Pretenţii. Sentința nr. 1200/2015. Judecătoria CAREI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1200/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 06-10-2015 în dosarul nr. 1966/218/2015
Document finalizat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CAREI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1200/2015
Ședința publică de la 06 octombrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – C. S. M.
GREFIER – T. C.
Pe rol judecarea acțiunii civile intentată de reclamantul C. L. AL MUNICIPIULUI CAREI reprezentat prin PRIMAR, împotriva pârâtei F. R. cu domiciliul în Carei, .. 11, . M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă c.j. I. V. în reprezentarea reclamantului, lipsind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este la primul termen de judecată cauza ; acțiunea este scutită de plata taxei de timbru, potrivit art.30 din O.U.G.nr.80/2013, după care:
În temeiul art. 43 C.pr.civ. în urma verificărilor făcute de grefier pe baza dosarului cauzei, se constată că judecătorul nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41.
Conform art. 103 alin.1^1 din Hotărârea nr. 829 din 15.11.2011 pentru completarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor s-a verificat în sistemul ECRIS dacă există alte dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect, dovada fiind atașată dosarului cauzei.
Instanța își verifică competența în baza art. 131 alin.1 N.C.P.C. și stabilește că în baza art.126 din Constituție, art. 94 pct. 1 lit.j N.C.P.C., art. 107 N.C.P.C., este competentă general, material si teritorial să soluționeze această cauză.
Reprezentantul reclamantului susține acțiunea astfel cum a fost formulată și în scris arătând că alte probe nu mai are de administrat .
În baza art. 244 N.C.P.C. instanța declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul reclamantului, având cuvântul în fond, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris.
Președintele instanței de judecată declară închise dezbaterile în baza art. 395 N.C.p.civ. în vederea deliberării și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față .
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub dosar nr. de mai sus reclamanta C. L. al municipiului Carei, prin reprezentantul său legal, în contradictoriu cu pârâtul F. R. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 592,03 lei reprezentând contravaloarea chiriei pe care avea obligația să o achite în baza contractului de închiriere nr.744 din 30.10.2009 și a actelor adiționale la contract,precum și a documentelor contabile anexate.
În fapt se arată, de către reclamantă că în data de 30.10.2009 a încheiat cu pârâta contractul de închiriere nr.744 în baza căruia s-a obligat să plătească chiria lunară în sumă de 46,77 lei.
Pârâta nu și-a respectat obligația de a plăti la timp prețul utilităților susmenționate și,deși a fost înștiințat în repetate rânduri că figurează în evidențele contabile cu datorii neplătite,somînd-o totodată să se prezinte la casieria Primăriei pentru a-și achita acele datorii, nu s-a conformat nici până în prezent.
Solicită judecarea cauzei și în lipsă.
În drept invocă art, 1270,1271 alin.1,1272 și 1516 C.civ.,precum și prevederile Legii nr.114/1996 a locuinței.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Pârâtul legal citat nu a depus întâmpinare la dosar.
Din analiza probelor administrate în cauză, instanța constată că în data de 30.10.2009 a încheiat cu pârâta contractul de închiriere nr.744 în baza căruia s-a obligat să plătească chiria lunară în sumă de 46,77 lei.
Pârâta nu și-a respectat obligația de a plăti la timp prețul utilităților susmenționate și,deși a fost înștiințat în repetate rânduri că figurează în evidențele contabile cu datorii neplătite,somînd-o totodată să se prezinte la casieria Primăriei pentru a-și achita acele datorii, nu s-a conformat nici până în prezent.
Având în vedere cele arătate mai sus instanța în baza art. 1270 și urm. C.civ. va admite acțiunea reclamantului împotriva pârâtei și va obliga pârâta la plata sumei de 592,03 lei reprezentând contravaloarea chiriei pe care avea obligația să o achite în baza contractului de închiriere nr.744 din 30.10.2009 și a actelor adiționale la contract,precum și a documentelor contabile anexate.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
ADMITE acțiunea civilă intentată de reclamantul C. L. AL MUNICIPIULUI CAREI reprezentat prin PRIMAR, împotriva pârâtei F. R. cu domiciliul în Carei, .. 11, . M. având ca obiect pretenții, ,prin urmare:
- obligă pârâta la plata sumei de 592,03 lei reprezentînd contravaloarea chiriei pe care avea obligația să o achite în baza contractului de închiriere nr.744 din 30.10.2009 și a actelor adiționale la contract,precum și a documentelor contabile anexate.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 06.10.2015
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. S. MINODORATOUT C.
Red. C.S.M
Tehnored. C.T.
4 ex/ 08.10.2015
2 .
1 ex. reclamantul C. L. AL MUNICIPIULUI CAREI reprezentat prin PRIMAR
1 ex. pârât– F. R. cu domiciliul în Carei, .. 11, . M.
C.T. 06 octombrie 2015
← Tutelă. Încheierea nr. 457/2015. Judecătoria CAREI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1197/2015.... → |
---|