Obligaţie de a face. Sentința nr. 1067/2015. Judecătoria CAREI

Sentința nr. 1067/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 1052/218/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1067/2015

Ședința publică de la 15 septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. S. M.-președintele instanței

GREFIER – T. C.

Pe rol judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta-pârâtă-reconvențională D. C. cu CNP-_ cu domiciliul in Carei, ., jud. Satu M. împotriva pârâtului I. F. HEINRICH GEB D. KATHARINA cu sediul in Carei, . A, jud.Satu M. și pârâtului-reclamant-reconvențional P. M. CAREI, cu sediul în Carei, ., nr.17, jud. Satu M., D. Z., cu domiciliul în Carei . jud.Satu M. având ca obiect obligația de a face.

Dezbaterea cauzei asupra excepției lipsei competenței materiale a Judecătoriei Carei invocată de către pârâți, a avut loc în ședința publică din data de 08 septembrie 2015, încheiere care face parte integrantă din partea introductivă a prezentei sentințe, când pentru motivele invocate în aceea încheiere s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de azi.

Se constată că s-au depus la data de 10.09.2015 concluzii scrise de către av. P. V. în reprezentarea reclamantei iar la data de 14.09.2015 de către av. G. G. în reprezentarea pârâtului I. F. HEINRICH GEB D. KATHARINA, după care:

În urma deliberării ce a avut loc în cauză s-a pronunțat sentința civilă de față.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele;

Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr._ /27.04.2015 reclamanta D. C., a chemat în judecată pe pârâții I. F. HEINRICH GEB D. KATHARINA și P. M. CAREI și a solicitat sa dispună:

-paratei de ordin 2 reducerea programului de lucru al paratei de ordin 1, fast-food-ului (CAEN 5610 restaurante).

-închiderea terasei, construite pe domeniul public fara autorizație; cu cheltuieli de judecata.

În fapt se arată că prin autorizația nr.365/11.09.2009 parata de ordin 2 a încuviințat desfășurarea unei activități comerciale de tip FAST-FOOD in imobilul din Carei, ./A pe seama întreprinderii Familiale parata de ordin 1.

Pentru obținerea autorizației de funcționare s-a solicitat acordul vecinilor limitrofi, la acea data semnând reclamanta ca vecin limitrof, si un alt vecin P. T., doar pentru fast-food-ul ce funcționează in incinta imobilului din ./A, dar cu program de funcționare doar pana la orele 22,00.

Ulterior pe spațiul public, zona verde, s-a construit o terasa de către aceiași unitate, care se susține de către parata de ordin 2 ca funcționează in baza aceleiași autorizații inițiale de funcționare, si a unui contract de închiriere pentru spațiul public, terasa care insa nu are autorizație de construcție.

In urma nenumăratelor sesizări, pe care le-a făcut personal sau prin avocat, paratei de ordin 2 si Politiei Carei, prin adresa nr.610/11.02.2014, aceasta comunica ca terasa nu funcționează decât in perioada de vara si ca înțelegerea este ca terasa sa funcționeze pana la orele 22,00. Prin adresa 3594/15.04.2014 P. de asemenea comunica ca s-a luat hotărârea modificării programului cu începere din 01.05.2014 de la 7,00 la orele 22,00, apoi prin adresa 5194/30.04.2014 la cea 2 săptămâni, din nou s-a modificat programul de luni-joi de la 7,00-23,00, vineri-sâmbăta 7,00-24,00, duminica 7,00-23,00.

Cert este ca activitatea unei terase nu poate funcționa in baza unei „înțelegeri", aceasta trebuie sa aibă un program de funcționare aprobat si nici acea înțelegere nu este respectata deoarece terasa funcționează pana spre dimineața.

La nenumăratele solicitări ale reclamantei, parata de ordin 2 a inaintat un acord de funcționare semnat de către reclamanta, susțin aceștia pentru intrega activitate, insa in alb, unde programul de funcționare a fost completat ulterior de către un funcționar al primăriei. Insa reclamanta impreuna cu un alt vecin au semnat 2 acorduri pentru funcționarea fast-foodului, in incinta imobilului pana la orele 22,00 iar cel pentru terasa la programul de funcționare a fost completat ulterior, lucru vizibil pe acest acord. De asemenea a solicitat si comunicarea unei copii după autorizația de construcție a terasei, care i s-a confirmat verbal ca nu exista.

Motivul pentru care solicită reducerea programului pentru fast-food, a cărui autorizație expira in septembrie 2016, pana la orele 22,00 si închiderea terasei consta in următoarele:

-activitatea se desfășoară . . locuințe tip construite una langa cealaltă, reclamanta fiind perete in perete cu acest fast-food, iar după orele 22,00 zgomotul creat de mașinile ce se parchează, zgomotul de usi trântite, zgomotul vocilor umane este perturbator pentru liniștea reclamantei.

-locuințele se găsesc in zona pieței si a magazinului Penny-Market, fiind peste zi o zona supraaglomerata, plina de zgomot de mașini, si oameni, si atunci cand activitatea din piața încetează, liniștea este perturbata de activitatea paratei de ordin 1 pana la ore târzii.

Reclamanta este singura vecina limitrofa imobilului paratei de ordin 1, ceilalți vecini fiind mai departe, nici nu i s-a cerut acordul si probabil ca zgomotul nu este perceput de aceștia ca si reclamanta.

Reclamanta prin . din Carei, . un bar, fiind eliberata de primărie autorizație de funcționare 1072/11.11.2014, fiindu-i inaintata si o anexa la autorizația de funcționare (nr._/11.11.2014), prin cărei se aduce la cunoștința ca, autorizația de funcționare este valabila atâta timp cat prin program sau activitate nu se creează disconfort vecinilor din zona. Acest lucra se pare ca este valabil doar pentru anumite autorizații, nu si pentru parata de ordin 1, fata de activitatea căreia a depus nenumărate sesizări, reclamații, si parata de ordin 2 i-a schimbat programul după bunul plac.

Hotărârea Consiliului local, ar trebui sa detina si un regulament privind eliberarea avizului programului si autorizației de funcționare pentru municipiul Carei, insa nu știe daca exista un asemenea regulament.

În drept invocă: art. art. 11 cod civil, 1396 si urmat.cod civil.

In probatiune s-au depus înscrisuri.

Pârâta I. F. HEINRICH GEB D. KATHARINA a depus întâmpinare la data de 29.05.2015, solicitând în principal pe cale de excepție declinarea competenței de soluționare în favoarea Tribunalului Satu M., având în vedere necompetența materială a prezentei instanțe de soluționare a prezentului litigiu; în subsidiar, respingerea acțiunii pe considerentele expuse mai jos, ca neîntemeiată.

Prin cererea introductivă se solicită modificarea programului de funcționare a subscrisei, program stabilit prin emiterea autorizației de funcționare de către pârâta de ordinul II.

Așadar, cu privire la primul capăt de cerere, fiind vorba de modificarea unui act administrativ emis de autoritatea publică locală, respectiv P. municipiului Carei, invocă necompetența materială a instanței învestite, urmând să fie declinată cauza spre competentă soluționare Tribunalului Satu M., spre a fi analizată prin prisma dispozițiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, sens în care solicit să aveți în vedere cu titlul de practică judiciară și sentința civilă nr. 454/2013 pronunțată la 19.02.2013 de Judecătoria Carei, în sensul admiterii excepției lipsei competenței materiale, declinându-se competența în favoarea Tribunalului Satu M., secția C. administrativ.

Din motivarea celui de al doilea capăt de cerere, rezultă fără puțină de tăgadă solicitarea reclamantei și de retractare a programului de funcționare aferent terasei, sens în care, de asemenea, invocă excepția de necompetența materială dezvoltată mai sus.

Autorizația de funcționare nr. 365/11.06.2009 a fost eliberată în condiții legale, în conformitate cu prevederile Consiliului local Carei, nr. 95/2002, după obținerea acordului vecinilor, în conformitate cu dispozițiile art. 2 din HCL 93/2002. Astfel este nereală susținerea reclamantei, potrivit căreia, atât dumneaei cât și un alt vecin și-ar fi exprimat manifestat voința prin semnătură doar pentru un program de funcționarea până la orele 22.

Un atare program de funcționare până la orele 22, nu ar fi impus necesitatea obținerii acordului vecinilor limitrofi, raportat și la prevederile Legii 61/1991. Rezultă cu prisosința tendința vădit mincinoasă a reclamantei de a induce în eroare instanțele investite, în sensul nemanifestării voinței sale cu privire la programul stabilit prin emiterea autorizației de funcționare,cu fiecare prilej al fiecărei notificării găsind o altă susținere, fie că ar fi semnat o hârtie în alb, fie cu un program până la ora 21, sens în care e demn de apreciat conduita tendențioasă a reclamantei.

Mai mult decât atât, fiind și vecini limitrofi, cunoscând emiterea acestei autorizații, potrivit Legii contenciosului administrativ, raportat și la manifestarea de voință exprimată prin semnătură înainte de emiterea autorizației de funcționare, trebuia să uzeze de procedura prealabilă prevăzută de acest text de lege în 30 de zile de la emitere și să solicite, după caz, retragerea ori modificarea autorizației, în caz contrar, urmând ca în alte 6 luni să purceadă la chemarea în judecată în temeiul Legii 554/2004.

Pe parcursul timpului am edificat și o construcție demontabilă din lemn, pentru desfășurarea activităților de deservire terase, în conformitate cu contractul de închiriere încheiat între mine pârâta de ordinul I și pârâta de ordinul II, funcționând în baza aceleiași autorizații emise de primărie și în baza contractului de închiriere cu perioadă sezonieră între lunile mai -septembrie a fiecărui an, plătind chirie pentru această perioadă.

D. fiind faptul că deși construcția era demontabilă și procedura de autorizație a construcției pe domeniul public era destul de anevoioasă, în cursul lunii martie 2015, fără a fi somat de vreo instituție abilitată, am purces la desființarea construcției, aspect ce poate fi întărit de reprezentanții administrației publice locale.

Este adevărat că în cursul anului 2014 prin adresa nr. 3594/15.04.2014 P. municipiului Carei a comunicat reclamantei că s-a luat hotărârea modificării programului începând cu data de 01.05.2014, acesta fiind modificat, în sensul reducerii orei de la 24 Ia 22, raportat la solicitările neîntemeiate ale reclamantei, însă în urma elaborării unei adrese, unde am învederat că reducerea programului se poate dispune doar în momentul în care reclamațiile sunt justificate de măsuri de control și constatare de abateri de către instituțiile abilitate în speță: poliție, reprezentați ale administrației publice locale și alte instituții abilitate cu activitate de control, la 30.04.2014 s-a revenit la programul inițial, stabilit prin eliberarea autorizației de funcționare, în conformitate cu acordul inițial al reclamantei.

De altfel, prin actele pe care le atașează prezentei, rezultă fără nici o îndoiala că atitudinea reclamantei este una de invidie și intrigă, formulând multiple sesizări atât poliției locale, care, cu ocazia fiecărei descinderi nu a putut constata nerespectarea programului de funcționare ori atingerea sau nerespectarea ordinii și liniștii publice ori tulburarea acesteia, fapt pentru care a început un șir de sesizări adresate organelor abilitate DSP Satu M., precum și protecției consumatorilor, reprezentanților gărzii financiare și antifraudă care, la sesizarea acestei reclamante s-au deplasat la sediul subscrisei, efectuând procese verbale raportat la semnalarea funcționării neautorizate, însă nu au fost constatate nereguli.

Acesta a fost și motivul pentru care administrația publică locală a revenit asupra modificării inițiale a programului întrucât reclamanta a indicat doar faptul că a sesizat cu petiții foruri de control, însă nu a comunicat și faptul că aceste petiții au fost neîntemeiate, fiind nesoldate cu constatare de abateri, neavând caracter justificativ în vederea modificării programului de funcționare.

În atare condiții, raportat la caracterul nejustificativ al solicitării reclamantei, P. municipiului Carei a revenit la programul stabilit prin autorizația emisă, neexistând cauze justificative în sensul reducerii programului de funcționare.

Chiar dacă autorizația expiră în 2016 la înnoire, potrivit dispozițiilor legale și a HCL nu se solicită acordul vecinilor în vederea prelungirii autorizației, numai dacă există abateri constatate de către organele abilitate.

Mai mult decât atât, pentru a nu mai exista nici un dubiu asupra administrației locale, raportat Ia solicitarea noastră de a reînnoi contractul de închiriere în vederea desfășurării activității de deservire terase, solicitarea noastră a fost punctată pe ordinea de zi a Consiliului local Cărei, fiind adoptată cu unanimitate închirierea suprafeței de 28 mp., în vederea funcționării terasei cu deservire, hotărâre adoptată în ședința ordinară din 29.04.2015.

Totodată prin adresa nr. 3049/03.03.2015 P. municipiului Carei confirmă faptul că la reînnoirea autorizației, în condițiile în care nu se modifică codurile CAEN ori programul de funcționare, nu mai este necesară solicitarea unui nou accept din partea vecinilor.

Prin adresa nr. 610 din 11.02.2014 P. municipiului Carei a comunicat reclamantei că aceasta și-a exprimat acordul Ia programul de funcționare între orele 7 -24, iar din discuțiile cu ceilalți vecini nu au putut fi identificate nereguli sau abateri, mai mult, vecinii exprimându-și acordul funcționării acestui local în continuare, în final P. amintind că poate revizui sau retrage autorizația doar în măsura în care sesizările efectuate ar fi finalizate prin acte de constatare a unor abateri săvârșite de către subscrisa, abateri constatate de către instituții abilitate.

De asemenea, prin adresa nr. 5189/ 23.05.2014 s-a adus la cunoștința petiționarei -reclamante faptul că, funcționarea terasei, având caracter nepermanent s-a făcut în baza autorizației inițiale și a contractului de închiriere a domeniului public închiriat anual, mai puțin în anul 2012 când, datorită producerii unui eveniment rutier soldat cu avarierea terasei, aceasta nu fost readusă la forma inițială, respectiv reparată, fiind în litigiu cu societatea de asigurări.

Prin adresa nr. 6613/ 10.06.2014, chiar și administrația publică locală recunoaște că a modificat programul de-funcționare, ca la scurt timp să revină, din eroarea indusă de către reclamantă, deoarece nu s-au înregistrat reclamații confirmate prin acte de constatare de către instituțiile abilitate.

Mai mult decât atât, ca urmare a preîntâmpinării unor astfel de sesizări, petiții marcate de rea voință din partea reclamantei a montat și un sistem de supraveghere video, de unde se poate vedea, fără putință de tăgadă, fluxul de clienți ( unul modic, fiind o unitate foarte mică de 20 - 30 mp., având în interior 6-7 mese), comportamentul acestora, ba chiar putându-se ușor demonta neverosimilitatea susținerilor reclamantei, potrivit cărora pe timp de iarnă, la plecare clienți și-ar încălzi și tura motoarele câte 30 de minute, în condițiile în care nu necesită un timp mai lung de 2 - 3 minute pentru a ajunge la domiciliu (au fost prelucrate pe suport magnetic înregistrările aferente pe ultimele 6 luni, care pot fi puse la dispoziția oricărui organ de control ba chiar și instanței de judecată pentru a se edifica).

De asemenea, s-a mai învederat și faptul că, clienți ai subscrisei nu ar uza de toaleta proprie a unității și și-ar satisface nevoile personale pe imobilul reclamantei, acestea din urmă întărindu-ne convingerea necesității unei camere de supraveghere pentru a nu fi acuzați de astfel de susțineri neîntemeiate.

Mai mult decât atât, așa cum a arătat și prin solicitarea de închiriere adresată Consiliului local, terasa, nici în trecut, nici în prezent nu a avut un program de funcționare peste ora 22.

Reclamanta personal deține o unitate de deservire a clienților doar cu băuturi alcoolice, cu cod CAEN bar, în imediata apropiere atât a locuinței reclamantei, cât și a subscrisei și nu a solicitat acordul prealabil a vecinilor cu toate că, nu este o distanță mai mare de 15 m, iar starea de ebrietate vădită a clienților poate fi considerată un factor perturbator ce creează un disconfort vecinilor, cu atât mai puțin o activitate de fast - food poate fi considerată ca și creator de disconfort.

Raportat la argumentația expusă, la îndeplinirea tuturor diligentelor pentru a nu aduce atingere tulburării ordinii și liniștii publice, la a crea vreun disconfort vecinilor, la lipsa constatărilor abaterilor din partea autorităților abilitate, la adresele autorității publice locale, solicită să constate lipsa de fundament a solicitării reclamantei și să constate că autorizația de funcționare a fost în condiții legale emisă, neexistând nici o abatere care să justifice reducerea programului.

Pârâta P. M. CAREI a depus întâmpinare la data de 02.06.2015, solicitând în principal, invocă excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea cauzei și, pe cale de consecință, consideră că se impune declinarea competenței în favoarea Tribunalului Satu M. - Secția Contecios Administrativ și Fiscal;

- în subsidiar, solicită respingerea ca nefondată a acțiunii reclamantei.

In principal, la primul capăt de cerere, reclamanta solicită să dispună obligarea de a reduce programul de lucru al spațiului comercial (fast-food CAEN 5610-restaurante), proprietatea întreprinderii Familiale Heinrich Geb D. K. cu sediul în Carei . jud.Satu M.. Fiind vorba de modificarea unui act administrativ emis de o autoritate publică - în speță, de către Primarul municipiului Carei - consideră că nu Judecătoria Carei este competentă material să soluționeze această cauză, ci Tribunalul Satu M. - Secția C. Administrativ și Fiscal, spre a fi analizată prin prisma dispozițiilor Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, sens în care solicită să aveți în vedere și practica judiciară în materie.

Pentru aceleași motive invocă excepția lipsei competenței materiale a instanței și cu privire la al doilea capăt de cerere.

În subsidiar reclamanta susține că prin autorizația de funcționare nr.365/11.09.2009 au încuviințat desfășurarea unei activități comerciale de tip fast-food în imobilul descris mai sus,iar

„Pentru obținerea autorizației de funcționare s-a solicitat acordul vecinilor limitrofi, la acea dată semnând reclamanta ca vecin limitrof și un alt vecin P. T. doar pentru fast-food-ul ce funcționează în incinta imobilului din ./A,dar cu program de funcționare doar pana la orele 22,00.".

Susținerile reclamantei nu au nici un fundament.

Autorizația de funcționare nr.365/11.06.2009 a fost eliberată cu respectarea prevederilor HCL nr.95/2002,după obținerea acordului vecinilor conf.art.2 din HCL nr.93/2002,stabilindu-se un program de funcționare zilnic între orele 07 - 24. Acest program a suferit de-a lungul timpului unele modificări,în prezent fiind după cum urmează:luni - joi între orele 07 - 23;vineri - sâmbătă între orele 07 - 24;duminică între orele 07 - 23.

În numeroasele sale sesizări adresate - dar și altor autorități și instituții - reclamanta susține că nu a fost niciodată de acord cu programul localului,că este zi și noapte deranjată de clienții acestuia care fac mult zgomot,ascultă muzică, turează motoarele mașinilor etc.,etc.,dar nimic din ce a sesizat nu a fost dovedit. Dimpotrivă atît din cercetările noastre,cât și ale organelor de poliție s-a constatat că fast-food-ul I.F.Heinrich este un local liniștit,clienții care vin aici sa consume mâncare ori băuturi nu tulbură liniștea și ordinea publica, nu sunt zgomotoși și nici agresivi,se comportă în mod civilizat,fără să provoace disconfort în jur.Aceasta,deoarece - din informațiile pe care funcționarii din compartimentul de resort al primăriei,împreună cu poliția locală, le-au cules - localul are o clientelă fidelă,nu foarte numeroasă,dar de bună calitate,ceea ce se pare că stârnește invidia altora.

Au răspuns în repetate rânduri reclamantei că din anul 2009 de când funcționează localul și până în prezent nu s-au înregistrat reclamații cu privire la activitatea acestuia (bineînțeles cu excepția celor aparținând reclamantei) și a subliniat de fiecare data:reclamații întemeiate, confirmate prin acte de constatare din partea organelor competente. Nu numai că nu există reclamații de acest gen,ci din contra,avem declarația unui vecin,P. T.,care declară că este de acord cu programul de funcționare al fast-food-ului,că nu este deranjat în nici un fel de activitatea acestuia,de actualul program,că nu a solicitat și nu va solicita nici reducerea programului de funcționare,nici suspendarea activității sau retragerea autorizației de funcționare.

De asemenea,cu privire la funcționarea terasei de pe domeniul public, în răspunsurile lor a arătat de fiecare dată că - ținând seama de caracterul sezonier al activității de pe aceasta,respectiv numai în perioada estivală a anului - funcționarea se realizează în baza unei aprobări inițiale și a contractului de închiriere a terenului aparținând domeniului public care se încheie anual.

În drept,art.205 și urm.NCPC.

În probațiune: autorizație de funcționare, acord vecini, declarație vecin, răspuns la interogatoriu, contracte de închiriere, alte probe la nevoie.

Prin actiunea reconventională, Unitatea Administrativ-Teritorială Carei reprezentată prin ing.K. E. - în calitate de primar, pârâtă reclamantă-reconvențional, chemă în judecată și personal la interogatoriu pe reclamanta pârâtă-reconvențional D. C. și pe soțul acesteia,pârâtul D. Z., ambii cu domiciliul în Carei . jud.Satu M. și solicită, prin hotărârea să dispună:

-obligarea reclamantei pârâte-reconvențional și pârâtului la desființarea construcției edificate de către aceștia,fără autorizație de construire și fără respectarea dispozițiilor Legii nr.50/1991,cu modificările și completările ulterioare,și ale art.611 și art.612 cod civil privind distanțele minime față de proprietățile vecine.

În fapt se arată că prin adresa înregistrată cu nr._ din 1 octombrie 2014 au fost sesizați de către petenții Heinrich Alexander și soția Heinrich Katharina din Carei ./A asupra faptului că vecinii acestora,reclamanta pârâtă-reconvențional D. C. și soțul ei, pârâtul D. Z., au edificat o construcție din lemn cu platformă betonată,fără să dețină autorizație de construire și încălcând dispozițiile art.611 și art.612 Cod civil prin nerespectarea distanței minime față de linia de hotar,construcția fiind lipită de peretele locuinței petenților,fapt pentru care aceștia sunt în imposibilitatea de a mai efectua eventuale reparații sau reabilitări ale peretelui - lucrări inerente cu trecerea timpului. Mai mult decât atât,datorită amplasării streșinii și înclinării acoperișului, atât pe parcursul iernii,cât și în timpul sezoanelor ploioase, apa și îndeobște zăpada produc stricăciuni zidului casei lor.

Prin adresa nr._ din 24 octombrie 2014 i-au somat pe soții D. să intre în legalitate și pînă la data de 1 decembrie 2014 să reamenajeze construcția din lemn, în așa fel încît să fie respectate prevederile Codului civil privind distanțele minime între proprietățile învecinate,respectiv prevederile Legii nr.50/1991.Au revenit la adresa de mai sus în luna martie 2015, înștiințându-i că, în caz de neconformare, li se va întocmi proces-verbal de contravenție și vor demara procedurile legale pentru obligarea lor la desființarea construcției neautorizate.

În ciuda acestor somații,reclamanta pârâtă-reconvențional și soțul său nu au înțeles să se conformeze, fapt ce i-a determinat să promoveze prezenta acțiune reconvenționala, odată cu depunerea întâmpinării în același dosar cu numărul_ în care sunt chemați în judecată în calitate de pârâtă.

Mai arătă că P. municipiului Carei a dat dovada de clemență față de familia D. și nu a recurs la aplicarea amenzii prevăzute de lege pentru construcțiile neautorizate, așa cum se impunea, în speranța că reclamanta pârâtă-reconvențional va intra în legalitate și va reamenaja construcția din lemn, așa cum i s-a cerut,va înceta cu sesizările și reclamațiile nefondate la adresa I.F.Heinrich Geb D. Katharin și astfel se va stinge conflictul dintre cele două familii,care durează de ani de zile.

În drept prevederile Legii nr.50/1991,precum și art.611 și art.612 Cod civil.

Reclamanta a depus la data de 17.06.2015 răspuns la întâmpinarea depusă de HEINRICH GEB D. KATHARINA conform susținerilor expuse pe larg la filele 98-100.

Reclamanta a depus la data de 17.06.2015 răspuns la întâmpinare și întâmpinare la acțiunea reconvențională depusă de UAT Carei, prin care solicită ridică excepția lipsei calității procesuale active a UAT Carei raportat la dispozițiile art.611 si 612 din codul de procedura civila, aceasta calitate procesuala activa o are doar persona prejudiciata prin nerespectarea distantei de 60 cm, sau care este deranjata de picătura streșinii, fata de aceste raporturi UAT Carei este un terț.

În privința construcției din lemn ridicata de către parata-reclamanta, in primul rând nu este o construcție, ci este un acoperiș peste gardul despărțitor intre cele 2 proprietăți, pentru a împiedica zăpada sau ploaia sa pătrundă intre cele 2 construcții. Acest acoperiș este prevăzut cu sistem de scurgere a apei, fara a afecta zidul paraților si înainte de . codului civil care solicita un acord autentic, acest acoperiș s-a ridicat cu incunostiintarea paraților.

P. nici măcar nu s-a deplasat pentru a vedea daca este o construcție, sau este doar o porțiune de acoperiș prevăzut cu o portița care asigura accesul in spatele casei reclamantei.

Din probele administrate în cauza instanța constată că, în ceea ce privește excepția invocată aceea a necompetenței materiale a Judecătoriei Carei în soluționarea prezentei cauze, raportat la obiectul acesteia, respectiv modificarea programului de funcționare stabilit de emitent prin emiterea autorizației de funcționare, respectiv P. mun. Carei, fiind vorba de modificarea unui act emis de autoritatea publică locală, competența de soluționare a acestuia îi revine Secției de C. a Tribunalului Satu M., unde urmează să fie analizate condițiile de emitere a acestei autorizații în conformitate cu legea Contenciosului Administrativ nr. 554/2004.

Pentru a se pronunța cu privire la această excepție instanța a avut în vedere cu titlu de practică judiciară 454/2013 pronunțată la 19.02.2013 de Judecătoria Carei, în sensul admiterii excepției lipsei competenței materiale, declinându-se competența în favoarea Tribunalului Satu M., secția C. administrativ.

Autorizația de funcționare nr. 365/11.06.2009 a fost eliberată în condiții legale, în conformitate cu prevederile Consiliului local Carei, nr. 95/2002, după obținerea acordului vecinilor, în conformitate cu dispozițiile art. 2 din HCL 93/2002, acesta fiind un act administrativ, prin urmare și modificarea programului poate să fie analizată prin prisma dispozițiilor legilor contenciosului administrativ.

Pentru considerentele arătate mai sus, va admite excepția lipsei competenței materiale a Judecătoriei Carei în soluționarea prezentei acțiuni civile invocată de către reprezentantul legal al pârâtului I. F. HEINRICH GEB D. KATHARINA,avocat G. G.,prin urmare va declina soluționarea prezentei cauze privind pe reclamanta-pârâtă-reconvențională D. C. cu CNP-_ cu domiciliul in Carei, ., jud. Satu M. împotriva pârâtului I. F. HEINRICH GEB D. KATHARINA cu sediul in Carei, . A, jud.Satu M. și pârâtului-reclamant-reconvențional P. M. CAREI, cu sediul în Carei, ., nr.17, jud. Satu M., D. Z., cu domiciliul în Carei . jud.Satu M. având ca obiect obligația de a face,.în favoarea Tribunalului Satu M.,secția C. administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

ADMITE excepția lipsei competenței materiale a Judecătoriei Carei în soluționarea prezentei acțiuni civile invocată de către reprezentantul legal al pârâtului I. F. HEINRICH GEB D. KATHARINA,avocat G. G.,prin urmare:

Declină soluționarea prezentei cauze privind pe reclamanta-pârâtă-reconvențională D. C. cu CNP-_ cu domiciliul in Carei, ., jud. Satu M. împotriva pârâtului I. F. HEINRICH GEB D. KATHARINA cu sediul in Carei, . A, jud.Satu M. și pârâtului-reclamant-reconvențional P. M. CAREI, cu sediul în Carei, ., nr.17, jud. Satu M., D. Z., cu domiciliul în Carei . jud.Satu M. având ca obiect obligația de a face,.în favoarea Tribunalului Satu M.,secția C. administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică azi 15.09.2015

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. S. MINODORATOUT C.

Red.C.S.M

Tehnored.T.C.

6 ex./02.10.2015

Emis 4 .

1 ex. reclamanta D. C. cu domiciliul in Carei, ., jud. Satu M.

3 ex. pârâții- pârâților I. F. HEINRICH GEB D. KATHARINA cu sediul in Carei, . A, jud.Satu M. și P. M. CAREI, cu sediul în Carei, ., nr.17, jud. Satu M., D. Z., cu domiciliul în Carei . jud.Satu M.

C.T. 15 septembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 1067/2015. Judecătoria CAREI