional nr. 71/2015 (f.25), atât prin prisma motivelor invocate în cuprinsul contestației la executare, cât și prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța apreciază cheltuielile de executare ca fiind parțial nejustificate, respectiv parțial nelegale, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 670 alin. (4) teza a II-a C.proc.civ. sumele reprezentând cheltuieli de executare și stabilite de executor, pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulată de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta. Dispozițiile art. 451 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător. Aceste ultime dispoziții de trimitere, se referă la partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, experților judiciari și altor specialiști, atunci când aceste onorarii sunt vădit disproporționate în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată.

Prin urmare, cuantumul cheltuielilor de executare poate fi cenzurat de instanța de judecată, care trebuie să verifice dacă cheltuielile stabilite prin procesul-verbal au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale și dacă nu sunt disproporționate față de cuantumul creanței și volumul de muncă efectuată de cei implicați în executare. Cenzurarea celorlalte cheltuieli, deși posibilă, nu reprezintă un atribut de apreciere, acestea fiind justificate de consumul de materiale, cheltuieli de deplasare, expediere documente etc. Chiar dacă debitorul este în culpă pentru faptul că nu a executat de bună-voie creanța cuprinsă într-un titlu executoriu, aceasta nu înseamnă că, creditorul său poate efectua cheltuieli de executare exagerate, pe considerentul că apoi le va recupera în temeiul art. 670 alin. (2) Cod procedură civilă.

În ceea ce privește onorariul executorului, sumele plătite cu titlu de onorariu pentru executorul judecătoresc reprezintă cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite și, față de dispozițiile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 și cele ale Ordinului ministrului justiției nr. 2550/2006, astfel cum a fost modificat prin Ordinul ministrului justiției nr. 2561/2012, în cazul obligațiilor având ca obiect plata unor sume de bani, onorariul executorului nu poate depăși un anumit plafon determinat potrivit acestor acte normative, raportat la cuantumul obligației de plată a cărei executare se urmărește. Se constată că, în cauză, pentru a determina cuantumul onorariului său, executorul judecătoresc nu a aplicat în mod corect dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/2000, suma de 60 lei stabilită cu acest titlu fiind peste limita de 10% din creanța pusă în executare, în condițiile în care, în speță, creanța este de 300 lei, deci onorariul maximal al executorului judecătoresc neputând depăși suma de 30 lei.

Totodată, Ordinul ministrului justiției nr. 2550/2006, astfel cum a fost modificat prin Ordinul ministrului justiției nr. 2561/2012, a stabilit pentru consultațiile pe care executorul judecătoresc le oferă creditorului în legătură cu constituirea actelor execuționale, un onorariu cuprins între 20 lei (limita minimă) și 200 lei (limita maximă).

Prin urmare, nivelul până la care poate ajunge onorariul pentru o astfel de activitate, stabilit prin actul normativ, reprezintă rezultatul negocierii dintre creditor și executorul judecătoresc și reflectă complexitatea executării silite.

Din acest punct de vedere, instanța apreciază ca incorectă practica cvasigenerală a executorilor de a stabili un onorariu la valoarea maxim posibilă, indiferent de circumstanțele cauzei.

Sub acest aspect, având în vedere actele dosarului execuțional constituit în vederea recuperării unei creanțe în sumă de doar 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată dispuse printr-o hotărâre judecătorească, nu justifică, în raportul cu debitorul, imputarea unui onorariu maxim aferent consultațiilor pe care executorul judecătoresc le-a oferit creditorului în legătură cu constituirea actelor execuționale, instanța apreciind că jumătate din maxim este suficient și reflectă în mod temeinic activitatea depusă de executor. Desigur, această apreciere nu va avea efecte asupra raporturilor contractuale dintre creditor și executor.

De asemenea, având în vedere actele de executare efectuate în dosar execuțional nr. 71/2015, instanța apreciază ca fiind dovedite cheltuielile de executare constând în: -5,00 lei taxă timbru hotărâre definitivă, -147 lei cheltuieli de transport cu poșta, -60 lei copii acte dosar, -10 lei soft manager dosare executare, acestea urmând a fi menținute ca atare, fapt care însă nu rezidă și în ceea ce privește cheltuielile de executare percepute de către executor cu titlu de cheltuieli de transport în sumă de 120 lei, la dosar neexistând dovada vreunei deplasări a executorului la domiciliul debitorilor, cu atât mai mult cu cât aceștia au achitat în mod voluntar suma de 300 de lei datorată în baza hotărârii judecătorești – titlu executoriu, rămânând doar cheltuielile de executare.

Pentru considerentele de fapt și de drept anterior expuse, în temeiul art. 712 și urm. Cod procedură civilă, instanța va admite în parte contestația la executare și va dispune anularea parțială a Încheierii din data de 08.06.2015 privind stabilirea cheltuielilor de executare întocmite de B.E.J. P. I. V. în dosar execuțional nr. 71/04.06.2015, în sensul înlăturării sumei de 120 lei reprezentând cheltuieli de transport și a reducerii onorariului executorului de la suma de 60 lei la suma de 30 lei și a onorariului perceput pentru consultații în legătură cu executarea silită de la suma de 200 lei la suma de 100 lei, cu consecința anulării parțiale a actelor de executare ulterioare efectuate în baza Încheierii din data de 08.06.2015 privind stabilirea cheltuielilor de executare întocmite de B.E.J. P. I. V. în dosar execuțional nr. 71/04.06.2015 doar pentru ceea ce depășește suma de 352 lei cu titlu de cheltuieli de executare silită și menține actele de executare efectuate cu privire la recuperarea creanței în sumă de 300 lei stabilită în baza titlului executoriu constând în Decizia civilă nr. 44/R/10.03.2015 pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosar nr._, respingând în rest contestația la executare.

Sub aspectul cererii de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare, instanța constată că această solicitare a rămas fără obiect, în condițiile în care contestația la executare a fost soluționată conform dispozitivului prezentei încheieri, hotărâre care are caracter executoriu potrivit art. 651 alin. (4) C.proc.civ., iar executorul judecătoresc va trebui să se conformeze de îndată măsurii dispuse prin această încheiere, pentru ca prin cererea de apel sau distinct în tot cursul judecății în apel, partea interesată să poată solicita suspendarea executării provizorii a prezentei hotărâri.

Față de dispozițiile art. 453 alin. (1) C.proc.civ., potrivit cărora, partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată, instanța constată că în privința cheltuielilor de judecată solicitate de contestatori cu titlu de onorariu avocațial acestea sunt nedovedite prin depunerea vreunei chitanțe în acest sens, iar referitor la cheltuielile de judecată cu titlu de taxă judiciară de timbru în sumă de 97 lei, instanța va reține dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. f din O.U.G. nr. 80/2013 potrivit cărora „Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, …când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă”,acestea neputând fi imputate intimaților.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorii S. M., S. I., ambii cu domiciliul în com. Supur, ., județ Satu M., BALOTA Z. cu domiciliul în com. Supur, ., județ Satu M., cu domiciliul procedural ales la C.. de av. B.-S. C., cu sediul în mun. Satu M., .. 1, județ Satu M., în contradictoriu cu intimații C. LUCREȚIA, cu domiciliul în com. Supur, ., județ Satu M. și B.E.J. P. I. V., cu sediul în mun. Carei, ., nr. 44, județ Satu M..

Anulează parțial Încheierea din data de 08.06.2015 privind stabilirea cheltuielilor de executare întocmite de B.E.J. P. I. V. în dosar execuțional nr. 71/04.06.2015, în sensul înlăturării sumei de 120 lei reprezentând cheltuieli de transport și a reducerii onorariului executorului de la suma de 60 lei la suma de 30 lei și a onorariului perceput pentru consultații în legătură cu executarea silită de la suma de 200 lei la suma de 100 lei.

Anulează parțial actele de executare ulterioare efectuate în baza Încheierii din data de 08.06.2015 privind stabilirea cheltuielilor de executare întocmite de B.E.J. P. I. V. în dosar execuțional nr. 71/04.06.2015 doar pentru ceea ce depășește suma de 352 lei cu titlu de cheltuieli de executare silită și menține actele de executare efectuate cu privire la recuperarea creanței în sumă de 300 lei stabilită în baza titlului executoriu constând în Decizia civilă nr. 44/R/10.03.2015 pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosar nr._ .

Respinge în rest contestația la executare.

Respinge cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare, ca rămasă fără obiect.

Fără cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de a declara apel în termen de 5 zile de la comunicare în privința soluționării cererii de suspendare a executării silite și cu drept de a declara apel în termen de 10 zile de la comunicare în privința soluționării contestației la executare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Carei.

Pronunțată în ședința publică de la 21 August 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A. C. ȘORIAN M.

M.Ș. 21 August 2015

Red.A.C.

Tehnored. Ș.M./A.C.

7 ex./24.08.2015

Emis 5 .

3 ., S. I., BALOTA Z.

2 ., și B.E.J. P. I. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Încheierea nr. 970/2015. Judecătoria CAREI