Prestaţie tabulară. Sentința nr. 452/2015. Judecătoria CAREI

Sentința nr. 452/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 1839/218/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 452/2015

Ședința publică de la 25 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE – A. A.-G.

GREFIER – I. C.

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit art. 231 alin.2 C.pr.civ.

Pe rol, judecarea acțiunii civile înaintată de reclamantul K. I. cu domiciliul în Căpleni nr. 383 jud.Satu M., împotriva pârâtului F. Ș. cu domiciliul în Căpleni nr. 109 jud.Satu M., având ca obiect constatare vânzare-cumpărare.

La apelul nominal făcut se prezintă av. P. S. cu împuternicire avocațială nr. 3562/2014 la dosar în baza contractului de asistență juridică nr. 2965/30.07.2014 eliberat de Baroul Satu M.- cabinet individual, în reprezentarea reclamantului lipsă, lipsind și pârâtul. .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că această cauză este la al cincilea termen de judecată; având poziția 5 civil pe lista de ședință; acțiunea este legal timbrată cu 149 lei taxă judiciară de timbru achitată cu chitanța nr._/06.08.2014- fila 14 la dosar; a fost amânată cauza pentru a reclamantul să depună la dosar certificat de atestare fiscală privind pe reclamant pentru terenul în cauză.

Reprezentanta reclamantului depune în instanță adeverința nr. 1219/2015 eliberată de PRIMĂRIA COMUNEI CĂPLENI, susține acțiunea astfel cum a fost formulată și în scris învederând că alte probe nu mai are de administrat.

Nemaifiind alte probe de administrat în cauză instanța în baza art. 244 N.C.P.C. declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în fond.

Reprezentanta reclamantului, având cuvântul în fond, solicită admiterea acțiunii în sensul de se constata vânzarea-cumpărarea intervenită între reclamant în calitate de cumpărător și pârât în calitate de vânzător din 09.01.2014 cu privire la imobilul înscris în CF_ Căpleni nr.cad._ în natură teren arabil extravilan în suprafață de 6.000 mp ; a se dispune întabularea în CF în acest sens; fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față;

Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar cu nr. arătat mai sus, reclamantul K. I. a chemat în judecată pe pârâtul F. Ș. și a solicitat ca instanța să constate vânzarea-cumpărarea intervenită între reclamant în calitate de cumpărător și pârât în calitate de vânzător din 09.01.2014 cu privire la imobilul înscris în CF_ Căpleni nr.cad._ în natură teren arabil extravilan în suprafață de 6.000 mp ; să dispună întabularea în CF în acest sens; fără cheltuieli de judecată

În fapt se arată că reclamanta a dobândit prin cumpărare imobilul cu datele de CF arătate în petitul acțiunii și dorește clarificarea situației de CF, achitând prețul stabilit de comun acord de către părți.

În drept se invocă disp.art. 888, 896 și 1650 și urm. N.C.C.

În dovedirea acțiunii s-au depus la dosar extrasul CF, contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, certificatul fiscal, adeverința nr. 1219/_ eliberată de Primăria comunei Căpleni privind dovada datei certe a vânzării cumpărării.

Pârâtul nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței.

Din probele administrate în cauză rezultă că pârâtul este proprietar tabular a imobilului înscris în CF_ Căpleni nr.cad._ în natură teren arabil extravilan în suprafață de 6.000 mp, în baza Încheierii de CF nr._/2014, așa cum rezultă din extrasul de CF (f.6,7).

În baza contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din 09.01.2014 (f.34 la dosar) s-a dovedit data certă a acestui contract .

Reclamantul a cumpărat de la pârât imobilul în cauză cu prețul de 500 lei, preț ce a fost achitat în întregime de către reclamant.

Având în vedere cele arătate mai sus instanța va admite acțiunea civilă intentată de reclamant împotriva pârâtului, aceasta fiind întemeiată și drept urmare în baza art. 896 N.C.C. va constata vânzarea-cumpărarea intervenită între reclamant în calitate de cumpărător și pârât în calitate de vânzător din 09.01.2014 cu privire la imobilul înscris în CF_ Căpleni nr.cad._ în natură teren arabil extravilan în suprafață de 6.000 mp .

Va dispune întabularea în CF în acest sens.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă intentată de reclamantul K. I. cu domiciliul în Căpleni nr. 383 jud.Satu M., împotriva pârâtului F. Ș. cu domiciliul în Căpleni nr. 109 jud.Satu M., prin urmare:

- constată vânzarea-cumpărarea intervenită între reclamant în calitate de cumpărător și pârât în calitate de vânzător din 09.01.2014 cu privire la imobilul înscris în CF_ Căpleni nr.cad._ în natură teren arabil extravilan în suprafață de 6.000 mp ;

- dispune întabularea în CF în acest sens.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 25 martie 2015.

PREȘEDINTEGREFIER

A. ANGHE-G. I. C.

C.I. 30 Martie 2015

Red.AAG/Tehnored.IC

4 ex/30.03.2015

Emis 2 .>- 1 ex. K. I.

- 1 ex. FELISZ Ș.

Azi 30.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Prestaţie tabulară. Sentința nr. 452/2015. Judecătoria CAREI